profanat

În munţi

În munţi, în munţi, departe de-a lumei grea mişcare,
Departe de-orce zgomot, de-orce deşărtăciuni,
Şedeam cu tine dragă, în dulce-mbrăţişare,
Şi-n libera natură îţi împleteam cununi.

Cununi de flori frumosae, a căror frăgezime
Ochirea omenească încă n-a profanat,
Ca tine de frumoase, ca tine de sublime,
Flori, care pentru tine natura a creat!

Pe-a ta guriţă, dulce ca roza purpurie,
Atunci a vieţii mere voios ce culegeam,
Şi ochii tăi, puternici ca bolta azurie,
Eu în estaz ferice mai mult îi admiram.

Căci în estaz poetic de-o zi primăvăroasă
În munţi atunci cu tine ferice eram eu,
Câmpia era verde, dumbrava-adăpostită,
Şi înfocat amorul ce-ardea în sânul meu.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Dimitrie Petrino
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucifix

El este zeul, sărmanii-au îngenuncheat,
El este chinul şi oglinda-n tină,
Un palid zeu, scuipat şi profanat,
Opriţi ruşinea morţii pe colină.

Îngenuncheaţi în faţa cărnii roşii ce împarte
Smerenia cu voi să se-mpletească,
Şi ultima-i privire noapte, moarte,
A voastre inimi reci să încălzească.

Inima-i deschisă, pământeni creştini
Spre paradisul sărăciilor ţinută
Al nopţii sale capitol de spini,
Pierdutul înger palid vă salută

Comentarii

Poemul provine din "Colecţia 1909", aleasă de Trakl însuşi după 2 august 1909, din textele sale timpurii, dar nu a fost destinată publicării. În consecinţă, Trakl nu a acceptat acest text ca parte a lucrării sale. Totuşi prezent aici, este pentru că textul defineşte mai clar geneza textelor şi imaginilor ulterioare şi oferă şi un contrast util pentru ceea ce sunt apreciate textele de maturitate ale lui Trakl. Titlul clarifică de la început zona imaginii căreia îi aparţine poezia şi care este de asemenea eficientă în cele trei catrene şi anume suferinţele lui Hristos.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna Iubire

Cea mai puternică dintre toate este iubirea,
E-atât de clar, şi cine ar spune altminterea?
Cine ar fi atât de orb să vadă şi să nu creadă
Cum iubirea vindecă răul cu binele, fără tăgadă!
Cine ar fi atât de surd să nu audă mama
Cântând pruncului iubirea ce-o-ndeamnă inima
Sau cum ne-am putea numi văzând răstignită
Iubirea însăşi ce ne cheamă, dar mereu ocolită?

Este cineva pe lume care nu vrea să iubească
Sau să nu vrea a fi iubit, mereu să-ntinerească?
Dacă aflaţi vreunul mergeţi şi la unul şi la altul
Să-i cercaţi gândirea sau cum are sufletul,
Căci vinovat sau fără vină daca-ar fi cineva
Să nu afle iubirea, un om rătăcitor veţi vedea
Ce-şi închipuie că are totul nimic dăruind,
Bătrân cu sufletul şi trupul, înapoi mergând!...

Dar mai este pe-astă lume cineva ca să iubească,
Cu iubire neîntinată, necuprinsă şi firească,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Neguş din Teologie în Poezie, Volumul I (septembrie 2015)
Adăugat de iconic
Comentează! | Votează! | Copiază!