Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

nepatat

Toate rezultatele despre nepatat, pagina 2

Nichita Stănescu

Cu bulgări de zăpadă-n mâini

Cu bulgări de zăpadă-n mâini
azvârl în focul veșnic.
O zână, ninsă săptămâni,
îmi ține luna sfeșnic

când, aplecat și încordat,
în focul veșnic bulgări reci
azvârl, mai alb, mai nepătat
decât au fost în veci.

Se stinge? Nu se stinge, nu!
El arde-n flame lungi și iată
sprânceana mea-i de fum acu
și fruntea încordată.

Apă și foc, gheață și fum, -
azvârl și strig, azvârl și strig:
Priviți-mă, trăiesc și sunt acum,
și mă las nins și nu mi-e frig.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alina Florica

Silabe în ecou

Pe obraz îmi curg jurăminte
Și mi-e dor de un gest nepătat,
Scrutează-mi aceleași cuvinte
Peste evul în care-am jucat.

Nu mai am chemările în ecou
Să-ți mai flutur silabe eterne
Și-aș mai vrea, iubite-erou
Să-mi îngădui suave poeme.

Mă apasă prea multe dureri
Și o mare de spasme s-aude
Peste lumea ciunțită de ieri,
Felinarul iubirii surâde.

Ia-mi mâna în palmele tale moi
Și iartă-mi paloarea învinsă,
Adu-mi în clepsidră înapoi
Fericirea, zeiță distinsă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
William Shakespeare

Sonetul 92

Tu fă cum crezi, și du-te dacă vrei,
Dar te-ai legat pe viață că vei sta
Și viața mea când pleci o să mi-o iei,
Căci ea depinde de iubirea ta.
Așa că nu mă tem de clipa grea,
Că viața mea s-a stins din mai puțin,
Mai multe lucruri bune voi avea,
Capriciul tău mi-a devenit un chin.
N-ai cum să mă jignești că ești hoinar
Trădarea ta îmi este de-ajutor
Ce minunat că te-am primit în dar,
Exult că mă iubești, exult că mor!

Ce om frumos mai este nepătat?
Dar că ai fi perfid, nu am aflat.

poezie celebră de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Othello. Othello Moor of Venice" de William Shakespeare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -33.00- 18.99 lei.
Alexandru Vlahuță

Pentru ochii tai rapit-ai...

Pentru ochii tăi răpit-ai
Foc din stele și din soare,
Pentru buza ta furat-ai
De la roz’ a ei coloare.

Gingășia, frăgezimea
Ce se joacă pe-al tău sîn,
E plăcută, dar furată,
Ai furat-o de pe crin.

Rîsul, nevinovăția
De la îngeri le-ai furat.
Ai răpit tot ce-a fost farmec
Din seninul nepătat.

Glasul tău de privighetoare,
Glasul mierlei mult plăcut
L-ai răpi și cînți cu dînsul,
Ș-a rămas codrul tăcut.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Romania pitoreasca. Schite si povestiri" de Alexandru Vlahuță este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 7.99 lei.
Doina Bonescu

Vatra

risipită printre pagini, adunată din poieni
viața-și duce existența trăind azi, uitând de ieri

si-n efervescența zilei toate sunt cu dus -întors
numai timpul implacabil zboară ca un albatros

vine seara, vine noaptea, înc-o dimineață iar
raze trec printr-o fereastră, zile trec în calendar

și nu-mi pasă și nu doare, răni demult s-au vindecat
vreau numai sclipiri de soare, cer albastru nepătat

vreau să văd livezi cu pomi, primăvara înviată,
lunca verde la Ampoi și pe mama lângă vatră.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Ucizi tăceri

Ucizi tăceri, doar c-o privire
Sedusă-n nopți... fără ecou,
Ce-aruncă spre nemărginire
Al clipei nepătat trusou.

Deschizi spiralei, nefirescul,
Reîntrupându-te-n pustiu
Cînd fulgeră... nepământescul
Lumini... pe care nu le știu.

Săruți cuvinte nerostite,
Reciți din Blaga și Kayyam,
Tot alergând înspre ispite
Pe care-abia le deslușeam.

Torni în pahare adevărul
Iubirilor... și roșul vin,
Iar trupu-ți este ca și mărul
Gustat... puțin câte puțin.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Romanță fără ecou

Iubire, bibelou de porțelan,
Obiect cu existență efemeră,
Te regăsesc pe-aceeași etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an...

Îți mulțumesc!...
Dar cum?... Ce s-a-ntâmplat?...
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?...
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ți-a stat de veghe-atâta timp
Și te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Și nu te-ai prăfuit?...

Iubire, bibelou de porțelan,
Obiect de preț cu smalțul nepătat,

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Elena MeculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Nicolae Matei

Crinul

Esti floarea ce aduce-n suflet puritate,
Ochii tresaltă în albul tău imaculat,
Când te-ai deschis s-au bucurat florile toate,
În nopțile-nstelate ești rege nepătat.

Petale îți surâd de soare mângâiate,
Îmi limpezești privirea și gândul meu curat,
Ești floarea ce aduce-n suflet puritate,
Ochii tresaltă în albul tău imaculat.

Suav, cuceritor, în aeru-înmiresmat
Dezlegi iubirile încătușate,
Bondarii te-nsoțesc în prag de noapte,
Un fluture adoarme pe brațe legănat,
Ești floarea ce aduce-n suflet puritate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

Rondelul crinului

Ești floarea ce aduce-n suflet puritate,
Ochii tresaltă în albul tău imaculat,
Când te-ai deschis s-au bucurat florile toate,
În nopțile-nstelate ești rege nepătat.

Petalele surâd în soare mângâiate,
Îmi limpezești privirea și gândul mi-e curat,
Ești floarea ce aduce-n suflet puritate,
Ochii tresaltă în albul tău imaculat.

Suav, cuceritor, în aeru-înmiresmat
Dezlegi iubirile de mult încătușate,
Bondari gălăgioși te bâzâie în noapte,
Albinele-ți adună polenul pe-nserat,
Ești floarea ce aduce-n suflet puritate.

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Altă ipostază

Trece-un călător grăbit, fără mască, pălărie...
Din ce secol a venit?? N-a știut de pandemie?
Trece nor de ciori sub cer într-o mare gălăgie,
Speriate fiind în zori de atâta acalmie...

Trec și eu cu pasul lent... pentru ce atâta grabă?
Știu că mă privești atent sub balconul de la stradă.
Mi-am pus astăzi și mănuși, "brumărel" zâmbet schițează
-Te-am văzut pe internet dar în altă ipostază...

Râd și eu... am haină nouă, vreau să m-asortez cu toamna.
Mi-am pus galben la șiret... de la vulpe am luat blana...
De umbrelă am uitat... sper să fie zi cu soare,
Și-un albastru nepătat în a cerului culoare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook