medita

Vin şi tristeţe (II)

E greu să exişti pe lumea asta făr-a fi băgat în seamă.
Toate celelalte lucruri se suportă mai uşor. O duşcă, două, trei –
şi impulsul de a sta şi de a gândi de unul singur revine.
Nimic nu se poate împotrivi zumzăitului
de fond, de-aceea apare deodată miracolul
de-a te fi născut şi de a te holba la un pahar. Iar munca
(pe omul care-i singur nu-l duce gândul la muncă)
devine iarăşi credinţă, credinţa de-a crede că suferinţa e numai bună
pentru a te concentra şi-a medita asupra ei. Şi nu trece mult timp
şi ochii nu mai privesc nimic în particular, întristaţi, parcă orbi.

Dacă acest om se ridică şi pleacă acasă să se culce,
el va arăta ca un orb care s-a rătăcit. Oricine
ar putea sări de nicăieri şi lovi cu brutalitate.
O femeie – frumoasă, tânără – ar putea fi văzută
sub un bărbat pe stradă, gemând
în felul în care o femeie a gemut odinioară sub el.
Dar acest om nu vede. El se îndreapă spre casă să se culce
şi viaţa nu devine nimic altceva decât zumzetul tăcerii.

[...] Citeşte tot

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume

Ah! cand cineva iubeste, cu ce mila si-ndurare
Uita, iarta si impaca greseala oricat de mare!
Ah amarnica durere despartire de amor
Ce voi face fara tine oare, e posibil sa mor...
Iubirea se pogoara pentru cel care nu merita
Si sadeste viorele si gingasi toporasi langa spini...
Ah mai baiete, ce esti dintre muritori
Ai iesit in calea-mi ca trandafirul intre alte flori;
Prin a ta dulce suflare din patimi m-am ridicat,
Gustand din para ce-mi aprinde amorul meu curat..
Iubindu-te simt fiinta veacului viitor
Caci raiul din acea lume pe pamant este amor!

Lacrimi am varsat, din ceasul in care m-am indagostit
Aveam infipta in piept sageata... de cand te astept!?
Rabdare nu mai pot sa fac, dupa boala care zac;
Inima care ti-am dat-o numai tu s-o stapanesti;
Sa sfasiat si nu mai poate ca tu sa o gasesti;
Au vinovata ma gasesti pe mine ca te-am indragit?

[...] Citeşte tot

poezie de Larisa Cernat
Adăugat de Larisa Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii discontinue

Poezii discontinue

Realitatea înfricoşătoare a lucrurilor
Constituie descoperirea mea de zi cu zi.
Fiecare lucru este ceea ce este.
Cum aş putea să explic cuiva cât de mult
Mă bucură asta – şi că asta-i de ajuns?

Să fii întreg, e de ajuns pentru a exista.

Am scris destul de multe poezii
Şi poate voi mai scrie încă multe.
Deşi-s atât de diferite unele de altele,
Fiecare poezie a mea demonstrează ceea ce-am spus,
Deoarece fiecare lucru care există-şi proclamă-întotdeauna existenţa.

Uneori eu însumi sunt ocupat să privesc o piatră,

[...] Citeşte tot

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec occidental

O, a sufletului bătaie de aripi:
Păşeam odinioară, păstori, spre păduri amurgite
Şi urma cerbul roşu, floarea albastră şi gângăvitul izvorului,
Plin de smerenie. O, străvechiul ton al greierelui,
Sânge înflorit pe piatra jertfei
Şi strigătul păsării singuratice peste liniştea verde a iazului.

O, voi cruciade şi martiri înflăcăraţi
Ai cărnii, violetele fructe cad
În noptatica grădină, unde în vremuri trecute păşeau pioşii apostoli,
Acum războinici, treziţi din răni şi vise de stele.
O, blândul mănunchi al nopţilor albăstrele.

O, voi vremuri de linişte şi ale toamnelor aurite,
Căci noi călugări paşnici storceam violeţii struguri;
Şi împrejur străluceau dealul şi pădurea.
O, voi vânătoare şi castele; odihna serii,
Căci în cămăruţa lui omul medita la cele drepte,
Şi-n mută rugăciune spre viul căpătâi al Domnului tindea.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune

Voi arăta ca un bătrân cerşind senilitatea
Sau ca nebunul prins ce-şi cere libertatea,
Atunci când trist şi prăbuşit în suferinţă
Îmi voi cerşi spăşit la poarta ta eternitatea?

Mă privesc în oglindă fără să mă înţeleg
Şi sufăr, deoarece azi mai mult ca oricând
Nu mai am privilegiul de a mă abandona
În braţele maladive şi hidoase ale morţii.

Palmele vieţii nu m-au îndobitocit
Şi nici nu au lăsat urme pe obrajii mei,
Le-am simţit doar ca o durere imensă
La primele răni apărute înăuntrul meu.

Înţelepciunea am câştigat-o prin suferinţă,
Rănile care cândva îmi păreau dureroase
Au devenit cu trecerea lungă a timpului
Un album memorabil plin cu lecţii de viaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul de stele - după o poveste de Mihaela Mereuţă

Undeva, într-o lume, departe...
Un bătrân prin oceane trăia.
Perinda printre valuri de noapte,
De pe cer stele-n barcă strângea!

Îngeraşii-i cântau peste seară
Cântecele uitate, din vechimi,
Şi în glas ştrengaresc timpul zboară,
Pescuind frumuseţi din nălţimi.

În mirare pe chipu-i cu fler,
Luminosul cel mic îl întreabă:
-De ce strângi stele ninse de cer,
Ce au bucle-arămii, fără nalbă?

-Prea bolnave-s, uitate să moară,
Din speranţe s-au ivit în neant,
Le păstrez ca o sfântă comoară,
Patimi multe-s, din visul vibrant!

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul de stele

Undeva, într-o lume, departe...
Un bătrân prin oceane trăia.
Perinda printre valuri de noapte,
De pe cer stele-n barcă strângea!

Îngeraşii-i cântau peste seară
Cântecele uitate, din vechimi,
Şi în glas ştrengaresc timpul zboară,
Pescuind frumuseţi din nălţimi.

În mirare pe chipu-i cu fler,
Luminosul cel mic îl întreabă:
-De ce strângi stele ninse de cer,
Ce au bucle-arămii, fără nalbă?

-Prea bolnave-s, uitate să moară,
Din speranţe s-au ivit în neant,
Le păstrez ca o sfântă comoară,
Patimi multe-s, din visul vibrant!

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Petre (22 decembrie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

La petite étoile

credinţei i-am pus o gură ironică-sceptică, din acel moment
păream un cazino dărâmat, nimeni nu mai credea în mine;
feţei mele i-am pus o mină ocupată şi neprietenoasă
iar lumea n-avea curajul să se-apropie, viaţa mea părând autostradă
iar cine s-ar opri să-mi vorbească ar crea ambuteiaje mortale;
pasiunii i-am pus ochi ostili şi mândri, fortăreţele unui aisberg,
de aceea femeile deveneau confuze prefăcându-se că nu mă văd
când treceau pe lângă mine sau când mă depăşeau pe coridoare,
pe stradă, prin viaţă...

însă trucurile astea nu mergeau peste tot
pentru că steluţa aia vicleană ca o vulpe,
cernută cu toate manevrele şi hârşâiturile,
strălucea peste mine ciudat
şi mă invita oarecum, chemătoare, s-o contactez.

la început, amabil, numai zâmbet, am poftit-o să mă lumineze
era însă mai neastâmpărată şi mai greu de prins decât
un licurici din nopţile calde de vară,
aşa că, pentru multă vreme, am rămas chiorându-mă la ea:

[...] Citeşte tot

poezie de Dorian Stoilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul regretului fără sfârşit

Împăratul Chinei râvnea la o frumuseţe care să-i încununeze imperiul,
Dar, deşi era de mulţi ani pe tron, nu i se împlinise această dorinţă.
Între timp, o fetişcană din familia Yang ajunsese la pubertate.
Crescută fiind într-o curte interioară, nimeni nu-i văzuse frumuseţea.
Graţia ei îngerească nu mai putea rămâne ascunsă.
Într-o zi a fost aleasă să ţină companie Împăratului.
Când şi-a întors capul şi a zâmbit, farmecul creat a fost zguduitor,
Eclipsându-le pe toate concubinele celor şase palate.

Era o primăvară timpurie. A fost îmbăiată în Piscina Florilor Pure
Cu apă caldă de izvor, care i-a catifelat şi limpezit cristalul pielii,
Şi, datorită somnolenţei resimţite, o fată a ajutat-o să iasă din piscină.
Revăzând-o, Împăratul a a hotărât să-i fie mireasă. Şi-aşa a început saga.
Părul ei plutind ca norii era prins c-un ac de aur, faţa-i era ca cea a florilor.
Au petrecut noaptea sub acoperişul cald al hibiscuşilor.
S-au trezit cu soarele sus pe cer, regretâd că noaptea a fost prea scurtă.
Începând din acea zi, Împăratul a lipsit la toate audierile curţii.

O răsfăţa tot timpul cu banchete şi petreceri fel de fel,
Era stăpâna zilelor de primăvară şi despotul nopţilor lui.

[...] Citeşte tot

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conrad - Cântul al III-lea - Egiptul

Cunoaşteţi voi pământul ce Nilul a născut?
Ce crivăţul cu coama de gheaţă n-a bătut;
În care sub cununa-i se-nalţă palmierul
Şi pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul
Aşa ca o columnă de marmur minunat
Ce sprijină un templu cu aur înstelat?
În care dulcea Ibis de zefiri legănată,
În silvele de cactus suspină amorată,
În care zea Isis c-un graţios surâs
În tristele deşerte crea un oasis;
Cunoaşteţi voi Egiptul ce n-are semănare
Cu nici o altă ţară? Loc curios în care
Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii
Contrastă cu evrea cu ochii azurii,
Şi palida arabă, cu fruntea visătoare,
Cu copta cu păr negru şi braţe de ninsoare?
Pământ ce fecondează în fiecare lună,
Şi nici un timp n-abate splendida sa cunună!
În care frunza cade sub soarele de foc,
Şi alta vine-ndată de ţine al său loc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!