kafka metamorfoza

* * *

n-am purtat cămaşa asta niciodată
deşi s-ar fi mulat perfect pe corpul meu
aidoma unei umbre
am ales să o uit pe un scaun până când fluturii mei vor muri
şi se vor metamorfoza în ştampile

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Căci suntem ca trunchiurile de copaci în zăpadă.
Aparent stau să alunece
şi cu o uşoară izbitură le-am putea împinge cât colo.
Dar n-o putem face,
fiindcă sânt bine înfipte în pământ.
Însă, vezi, chiar şi acest lucru nu e decât aparent.

poezie celebră de Franz Kafka
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

Pământul nu mai are formă de sferă
şi nu-l mai putem mângâia
ca pe-un motan pufos.

A devenit peste noapte
un zar tăios în mâna Morţii,
care ne obligă pe fiecare
să ne încercăm norocul împotriva ei.

E la mijloc şi o etică,
dar regula acestui joc
o schimbă chiar în timpul jocului.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce curte făceam peninsulelor

Ce curte făceam peninsulelor.
Ce credinţă juram
crizantemelor de noiembrie.
Cum ne căutam capitala
printre peştii greoi şi bunele tristeţi.
Ce nume vesele dădeam
neantului, memoriei,
îndrăznelilor de dimineaţă.
Cum ţineam metamorfoza
la mare cinste.
Tu trebuie să hotărăşti
că imanenţa este un cristal.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

am un cuvânt albastru de tot
e o linişte pe care o scriu
ca să mă simt în siguranţă

nu fac nimic cu el
îl mai învârt uneori pe degete
şi ce frumos îmi dă senzaţia unei euforii

relaxat pe vârful unui creion
fără vreo apăsare
se revanşează faţă de hârtie

îl repet de câte ori vreau
şi dacă dau pagina
se preface roşu

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frică

Nu de moarte, ci
De metamorfoză
- a accepta lepădarea de sine
Ca apa pe care o laşi să curgă
Şi ia forma a ceea ce o conţine
Şi se scurge – şi-o absoarbe pământul
Şi e şi nu mai e – fără să sufere, poate
Şi totuşi nu se va pierde.
Molcom, temerar
Orice lucru atinge
Pentru o clipă
Culmea desăvârşirii
După care dă pe-afară
Aşa cum apa dintr-un vas
Nu-ndură preaplinul.

poezie de Donatella Bisutti, traducere de Geo Vasile
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

Un ocean de stele, bolta în imens ocean se-alintă
Şi văd stele căzătoare în adâncuri cum se-avântă.
Unele mai ard pe valul înspumat, pe creasta lui,
Luminiţă-nsingurată cum e steaua dorului.
Şi Luceafăru-şi trimite o săgeată spre adânc
Dar nu cade drept lumina. Apa, razele îi frâng.

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muchii albastre

Mă spăl cu priviri
până-n fântână
pe muchii albastre
cu peşti
şi cuvinte

cât de aproape-i izvorul
de stele
ce umblă
pe mâini nevăzute
speranţă şi dor
scoică
adusă de ape

mi se desprinde privirea
de ochi
şi alunec
cascadă pe mâini
cu zâmbet stropită
metamorfoză subţiată

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii (27 iunie 2003)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chimie pură

suntem derivaţi din substanţa emoţiei
cu reacţii comune de contopire in acelaşi epicentru.
sfidăm orice axiomă chimică
şi fiecare element din tabelul lui mendeleev.

intrăm in metamorfoză cu fiecare sărut
intr-un magnetism perpetuu
care fericeşte in fiecare sinapsă si atom
şi mă tranchilizează.
e o chimie redefinită
de descompunerea timpului
pentru reacţiile dintre noi.

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Necunoscut
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu erau vremurile vechi

Dorul meu erau vremurile vechi,
dorul meu era prezentul,
dorul meu era viitorul,
şi cu toate astea mor într-o căsuţă de paznic,
la marginea drumului,
într-un sicriu vertical, de când lumea
un obiect în posesia statului.
Mi-am petrecut viaţa,
stăpânindu-mă, sfărâmând-o.

poezie celebră de Franz Kafka, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!