introvertit

Cu spatele

moartea
gustul ăsta coclit lăsat cu gol la stomac
într-o primăvară veşnică în nesosirea ei

atâtea tramvaie bete/ oameni deraind pe şine
în faţa unui "ei înşişi" pierdut

batista mea parfumată – odiseea unei fetiţe
multă vreme iluzionându-se că viaţa este
doar flori... bunăoară narcisa asta... bunăoară cercul sidefat
nicicând intrat în aria de coliziune cu absenţele

şi cine mai cunoaşte limba de dinainte de Babel
toată înrâurirea de sentimente aducătoare de cuvinte clarvăzătoare
purificându-ţi apele eului aşa de introvertit

om şi copac/ copac şi sânge
întârziatul nominal cu spatele
la un drum deschizându-se
direct în primăvară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perturbabil

E previzibil 'n tot ce face
Şi din drum drept, îl faci o curbă!
Introvertit îl poţi desface...
Nelimitat, tot îl perturbă!

Sau poate că nu-i previzibil,
Căci stabilit definitiv
Se schimbă; orice perceptibil
L-influenţând fără motiv!

Fragil, nu-i fizic, entitate,
E doar moralul său labil
Ce nu-l are de-ntâietate...
Se lasă dus ca un copil!

E contrafort la hotărâre,
Nu ştie sigur da sau nu;
Din fastuos e-o amărâre,
Uitând la început ce vru!?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clone de creator

În fond suntem nişte introvertiţi
Aşa cum singuri ne creem o lume
Ce-o practicăm din experienţele antume
De talentaţi, spectaculoşi, smintiţi.

Ne făurim de secole plăcutul,
Suntem neant luat fiecare-n parte;
Nici Elvis, Marx, Chopin, sau Bonaparte
N-ar fi valori, de n-am juca... recunoscutul.

Ne-nlănţuim precum mărgele la extaz
Ce-l cultivăm frenetic între noi;
Făuritorii-ncântului de solo sau de doi
Prefigurând necazul, ne inducem haz.

Suntem consumatori la ce producem;
Nimic nu am primit, ni-l facem singuri,
Ne îmbătăm, ne scriem, creăm nimburi
Ne căutăm... În grup, plăcerea ne-o inducem.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşetor de viaţă

Nu ştiu la cine să mă rog, să fiu un ciclu
-Cum anii se preling în anotimp pe rând
Din mugur desfăcându-mă-n esenţa unui gând-
Să-nmiresmez planeta, veşnic în periplu.

Copt, să mă pârg în caldul de cuptor,
Să ard a mere coapte cu zahar
Şi Eva-mi hărăzită, să mă aibe-n dar...
În trup şi suflet să mă-nvăţ, să-nvăţ dogoritor.

Ah, cum aş vrea ca vara s-o petrec
Cu lungile ei zile, pân' la nesfârşit;
Să stau întins în mintea-mi de introvertit
Oprind şi timp -oricum e relativ- să nu-l mai trec.

Când ruginiu -de-apare peste dealuri-
Să scurg licoarea viei venelor sorbinde
Ce viaţa să-mi întoarcă-n atrii aburinde...
Să fiu pulsaţii ce-nroşesc timide idealuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Se gudură de câte ori mă vede
şi nu ştiu, să-l privesc, aşa prin sticlă,
fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe-
sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică,
să-i dedic clipa c-un minut de întrerupt,
că oricum nu pierd, chiar şi de-ntoarcerea-i unică
şi totu-i scurt şi nici nu ştiu de e întâmplare...
Dar bine-i să mai las din mine, din emoţia de-un furt.
... Sau să stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez că-n propriul gând aşa mă ţes
cu mine însumi, mă pitind de drag ce mă-nconjoară... Mă edific
retras, ştiind că sunt dorit
să mă scald trup şi suflet, ca o boare
în înmuieri de ochi, mirific...
să rămân probă, cum tapetul,
un colant pe sute-mii retine,
să fiu cum linguriţa cu şerbetul
dintr-un pahar cu apă de cleştar, se savurând de bine...
Nu ştiu, după atâta timp trecut,
cum să-l mai trec; aşa să-l pierd, risipitor

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neîntreruptă trecere

E stranie senzaţia, de dus, de gol
Când întinzi mâna şi nimic n-atingi;
Ca-ntr-un coşmar, urmat după viol,
Din abuzat!... Nu-i nimeni cui să strigi.

Mai singur sunt în fiecare zi
-Pierzând din totul, ce am cunoscut-
Chiar de m-am ocupat să am copii...
M-au lăsat toţi!... E-ndeajuns, că i-am făcut!?

Se duc colegi sau de îi vezi, îs absenţi;
Cărunţi un pic, cu aere preocupate,
Ieşind tiptil din şcoala existenţei, repetenţi...
Se strânge viaţa într-o austeritate!

Încerc să n-am pătrundere de hău interior,
Depresia să nu m-atotcuprindă;
Mă-mpac cu gând că încă-s muritor
Şi nici n-am gând, de atârnat de grindă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte la patruzeci de grade

Etilică mireasmă duhoare în împrejur
Şi-un luciu de inox din ochi lichizi răzbate...
Pe-un roşu de fundal de-obraji, cu glasul dur
C-o răguşeală aiurea păşeşte, dă-nspre spate.

E slab cu burta-i mare sub pulover ca un bol
Şi mâini sticloase anină neritmic, în balans...
Vorbeşte fără noimă se adresând în gol
Şi drumu-i labirint, nicicum de vreun avans.

Încearcă tulburat câte o plesanterie
C-un râs ce nu-i al lui, se legănând din cap,
Dar nu-i răspunde nimeni; privit cu duşmănie
Se întoarce iar în drumu-i c-un gest de handicap.

Nici dinţii nu-i mai are pe toţi, e ştirb în faţă
La locul de pahar şi filtrul de ţigară
Ce-o ţine nesfârşit pe buza-i ruptă, creaţă,
Se îmbătând din fum şi scrumul tras pe nară.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!