ghem

Aristotel

Fire şi noduri câte, pân'la el,
Din caierul gândirii eleate,
Le-au tors atâtea minţi străluminate,
Ghem le făcu, din nou, Aristotel.

Lui Alexandru-i dă să zvârle ghemul
Prin Asia, departe, pân'la Gange,
Dar Grecia învinsă e de goange,
Inoculând sub silogism blestemul.

O clipă l-a-ncercat atunci deruta,
A plâns ce-a plâns răpus, pe Organon,
Ci ca Socrate nu sorbi cucuta:

Mai ai de scris, bătrâne histrion!
De-atunci ne tot trimite cărţi pe rata:
Alexandria, Sparta, Babilon.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub crucea vieţii

Un anume om a fost silit la lupta
cu greutăţile limbii străine.
Şi, prin veşnica rivalizare a simţămintelor,
s-a legat cu paradoxurile neştiutei culturi,
unde culoarea neagră se îmbină cu albul.

Voia să fie expresia valoroasă la simţul fericirii,
în această lume contradictorie, dar l-a înşelat iluzia.
Purtat de propria mândrie,
care nu-i permite să revină pe meleagurile natale,
păstrează în inimă un ghem de frici şi speranţe.

Şi trăieşte printre homeless – pe cheltuială publică
în îngrăditurile propriilor visări, pline de cărări
care nu duc nicăieri.

poezie de Piotr Kasjas din Miłość i tożsamość (Iubire şi identitate) (2013), traducere de Alexandru G. Şerban
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

În noaptea-aceea luna părea un cap de mort
Tăiat de ghilotină şi aruncat in Mare -
Un cap purtat de valuri şi-n marşuri funerare
Rostogolit spre farul ce scânteia in port.

În noaptea-aceea luna părea un ghem de sfoară
Scăpat din mâna dreaptă a celui care-n viaţă
Te leagă, te dezleagă, te iartă şi te-nvaţă
Cum poţi ieşi din iarnă, intrând în primăvară.

Şi-n noaptea-aceea luna părea un chihlibar
Desprins din cingătoarea lui Crist, care murise
Ca să-nvieze iarăşi din somnul fără vise,
Sanctificându-şi crucea rămasă pe Calvar!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 39 (24 septembrie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele (Elegie de toamnă)

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scama

De sus de undeva o mică scamă,
Venită-ncet, pluteşte vag, cu teamă
Se urcă şi coboară lent prin tindă,
s-opreşte se-admiră în oglindă
Spre ghemul cel tăcut din colţ
coboară
... şi fire cresc pe ghem şi se-nfioară
... şi labe are ghemul ce se-nnoadă
şi coadă are ghemul... vai ce coadă!
Doi ochi verzui se plimbă după scamă
... pupilele cu tăieturi de lamă
Înfipte-n tigrul ca de jucărie
se-nvârt, iar tigrul pare de hârtie
Şi scama vine-ncet... şi ţâşti odată
tărcata labă către scamă cată.
Dar hoaţa printre ghiara-ntinsă-i scama
şi fuge legănată ca pe apă...

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Nepublicate 1953 - Amintiri din copilărie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un apus de viaţă (fiului meu, Titus, violonist dincolo de ocean)

Mai ştii atunci când te ţineam de mână
Să poţi urca şovăitor o treaptă,
Când îţi iertam surâzător o faptă?
Ţineai vioara sub bărbie până

Trasa arcuşu-n cer o cale dreaptă
Şi deşira uimirea ghem de lână.
Şi-acum acorduri în auz se-ngână
Şi-n sală mama să apari aşteaptă.

Nu s-au pierdut isprăvile în ceaţă.
Pe-atunci prin fapte vieţuiam anost.
Abia târziu mi-a răsărit în faţă

Sonetul blând, să-mi împlinesc un rost.
Odată doar, într-un apus de viaţă,
Tu, fiul meu, să afli că am fost.

sonet de Adrian Munteanu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelacrima

Clipeşte şi află ce-i clipa – momentul
din care capacul se pune la loc
să umple cu aburul fraged absentul
apoi condensatul să pice în foc

Mă rog de o frunză să-mi dea din verdeaţă
când soarele-mi arde venirea aici
sunt doar pe o clipă cusută cu aţă
de ploaie cu acul din ghem de arici

Mă simt muşcătura din mărul văratic
un vierme îmi cântă în păr de dormit
şi poate albastrul vibrând pe jăratic
ce-n sine absoarbe un mic asfinţit

Mă dărui destinsă acum picăturii
să verse un vers în acest univers
e bubă de clipe pe-ntreg cerul gurii…
Ne-nghite o moarte agilă din mers

poezie de Radmila Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

La bătrîneţe, cînd viaţa ta înseamnă trecutul, uneori nu ştii cum să fugi de unele amintiri; dacă le-ai putea şterge, dacă ţi-ai putea ucide trecutul... Trupul îţi rămîne de piatră, iar sufletul se face un ghem de îngrijorare. Dar durerile sufletului au altă intensitate decît la tinereţe şi chiar decît la maturitate; la tinereţe spui de multe ori – "Aş da ani din viaţă să..." ; la bătrîneţe, cînd viaţa ta nu mai înseamnă nimic pentru nimeni şi chiar pentru tine, nu eşti dispus să mai dai nicio clipă pentru nicio cauză. Devii avar cu puţinul capital care ţi-a rămas. Singurătatea şi bătrîneţea – două pustietăţi.

citat din romanul Preludiu de Ileana Vulpescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mâna, iubito!...

Dă-mi mâna, iubito, să fim doar noi doi
Când tremură cerul şi scutură ploi!
Şi-aleargă cu mine, pe drumuri ce gem
Sub paşi de-Ariadne, urmând magic ghem.
Privirea-ţi de-o-ntorci către mine din mers,
Voi fi singur sclav în al tău univers,
Iar colbul, noroiul şi steiuri de munţi,
Le-om trece-mpreună pân' fi-vom cărunţi.
Dă-mi mâna, iubito şi hai să fugim,
Iubirea nebună la doi să-mpărţim!
Cum tremură cerul, eu tremur la fel,
Cu inima-n piept, speriat porumbel.
Prin vânt de speranţă, uitând de tipare,
La braţ vom umbla pe a vieţii cărare.
Nu-ntoarce privirea o clipă 'napoi
Şi-un veac înmulţi-vom iubirea cu doi!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monogramă din două în două decenii

Scriu tăceri cu dată fixă...

Port din vara mâinilor trudite
tricotul zărilor cu nume de copil.
Asortai iscusită dorinţe la vedere
într-un nou-născut ghem de femeie.

Zâmbesc aducerilor aminte.

Mâneci clopot pentru îmbrăţişări,
guler rotund cu temeri ovale,
buzunarul tahicardic din piept,
monograma iubirilor mele.

Deşir toamna brodată pe tâmple.

Mă strâng, uneori, tăinuitele cuvinte,
desfac nasturii tăcerilor absolute,
subiectivă, respir din când în când,
oameni şi emoţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!