Nocturnă

În noaptea-aceea luna părea un cap de mort
Tăiat de ghilotină şi aruncat in Mare -
Un cap purtat de valuri şi-n marşuri funerare
Rostogolit spre farul ce scânteia in port.

În noaptea-aceea luna părea un ghem de sfoară
Scăpat din mâna dreaptă a celui care-n viaţă
Te leagă, te dezleagă, te iartă şi te-nvaţă
Cum poţi ieşi din iarnă, intrând în primăvară.

Şi-n noaptea-aceea luna părea un chihlibar
Desprins din cingătoarea lui Crist, care murise
Ca să-nvieze iarăşi din somnul fără vise,
Sanctificându-şi crucea rămasă pe Calvar!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 39 (24 septembrie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună în câmp

Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
zvelţi vânători, în arcuiţii lei
din goana calului, cum îşi subţie arcul.
O, tinde-ţi mâna stângă catre ei

şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
pe care ramurile i-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi şi-n jur să şterg copacii
În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
... şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene
dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stâng.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Sensul iubirii (1960)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea lui Don Juan

În noaptea-n care Ea nu m-a mai vrut
Am înţeles că sunt un om pierdut,
Şi-n noaptea-aceea, chiar, m-am sinucis
Cu propria-mi legendă-n manuscris...

Dar când pe catafalc mi-au aşezat
Cadavrul de amant încornorat
Şi-am înţeles că faima mea de Don Juan
N-a fost decât un simplu titlu de roman,
M-am revoltat că marea nedreptate,
Ce mi se pregătea-n eternitate,
Mi-o consfinţea chiar laşitatea mea
Că n-am ucis-o mai întâi pe... Ea...

Şi-n timp ce zece popi mă prohodeau
Şi-o sută de femei mă blestemau,
M-am răsucit în lada mea de lemn
Şi-am înviat, ca şi Cristos... solemn!...

Şi-aşa,-nsoţit de popi şi de femei,
M-am îndreptat din nou spre casa Ei...
Dar când am dat cu ochii iar de Ea -
Femeia... tot pe mine m-aştepta!...

Şi, cum era firesc, ne-am împăcat!...
Iar popii-n cor au binecuvântat
Miracolul, că - deşi mort - eram tot viu,
Şi-n locul meu intrase Moartea mea-n sicriu!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o zi de iarnă

Cădeau de ieri şi păsări şi zăpadă,
Tapiserii din sufletul frumos
Şi totul ne părea misterios,
Când fulgi de nea zburau din cer grămadă.

Părea un vis desprins dintr-o baladă,
Un peisaj atât de grandios,
Când noi ne-nstrăinaţi, cu gest pios,
Ne ajutam, vreunul să nu cadă.

Şi ne-am simţit copii, ca altădată,
Întorcându-ne cu anii, înapoi
Şi-n ziua aceea atât de minunată,

Copilăria s-a întors la noi.
A fost ca-ntr-o poveste adevărată,
Pe care am trăit-o amândoi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul jucătorului pierit

Părea o carieră masa din salon
Cu pietre răspândite peste tot
Iar jucătorul, cu privire de spion,
Nervos dădea din cap ca un robot

Reflexe desuete, parol, de filfizon
Sub policandrul de la Maryott
Părea o carieră masa de salon
Cu pietre răspândite peste tot

Certamente, e urmărit de ghinion
Fiindcă potul l-a săltat un cipriot
Jimbat, cu aer de trişor bufon;
Cum a putut să joace ca un idiot?
Părea o carieră masa din salon

parodie de Constantin Ardeleanu, după Leonid Dimov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ocean de vise

Din ocean de vise ferice, strălucitoare
Ai apărut în viaţa-mi femeie răpitoare,
Cum luna argintoasă, albă zâmbind răsare
Din înstelata mare!

În ocean de visuri din ce în ce pierite,
Te-ai dus şi-ai stins cu tine iluzii fericite,
Cum luna melancolică şi palidă dispare
În înstelata mare

Pe-a gândurilor câmpuri din ocean de vise,
În sânta mea junie al tău chip îmi surâse,
Femeie scumpă mie, cum luna-ncet apare
Din înstelata marel!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub meri

Se scuturau de floare merii...
Cărarea-ntreagă părea ninsă
Şi-n nesfârşita pace-a serii
Câte o stea cădea, desprinsă,

Sfios eu te ţineam de mână
Şi tu mă ascultai uimită;
Îţi povesteam un basm c-o zână
Ce de un prinţ era-ndrăgită.

Şi amândoi atunci vrăjiţi
De-acea poveste minunată,
Ascunşi sub merii înfloriţi,
Ne-am sărutat întâia dată.
..........................

Trecut-au ani de-atuncea mulţi
Şi azi prin flori străbate luna...
De ce nu vii să mai m-asculţi
Să-ţi spun povestea cea cu zâna?

Din nou să ne vrăjească iar
Aceleaşi vorbe din trecut...
Ce trist mi-e traiul şi amar!
Ce mult aş da să mai sărut!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cu cât se apropia de steaua sa, drumul parcă era mai lung, făcuse ea cale destulă, dar părea ceva fără de capăt. Înainte îi ieşeau tot alte stele, una mai frumoasă decât alta, dar cu toate că s-ar fi putut opri la una din ele, pe Luna o atrăgea numai şi numai steaua aceea, care o făcuse să plece de lângă ai ei şi care, deşi micuţă, i se părea cea mai frumoasă şi strălucitoare din toate.

Virginia Carianopol în Împărăteasa norilor (1986)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna albă într-o visare

Miraj cu muzică de harpă
M-a ridicat din pat în noapte
Un glas m-a condus în apă
Luna mă priveşte dupa Marte

Lumini si umbre se arată
Culorile de gri si indigo
O undă ce se desenează
Mişcarea undei un tango

Cu ochii sagetează zarea
Un val o trezeşte deodată
C-o sărutare sărată stilată
Acum stiu mă striga marea

Visul din noapte a continuat
Cu-n glas venit din depărtare
Un peisaj feeric luminunat
Soare ce se ridica din mare

Cu luna albă într-o visare
Cu alge ce dansau în valuri
Luceafărul înviorat cu sare
Carul mare rostogolit pe maluri

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea în reflux era calmă sub luna de sus, farurile din port îşi prelungeau luminile peste încreţiturile apei şi, una peste alta, părea că intrasem cu picioarele goale într-un univers de lene.

Adrian Cioroianu în Adulter cu smochine şi pescăruşi (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfîrşit

În sfîrşit ni s-a întors din luna
inima-napoi, generale
în sfîrşit ni s-a întors din luna
sufletu-napoi, generale.
în sfîrşit ni s-au întors din luna
mîinile-napoi, generale.
în sfîrşit ni s-au întors din luna
ochii înapoi, generale.
În sfîrşit ni s-au întors din luna
verdele-napoi, generale.
în sfîrşit ni s-au întors din luna
caii înapoi, generale.
În sfîrşit ne poţi recunoaşte:
noi suntem, generale,
soldaţii tăi din primul
şi din al doilea
şi din al treilea,
generale.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna ti-a spus...

Luna ţi-a spus de dragostea din mine
Ce-o port de când mă ştiu pe-acest pământ
Pentru bărbatul care nu mai vine
Neştiind că el e tot ce am mai sfânt.

Luna nu ştie taina să-mi ascundă,
Ea alegând să-ţi spună de fiorul
Ce trupu-ntreg şi sufletu-mi inundă
Şi face dureros să-mi fie dorul.

Dar luna poate ştie de menirea
Iubirii care-n suflet aştepta
Şi vrând să îi aline-uşor simţirea
Începe-ncet, încet, a se-nnopta.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus în celulă

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist şi ce-nalt părea Crist!
Luna venea după El, în celulă
şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca nişte păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veştminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură:
- De unde vii, Doamne, din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gură
şi mi-a făcut semn ca să tac.

S-a aşezat lângă mine pe rogojină:
- Pune-mi pe răni mânăa ta!
Pe glezne-avea urme de cuie şi rugină
parcă purtase lanţuri cândva.

Oftând şi-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Luna lumina, dar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.

Părea celula munte, părea căpăţână
şi mişunau păduchi şi guzgani.
Am simţit cum îmi cade capul pe mână
şi-am adormit o mie de ani...

Când m-am deşteptat din afunda genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă şi era lună,
numai Iisus nu era nicăiri...

Am întins braţele, nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul: nici un răspuns!
Doar razele reci, ascuţite-n unghere,
cu suliţa lor m-au străpuns...

- Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de căţui...
M-am pipăit... şi pe mâinile mele,
am găsit urmele cuielor Lui.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot despre lună

Toarce luna-ntr-o poveste,
Suie luna sus pe creste,
Luna cade-n ochiul meu,
Luna curge-n Dumnezeu,

Luna mârâie-nspre oi,
Lupii-o mestecă-napoi,
Luna mişună pe mare
Şi m-adulmecă de sare.

Sare luna printre miei,
Se ascunde-n vocea ei:
Pielea ta îmi e totuna,
Când se-mpreună cu luna.

Dumnezeu închide-un ochi,
Luna-i spune de deochi,
Luna faţa îşi întoarnă
Şi mă ninge-n iarnă-iarnă.

Iarnă fără lună nu-i.
Lângă ea tu să mă pui.
Smirnă stau, să stai şi tu.
Lună-i, Doamne, dar trecu.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburam legaţi

zburam legaţi dar nu de gleznă
spre un mister necunoscut
din care parcă ne-m născut
în nişte secole de beznă

lăsam în urmă lumi şi astre
neprinse-n nici un catalog
şi timpul chiar părea olog
în perimetrul de dezastre

vedeam în toate-un început
ca un ferment de viaţă nouă
de toate lucururile nouă
ni se părea că ne-am umplut

planete noi şi constelaţii
se-nfiripau din câte-un nimb
strălucitor pe care-şi plimb'
secolele filiaţii

pământul ne părea atât de mic
la care-ntr-un târziu ne vom întoarce
pe nevăzute bolţi şi arce
ca pe lumina unui spic

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna albastră

Gânduri se-adună
în valuri şi-ngână
dorinţe şi vise
cu ferestre deschise
către luna albastră,
din noaptea frumoasă
ce este...

poezie de Mihaela Vicol
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicul răsărit

Primeşte-această floare-n dar,
Un galben trandafir în floare
Ca luna plină-n codrul rar
Când seara-n linişte răsare.

E semnul dragostei ce-o port
Fiinţei tale totdeauna,
Iar când voi fi de mult un mort
Priveşte cum răsare luna.

E galbenul de pe obraz
Al celui ce pe veci dispare,
Al soarelui ce-asfinte azi,
Dar mâine iarăşi va fi soare.

poezie clasică de Mihai Beniuc din Glasul pietrelor
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântai cam lung scumpa-mi Doină şi parcă nu mă puteam despărţi de ea! Mi se părea că miliardele de stele şi steluţe ce se uitau la mine din mare sclipeau vesel-unduioase, precum era şi inima mea, cufundată întreagă în mlădioasele acorduri a Doinei, ce iarăşi mi se părea că nu o cântasem cu atâta simţ ca acum.

Ciprian Porumbescu în jurnal (1882)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârful muntelui părea un altar al ţării, dogorit de discul portocaliu, gol, părăsit. Era ceva duios şi etern în această imagine, căci acolo părea că se deschid porţi largi spre necunoscut. Imaginea părea frază într-o poezie absolută, pictată ca o justificare a omului pe pământ.

Rodica Nicoleta Ion în Tu eşti muza mea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noapte

La noapte am să împuşc Luna!
La noapte, pe uliţa de derbedeu,
Voi scoate luneta, flinta şi briceagul,
Şi-am să mă cert cu Dumnezeu!

La noapte-am să mă caţăr între stele!
Am să mă pun pe cer de-a curmeziş,
Am să înfig cuţitul până la prăsele,
La noapte, voi ieşi din ascunziş.

La noapte, Luna va urla la mine!
Am să o-mpuşc fără de vreun motiv.
La noapte sângele turbat din mine,
În Lună s-o vărsa definitiv.

La noapte, Luna-i sângerie
Şi în al patrulea(!) pătrar.
La noapte, Luna nu va fi, se ştie,
Decât o mască a vieţilor pierdute în zadar.

La noapte, Luna împuşcată,
Va cere îndurare de la noi.
La noapte, când Luna în pătrar se-mparte,
Vom împărţi lumea la doi.

A mea, va fi la dreapta de Luceafăr!
A ta, la stânga de Polar!
La noapte, Luna nu va fi a noastră,
Iar tu, iubito, nu vei avea habar.

La noapte, Luna, ia forma lupilor bătrâni de mare,
Ce vor urla la ceru-ntunecat.
La noapte, Luna ţi-o voi pune la picioare.
Dar ce folos acum, că s-a' mpuşcat?!

poezie de Simina Păun-Moise‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A ieşit să vadă luna

ce face luna şi luna părea
foarte provizorie, acolo
unde a urcat-o creatorul
mult deasupra vecinului
care usca frunzele plantelor
cu feonul după fiecare ploaie
apoi trecea la uscarea balustradei
şi a trotuarelor din faţa blocului
era dezamăgit pentru că nu
a prins loc în cimitirul nebunilor
unde asculta carlos santana
şi citea cesare pavese la umbra
unei sticle sau la umbra mea

ieşise cu un pardesiu pe care aproape
nu-l dezbrăcase pentru că a uitat
cum trebuie îmbrăcat, dar mai curând
s-ar arunca într-un puţ cu vipere
decât să recunoască măcar faţă de sine
că iubeşte actriţa aia nebună

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!