durabil

Trestiile mării

Jumătate din prietenii mei sunt morţi.
Îţi voi face alţii noi a spus ţărâna.
Nu, am strigat, prefer să mi-i înapoiezi pe-aceia,
aşa cum erau, cu bunele şi cu rele lor.

În noaptea asta le pot smulge vorbele
din zumzăitul de trântor al valurilor
printre trestii, dar nu pot umbla singur
pe frunzele oceanului luminat de lună

în josul acelui drum alb
sau pluti cu alunecarea de vis
a bogzei părăsind greutatea lutului.
Pe pământ, numărul prietenilor pe care-i ai

e mai mare decât al celor pe care-i iubeşti.
Trestiile de lângă faleză fulgeră argintiu şi verde;
ele sunt lănciile speranţei mele,
iar din tot ce-am pierdut creşte ceva mai durabil,

[...] Citeşte tot

poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie. Pe scu(r)t

Nici nu mai ştiu dacă de frunze-i vorba ori despre mine - desfrunzit un pic.
Mai fuge-o vară şi-i mai rece ciorba şi parcă-n douăzeci de scânduri mă despic.
Nu-mi cresc izvoare-n ochi şi nici nu tremur, dar nici într-un picior nu pot să sar,
Mi-e rău de toamnă ca după cutremur, mi-e, totuşi, toamna, răul necesar.
Mă stoarce dorul de nisip fierbinte, de valul-albastru şi de vinul roz,
Începe-o şcoală-n mine azi, dar înainte, le caut, amintirilor, siloz.
Le pregătesc, din timp, un raft durabil, un loc la geam, dar neajuns de ger,
Un loc ferit de praf, invulnerabil, niţel departe de calorifer.
Le voi păstra acolo până-n vara care-i departe-acum, dar va veni,
Şi uneori, câte-o-amintire, seara, eu voi muşca, iar ea mă va-ncălzi.
Poteci, cascade, râuri, munţi, poiene vor defila în straie noi de azi,
Dar nici furtuni, nici ploi şi nici troiene nu-mi vor ucide dragostea de brazi.
E iarăşi toamnă, ce frumoasă-i toamna! De fapt, nimic nu-i mai frumos ca ea.
Sau poate... primăvara, vara, iarna ori să le văd trecând prin faţa mea
Şi gânduri să se-mpiedice de mine, împiedicat, la rândul meu, de-un gând:
nu, anotimpuri nu-s deloc puţine, doar eu m-alint, nimic înţelegând.

poezie de Eduard Lupascu (1 septembrie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o piatră încălzită de soare

Mai bine aşează-te strâmb pe o piatră încălzită de soare
şi judecă-mă drept.
Nu încerca să fii prea înţelept
Mai bine decât binele, binelui strică
şi orice lucru judecat în pripă
Se-ntoarce împotrivă-ţi.

Eşti încă prea crud să ştii ce e de ştiut,
Ce se întâmplă, şi cum se întâmplă,
Apa din alţii cât e de adâncă
Vârtejul nebun cât e de nebun
Cum vine pârjolul, cum lasă doar scrum,
Cum trebuie din scrum să renaşti, pocăit
şi iar te întorci de unde ai pornit
Când trebuie să uiţi, sau să-ţi aminteşti
Când trebuie să ierţi, sau să pedepseşti
Trecând peste tine.
Când singur rămâi, până unde să ajungi
Când spui ce ai de spus, sau când praf să arunci
În ochi de prieten, de părinţi, de soţie -

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Percival Sharp

Priviţi cu atenţie mâinile împreunate!
Spun adio sau bine aţi venit,
Sunt mâini pe care le-am ajutat sau mâini care mă ajută?
N-ar fi mai bine să se fi sculptat o mână
Cu degetul mare îndreptat în jos, ca cea a lui Elagabalus?

Şi-acolo este un lanţ rupt,
Sugerând poate ideea verigii slabe –
Dar care-a fost aceea?

Iar mieii, unii culcaţi,
Alţii stând în picioare, ca şi cum l-ar fi ascultat pe păstor –
Unii, cu un picior ridicat în aer, purtau o cruce –
De ce n-au sculptat un abator?
Şi coloanele năruite! Dăltuiţi, vă rog, mai degrabă piedestalul
Sau fundaţia; îngăduiţi-ne să vedem cauza prăbuşirii.

Şi gravurile cu fel de fel de compasuri şi de instrumente matematice,
Ca o ironie la adresa ignoranţei celor care-şi dorm acolo somnul de veci
În ceea ce priveşte determinanţii şi calculul variabilelor.

[...] Citeşte tot

poezie de Edgar Lee Masters, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe fără obârşie

Îmi spuneai că sunt candelabrul tău de lumină care te înfăşoară de dimineaţă
Ce îţi foloseşte să fii atât de zălud şi de metaforic?
mai bine să zacem aici unde e linişte, sub cireş şi sub stele
viaţa însăşi este un candelabru de pomi prin venele cărora circulă sângele purpură
e rubedenia îndepărtată din pieptul femeii alergând foarte departe de omul care o urmăreşte când miroase praful de puşcă
e pasărea ei
candelabrele stelelor sunt prea mari pentru ea nu o apără
pentru potârniche şi pentru zeiţele pasăre o să spun acum ghicitoarea
şi pentru potârnichea
care m-a născut
şi
făcut
împreunare de mâini rodul ei se ridică şi se duce în eterul foarte lung unde mereu se întârzie
(în foarte departe şi mult
e devreme)
(şi timpul şi spaţiul sunt lungi)
ce ghicitoare să fie când tu îmi arunci candelabrele peste braţe şi mă cufunzi în lumină
şi asta pentru că nimic nu e cu adevărat trainic şi durabil în lume
viaţa e vântul care o duce departe, la alt vânător, fără gloanţe şi fără vestă-antiglonţ
îmi

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scufundarea navei Mendi

Da, prin acest lucru noi ne legitimăm.
Cunoaştem acest lucru şi, firesc, ni-l asumăm.
Spunem, lucrurile s-au întâmplat cum trebuiau să se întâmple;
În mintea noastră spunem: astfel trebuia să fie;
Dacă nu s-ar fi întâmplat astfel, nimic n-ar fi funcţionat normal.
Vedeţi, lucrurile s-au lămurit când Mendi s-a scufundat!
Sângele nostru de pe acea navă a pus lucrurile la locul lor,
A folosit pentru a ne face cunoscuţi în lumea întreagă!

Britanicii nu ne-au cumpărat cu rugăminţile lor;
Nu ne-au sedus cu fleici apetisante;
Nu ne-au promis stelele de pe cer,
Nu ne-au mituit cu mari profituri.
Noi le spunem celor care-au murit, aţi fost africani,
Celor care-au murit într-o ţară de la răsăritul soarelui,
Celor care-au murit într-o ţară de la apusul soarelui,
Nu aţi murit din slugărnicie pentru rege,
Nici din cauza ploconirii în faţa Marii Britanii.

În ziua-n care-aţi plecat de-acasă, noi am vorbit;

[...] Citeşte tot

poezie de Samuel Edward Krune Mqhayi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!