Scufundarea navei Mendi
Da, prin acest lucru noi ne legitimăm.
Cunoaștem acest lucru și, firesc, ni-l asumăm.
Spunem, lucrurile s-au întâmplat cum trebuiau să se întâmple;
În mintea noastră spunem: astfel trebuia să fie;
Dacă nu s-ar fi întâmplat astfel, nimic n-ar fi funcționat normal.
Vedeți, lucrurile s-au lămurit când Mendi s-a scufundat!
Sângele nostru de pe acea navă a pus lucrurile la locul lor,
A folosit pentru a ne face cunoscuți în lumea întreagă!
Britanicii nu ne-au cumpărat cu rugămințile lor;
Nu ne-au sedus cu fleici apetisante;
Nu ne-au promis stelele de pe cer,
Nu ne-au mituit cu mari profituri.
Noi le spunem celor care-au murit, ați fost africani,
Celor care-au murit într-o țară de la răsăritul soarelui,
Celor care-au murit într-o țară de la apusul soarelui,
Nu ați murit din slugărnicie pentru rege,
Nici din cauza ploconirii în fața Marii Britanii.
În ziua-n care-ați plecat de-acasă, noi am vorbit;
Am promis că vom avem grijă de familiile voastre,
În acea zi ne-am strâns mâinile; ochii noștri erau umezi.
În acea zi mamele au plâns, tații au oftat,
În acea zi voi ați părăsit munții în care v-ați născut,
Ați lăsat în urmă râurile țării voastre;
V-am spus celor care mergeați acolo ca oameni cu pielea neagră,
V-am spus: " Voi sunteți sacrificiul făcut de noi, cei de aici."
Am fi putut oare sacrifica ceva mai prețios?
Ce ar fi însemnat să sacrificăm un sat?
N-am dat noi tăurașii din gospodăria noastră?
N-am trimis dintre noi pe cei care iubeau această națiune?
Acum discutăm cu înțelepciune; adăugăm vocile noastre;
Suntem, mândri, alături de cei care-au deschis drum libertății.
În felul în care Abel a fost sacrificiul acestui pământ?
În felul în care Mesia a fost sacrificiul cerului?
Fiți împăcați, toți cei orfani!
Fiți împăcate, voi, văduve tinere!
Cineva trebuie să moară, numai așa se poate construi ceva durabil;
Cineva trebuie să slujească, numai așa pot ceilalți trăi;
Cu aceste cuvinte vă spunem: fiți împăcați,
Astfel ne clădim pe noi înșine, drept noi înșine.
Amintiți-vă cuvintele celor de demult:
"Nimic nu ți se cuvine fără să ți se cuvină."
O! Cei mai buni oameni ai Africii s-au oferit să moară!
Nava nu a putut transporta prețiosul ei caric,
S-a zvonit în anumite cercuri bine informate
Că acel sânge curajos a ajuns în fața Regelui Regilor.
Moartea lor a avut sens pentru noi toți...
Mi-aș fi dorit să fi fost cu ei,
Mi-aș fi dorit să fi fost alături de ei în paradis în ziua învierii,
Mi-aș fi dorit să fi scânteiat cu ei un luceafăr al dimineții!
Așa să fie!
*** Pe 21 februarie 1917 nava Mendi în drum spre Franța cu 607 de muncitori sud-africani la bord, necombatanți ( la solicitarea Marii Britanii, trebuiau să suplinească posturile de muncă vacante din porturile franceze) s-a scufundat pe o vreme de ceață datorită coliziunii cu nava Darro. N-au fost supraviețuitori.
poezie de Samuel Edward Krune Mqhayi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sacrificiu
- poezii despre monarhie
- poezii despre sânge
- poezii despre muncă
- poezii despre moarte
- poezii despre cuvinte
- poezii despre Marea Britanie
- poezii despre Franța
- poezii despre înțelepciune
Citate similare
A noastră soartă
Au murit atâția oameni
Cu speranța la mai bine
Cu speranța că urmașii
Vor trăi cum se cuvine.
Și acum trecut-au anii
Tot ce s-a schimbat sunt nume
Tot aceleași fețe-amare
Tot aceleași timpuri dure.
Să cădem puțin pe gânduri
Pentru ce noi am luptat
Nu să-ntoarcem spatele
Ca și cum am fi uitat.
Vor veni copiii noștri
Întrebând: voi ce-ați făcut?
V-ați jertfit pentru o viață
Ce noi nu am cunoscut
Putem schimba istoria,
Clădim palate pe ruine
Nu să spunem asta-i soarta.
Va veni odată bine.
Am distrus ce am avut
Și căpeteniile sunt moarte
Dar doi oameni n-au putut
Să conducă-n țară toate.
Și acei care acum
Dau din gură ca-nainte,
Sunt acei ce cred că noi
Fân avem în loc de minte.
Însă noi știm să răbdăm
Nu știu dacă bună-i calea
S-așteptăm ca peste toate
Să s-așterne uitarea.
Strigă suflete din groapă
Și copii rămași orfani
Plânge Dunărea de milă
Și ai țării veterani.
O lume-ntreagă ne privește
Milă este-n ochii lor
Când aud că spun "săracii"
Simt că-nebunesc și mor.
N-am avut de ei nevoie
Și sper că nici nu om avea
Căci nimeni nu dă fără a cere
Cât ar fi viața de grea.
Va veni și ziua-n care
Ne vor cere înapoi
Ce-a venit într-o căruță
Va pleca într-un convoi.
N-ar fi pentru-ntâia oară
Când din bunătatea noastră
Alții foloase ar trage
Chiar cu mintea lor cea proastă.
Încredere s-avem în alții?
Doar în noi și e destul.
Căci de mila ăstor oameni
Îmi ajunge, sunt sătul.
Nu că am pierdut curajul
Sau încrederea în oameni
Da nu noi suntem cei ologi
Ci un popor de oameni zdraveni.
Și de credeți că spun basme
Ia uitați-vă-n oglindă
Și ce veți vedea atunci
În al vost suflet să se prindă.
Veți vedea pe Ștefan, Țepeș
Brâncoveanu, Cantemir,
Pe Vladimirescu Tudor
Și pe viteazul Mihail.
Poezie aveți în sânge
Coșbuc, Goga, Minulescu,
Oameni de popor ca Creangă
Visători ca Eminescu.
Acești oameni, oameni mari
Vin dintr-un popor tot mare
Și cu ei noi ne legăm
Într-o națiune tare.
Și cum spun eu ce gândesc,
Spuneți ce aveți pe suflet.
Au venit vremurile-n care
Viața este fără scrupet.
De-a lungul anilor și-acum
Cu toții știu că îndurăm
Dar nu ne provocați prea mult
Căci încă știm să și luptăm.
Și-odată sângele când fierbe
Greu se poate domoli
Și toate-armatele străine
Nu ne-or putea iar potoli.
Feriți-vă dușmani nemernici
Feriți-vă de cei ca noi
Căci când e unul la necaz
Vom fi cu toții stil pe voi.
Noi v-am primit cu pace-n suflet
Când în pace ați venit
Ați venit cu gânduri rele
Peste graniți v-am gonit.
Ați plecat cu capu-n piept
Din istorie ne-ați șters
Dar în a istoriei poezie
Încă mai lipsește un vers.
Acel vers suntem doar noi,
Oameni simpli, doar români
Dar noi încă n-am uitat
Cine-au fost ai noști bătrâni.
Avem suflete curate
Și a noastră țară încă
Pe meleagurile lumii
Este cea mai-naltă stâncă.
Nu-i din aur ca a voastră
Nu sclipim doar în afară
Dar de vi la noi în iarnă
Vei pleca crezând că-i vară.
Seara ne plimbăm pe stradă
Nu avem inima mică
Nu ca voi frică de oameni
Doar de Dumnezeu ni-e frică.
Și acum că știți ce suntem
Știți ce-nseamnă omenie
Pot să spun veniți în pace
Și prieteni vom fi pe vecie.
poezie de Robert Botsch
Adăugat de Robert Botsch
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi poezii despre viață, poezii despre istorie, poezii despre încredere, poezii despre timp, poezii despre suflet, poezii despre schimbare sau poezii despre poezie
Celor pe care îi iubesc
Dacă va trebui să vă părăsesc vreodată
Pe voi, cei pe care vă iubesc, pentru a călători apoi
Singur pe Drumul Tăcerii, nu mă plângeți,
Nu vorbiți despre cel care am fost cu ochii în lacrimi;
Râdeți și povestiți despre mine ca și cum aș fi lângă voi,
(Cum aș reveni.. cum aș reveni dacă s-ar afla o cărare!
Dar oare lacrimile și mâhnirea nu înalță opreliști?)
Iar când auziți cântece
Sau vedeți păsări pe care le-am iubit,
Nu lăsați, vă rog, nici un gând trist prin apropiere...
Pentru că eu vă iubesc așa cum am făcut-o întotdeuna...
Ați fost nespus de buni cu mine!
Mai erau multe lucruri pe care doream să le fac....
Multe lucruri să vă spun...
Amintiți-vă că nu mi-a fost teamă...
Doar gândul că vă părăsesc a fost greu...
Noi nu putem vedea Dincolo... Dar asta eu știu;
V-am iubit nemărginit de mult...
Am fost în rai cu voi aici cât am fost viu.
poezie de Isla Paschal Richardson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre iubire
- poezii despre gânduri
- poezii despre vorbire
- poezii despre tăcere
- poezii despre râs
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- poezii despre păsări
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Răstignire
Am strigat oamenilor, "Voi fi crucificat!"
Și ei au spus, "De ce trebuie să fie sângele tău pe capul nostru?"
Și eu am răspuns, "Dacă nu crucificând pe cei altfel decât voi,
Cum veți putea fi ridicați în slavă?"
Și ei m-au ascultat, iar eu am fost răstignit.
Și răstignirea mi-a adus pacea.
Iar când atârnam spânzurat între cer și pământ
Ei au ridicat privirile ca să mă poată vedea
Și-au cunoscut slava pentru întâia oară, pentru că până atunci
Privirile lor nu se mai înălțaseră spre cer niciodată.
Dar, cum stăteau privindu-mă, unul a strigat,
"Ce anume încerci să salvezi?"
Iar altul, "Pentru care cauză te sacrifici pe tine însuți?"
Al treilea a spus,
"Crezi că plătind acest preț vei căpăta gloria-n această lume?"
Apoi al patrulea a spus, " Priviți-l, zâmbește!
Poate fi iertată o astfel de suferință?"
Le-am răspuns tuturor spunând:
"Amintiți-vă doar c-am surâs.
Eu nu salvez nu sacrific nici nu caut gloria;
Și n-am nimic de iertat.
Mi-a fost sete și v-am rugat să-mi dați să beau sângele meu,
Căci ce-mi poate stinge setea, dacă nu propriul meu sânge?
Am fost inocent și v-am folosit rănile pentru a vă vorbi.
Am fost încarcerat în zilele și-n nopțile voastre
Și-am căutat o ușă deschisă spre zile și nopți mai mari.
Și-acum mă duc
Așa cum s-au dus și ceilalți răstigniți înaintea mea.
Și să nu credeți că am obosit după atâtea și atâtea crucificări.
Noi trebuie să fim răstigniți de oameni tot mai mari și mai mari,
Între pământuri și ceruri tot mai mari și mai mari."
poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zile, poezii despre salvare, poezii despre noapte, poezii despre iertare, poezii despre crucificare sau poezii despre zâmbet
Din nou, noi
Bun, dar cu noi cum rămâne?
Ei au fost mari, tragici, sfinți...
Ei au mâncat pâine,
părinților noștri le-au fost părinți.
Dar noi, dar cu noi?...
Lor le-a fost frig, au pătimit,
au mers prin zăpadă, prin noroi,
au murit și s-au nemurit.
Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume și ce anume?
Suntem, dar ne este urât!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, citate de Nichita Stănescu despre zăpadă, citate de Nichita Stănescu despre viață, poezii despre tragedie, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre pâine, poezii despre mâncare sau citate de Nichita Stănescu despre mâncare
A noastră istorie amputată
Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaște gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut
Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu prețul vieții am luptat să întemeiem un neam
Și am avut un Mircea, un Ștefan sau Mihai zis și Viteazul
Dușmanii l-au ucis pe el dar nu și crezul
Și jertfa lor ne face pe toți a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii și mame
Și-am suferit de boli și de foame
Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credință am jurat pe veci
Să fie bine pentru noi și țară
Așa a apărut o generație rară
A fost o închinăciune a nației
În astă lume de dor și certuri
La Dumnezeu și bunul de Cristos
Sperând ca țării să-i fie de folos
Atunci au apărut ai noștri oameni mari
Oameni de știință dar și cărturari
Cioran, Eliade, Paulescu sau Brâncuși,
A fost un Noica, Tuțea, și un Aron Cotruș
Asupra țării noastre nu de demult
Nori negri plini de sânge și ură au apărut
Puhoi de bolșevici pe tancuri sau călare
I-au omorât pe cei mai buni din răzbunare
Murit-au fără cruce cu inimile frânte
Românii fără nume, scris pe-a lor morminte
Țărâna să le fie ușoară celor ce nu mai sunt
Celor ce țara și-au iubit-o sub sfântul legământ
Azi m-am uitat în cartea de istorie
Am căutat cu disperare, chiar cu furie
Să văd ce scrie despre cei ce nu mai sunt
Nu era scris nici măcar un rând de
A noastră istorie amputată
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știință, poezii despre superlative sau poezii despre prezent
Cei care-am fost la Troia
I
Această dragoste,
această lumină care nu mă cruță
care mă obligă să-mi aduc totul aminte
și cerul așa cum îl știu, strălucind după ploaie,
cerul ca un obraz de copil.
Dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări.
Am fost poate naivi cînd ne-am suit pe corăbii,
am crezut tot ce ni s-a spus,
marea fierbea ca sîngele nostru
și cînd tăceau valurile
nu se auzeau decît vorbele noastre trufașe
atît eram de convinși că înțelepciunea e un cuvînt găunos.
Apoi corabia noastră a mers prin nopți în care lumina
era un fel de amintire ciudată
și printre păsări albe care zburau
între noi și greșelile noastre
și nu ne mai separa de zei decît moartea.
De ce trebuia să fiu vinovat
cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios?
Uneori vîntul mă face să cred că totul a durat doar o clipă,
cînd eram stînjeniți amîndoi
și nu mai știam ce să spunem,
dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări,
iar păsările albe care zburau
pe mare între umbrele noastre și zei
îmi amintesc că acesta sunt și nu altul,
aceștia suntem și nu alții,
noi care-am fost împreună
și singuri la Troia.
II
Am lăsat în urmă atîtea mări și greșeli
încît mă întreb, de ce trebuiau toate acestea?
De ce ne trebuiau remușcări pentru a învăța să iubim?
De ce trebuiau toate acestea, de ce?
Da, trebuiau.
Trebuiau, poate.
Trebuia poate să fim mai întîi vinovați
pentru a învăța să iubim.
Trebuia să greșim
pentru a cunoaște sfîrșitul greșelii
și poate numai cei ce-au fost la Troia au dreptul să spună
că știu totul despre iubire și țărm.
Nimeni nu va cunoaște vreodată mai bine ca noi
ce înseamnă iubirea, pentru că nimeni
n-a pierdut-o și n-a visat-o ca noi. Pentru că
nimeni n-a trebuit să tacă mai dureros decît noi
cu speranța că-ntr-o zi vom striga: iată țărmul! Pentru că
nimeni n-a privit ca noi steaua prăfoasă a singurătății
luminîndu-ne mîinile
în vreme ce ne-acopeream ochii ca să ne-aducem aminte mai bine.
Și iarăși cerul așa cum îl știu, strălucind după ploaie,
și mă întreb, poate, pentru ultima oară.
De ce trebuiau toate acestea, pe care nu le mai pot răscumpăra
decît iubind și mai mult țărmul
pe care stau și visez că voi ajunge într-o zi?
Și mai ales de ce suntem noi vinovați că toate acestea au fost?
Cînd eu n-am vrut decît să rămîn credincios.
Cînd noi n-am vrut decît să fim asemenea păsărilor
cărora nu le pasă nici de zei, nici de timp.
III
Dar eu știu că moartea există
și există și țărmul,
există în zori plaja goală
și există urmele care ne fac vinovați,
există corăbiile care ne-au dus la Troia
și există iubirile pentru care n-am avut vreme destulă,
există amintirile
și există pescărușii țipînd,
există nisipul de care mă lipeam gol la amiază
și există locul gol de lîngă mine,
exsită toate, numai tinerețea s-a dus
în acest prea lung asediu al Troiei,
în acestă eroare spre care ne-am dus liniștiți.
O, gustul ucigaș al plecării.
IV
Am cutreierat ani în șir mările
și cînd ne-am întors ne-am dat seama
cît de puțin ne îndepărtasem de țărm.
De fapt, nu ne îndepărtasem deloc.
Eram tot acolo și iubeam aceleași lucruri
numai că eram mai bătrîni
și ne venea greu să surîdem.
Ne-am pierdut la Troia obiceiul de a asurîde ușor.
Și iubim altfle, mai trist.
În rest, suntem aceiași și iubim aceleași lucruri,
iubim...
V
Suntem obosiți
și nu ne mai separă de zei decît moartea.
Am văzut cum se golește clepsidra
și cineva dintre noi spunea că și mormintele mor,
nu numai cei ce-au coborît să le umple, și poate așa trebuie,
altfel mormintele ar cuceri toată lumea.
Suntem obosiți, dar acum știm ceea ce știu și zeii.
Și poate chiar mai mult. Am descoperit în noi înșine
lucrul cel mai important pe care trebuie să-l știe un om.
Această dragoste,
această lumină și vîntul care nu ne cruță.
care ne obligă să ne-aducem totul aminte...
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greșeli, poezii despre marină, poezii despre lumină, poezii despre vinovăție sau poezii despre amintiri
V-ați pus vreodată această întrebare: cine este aproapele nostru? Probabil că nu, pentru că nu se pare că avem răspuns în orice moment. Însă nu cred că este așa. Am fi tentați să spunem că aproapele nostru sunt cei de lângă noi, familia, rudele. Hristos însă ne spune că nu acesta este răspunsul pe care-l așteaptă de la noi. Când rostim cuvântul "aproapele", suntem tentați a ne gândi la distanță, la ceva de lângă noi. Dar Hristos trece peste această distanță și vrea ca între noi și "aproapele" să nu fie nici o distanță, ci "aproapele" să fie în noi, în inima noastră, să-l primim în inima noastră cu toate problemele, cu necazurile lui, așa cum a făcut samarineanul din parabola spusă de Iisus Domnul învățătorului de lege și nouă, celor de astăzi, în duminica rânduită a se citi în toate bisericile și mănăstirile noastre.
Ioan Selejan în Pe cărarea Raiului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre creștinism, citate despre Iisus Hristos, citate despre învățători, citate despre rude, citate despre religie, citate despre prezent, citate despre legi, citate despre lectură sau citate despre inimă
Printre Morminte!
Oameni care au fost și nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morți, și nu-și mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!
Au adormit într-un somn adânc și nu au vise,
Noi am rămas să visăm în continuare la uși deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca să le ducem flori la mormânt.
Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câțiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!
Noi, toți ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple și să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghițit mormântul!
poezie de Ovidiu Kerekes (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre somn, poezii despre naștere sau poezii despre flori
Când nu voi mai fi
Mă gândesc și la acea zi
Când nu voi mai fi și nici alții
Din cei ce-au supraviețuit morții
De la Auschwitz
Atunci cine va mai povesti
Cine va mai auzi și se va îngrozi?
Desigur copiii, nepoții, urmașii
Celor ce s-au dus în lumea neluminii
Poate ar trebui să scriu un testament
Ca un document, ca o rugăciune sfântă
Pentru a săpa în inima fiecăruia un monument
În memoria celor pieriți
Și un cuvânt în memoria celor
Ce născuți după noi
Să nu uite, să repovestească celor
Ce n-au știut, n-au văzut
Ori n-au cunoscut genocidul
Că el a existat, ca un rug uriaș
Pe care au ars părinții și strămoșii lor
Și să nu admită nimănui de a ne mai scuipa,
A ne denigra
A spune orice cuvânt nesfânt
Despre cei pieriți fără mormânt
Să fie cinstită în veci
Memoria acelor milioane
Exterminate cu nemilă și cruzime
Pentru singura lor vină:
Erau evrei.
poezie de Harry Ross din Auschwitz, țara morții: eu nu pot să uit și nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre testament, poezii despre supraviețuire sau poezii despre monumente
Dragilor Eroi!
Voi ați fost eroi!
Voi sunteți eroi!
Voi veți fi eroii
României noi!
Pentru a noastră țară
Ați luptat din greu,
Pentru a noastra vatră
V-ați dat sufletul mereu.
Dulcea noastră țară,
Ați salvat-o voi!
Glorie eternă
Dragilor eroi!
poezie de Adrian Iulian Pereteanu (23 mai 2012)
Adăugat de Adrian Iulian Pereteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre eroism sau poezii despre România
România, te iubesc!
Românii-au suferit după război,
Când rușii ne-au luat și pielea de pe noi:
Ne-au luat și grânele, și vinul, dar și vita,
Și nouă ne-au rămas doar coada și copita.
Cei ce-au trecut în timp prin astă țară,
Toți ne-au luat... și n-au plecat cu mâna goală.
Românii au răbdat de foame și amar
Și-au renăscut ca Phoenix, din cenușă, iar și iar.
Acest popor n-a fost îngenunchiat!
Cum a putut, cu greu el s-a luptat.
Chiar dacă n-a găsit nicicând dreptatea,
Nu s-a lăsat învins, nu și-a pierdut identitatea!
A stat în vânt și ploi ca stânca în picioare,
Când mulți au încercat să ne doboare.
Câți s-au jertfit!.... ne trebuie un munte de colivă!
Pentru al nostru scump pământ și dulce limbă.
De-aceea îmi iubesc portul și glia!
Aici vreau să trăiesc: în România!
Pe-acest pământ udat de sânge strămoșesc,
Strig să audă lumea-ntreagă: România, te iubesc!
poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre vin, poezii despre stânci, poezii despre război sau poezii despre porturi
Clubul visătorilor fără identitate din țara nepricepuților universali
sunt din țara de la apus de răsărit,
patria oximoronului, a manelelor stinse
și a nepriceputului.
țin să mă prezint pentru cei mulți,
ca nimeni din cei care văd și aud
să nu-mi piardă patria
din vedere
sunt aici, în fața dumneavoastrâ, pentru
a vă aminti de noi, cei din rai,
frați și inamicii mei neisprăviți
v-am spus astea pentru calmul vostru,
bunăstarea voastră, durerile voastre,
cu care am fost crescut și
amăgit de-o vreme
voi, ar fi bine să-mi spuneți, cum
ați reușit să faceți minuni, ce zei
sau demoni, energii, aveți
în lumea asta
oricum eu n-am mai visat de o lună
sper să nu mai visez vreodată
mi-e teamă că acum n-o să mă opresc
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre patrie, poezii despre manele, poezii despre frică sau poezii despre energie
Cuvinte
am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până și spațiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi și ne-au luat
cuvintele
am rămas muți, vorbesc doar ecranele
ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roșie de sângele celor care mor
legile nu mai funcționează
telefonul sună a întuneric, când plătești
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul și-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel
copii stau pe net și afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoși
soarele a dispărut din obrajii lor
bună dragă, soțul sau ea îți spune
tu nici nu tresari, ești tot acolo
parcă și după serviciu, șeful te întreabă
când e gata?
noaptea spațiul dintre noi s-a mărit
salteua și patul au fost prea scumpe
și trebuie să ne odihnim
dimineața plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!
poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre Soare, poezii despre șefi sau poezii despre viitor
Lucian: Și dacă, spre exemplu, vom sosi pe 29 ianuarie 2101?
Traian: N-ar fi convenabil pentru voi, pentru că misiunea planificată în căutarea voastră ar fi fost deja demarată cu o zi înainte; v-ați putea chiar întâlni pe drum... Desigur, dacă nu v-ați întâlni, cei porniți în căutarea voastră, ar putea fi anunțați să se întoarcă acasă, la acea dată încă putându-se păstra legătura cu ei; însă voi ați fi faliți; fără banii din conturi, care odată scoși, nu vor mai putea fi recuperați așa de ușor.
Alex: Lăsați, dom' director, că nu pentru a ne îmbogăți plecăm noi. N-ar fi nici o pagubă!
Nistor: Desigur; ce-am avut și ce-am pierdut?!
Lucian: Totuși, ar fi preferabil să ne întoarcem înainte de acea dată, nu din considerente materiale, pentru că nici unul dintre noi nu se gândește la bani.
Traian: Luci, cu tine la conducere, în funcția de comandant al misiunii, am convingerea că vă veți întoarce toți teferi și la timp, nu veți întârzia, deși nu din interese financiare; știu că nu acesta-i scopul vostru. Dar știu sigur că-ți vei face datoria așa cum trebuie și că-ți vei conduce colegii spre un succes garantat.
Lucian: Mulțumesc, domnule.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bani, citate despre timp, citate despre succes, citate despre pagubă, citate despre mulțumire sau citate despre acasă
Cei care nu vor dansa
O fată invalidă a spus:
"Cum voi mai dansa?"
Dansează cu inima,
i-am spus noi.
Apoi defileul fluviului a spus:
"Cum voi mai cânta?"
Cântă cu inima ta,
i-am spus noi.
Apoi, sărăcuțul ciuline mort a spus:
"Cum voi mai dansa?"
Lasă vântul să-ți înalțe inima,
i-am spus noi.
Apoi Dumnezeu a vorbit din slavă:
"Cum să cobor la voi din azur?"
Dansează pentru noi în lumină,
I-am spus noi.
Vâlceaua dansează rotindu-se
în cerc sub soare,
iar inimile celor care nu intră-n horă
s-au întors deja în țărână.
poezie clasică de Gabriela Mistral, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre inimă, poezii despre dans sau poezii despre handicap
Nu, nu trebuie iubiți cei sănătoși, cei siguri de sine, cei mândri, cei mulțumiți, cei bucuroși ei n-au nevoie! Ei primesc dragostea cu îngâmfare și indiferență, doar ca pe un omagiu care li se aduce, ca pe o obligație ce li se cuvine de drept. Un dar care se adaugă altora, o podoabă în păr, o brățară la încheietura mâinii, așa socotesc ei dăruirea totală a altuia, iar nu drept rațiunea și esența întregii lor vieți. Numai celor pe care soarta i-a persecutat, numai celor tulburați, celor năpăstuiți, celor nesiguri, celor lipsiți de frumusețe, celor umiliți, numai lor le poți într-adevăr ajuta prin iubire. Cine le dăruiește viața lui, acela le oferă compensație pentru ceea ce viața le-a luat. Numai ei știu să iubească și să fie iubiți așa cum trebuie să iubim cu recunoștință și modestie.
Henry Jaeger în Disperatii
Adăugat de Bernadeta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre viață, citate despre sănătate, citate despre recunoștință, citate despre păr, citate despre mândrie, citate despre mâini sau citate despre modestie
Au talente toți românii
Au talente toți românii, vrem să știe marea lume
Că-n trecutul nost am fost mândri de al nostru nume,
Cei săraci au purtat durda împotriva celor răi,
Celor ce-au știut să fie chiar proprii lor Dumnezei.
Acum stăm cu junghiu-n coaste, la cheremul dureros,
Al partidelor mărețe ce ne rod până la os,
Tinerii-și plâng crunta soartă pe scena vieții lor,
Nu mai știu care li-i țara, care este-al lor popor.
Cei bolnavi țin crucea-n mână gata s-o pună pe piept,
Cei bătrâni se-neacă-n lacrimi, pentru ei ce e corect?
Râd de noi parlamentarii, au bănet pe îndesate,
Vor să aibă luxul lumii, vacanțe pe săturate.
Au talente toți românii, un' li-i bine-i țara lor,
Totuși își doresc să fie liniște-n acest popor,
Salut gestul unui tânăr care-a spus o vorbă mică:
Creștem și, trebuie musai, de noi să le fie frică!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vacanță, poezii despre trecut, poezii despre tinerețe, poezii despre sărăcie, poezii despre plâns sau poezii despre partide
Stela: Foarte bine, frumosule! Așa e corect. Poate că trebuia să ne fi făcut mai demult aceste promisiuni și astfel nu mai făceai toate aceste nebunii.
Lucian: Poate că... Nu mai contează ce-ar fi putut fi și ce nu. Nu putem întoarce timpul înapoi, pentru a îndrepta cele deja trecute. Important e ce va fi de acum încolo. Și v-am promis că de acum încolo nu se va repeta nimic de genul acesta! Asta pentru că aveți în continuare încredere în mine și doriți ca tot eu să rămân comandantul vostru. Și vă promit că doar acest lucru se va schimba în comportamentul meu, adică va fi o schimbare benefică, sper. În rest, putem păstra totul așa cum este și cum a fost. Adică, tot prieteni suntem, tot astfel ne vorbim, eu tot nu vă voi da ordine directe, stricte, mereu am să vă ascult și voi ține cont de sugestiile voastre. Vă mulțumesc pentru răbdarea de a mă fi ascultat, vă respect și vă iubesc pe toți, dragii mei colegi! Sunteți minunați! Și nu știu ce m-aș fi făcut fără voi... Atât am avut de spus. Acum vă puteți retrage. Consider că ați stat destul cu mine. În plus, nu mai rezist nici eu! Gata, oboseala își spune din nou cuvântul. Chiar trebuie să mă odihnesc... V-aș conduce până afară, la cercul colorat, dar mi-e imposibil! N-aș fi în stare să revin în navă. Doctore, consider că efectul somniferelor a trecut deja complet, dar oboseala a revenit în forță, deci, sper că pot dormi acum.
Stela: Normal, frumosule, chiar trebuie să te odihnești. De putut, sigur poți, fără nici un risc.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre promisiuni, citate despre schimbare, citate despre odihnă, citate despre dorințe, citate despre încredere, citate despre vorbire, citate despre trecut sau citate despre somn
Eroii de pe Titanic
Onoare bravilor care dorm acolo unde zace
Epava navei Titanic sub sloiuri de gheață,
Bărbați care-au știut ce trebuie să fac-un bărbat
Atunci când privește-n moartea față-n față.
"Mai întâi, femeile și copiii,"
Puternic și duios strigăt s-a auzit în acea primăvară!
Fiii pe care femeile i-au născut și alăptat
Și-au amintit și-au avut curajul să moară.
Bărcile s-au strecurat prin întuneric:
Uriașa nava a gemut: și apoi, vă imaginați...
O, stele ale nopții, care-ați văzut acea priveliște,
Depuneți mărturie, ACEI OAMENI AU FOST BĂRBAȚI!
poezie clasică de Henry Van Dyke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bărbați, poezii despre femei și bărbați, poezii despre stele, poezii despre primăvară sau poezii despre onoare
Nori negri s-au abătut
Peste țara mea grădină,
Nori negri s-au abătut.
A rămas fără lumină
Fiindcă voi așa ați vrut.
În alb, toți v-ați îmbrăcat.
Ați simulat puritatea.
Când de fapt, ați semănat
Peste capitală moartea.
Cu mintea întunecată
Ați învrăjbit iar românii.
Peste țara lor bogată
Vreți să fiți doar voi stăpânii.
Chemați oamenii la luptă
De parcă suntem în război.
În două țara e ruptă,
De cei care-au ajuns ciocoi.
Ca pe două oști dușmane
I-ați așezat față-n față.
Le-ați pus în mâini iatagane
Să-și spună: Adio viață!
Voi aveți mintea bolnavă.
Nu mai simțiți românește.
Ne vreți țara o epavă.
Dumnezeu vă pedepsește.
Eu, domnilor, vă sfătuiesc
Să stați o clipă. Vă opriți!
Și pentru neamul românesc,
Doar binele să îl gândiți.
Din nou, lumina să revină
În mintea noastră-a tuturor.
Să păstrăm țara grădină
Și pentru neamul viitor.
poezie de Dumitru Delcă (7 iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!