dulap

Sonetul 52

Eu sunt ca cel bogat, cu cheia sfântă
Ce-l duce la comoara ferecată,
Dar care ceas de ceas nu se frământă,
Căci ar toci plăcerea minunată.
Şi-s sărbători solemne, îndepărtate,
Ce greu sosesc în fiecare an,
Rare ca nişte pietre nestemate
Ori ca un pandantiv de căpitan.
La fel şi tu, eşti cufăr cu odoare
Sau un dulap imens cu haine-o mie
Şi dintr-o clipă faci o sărbătoare,
Când te arăţi în lume cu mândrie.

Eşti binecuvântat şi-i dai prestanţă
Cui te-a avut, cui nu, îi dai speranţă.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Independenţa

independenţa noastră-i ca o ghicitoare -
eliberarea eliberării de eliberare
noi o transpunem în formula următoare
(I) egal cu (eee) dar fără loc sub soare

independenţa noastră-i ca o disperare -
eliberarea eliberării de eliberare
ca un schelet dintr-un dulap ce nu mai moare
ca o fantomă fluturândă-n colţ de zare

independenţa noastră-i ca un boţ de sare -
eliberarea eliberării de eliberare
în ochi ce stă pacifică... cătoare
să văd mereu a răsăritului lucoare

independenţa noastră-i ca o confirmare -
eliberarea eliberării de eliberare
c-avem numai o ţară - România Mare
la sânul Europei, în vechile hotare...

poezie de Iurie Osoianu (25 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoricelul face câţiva paşi mărunţi până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjeşte, din ce colţ îl pofteşte cu atâta stăruinţă la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Aşa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe lângă dulap? Nu. Pe după jilţul cela? Nici aşa. Atunci? Păi lucrul cel mai bun e să se suie de-a dreptul pe perdea, şi de-acolo să treacă pe marginea lăvicerului din perete până la poliţă. Şi-odată la caşcaval, lasă, n-are el nevoie să-l înveţe alţii ce să facă cu dânsul.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi mai face inima?

în perioada celor mai grele vremuri
pe băncile din parc
în puşcării
sau trăind cu
curvele
am avut mereu această mulţumire –
n-aş numi-o fericire –
care era mai mult un echilibru
interior
o acomodare
la orice se întîmpla
şi care îmi era de ajutor în
fabrici
şi atunci când relaţiile
cu fetele mergeau
prost.

m-a ajutat
pe vremuri de război şi de
mahmureală

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere

Prin crăpături de-obloane lumina, pete-pete,
Pătrunde pe podele, pe pat şi pe perete.
Aşa cum altădată încet s-a aşternut
Când odihneam aicea sub albul aşternut.
Iatacul e acelaşi şi-n tihna lui adie,
În bâzâit de muşte, bătrâna melodie,
Şi ornicul rosteşte clipita de demult —
Da, toate sunt aceleaşi: le văd şi le ascult.
Şi zilele pierdute revin. Simt că mă cheamă
Privirea mea uitată din poza prinsă-n ramă,
Cu ochii mei, cu ochii dintâi — şi simt pe piept
Cum giulgiul amintirii se lasă — şi, deştept,
Privesc cum îl atârnă drept coviltir pe toate.
Pe zid mai e hârtia cu flori încondeiate,
Şi puşca ruginită mi-o văd pe un dulap.
I-e frică iar — o clipă — copilului, de-un cap
De cerb cu ochi de sticlă şi coarne rămurate...

Adorm în paza unor descântece curate.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se întâmplă uneori, când sunt singur acasă, să încep a auzi deodată tic-tacul ceasornicului. A fost mereu lângă mine şi a bătut desigur mereu, dar, din neatenţie sau din obişnuinţă, nu l-am auzit. Se pierdea, odată cu multe alte zgomote mărunte şi vechi, într-un fel de tăcere, care suprimă rumoarea lucrurilor ce te înconjoară. Din această nemişcare, se desprinde brusc bătaia dinţată a ceasornicului, cu o violenţă şi cu o energie pe care nu i-o bănuiam. Tic-tacul loveşte scurt, în bătăi retezate, ca nişte pumni mici de metal. Nu mai este un ceas, este o mitralieră. Zgomotul lui acoperă totul, umple odaia, ciocăneşte nervii. Îl ascund în dulap – răzbate şi de acolo. Îl înăbuş sub pernă – sunetul continuă, depărtat şi vehement. Nu există alt leac decât resemnarea. Trebuie să aştept. După câtva timp, nu ştiu prin ce miracol, atacul încetează, roţile se liniştesc, secundarul se îmblânzeşte. Nu se mai aude nimic: tic-tacul a reintrat în tăcerea generală a casei, s-a topit în vacarmul insensibil al tuturor obiectelor.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horă de băieţi

Într-o ţară care-a fost
Era mare cel mai prost.
Bi-ba, ba-ba,
Li-ba, la-ba.
Ţara unde-i bun tutunul
Avea proşti unul şi unul.
Bi-bo, bo-bi,
Ri-bo, ro-bi.
Cine-oleacă-avea de cap
Şi-l punea după dulap.
Hu-hu, bu-hu,
Bu-hu, hu-hu.
Pentru că omul cel mare
Se-alegea după picioare.
I-ha, ba-ha,
Ba-ha, i-ha.
Umblau solii prin norod
C-un carâmb şi-un calapod.
Lu-la, la-lu
Vi-va, va-lu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe ametaforică

Auzi, fa, Mariţo, s-a-nchis cimitirul!
De mâine, nici popa nu poa' să se-ngroape.
Noroc c-am troiţa lu' Gogu, aproape!
Ştii, colo, 'n grădină, unde-a crescut pirul.

Am ciment şi var. Îl bag pe Ilie,
să-mi sape o groapă, să toarne o criptă,
că inima mea de boală e friptă
şi azi nu putui să leg nici la vie.

Bocesc a pustie, când toc ceapa veche,
e ştevia fiere, nu pot s-o mănânc,
prea rău năduşesc, mă seac-o ureche
şi am o durere şi-un of în adââânc!...

Auzi, fa, Mariţo, ne ştim de copile!
Tu ştii că plângeam când o floare murea!
De ce mi-o fi dat Dumnezeu negre zile
şi-n fiece an sărăcia-mi sporea?!

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru bărbaţii carii să însoară bătrâni şi vor să ia mueri tinere

Nu vedeţi voi ticăloşi
Că sânteţi neputincioşi,
La ce focul mai umblaţi
Tinere ca să vă luaţi?
Luaţi mai bine mătuşi
Ce umblaţi după păpuşi?
Vreţi să le purtaţi în cap
Sau să le aveţi în dulap?
Tinerele pentru voi
Vă sânt grijă şi nevoi.
Nu vedeţi că mârâiţi,
La ce tinere voiţi?
Sau în loc de cadre vreţi
Să le puneţi în păreţi?
Mai întâi vă socotiţi
Ca să nu vă amăgiţi.
Tinere luaţi belea
Grijă şi inimă rea.
Că cum le vedeţi şăzând
Lâng-un tânăr şi râzând,

[...] Citeşte tot

poezie de Paris Mumuleanu din Rost de poezii adecă stihuri (1820)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul unei femei

Daţi-mi copilul
--- orişicum ar fi ---
de-ar fi să fie
cu chipul de fiară,
oricum ar fi să fie ---
daţi-mi copilul
orişicum ar fi,
de nu se poate pentru-ntreaga viaţă
( pentru această păcătoasa viaţă
şi-atât de scurtă, chiar de-ar fi de-un veac ),
măcar pentru o zi,
pentru o zi,
atâta cât să vie
spre mine, cum venea,
cu braţele întinse, ca de orb,
cu degetele pale,
de petale.

Daţi-mi copilul,
chiar de-ar fi să fie

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!