din tantar armasar

O, vino cu mine

O, vino cu mine,-mi îngână cântecul şi... basta –
Pe cerul de toamnă luna, ca un armăsar sireap,
Se-avântă-n flăcări, ai trudit destul pe lumea asta
Cu ochii umflaţi şi cu dureri de cap.

poezie celebră de Emily Bronte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritul lui Adrian Pintea are libertatea unui armăsar semisălbatic, neînşeuat vreodată, care a alergat superb în galop printre cele 52 de obstacole şi cursa s-a terminat brusc, pentru că armăsarul a ales să privească melancolic un asfinţit de soare. Obstacolul numărul 53 i s-a părut inutil şi în plus...

citat din Oana Pellea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt trei dimensiuni componente ale conştiinţei umane, care ne deosebesc de animale. Ne naştem şi asfinţim odată cu ele, nu numai bătrânii se gândesc la trecut, nu numai tinerii la viitor şi nimeni nu poate trăi ca un cal jugănit, numai în prezent, viaţa noastra ar fi ca şi a lui, mâncare, ham, apă, somn, apoi iar mâncare, ham, apă şi din când în când bici, dacă l-ar vizita, trăgând căruţa şi auzind nechezatul unei iepe - cine ştie ce reverie de pe vremea când era armăsar.

citat celebru din Marin Preda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul neantului

Trist spirit, altădată avid de luptă dreaptă,
Speranţa, ce cu pinteni te-nsufleţea în joc,
Te-a părăsit; te culcă, te culcă deci pe loc!
Biet armăsar, de-obstacol copita ţi-este spartă.

Taci inimă şi uită, smereşte-te şi iartă.

Spirit învins, năuc, borfaş bătrân, deloc
Amorul nu te-mbie, disputa e deşartă;
Adio deci suspine şi cântece de harfă
O inimă haină plăcerea-aruncă-n foc.

A primăverii vrajă s-a dus ca un noroc.

Şi timpul mi se scurge ca din clepsidra spartă,
Cum troieneşte neaua un corp prins de soroc,
Mă-nalţ şi văd pământul rotund pe la mijloc,
Iar adăpost nu caut, rămân bătut de soartă.

Troienilor, mă duceţi în prăbuşirea-naltă?

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugă de centauri

Coboară povârnişul, cu coamele în vânt,
Centaurii. Văzduhul prin văi prelung răsună
De zgomotul copitei lovite de pământ.

Dar neamul, izgonitul, în herghelii s-adună —
îşi potoleşte goana pe ţărmul nalt şi frânt,
Privind la valul mării rostogolit pe dună.

Poseidon doar mai este pe mări nemuritor,
Din nai de mult nu cântă satirul pe câmpie
Şi nimfa n-o mai afli în ape de izvor.

Se risipiră zeii. Dar groaznic azi învie în
cele două piepturi al morţii crud fior,
Şi spaima-i biciuieşte prin liniştea pustie.

Pe stânca goală vine un tropot neînfrânt,
Cu umbra se întinde şi-l creşte înserarea...
Nebuni îşi încordează puternicul avânt

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trecu mult după asta şi împărăteasa simţi că a fost luat în pântece. După nouă luni, născu o fată ca o zână. Bucuria şi veseliile ţinură la curtea împărătească mai multe zile. Fata de ce creştea, d-aia se făcea mai frumoasă. Împăratul şi împărăteasa se uita la dânsa ca la soare. După ce mai crescu, se văzu că fata este isteaţă şi cuminte. Îi plăcea să iasă pe câmp să se joace, să adune floricele, să alerge după fluturei şi să se scalde în pârâiaşul ce curgea pe la spatele grădinei împărăteşti şi care era limpede ca lacrima. Dădaca băgase de seamă că fetei, pe lângă alelalte, îi plăcea să asculte şi la viersul ce scotea din fluier un ciobănaş care avea câteva miele şi le păştea dincolo de pârâiaş. Într-una din zile fata împăratului merse cu dădacă-sa la câmp şi, neauzind fluierul, crezu că sunt singure, se dezbrăcară şi se scăldară. Ciobănaşul dormea la rădăcina unui copaci şi mielele se rătăciseră pe câmpie. Când, un ţânţar îl înţepă aşa de tare, încât îl deşteptă. Deşteptându-se el, iacă fata împăratului că ieşea din apă. Rămase uimit de ceea ce văzu.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu esti cîntecul meu de izbînda

Peste noapte cînd te înfatisezi
în firele ploii,
intru surîzînd
sub cupolele tale de cristal,
uimit de bogatia ta
si mîngîi frîiele cailor tai
batute cu piatra de zamfir.

Eu voi încalca
pe-un armasar alb
si-mi voi agata ploile,
cercel sunator la ureche,
sa ma auzi cînd trec.

Priveste-mi ochii
cît de albastri-mi sunt!
Ma gîndesc la Comuna,
la boltile-i înalte cît privirea.

Si cînd rostesc numele ei de purpura

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul

Scandat pe drumul vremii copita lui răsună,
Umplură tot pământul fugarii semizei...
Dar noaptea câteodată, în nopţile cu lună,
Când fiecare rază e ploaie de scântei,
îndrăgostiţi poeţii, atunci când îi adună
Iubirea sau norocul prin codri vechi de tei,
Zăriră, spun cu groază, în goana ei nebună
Năvala de centauri strângând la piept femei.
Şi blestemul de veacuri pe neamul lor apasă,
Căci zeul, ce tresare în trup de armăsar,
De-a pururea dori-va femeea ca mireasă.
Deşi n-avem potcoava răsunătoare de-aur,
Gonim, o, Zevs, prin lume frumosul în zadar:
în pieptul meu se zbate năprasnic un centaur!

poezie celebră de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată, sunt două mii de ani de când oamenii dorm pe un cuţit ascuns sub perna lor - obişnuinţa. Însă numele Domnului este Adevărul, şi nu obişnuinţa. Vălul ce ne acoperă privirea atunci când citim Evanghelia este absenţa uimirii, obişnuinţa. Oamenii nu se detaşează destul de Evanghelie, nu o lasă să acţioneze asupra lor, ca şi cum ar citi-o pentru întâia dată; ei caută răspunsuri noi la întrebări vechi; scot un ţânţar şi înghit o cămilă. Să o citim a mia oară ca şi când ar fi prima dată, să ne eliberăm ochiul de "vălul obişnuinţei", să vedem pe neaşteptate şi să rămânem muţi de uimire - iată ce trebuie făcut pentru a citi Evanghelia aşa cum se cuvine.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi calul

Într-o zi un copilaş
Frumuşel, dar cam poznaş,
În dar, un cal a primit
Numai bun de călărit.

Să colinde lumea toată,
Îl încalecă îndată
Şi-l apucă de-o ureche.
Calul, ca muşcat de streche,

Doar atât a aşteptat
C-a pornit pe scuturat;
Ba în spate, ba -nainte,
Pare că e scos din minte.

- Stai, măi calule, uşor,
Că mă doare un picior...
Şi-i arată ca să vadă,
Dar e cât pe-aci să cadă...

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Fântâna cu sori (2010)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!