Copilul şi calul

Într-o zi un copilaş
Frumuşel, dar cam poznaş,
În dar, un cal a primit
Numai bun de călărit.

Să colinde lumea toată,
Îl încalecă îndată
Şi-l apucă de-o ureche.
Calul, ca muşcat de streche,

Doar atât a aşteptat
C-a pornit pe scuturat;
Ba în spate, ba -nainte,
Pare că e scos din minte.

- Stai, măi calule, uşor,
Că mă doare un picior...
Şi-i arată ca să vadă,
Dar e cât pe-aci să cadă...

- Mi-ho-ho şi dâgâ-da,
Dâgâ, dâgâ, dâgâ-da,
Stai cuminte, stai în şa,
Că te-arunc alăturea!

Mi-ho-ho, sunt armăsar,
Uite cât de tare sar!
Şi porneşte şi mai iute
Cam aşa, vreo trei minute.

- Ciocolată-ai să primeşti
Dacă te mai potoleşti,
Şi vom fi prieteni noi,
Zice puştiul mai apoi.

Mi-ho-ho şi dâgâ-da,
Calul se tot legăna
Înainte şi-napoi;
Hai, mişcaţi-vă şi voi!

Nu ştiu ce s-a întâmplat,
S-a oprit din scuturat,
Dintr-odată a-nlemnit,
Din mişcare s-a oprit.

Descărcată-i bateria,
Asta este şmecheria,
Că mi-a spus copilul mie
Că-i un cal de jucărie...

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Fântâna cu sori (2010)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purceluşul meu

Am un purceluş
Cu pielea de pluş
Roz şi cam grăsuţ.
Gura-i un bănuţ,
Nasu-i frumuşel,
Coada-i un cârcel.

Toni e-un purcel
Tare mititel.
Îi spun: Toni, hai!
El zice: mai stai!
Şi rămân pe loc
Cu el să mă joc.

Când mă duc în pat
Ca să stau culcat,
În braţe îl ţin,
Îl mângâi puţin
Şi visez purcei
Roz şi mititei...

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza (24 august 2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţeluş cu păru' creţ

Astăzi tata m-a-nvăţat,
Cât e el de ocupat,
Să lecit o poezică
Ce-o stiam în glupa mică,
Si foalte usol l-am luat
Fiind tale concentlat:
- Tle' să zic o poezea
Si-am uitat-o, că e glea,
Vlea doamna educatoale
S-o zic mâine la selbale
Si te log, tată, pe tine
Să mă-nveţi s-o zic mai bine,
- M-ai prins pe picior greşit,
Meciul încă nu-i sfârşit,
Ochi nu sunt, doar o ureche,
Zii, că sunt lovit de streche,
Dacă pierdem, am să mor,
Sparg înc-un televizor...
- Căţelus cu pălu' cleţ
Fulă laţa din coteţ...
- Măi Gigele, stai aşa!
Tre' s-o mai lucrăm cumva,
"Fură" sună cam nasol,
Nu-i civilizat, parol,
A luat-o,-aşa, pe blat...
Mamăăă... ce a apărat!
- Căţelus cu pălu’ cleţ
Ia lăţusca din coteţ...
- Dar nu te grăbi prea tare,
Să nu faci discriminare,
Nu e raţă, e răţoi,
Şi nu-i d-ăla prea de soi,
E-unu' fraier, mititel...
Trage băăă, nu fi tembel!
- Căţelus cu pălu' cleţ
Ia lăţoiul din coteţ...
- Şi-acum... părul creţ al lui
Dă impresia că-i şui,
Zi-i că-i... ondulat măcar,
Chelios... e prea barbar,
Şi "coteţ" e demodat,
Hai să zicem... din palat!
- Cuţu' cu păl ondulat
Ia lăţoiul din palat,
El se giulă că...
- Stop! "se giulă"... i-arhaism,
Bagă un neologism!
"El promite", sau... mai vag,
Ah... ce dribling în zig-zag!
Căci "se giulă", cu respect,
E politic... incorect...
- Cuţu cu păl ondulat
Ia lăţoiul din palat,
El plomite că nu fu...
- Stai, stai, stai aşa niţel,
Să nu-ţi iasă-un porumbel!
Fără "fu"... 'le mama lor,
Ne caftesc din nou la scor!
Zii, că eşti băiat cuminte,
"El promite... şi nu minte!"
- Cuţu cu păl ondulat
Ia lăţoiul din palat,
El plomite si nu minte...
- El promite şi nu minte?...
- El plomite si nu minte...
- El promite şi nu minte?...
-... că va fi ial plesedinteee!
- Hai că m-ai înebunit!
Iarăşi văd că ai zbârcit,
Nu poţi zice-o poezică
De o strofă mititică?!
Ţi-o spun eu numai o dat'...
... ne-au bătut de ne-au uscat!...
Căţeluş cu părul creţ
Fură raţa din coteţ,
El se jură că nu fură,
Dar l-am prins cu raţa-n gură!
Te complici, şi pentru ce?!
Vezi cât de uşoară e?...
... poate data viitoare
Câştigăm în deplasare...

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul craiului îşi ia cele trebuitoare, sărută mâna tătâne-său, primind carte de la dânsul către împăratul, zice rămas bun fraţilor săi şi apoi încalecă şi porneşte cu bucurie spre împărăţie. Craiul însă, vrând să-l ispitească, tace molcum şi, pe înserate, se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs, apoi încalecă pe cal, iese înaintea fecioru-său pe altă cale şi se bagă sub un pod. Şi când să treacă fiu-său pe acolo, numai iaca la capătul podului îl şi întâmpină un urs mornăind. Atunci calul fiului de crai începe a sări în două picioare, forăind, şi cât pe ce să izbească pe stăpânu-său. Şi fiul craiului, nemaiputând struni calul şi neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă ruşinat înapoi la tatu-său. Până să ajungă el, craiul pe de altă parte şi ajunsese acasă, dăduse drumul calului, îndosise pielea cea de urs şi aştepta acum să vină fecioru-său. Şi numai iaca îl şi vede venind repede, dar nu aşa după cum se dusese.

Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai un strigăt

eram acolo, în mine,
trebuia să mă trezeşti cumva
dimineaţa,
înainte de plecarea nebunilor prin lume,
trebuia să mă trezeşti aşa cum mă ştiai tu,
în închipuirea ta,
trebuia să mă cauţi lângă tine,
eram demult în mine,
în sinea ta,
în trupul de lângă tine,
în smintitul de alături,
din capul tău,
trebuia să mă opreşti doar din
plecarea din mine,
să întinzi mâna ca să mă
transformi în bezmeticul pe care îl vroiai,

mai stai un gând,
o poveste,
mai stai vreme de-un dor,
de o minune,
mai stai un strigăt,
mai stai o părere,
de-o părere de rău,
mai stai de-o cetate,

mai stai tu,
în tine,

nici nu ştii cât de repede
putem pleca din noi,
când felinarele din oameni se sting
în trupurile nopţii,
când nu are cine să ne oprească
a ne alunga
pe noi
din noi înşine
şi din
ceilalţi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai?

Mai stai o lună ori o viaţă, mai stai un secol sau un an,
mai stai cinci ieri, opt azi, un mâine, nouă clătite şi-un motan.
Mai stai în noi, cu noi, cuminte, cu mine stai, în gând, în pori,
mai răspândeşte-mă spre tine, mai fii lumina dintre nori.
Mai stai un prânz, un luni, o cină, un miercuri stai, un mic dejun,
un pod, o bere, o plimbare, trei maratoane, un Crăciun,
o linguriţă de smântână, o margaretă, un kefir,
o amăgire, un spectacol, un bronz, o ploaie, un sictir.
Mai stai un timp, mai stai o vreme, mai stai un ceas, mai stai un ev,
neîncercând să te substitui, am reuşit să te prelev.
Mai stai şi nu mai sta pe gânduri, mai stai un pic mai mult decât
până în clipa-n care fuga ţi-ar arăta că-ţi stau în gât.
Mai stai ca roua pe zambilă, mai stai ca piatra în pârâu,
mai stai ca frunza sub omidă, mai stai ca mortul în sicriu.
Mai stai o mare şi un munte, mai stai un nor, un stânjenel,
mai stai ca ridul meu din frunte, ca intunericu-n tunel.
Mai stai de-un curs de limba greacă, ca o brăţară de argint,
mai stai un port, un far, o barcă, mai stai ca orbu-n labirint.
Mai stai că vrei sau fără voie, mai stai un drog, mai stai un fum
sau dacă pleci, du-te, dar lasă, mereu, firimituri pe drum.

poezie de Eduard Lupascu (24 iunie 2019)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul călare

Calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

La ora când toţi, în secunda când toţi,
bolnavi, sănătoşi, unii vii, alţii morţi,
ies noaptea din casele-n care
s-au dus să petreacă în destrăbălare
şi vor să încalece şi vor să se ducă
şi vor să-şi ia caii legaţi de ulucă,
o, şi-a găsit fiecare,
o, şi-a găsit fiecare
calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţelul, amicul meu

Într-o curte, la o casă,
Cu flori mândre la terasă,
E-un căţel, ca nimeni altul,
Cred că-l ştiţi şi voi, Băiatul!...
Cu picioarele lui, scurte,
Se tot zbenguie prin curte,
Iar blăniţa lui tărcată
Se iveşte după poartă.

Latră rar şi cum se ştie,
Nu prea face gălăgie,
Nici nu sforăie în somn,
Ce mai, parcă e un domn...
Pe când m-am apropiat
De căţelul, zis Băiat,
M-a luat cu binişorul,
Mi-a adulmecat piciorul,

Ne-am simţit, aşa, deodată,
Buni amici pe viaţa toată.
Dar avea o jucărie
Ce mi-a trebuit şi mie,
Un oscior roşcat, din plastic...
Ce-a urmat, a fost fantastic!
Când am pus mâna pe os,
M-a privit în ochi, gelos,

S-a pornit pe un lătrat,
Spre picior şi-a îndreptat
Dinţii lustruiţi, colţoşi,
Rânduiţi şi sănătoşi!
Şi am înţeles îndată
Că nu-i fraier niciodată.
Chiar de-i lord, Băiatul ştie:
Ce-i al lui, nu-i jucărie!

poezie de Gabriela Genţiana Groza (8 iunie 2015)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul şi călăreţul

Calul şi-a uitat calul acasă
aşa că au plecat doar potcoavele
şaua
şi călăreţul.
Calul s-a întors să se ia
dar nu mai avea potcoave
şa
şi călăreţ.
Calul a plâns
potcoavele şi-au găsit noroc
şaua a căzut de pe şa
şi călăreţul şi-a continuat drumul...

Până la urmă calul a călărit
iar călăreţul a uitat de ce a venit!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul desenat în vis

Era iarnă, pe zăpadă
O copită desenată
Tropăia sub cer de stele
Rotind visuri prin vâlcele.

Tu ai prins un vis de seară
Şi s-a făcut primăvară,
Am pus şa calului-n spate
Şi-am zburat uşor spre noapte.

Când s-a împlinit a zi,
N-am terminat a iubi,
Visul a rămas o vară
Pe un cal cât o vioară.

Am cântat în şaua lui
Sub credinţa cerului,
Calul nostru desenat
Rodul toamnei ne-a lăsat.

Mergem doi într-o copită,
M-ai încercăm o ispită
Şi-aşteptăm pe cal de vis
Să zburăm în paradis!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mototoala

Mototoala e o minge
Care plânge de se stinge,
Supărată că e mică,
Cât o nucă mai voinică.

Ea a fost odată mare,
Dar s-a dat de-a dura tare
Şi-a-ntâlnit seara în poartă
Un cui rău, şi-acum e spartă.

Mingea este dezumflată
Nici rotundă nu-i, nici lată.
Are-n ea atâta viaţă
Cam cât are o paiaţă.

Tot încearcă să se-nfoaie,
Mai ales după vreo ploaie;
În zadar trudeşte însă
Şi e tristă rău şi plânsă.

La spital voind s-o ducă,
S-a ascuns după ulucă;
Chiar şi-acuma e ascunsă
Între flori, în iarba tunsă.

Speriată de-un vehicul
A sărit doar cât piticul.
Ca să meargă iară dreaptă
Aer bun în piept aşteaptă.

S-ar putea ca voi, odată,
S-o găsiţi mai aşezată
Să pompaţi într-însa gazul,
Poate-aşa-i trece necazul...

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Papucul păpuşii (2001)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un rege poate fi comparat cu focul: cu cât stai mai aproape de el, cu atât mai mult poţi să te arzi, dar cu cât stai mai departe de el, cu atât mai puţin profiţi de binefacerile lui.

Zahiri din Samarcand în Cartea celor şapte viziri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepuraşule drag

Să-mi spui tu, drag iepuraş
Din grădină, ce poznaş
Ronţăie morcovi şi foi
De salată, pe la noi?

Urechiţă cel Frumos
Eşti aşa de curajos
Că o umbră dacă vezi
Fugi rapid în codrii verzi...

Aş dori să stai acum
Că e linişte pe drum
Iar din lanul dat în spic
Nu te-ameninţă nimic.

Eu aş vrea, măi Urechiţă,
Să te mângâi pe blăniţă
Şi să vii la noi de-i vrea
Să ai şi tu casa ta.

De-o fi iarnă, de-o fi vară
Ger sau arşiţă afară,
Şi să fii amicul meu
Şi te-oi îngriji mereu.

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza (august 2015)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alimentul sănătos

Cercetările arată
Ce vă spun acum îndată,
Că-n meniul sănătos
Stă cartoful arătos,
Fiert, prăjit sau pe grătar,
Gol, fără un sos tartar.
Că oaia s-a-îngălbenit,
Porcul s-a trichinelit
Şi se pare că-i de vină
C-a luat pesta porcină!...
Iar găina are-un of:
Ouă-n tindă, în pantof!
Păsările sunt stresate,
Zice că nu-s alergate...
În meniul sănătos
Stă cartoful fără sos.
Ce mai, fraţilor, vă spun
Că nimic nu e mai bun
Ca să n-arăţi ca plăvanul
Şi să-ţi crească burdihanul,
Să-l arăţi fălos pe stradă
Ca tot natul să îl vadă.
Deci, tuberculul gustos
Este cel mai sănătos.
Un cartof, neapărat
Eu îl văd că-i Împărat!
În meniul sănătos
Tot cartoful e băftos!
Să lăsăm carnea deoparte
C-aşa scrie într-o carte
Cu meniu de pandemie
Şi covid n-o să mai fie!

poezie de Gabriela Genţiana Groza (iunie 2020)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de durere

Câteodată sufăr şi dacă pleci... şi dacă vii;
Uneori sunt tristă dacă plouă sau dacă-i soare.
Câteodată plâng, nici eu nu ştiu, nici tu nu ştii
Ce-mi plouă-n suflet, ce mă doare...

Câteodată sufăr aşa, din senin.
Doar pentru că am nevoie să mai doară.
Când sacul de durere mi-e prea plin,
Mai vărs, atât cât pot, din el afară...

Nu mă-ntreba ce am, o să-ţi spun eu
Dacă voi şti sau... încerc să ghicesc.
Aş vrea doar să rămâi lângă mine mereu
Spunându-mi, din privire!, "Te iubesc".

Dar... ştiu că uneori... şi sacul tău e plin...
Şi fiindcă nu te-ai mai uitat demult,
S-a transformat în pâclă şi venin
Acea nevoie de "te văd", "te-ascult"...

Or... cum să stai cu lacrimile mele
Şi în căuşul inimii să le primeşti,
Când ale tale sunt cu-atât mai grele?!
Atunci... eu simt... că tu nu mă iubeşti...

Dar... dacă tragi de sac să il lărgeşti
Şi-aştepţi, deşi te doare de crezi c-o să mori,
Dacă nu fugi, nu lupţi, ci doar stai să priveşti
Până zăreşti miezul furtunii de fiori,

Dacă rezişti deşi te sfarmă frica
Şi nu poţi vedea dincolo de ea,
Dacă nu urli şi nu faci nimica,
Ci doar... în braţe-ţi strângi inima grea,

Dacă aştepţi, şi-aştepţi o veşnicie
(Vei şti c-au fost minute doar, apoi),
Având doar respiraţia drept garanţie
Şi raza de iubire dintre noi,

Te vei trezi că-ncet, trece furtuna
Şi ai ajuns într-un loc minunat,
Un loc ce-l cunoşteam dintotdeauna
Dar, cândva, şi eu, şi tu, l-am uitat.

În pace, în lumină, să te scalzi
Şi să mă ţii de mână cu putere
Şi-acum, abia, fă-mi loc în ochii-ţi calzi;
Acum iubim. Suntem dincolo de durere...

poezie de Vistiana Long
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescut în aburi de alcool...

Crescut în aburi de alcool,
Şi fără mama-i lângă,
Murdar şi cu stomacul gol,
Copilul dă să plângă.

Se ghemuieşte lâng-un ins,
Ce pare a-i fi tată,
În gheara dependenţei prins,
Aşa, omul, arată.

Alăturea, o sticlă goală,
"Triumfă" pe ciment,
Copilul zice: "Tati, scoală!"
Dar tati e absent.

Captiv în lumea lui beţivă,
Şi fără pic de minte,
Duce o viaţă distructivă,
Uitând că e părinte.

Sedat de-atâta băutură,
Pare imun la toate,
Deşi n-a pus o pâine-n gură,
De-o lună jumătate.

Copilul tot a mai primit,
De la străini - pomană,
Văzându-l aşa necăjit,
Tânjind după o mamă.

Unii au dorit să-l ia,
Şi să-i ofere totul,
Dar băiatul le spunea:
"Aici îmi este locul!

Pe lume suntem noi doi,
Doar tati m-a crescut,
Aşa cum îl vedeţi şi voi,
Neîngrijit, băut..."

Apoi mânuţa şi-o punea
Pe chipul lui mahmur,
Îl săruta şi-i şoptea,

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele Henric al VIII-lea: (înainte de începerea vânătorii) Dacă nu călăreşte un bărbat alături de tine, cum intenţionezi să stai pe calul acela?
Anne Boleyn (încalecă pe calul său): La fel ca Măria Ta, cu coapsele.

replici din filmul artistic Cealaltă moştenitoare Boleyn
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bivolul şi coţofana

Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Se plimba o coţofană
Când în sus şi când în jos.
Un căţel trecând pe-acolo s-a oprit mirat în loc:
- Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam aşa de prost
Să ia-n spate pe oricine...
Ia stai, frate, că e rost
Să mă plimbe şi pe mine!

Cugetând aşa, se trage îndărăt să-şi facă vânt,
Se piteşte la pământ
Şi de-odată – zdup! – îi sare
Bivolului în spinare...

Ce s-a întâmplat pe urmă nu e greu de-nchipuit.
Apucat cam fără veste, bivolul a tresărit,
Dar i-a fost destul o clipă să se scuture, şi-apoi
Să-l răstoarne,
Să-l ia-n coarne
Şi cât colo să-l arunce, ca pe-o zdreanţă în trifoi.

- Ce-ai gândit tu oare, javră? Au, crezut-ai că sunt mort?
Coţofana, treacă-meargă, pe spinare o suport
Că mă apără de muşte, de ţânţari şi de tăuni
Şi de alte spurcăciuni...
Pe când tu, potaie proastă, cam ce slujbă poţi să-mi faci?
Nu mi-ar fi ruşine mie de viţei şi de malaci,
Bivol mare şi puternic, gospodar cu greutate,
Să te port degeaba-n spate?...

fabulă celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilenuţa şi Tetea

-În decorul ăsta ludic,
Ici, în lunca asta verde,
Eu credeam că eşti mai pudic
Fiincă soarele te vede!

Rău te-a-nfierbântat iubirea,
Sângele îţi clocoteşte...
Stai, că ne-o vedea pădurea!
Ah, dar vezi de-l potoleşte!

S-a jenat puţin copacul
Căci la umbra-i m-ai ascuns
Şi s-a ruşinat şi lacul,
Nu mi-a fost mie de-ajuns!

Uite, m-au trecut fiorii
Când m-ai sărutat pe gură,
S-au aprins şi obrăjorii,
Parcă-s mac în arătură!

Iară inima din piept
Bate iute, ca nebuna,
Stai niţel, vreau să aştept
Până o s-apară luna!

Noaptea o să mă ascundă
El să nu mă mai găsească
Şi-am să fug, să nu mă prindă
Pân-o să se potolească!

Da, de unde! Vezi să nu!
El mă strînge tare-n braţă,
Mai tare mă prinde-acu
Să nu fug! Parcă-s o hoaţă!

-Nu ştiu ce s-a întâmplat,
C-ai trecut pe lângă mine,
De-atunci zici că mi-ai furat
Toată dragostea din mine!

Eu am plâns şi m-am jurat,
-Zău! Nu ţi-am luat nimic!
-Stai să văd, acum te cat
Peste tot, câte un pic!

Uite, mi-ai furat privirea,
Că la tine tot privesc,
Dacă vrei, jur pe psaltirea
Şi pe ce-i dumnezeiesc!

Ca o hoaţă mi-ai intrat
Peste tot în măruntaie,
Nopţile mi le-ai furat
Şi mă arzi ca o văpaie!

Şi guriţa asta mică
Mi-a zâmbit cam ştrengăreşte,
Acum stai niţel, fetică,
Setea de mi-o potoleşte!

Ce-ai cătat de mi-ai venit
Când mergeam pe drumul meu?
Uite cum m-ai ameţit
Şi de-atunci nu mai sunt eu!

Parcă-s beat şi umblu-n beznă,
Aşa tare ameţesc,
Dacă ţi-am văzut o gleznă
Lasă-mă să o iubesc!

-Cătinel! Mai ai răbdare!
Mergeam şi eu undeva!
Vreau să-ţi pun o întrebare:
Asta e cărarea ta?

Nu zic nu! Şi tu îmi placi,
Dar aş vrea întâi de toate
Să te lepezi tu de draci
Şi de mândrele-alea toate!

Poate alta să fi fost
Pe cărare, când treceai!
Vreau să ştiu, dacă-s doar moft!
Cu aia la fel făceai?

-Te plac mult să ştii! Îţi jur
Că m-am lepădat de toate!
Uite, sunt bărbat matur!
Tu eşti altfel, mai aparte!

Eram tânăr şi hoinar,
Zise el, să nu roşeşti!
Ştii, pe-atunci n-aveam habar
Ce frumos e să iubeşti!

Fetele de dinainte
Eu vream numai să le-ating,
Mă lăsau, că n-aveau minte,
Dar de dragul tau mă sting!

Ştiu că poate nu mă crezi,
Dar tu m-ai cam potolit!
Uită-te la mine! Vezi?
Ăsta-s eu, îndrăgostit!

Uite, am să fiu cuminte
Şi-am să fiu mai înţelept,
Ca să vezi că am şi minte,
Am să-ţi spun că te aştept!

Lasă-mă doar să visez
Scumpo, nu mă alunga,
Ca apoi eu să cutez
Să te fac nevasta mea.

Când vei fi tu pregătită
M-oi privi cu bucurie,
Dornică şi-ndrăgostită,
Vrei să-mi fii atunci soţie?

-Auzi vorbă! Să cutezi!
Zise fata înciudată,
Da-nainte, să curtezi
Auzit-ai tu vreodată?

Să vii seara la portiţă
Să ne spunem câte-n stele,
Nu întâi în poieniţă
Cum făceai cu de-alde ele...

Vreau să te cunosc, băiete,
Să văd eu că te-ai schimbat,
Că nu mai vrei alte fete
Cum ţi s-a dus vestea-n sat!

De-oi avea ochi pentru mine,
Chiar de altele te-or vrea,
Jur că mă mărit cu tine
Şi-am să fiu nevasta ta!

-Bine, draga mea fetiţă,
Haide să pecetluim
Dragostea cu o guriţă
Că poate mâine murim!

Nici nu termină de spus
Că aşa, pe ne-aşteptat,
O luă pe braţe, sus,
Şi-o luă la sarutat!

S-a zbătut ea puţintel,
Mai că vrea, mai că nu vrea,
Dar s-a cam lipit de el
El pupa, ea răspundea!

Şi-uite-aşa, măi oameni buni,
După ceva timp trecut,
Tinerii şi-au găsit nuni
Şi-apoi nuntă au făcut.

N-au murit, încă trăiesc
Dragostea şi-a pus pecetea,
Iară azi îşi amintesc,
Ileanuţa şi cu Tetea!

Flori M. Flori (Florentina Mitrică)
19.11.2016

poezie de Florentina Mitrică (19 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!