determina

Smaralde şi rubine

Fastuozitatea ta mă lasă fără aer,
Îmi taie respiraţia.
Clipeşti imense cercuri de rimel
Ce scot la iveală
Fermecători irişi de smalard.

Cerceii tăi grei,
Împletiţi cu aur alb şi rubine
Mă hipnotizează
Şi mă determină să-ţi privesc gâtul îndeaproape;
Îmi transpiră palmele
Şi simt cum salivez de poftă.
Ştiu ce gust are şi cum miroase;
Doar din privire simt cum
Sângele îţi traversează vena gâtului,
O văd cum zvâcneşte.

Mă faci atât de lacom...
Şi aş musca atât de tragic
Până aş scurge toată roşeaţa din tine,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgiana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul risipitor

S-a-ntors cuvântul răsfăţat pe-o parte
Fără să ştii că-n astă tulburată noapte,
El te-a trădat în somn, pe când mă respirai,
Şi şi-a oftat, pe-ascuns, vocala fără grai.

S-a odihnit consoana'n, patul meu, de gene,
A firuit un "hmm", şoptindu-mi de plăcere,
Zadarnic pritoceai pedeapsa lor
Ţi le-am răsfrânt sub pleoape, locutor.

Ai vrut sa-l amăgeşti, înrâurind extreme,
Stigmatizări, exil, sperjur sau anateme,
Atât mi-a fost de-ajuns, ca să-l ajut
Ţi l-am transcris pe buze... convolut.

Şi ai gemut... mi-ai dat, din nou, dreptate
Cuvântul l-am tratat, prescris în noapte
Iar şoapta-ţi dezgolită propăşea vocale
Gesticulând mirări, secate de consoane.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţa hipnozei

de când ne-au lăsat fluturii aripile pe umerii
noştri goi
mi-am luat acasă dreptul la nemurire
ca un trofeu revendicat de mucenice şi martiri sfioşi..
o, atâta inocenţă în gustul gurii tale
mă determină să cer azil de sărbători brazilor împodobiţi
cu privirile noastre de amanţi pierduţi si rebeli

încă mai putem cerşi un loc de nemurire acolo sus
îngerii ne dau acordul să iubim tot cerul
fără amendamente, fără prejudecati...
m-aş fi lăsat in faţa lui să-i cer mana cu care
ştie să mângăie apa şi vântul...
stă pe malul mării şi cautş luna plină printre sufletele
părăsite de ecouri şi umbre

atat de sus stie sa atinga fericirea din mine
dar, acum e prea preocupat sa-si caute nemurirea pe strazi
printre oamenii munciţi de grija zilei de azi, nu de mâine...
am să-i cer mâna să mă lase în cer,

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

SIDA ca o pandemie

CUM SĂ EVIŢI FRICA DE MOARTE PENTRU CĂ EPIDEMIA ESTE ACOLO
E foarte uşor să eviţi un virus, dar este foarte greu să eviţi frica în tine
- Nu, nu, nu. Oamenii vor muri mai multă de frică decât de epidemie.
Niciun virus din lumea asta nu este mai periculos decât frica.

Înţelege acea frică, altfel vei deveni un cadavru înainte să-ţi moară corpul.
Atmosfera înfricoşătoare pe care o simţi în aceste momente este nebunie colectivă.
Asta s-a întâmplat de o mie de ori şi se va repeta.
Dacă nu înţelegi psihologia umană şi frica, conştiinţa ta poate fi complet pierdută.
Nici nu vei şti când ai pierdut controlul.

Aşadar, frica te poate determina să faci orice.
Fii atent. Nu te uita la ştirile înfricoşătoare.
Nu mai vorbi despre epidemie.
Repetarea aceluiaşi lucru mereu şi mereu este autohipnoza.

FRICA ESTE UN TIP DE AUTOHIPNOZĂ.
Cauzează schimbări chimice în organism.
Şi dacă o menţii mereu şi mereu, poate provoca o schimbare chimică
atât de toxică încât te poate ucide.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Osho (1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tempo

trec prin aii ca un flamingo roz zilnic beau vin nobil
iar lumina difuză ce descreşte când tu nu eşti mă determină să nu scriu gram de poezie
pentru că aşa cum iubim la kilogram versurile stufoase ne dau târcoale numai când suntem stupizi şi iubim nebunii nopţii
eu nu pot decât să stau în răsadurile din faţa casei şi să îmi amintesc arborii somptuoşi
din tinereţea cu efluvii şamanice
parcă vrăjeam clipe sacerdotale sau roteam axul lumii cu vigoarea iubirii umaniste

pe atunci dragostea bătea timid în geamuri cum bat picurii ploii în pieptul ierbii
nu simţeam arşiţa sufletului care era catalizator
toate îmi păreau reci decuplate şi abia răsuflam cu genunchii la gură
eram o particulă invizibilă un strigăt anapoda
spre tine în formă de S
tot atunci am învăţat să joc în turneu şi să recunosc înfrângeri galactice când de exemplu
îţi poţi pierde sufletul la cacialma
ca un parior împătimit

drogul acela se infuzează greu dar într-o lume de x-meni prefer să fac xerocopii fiecărui
minut din buzunarele largi cât un porsche cayenne
fără să salut iubirea care trece pe roşu decoltată cu umilul ei stradivarius la piept

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

George Moore

Vorbind despre ‘aspiraţii',
Din împletiturile creionului, mai depresive decât întunericul
însuşi,
Ne prezinţi oare încă o formă imperturbabilă
De bufonerie franţuzească
Sau e vorba doar de auto-persiflare?
Stastiseala de zi cu zi
Ţi-a împrumutat o invizibilă, fierbinte mască de anemie –
Asta în vreme ce-ţi umpleai "micul pahar" de la
decantor
cu un lichid transparent-plumburiu pentru a momi "zilierul peregrin" –
Apoi, în glumă cumva,
Ai evadat cu ea? Înlocuitorul sufletului tău,
Spiritul al unor povestiri bune, te flatează, convins că
Relatând pe scurt
Un incident atent selectat ai cunoscut o altă frumuseţe decât cea
din cociabe, spre
Care să-ţi concentrezi admiraţia.

Până una alta, în ceea ce priveşte viitorul,

[...] Citeşte tot

poezie de Marianne Moore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume pre... nedestinat

Trăim captivi de sine,
Nici chip n-am comandat...
Suntem pasaj predestinat!
Alegem doar ce-i rău... de ce e bine.

Ne naştem în alţi ani,
Nu cei voiţi de noi...
Putem fi unul, sau, sunt doi.
Putem sta în oraş ales, dar tot... ţărani.

Nu suntem întrebaţi...
Să fim... băiat sau fată?
Ieşim, nepregătiţi... deodată.
Nu noi alegem ce s-avem şi să fim... fraţi.

Iubim, apoi albastru...
Dar nu ne-alegem ochi.;
Ursita-i simplu... un deochi.
Alegem de-a cădea, sau să zburăm... măiastru.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capitularea nopţii

Asceto! Închide-mă în bezna ta, în cele
Stânci muntene, reci şi albastre!
Roua de sânge curge dintre astre;
Crucea se-nalţă-n licăriri de stele.

Violet rupsese guri, minciună
În cămăruţa ruinată, rece;
Joc auriu mai râde şi petrece,
Şi ultimului clopot limba îi mai sună.

Nor de lună! Cad îndurerate
Sălbaticele fructe noaptea pe pământ
Şi spaţiu-ntreg devine un mormânt
Şi vis se face brazda pe-nserate.

Comentarii

În această poezie, Georg Trakl ridică ritmul şi limbajul la un nivel accesibil în care sensurile pot fi schimbate şi preluate (întregul sens: V 12)

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

An

Sumbră tăcere a copilăriei. Sub înverzitul frasin
Paşte blândeţea ochilor albaştri; pace aurie.
Un întuneric încântă aroma violetelor; epoci oscilante
Seara, seminţe şi umbre de auri ale tristeţii.
Dulgherii sculptează-n grinzi; în zorii adâncului
Macină moara; în frunze de-alun o gură purpurie apare
Roşu masculin peste apele tăcute aplecat.
Tăcută este toamna, spiritul pădurii; nori aurii
Urmează singuraticul, neagra umbră a nepotului.
Înclinarea în camera de piatră; sub bătrâni chiparoşi
Sunt lacrimi ale nocturnelor imagini spre izvor;
Ochi auriu al începuturilor, întunecată răbdarea a sfârşitului.

Comentarii

Poezia se află între înălţarea din "sumbră tăcere a copilăriei" şi a coborârii în "întunecată răbdare a sfârşitului", ceea ce închide un cerc, care poate fi de asemenea înţeles ca un ciclu anual. Acestea sunt însoţite de imagini de primăvară ("aroma violetelor"), care sunt înlocuite destul de brusc de imagini de vară ("epoci oscilante") şi de toamnă ("Macină moara").
Caracterizarea începutului "copilărie" evocă, de asemenea, cursul unei vieţi umane. Acest lucru este completat de imaginea "blândeţe" ca o caracterizare a copilăriei la început, care duce la un moment de acţiune ("Dulgherii sculptează-n grinzi ") şi în continuare la faza de vârstă, "neagra umbră a nepotului" ce pare asociată singurătăţii.
Încadrarea însă, şi în mod special înşiruirea, nu urmează un model linear, ci este mai mult ca un model de cerc sau ceea ce cunoaştem din lumea fractală, în care fiecare domeniu în sine generează un întreg, care la rândul său poate fi împărţit în fracturi. De exemplu, atunci când în al treilea vers "aroma violetelor" întâlneşte imediat maturitatea cerealelor ("seminţe şi umbre de auri") iar motivul cerealelor reapare în al şaselea vers cu moara care măcină ("Macină moara"). Sau când în ultimul vers sfârşitul este descris ca începutul, acest lucru corespunde cu "ochi auriu al începuturilor" şi cu "pace aurie" din al doilea vers, care, la rândul său, pare să comunice cu "Sumbră tăcere a copilăriei". Acest lucru creează o ţesătură caracteristică, el fiind cu siguranţă doar experimental şi aproximativ descris de caracterizare drept "fractal".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaudeamus igitur

Ne aflăm în anul 2222,6485110..., număr iraţional,
fiindcă şi copiii din şcoala preliminară ştiu că
nici timpul nu se măsoară exact, fiindcă procesele senzoriale
ale omului încă pot fi perfecţionate şi funcţionarea lor simultană,
sinergică şi mondială,
poate să fie îmbunătăţită să ofere un progres continuu al preciziei
aparatelor de măsură şi altor roboţi extrem de inteligenţi.
De mult timp am ajuns să măsurăm şi timpul cu inexactitate.

Învăţăm desigur toate istoriile comparate, inclusiv filozofia străveche
care spunea că omul e măsura tuturor lucrurilor.
Plutim aşezaţi pe toate celelalte simţuri ale celorlalţi oameni ai secolului 23,
şi totuşi simţim pământul de sub noi,
aşa precum prinţesa lui Andersen simţea bobul de mazăre prin 20
de saltele. Ştim că omul are 23 de perechi de cromozomi, dar
specialiştii consideră că nu ne apropiem de sfârşitul lumii,
mai ales fiindcă am renunţat la pretenţia că putem măsura timpul
cu exactitate, fiindcă şi timpul este o categorie a materiei şi spiritului,
o formă exactă numai ca idee, la fel ca spaţiul.
Până şi copiii cei mai mici care ştiu să vorbească deja

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!