Cuvântul risipitor

S-a-ntors cuvântul răsfăţat pe-o parte
Fără să ştii că-n astă tulburată noapte,
El te-a trădat în somn, pe când mă respirai,
Şi şi-a oftat, pe-ascuns, vocala fără grai.

S-a odihnit consoana'n, patul meu, de gene,
A firuit un "hmm", şoptindu-mi de plăcere,
Zadarnic pritoceai pedeapsa lor
Ţi le-am răsfrânt sub pleoape, locutor.

Ai vrut sa-l amăgeşti, înrâurind extreme,
Stigmatizări, exil, sperjur sau anateme,
Atât mi-a fost de-ajuns, ca să-l ajut
Ţi l-am transcris pe buze... convolut.

Şi ai gemut... mi-ai dat, din nou, dreptate
Cuvântul l-am tratat, prescris în noapte
Iar şoapta-ţi dezgolită propăşea vocale
Gesticulând mirări, secate de consoane.

La sân, ţineam respiru-ţi adormit
Şi-am strâns în braţe trupu-ţi istovit
Sperând c-ai să înţelegi că, doar afectul
Îmi va determina cuvântul... nu efectul.

S-a-ntors acasă fiul... cel risipitor...
Cuvântul meu smintit... hoinar de dor
Metonimia lui pe-o veşnic-antiteză
Renaşte-n palma gândului. Termogeneză.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!