contempla

Punctul Negru

Orcine fix priveşte în soare crede-apoi,
Jucându-i persistentă, că vede cu-ochii goi
În jurul său, prin aer o pată cam lividă.

Tot astfel, tânăr încă, pe-atunci mai îndrăzneţ,
Spre glorie, o clipă, uitatu-m-am semeţ:
Un negru punct rămas-a-n privirea mea avidă.

De-atunci, ca semn de doliu în toate-amestecat,
Ah, pretutindeni unde cu ochii mai răzbat,
Această pată neagră o văd cum tot apare!

Ce, pururi? Între mine şi fericirea mea!
Doar vulturul - vai nouă, nenorociţi deja! -
Nepedepsit contemplă şi Glorie şi Soare.

poezie clasică de Gerard de Nerval
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încredinţare

Trăieşte încă în mine.
Îi simt tremurul, bate toacă,
vameş neobosit la coborârea în adâncuri.
Zglobie, îşi deschide biserica.
Şovăielnică, pipăie drumul,
îl netezeşte blând cu privirea.
Urmăreşte zâmbetul vremii cum urmărea sfredelitoare, de la începuturi,
zâmbetul părinţilor dătători de viaţă.
Contemplă culorile plumbuită de dor, scrutează semnele, înaripată de suflet.
Le tălmăceşte licărul, flacăra, fulgerul, dulceaţa atingerii.
Tic! Tac! Tic! Tac!
Trăieşte încă în mine, convinsă de dar,
ca un copil încredinţat de dragostea şi curăţenia apropiaţilor.
Se dăruieşte altarului.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisicile

Savanţi severi, plecaţi pe luneta planetară,
Ca şi amanţi frenetici, când vârsta li-e-n declin,
Iubesc voinica, blânda pisică din cămin,
Ca ei de rebegită, ca ei de sedentară.

Prietene ştiinţei şi voluptăţii vii,
Ele iubesc tăcerea şi-au spaimă de tenebre;
Le-ar folosi şi Iadul la cursele-i funebre,
De şi-ar pleca trufia felină spre-a servi.

Visând, ele s-aşază în nobilă ţinută,
Ca sfincşii ce-n deşerturi contemplă zarea mută,
Sau dorm în pacea nopţii şi-a visului etern;

Le luce magic coapsa de scînteieri mobile,
Şi pulberi, ca nisipuri de aur ce se cern,
Le scapără prin stranii şi mistice pupile.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezervaţia de idei

Un copac lăuntric dansează în noi,
Mugurii lui se transformă-n sfere,
Sângele absoarbe miere şi miei
Şi pâine adusă din stinsele ere.

E fascinaţie-n singurătatea mea,
Stelele mă contemplă din zare,
Marea aşteaptă valul din munte,
Iubirea m-aşteaptă rodind într-o floare.

Ţiuie cercurile în pulberi de vis,
Port steagul poeziei înfipt în lumină,
Rezervaţia ideilor inundă podeaua
Universului îmbăiat în rugină.

Şterg tainice riduri, tainice doruri
Din trupul îmbibat în ego-sfere,
O frunză rătăcită apare-n rezervaţii,
Urc şi cobor în tropot mistere!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Ţărmul mării,
împodobit cu dantelă de spumă,
contemplă talazuri nervoase...
Sunt cuprinsă
de-o slăbiciune voluptoasă
cu privirea pierdută-n nemărginirea albastră.

Fermecată
de elenul curenţilor marini,
trăiesc senzaţia de risipire,
de topire...
Curg asemeni apelor unui torent grăbit,
nu mai ştiu nimic despre lume.

Eu, ca fiinţă,
nu mai contez.
Sunt mică, neînsemnată,
ameţită
de simfonia mării şi de lumină.
Simt dureros slăbiciunea din mine.

[...] Citeşte tot

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăind un vis urât

M-aş contempla, dar nu mă văd
Că eu sunt umbra nimănui,
În jurul meu e doar prăpăd
Şi morţii dănţuiesc hai-hui.

M-aş admira, dar nu exist,
Sunt abur violet, nociv,
În mine zace duhul trist
Că-s mortul cel mai longeviv.

M-aş pune-n cartea de poveşti,
Cu-a mea privire autistă,
Să poţi cândva să îmi citeşti
Un testament ce nu există.
...
M-aş face drac sau Dumnezeu,
Sau poate iad, sau Paradis,
Dar nici nu ştiu, am fost un EU,
Sau poate-i doar un simplu vis

poezie de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplaţie anulată

trecute unele gânduri
se topesc printre degetele soarelui
încă nedesprinse de penumbre altele
se grăbesc şi vin foşnitoare frunze spânzurate de ramurile copacilor
altele stau încordate
până dispar înecând într-o baie de sinceritate
umbre veştede ce târăsc aduceri-aminte
în care se insinuează
treptat
liniştea
de parcă doar ea ar şti inutilitatea caritaţilor

ceea ce îmi părea real nervurile minuscule rădăcini
se aşază cuminţi pe podeaua rece de pământ
ca şi cum totul a fost spus
ca şi cum n-ar fi încercat zborul
nu mai pot contempla acum frunzele mor în zigzaguri
şi-i atâta tăcere

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cotitură

Drumul de la simţire adâncă la măreţie trece prin jertfă. Kassner

Îndelung birui, contemplând.
Stele căzură-n genunchi
sub luptătoare privire.
Sau contempla în genunchi,
şi-a stăruinţei mireasmă
vreun zeu obosea,
încât lui îi zâmbea dormind.

Turnuri, astfel le privea,
încât se speriau:
şi iar le clădea, brusc, înalte, într-unui.
Dar de câte ori peisajul,
împovărat prea tare de zi
nu odihnea, seara,-n tăcuta lui contemplare.

Animale-alinate intrară,
păscând, în privirea-i deschisă,
şi leii captivi se uitară

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invitaţie

Prietene, de vii în ţara mea
Şi vrei să afli totul despre ea,
Ascultă-o rapsodie de Enescu,
Citeşte un poem de Eminescu,
Priveşte "Pasărea Măiastră",
Ori mergi la marea cea albastră,
Contemplă "Gânditorul" din argilă,
El în istorie e prima filă!
Admiră cerul, de-i senin ori înnorat,
Spre el drapelul ţării mele-i înălţat.
Urcă pe munţi, coboară spre câmpii
Şi prinde-te în jocuri de copii.
Mănâncă borşul românesc cu cimbru
Şi calcă rar pe urme vechi de zimbru.
Intră să vezi o veche mănăstire
Şi sufletul ţi-l umple de iubire.
Prietene, de vii în ţara mea,
Aş vrea să afli multe despre ea;
Te voi primi cu pâine şi cu sare,
Venirea ta va fi o sărbătoare!

poezie de Gheorghe Vicol
Adăugat de Gheorghe Vicol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meşteşugarul

Păstorii Arcadiei, simpli băutori de lapte de capră,
Au oferit tributul lor bogatului Cresus.

Monarhul, acceptând binevoitor darul,
I-a plimbat în litiere regale prin Sardis-ul lui
Pentru a contempla clădirile şi templele maiestoase,
Şi toate minunăţiile născute de inteligenţa minţii omeneşti.

"Măreţ rege," au strigat ei, copleşiţi de minunile văzute,
"Cine e meşteşugarul care-a creat toate acestea?"

De îndată, regele i-a condus la un zid uriaş
Şi le-a poruncit să bată-n el. Aşa au făcut.

"Acum, ascultaţi." Ei s-au supus. " Ce auziţi?"
"Vaietele şi gemetele unei miriade de voci."
"Aţi priceput?" "Din păcate, o, rege, n-am înţeles."
"Acela a fost meşteşugarul," a răspuns solemn Cresus.

poezie de Carl Spitteler, 1845-1924, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!