ciudat

Joan: Părul meu arată ciudat?
Grace Polk: Părul tău mereu arată ciudat. (Râde.) Uneori mă trezesc că mă gândesc la el şi imediat încep să râd.

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haley: Am avut cel mai ciudat vis. Am visat că ne-am căsătorit.
Nathan: Ciudat... Şi eu am avut acelaşi vis.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul nu este mai ciudat decât ne imaginăm noi, el este chiar mai ciudat decât ne-am putea imagina.

citat din John Haldane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Callie: E ciudat. Foarte ciudat. E ciudat, nu?
Dr. Miranda Bailey: Am nevoie de mai multe formulare de triere...
Callie: E ciudat să lucrez cu cineva cu care sunt căsătorită. Aici sunt şi şefa şi soţia lui. La muncă, îi dau ordine, în pat.. îmi dă el mie..
Dr. Miranda Bailey: Opreşte-te aici! Nu am nevoie de detalii. Sunt obosită şi ocupată. Deşi recunosc că tu şi O'Malley aveţi nişte provocări de depăşit, te rog să îţi aminteşti că azi e un maraton şi mintea mea poate păstra doar ce are nevoie să ştie, viaţa ta amoroasă nu are loc în mintea mea azi. (Pauză.) De fapt niciodată! Nu va avea loc în mintea mea niciodată!
Callie: Mă rog...

replici din filmul serial Anatomia lui Grey
Adăugat de Madalina Gorneanu (Voicu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dragoste, nu pot suporta acest scenariu: O femeie se trezeşte şi găseşte un om ciudat în dormitorul ei - şi dintr-o dată i se pare că ar fi atractiv. Îmi pare rău, dar dacă m-aş trezi cu un om ciudat în dormitorul meu, aş lua rapid o armă, nu aş admira priveliştea.

citat din Kristin Nelson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de flori

Ciudat de vechi
Cu tinerele mele mâini
Adun
Adun cuvinte
Şi le aşez
Ciudat de vechi.
Cândva vechimea lor
Va înflori
în sufletul în care fi-va
Vreme de flori.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culmea de ciudat

Ciudat, este să poţi orice
şi să nu izbuteşti de loc,
iar alţii, "bolnavii", ei pot!... De ce,
unde-i regulament de "joc"?

Culmea-i când ai ce vrei, maşină,
ce-ai câştigat numai din muncă
şi-apoi să n-ai bani de benzină
şi să pierzi tot... dintr-o "poruncă"?!

Ciudat e şi să moşteneşti casă
şi locuri -chiar şi cel de veci-
şi stat "democratic" nu-ţi lasă
nici o potecă... să te "treci"?!

Culmea-i că facem toţi o şcoală,
adevărat, sau pe hârtie,
dar nu e bun cel care ştie!... O coală,
minţită, e destinat să... "fie"!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmecul ciudat al verii trecute

Farmecul ciudat al verii trecute,
Când femeia felină mă legăna în plasa ei
Şi eu adormeam ca într-un hamac, şi îi visam
Picioarele lungi, mătăsoase.
Farmecul ciudat al verii trecute,
Când femeia mă înfăşura
În părul ei care mirosea a rozmarin, a miere,
A dafin şi a scorţişoară. Dacă pot spune
Că am fost fericit e pentru că am trăit această vară,
Urcam drumul în serpentine până la marginea unei păduri
Şi ne aşezam în iarbă. Îmi ţinea capul în poală
Şi îmi cânta un refren pe care îl ştiu din copilărie.
Avea o blândeţe nesfârşită, îmi atingea pleoapele,
Mă muşca de colţul urechii. Îi simţeam picioarele,
Îi simţeam pubisul; auzeam sângele
Cum şuiera în coapsele ei, ca o arteziană în carne.
Simt şi azi farmecul ciudat al verii aceleia,
Femeia mă legăna şi aveam senzaţia că mă nasc din nou,
Că aş putea să încep o viaţă nouă.

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ha-ha-ha

mâinile...
şi
... picioarele

fără ele nicăieri
nu e nimic de făcut

! dar iată cerul
/el
este aşa de mare
este aşa de mare
şi
ciudat/
nici el
nu are nici picioare
nici mâini

: ha-ha-ha

cer

[...] Citeşte tot

poezie de Anna Grig, traducere de Florica Bican
Adăugat de Adela Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac ciudat

fructele mele zboară precum îngerii
când frunzele-mi tânjesc la nemurire
în fiecare toamnă prin fiecare iarnă
rămân cu atâta gol încât fac loc fulgilor
să-mi doarmă a primăvară fluturi albi
.............................................
să nu mă întrebaţi de unde începe moartea
pentru că de fiecare dată uit asta la fiecare nouă încolţire
.............................................
sunt cel mai ciudat copac
îmi cresc păsări spre cer
din fiecare ghindă aruncată-n soare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!