benjamin

Ora de vizită

În seara asta capul ca o lampă
îşi arde restul fumegos de gaz —
şi cineva a pus mâna pe clampă,
şi cineva m-atinge pe obraz.

În seara asta lungă, cineva
tuşeşte-n mine, scuipă şi-şi dă duhul,
şi nici măcar n-aş vrea să fug — n-aş vrea
s-ajung din nou cu mânele văzduhul!

Stau în odaie ca-ntr-un tren în care
aştept în geam să crape-un peisaj,
şi-mi ţin în mână sufletul de soare —
sărmanul paşaport pentru voiaj.

Mă doare liniştea crescută-n mine —
mă doare întunericul crescut,
ca o mocirlă-n care dorm pe vine
bivolii negri de necunoscut.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covoare din pereţi...

Covoare din pereţi,
cu vânători pe ele, copoi agili, vreun taur
şi fildeşi de mistreţi;
Un soare roş prin geamuri prefiră praf de aur.

Covoare din pereţi,
maro, albastre, roze, ascund ca-n nişte drame,
un şir întreg de vieţi;
tablouri anonime plângând burgheze rame.

Covoare din pereţi,
o, nopţile cu friguri, cu spasme, vu ftizie,
cu demoni roşi şi creţi;
balauri mari de stofă şi spaimă de hârtie.

Covoare din pereţi,
va scotoci Americi, imagini, intrigi, drame,
în vremi, vreun cântăreţ;
şi voi n-o să-i spuneţi

[...] Citeşte tot

poezie de Benjamin Fondane
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie luminoasă...

Femeie luminoasă ca şesurile-n toamnă,
dă-mi gâtul tău, cuib moale cu paseri de azur,
dă-mi mânele, mai pure ca pietrele din râuri —
femeie cu gândirea ca un polen netrebnic
şi carnea ca oricare gândire mai zămoasă.

Femeie, pământ negru, te vreau şi te iubesc,
aş vrea să-l ar, să-l semăn, să-l secer şi să-l macin,
pământ proaspăt în care dormiră toţi ai mei,
pământ tânăr în care mi-i tânără chemarea,
pământul unde-n urmă vreau să adorm şi eu.

Şi vreau — în ciuda celui ce seamănă-n deşert
nisip şi foc, cu umbra la brâu şi soare-n ceafă —
grăuntelui lumină să-i dăruiesc şi apă;
aş vrea să-l ar, să-l seamăn, să-l secer şi să-l macin
şi-aş vrea s-adorm cu grâul cel bun la căpătâi,
pământ, matrice dată din ziua cea dintâi,
în care mă aşteaptă, ca-ntr-o oglindă, chipul.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti (1917)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-na Benjamin Pantier

Ştiu, a spus că i-am prins sufletul în capcană
Cu un laţ care l-a însângerat de moarte.
Că toţi oamenii îl iubeau
Şi că cele mai multe femei l-au compătimit.
Dar, ia, închipuieşteţi că eşti o adevărată doamnă, că ai gusturi delicate
Şi că deteşti mirosul de whiskey şi de ceapă,
Şi că ritmul "Ode"-lor lui Wordsworth îţi sună plăcut în urechi,
În vreme ce el de dimineaţa până noaptea
Tot repeta flecuri comune:
" Oh, de ce trebuie ca sufletul celor muritori să fie mândru?"
Şi, apoi, închipuieşte-ţi
Că eşti o femeie cu gust, talentată,
Şi că singurul om cu care moralitatea şi legea
Îţi permit să ai legături maritale
Este exact omul care te umple de dezgust
De fiecare dată când te gândeşti la aşa ceva,
Mai ales că te gândeşti la aşa ceva
De câte ori îl vezi.
D-aia l-am alungat din casă
Să trăiască alături de câinele lui în camera puturoasă

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meşterii şi ciclopii

Trei meşteri, doi ciclopi şi Cucu au decis să se ducă la Harvard. Poligloţi, poliformi şi infirmi erau adunaţi în curte pentru bonuri de ordine. Unii stăteau de jumătate de veac. Mulţi discipoli, puţină disciplină. Relaţionau, canalizau, fiecare după posibilităţi. Pe margini creşteau plante perene, unele ancorate de sârma ghimpată. Paradidomena, un cuvânt greu de reţinut, era de fapt numele fetei decanului. Era o fostă elevă a lui Benjamin. În mijlocul curţii, o statuie mare a învăţatului era periodic stropită de un câine lipsit de ruşine. La început a fost pupându-l, era ultimul calambur al unui repetent.

Nimeni nu râdea, lumea era încordată. Cineva spunea că venise de la Moxa ca să prindă doxa. Un tip nesuferit, pe nume Schleppfuss, originar de pe Volga, din cei care trăgeau cândva vasele pe uscat, striga la candidaţi să păstreze o linie ciudată, ondulată spre Vest.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece simple: Mărior

Din nou ne cheamă iarna la sobă, să vorbim.
Ciori au bătut văzduhul ca nişte cuie şi-mi
place-n urechi tăcerea cum scârţâie... Pesemne,
iar au pornit, în uliţi, căruţele cu lemne.
Amurg. De-ar bate-n uşă deodată, cineva,
desigur că i-aş spune: intră! şi ai intra.
Tăcerea-n noi şi-n seara căzută-ntre covoare,
ar fierbe ca un cântec călduţ, de samovare.
N-ai întreba nimica şi-ai aştepta răspuns —
Ţi-aş spune: o lumină din mine s-a ascuns.
Vrei să ţi-i pun la sobă pantofii de mătasă?
Ţi-aş spune: ai picioare ca iepuri mici de casă;
şi vorbele-ar rămâne limpezi şi grele-n noi,
ca ciorile surprinse de moarte într-un sloi.
Şi mi-ar fi poate frică să nu ghicesc ce-nseamnă
făptura ta, împinsă aicea dintr-o toamnă,
cu capu-n mâni visată, deştept, de-atâtea ori!...
— Am bănuit că-i iarnă afară după ciori,
şi-aş fi voit să-l dărui cuiva, ca să-l ascunză,
sufletul, cât o umbră crescută sub o frunză.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti (1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Taliarh

Boii urâţi şi teferi s-au limpezit în şes,
şi au ţipat cocoşii târziu şi fără sens.
Ileana, care doarme cu porcii de tărâţe,
s-a pus să mulgă vacii lapte stelar din ţâţe,
pământului să mulgă răcoare de cartof.
Toamna bacoviană geme-n ferestre: of! -
Prietene, dă-mi mâna şi taci; aşa; dă-mi mâna.
Priveşte curtea, porcii, şi, râcâind ţărâna,
cocoşii albi. Priveşte: sufletul meu e trist.
O, Taliarh, acuma, ca şi-n trecut, exist,
şi beau din vinul ăsta, şi beau din cupa asta.
Vechilul tot nu ştie ce albă-i e nevasta,
Ileana tot nu ştie decât să mulgă vaci —
şi via să-şi înnoade azurul pe araci.
Vino; să stăm de vorbă cât ne mai ţine vrerea;
ca mâne, peste inimi, va izbuti tăcerea,
şi n-om vedea prin geamuri, tineri şi zgomotoşi,
amurgul care-aleargă după cireadă, roş.
Ca mâne, toamna iară se va mări prin grâne,
şi vinul toamnei poate nu-l vom mai bea. Ca mâne,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti (1919)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vreau să mor în patul Meu

Azi noapte-au venit dinspre Gilgal* în iureş mare,-n tropot
De cai, oşteni grăbind spre câmpurile-omorului – şi asta-i tot.
Pitic şi matahală, morţi în bălţi de sânge, fără niciun Dumnezeu.
Eu vreau să mor în patul Meu.

Ca vizoarele tancurilor, ochii lor erau stranii şi sticloşi,
Întotdeauna eu sunt cei puţini, iar ei, cei foarte numeroşi.
Trebuie să răspund. Ei pot interoga mintea Mea mereu.
Dar eu vreau să mor în patul Meu.

Soarele încremenise-n Gibeon*. Iubitor de-asemenea decoruri,
El e dispus să lumineze veşnic astfel de lupte şi de-omoruri.
Poate nu-Mi voi vedea soţia când va fi vărsat sângele-i iudeu,
Dar eu vreau să mor în patul Meu.

Samson, puterea lui în chică fluturând....
Mi-au tuns părul înainte de-a mă fi făcut, vrând-nevrând,
Erou, instruindu-mă să lovesc cu suliţa din plin fuleu.
Eu vreau să mor în patul Meu

[...] Citeşte tot

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry.
Pentru că el e slujitorul Dumnezeului cel Viu,
pe care-L serveşte zilnic cu credinţă.
Pentru că de la prima vedere a gloriei Domnului la Răsărit
el, în felul lui, I s-a-nchinat.
Pentru că asta se face prin rotunda încununare a trupului
de şapte ori cu graţioasă rapiditate.
Pentru că el sare să prindă aroma de cătuşnică,
o binecuvântare a Domnului, un răspuns la rugăciunile lui.
Pentru că se răsuceşte-n orice ghicitoare pentru a-i afla răspunsul.
Pentru că, făcându-şi datoria şi primind binecuvântarea,
el capătă tot mai multă încredere în sine.
Pentru că aşa ceva se face în zece feluri.
În primul rând, el se uită la labele din faţă, să vadă dacă-s curate.
În al doilea, împinge cu labele-n spate, să se-asigure că locul e liber.
În al treilea, îşi extinde trupul cu labele întinse-n faţă.
În al patrulea, îşi ascute ghearele de-un lemn.
În al cincilea, îşi curăţă blăniţa.
În al şaselea, se rostogoleşte pe mochetă.
În al şaptelea, se puriceşte pentru a se asigura

[...] Citeşte tot

poezie de Christopher Smart,1722-1771, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spooniada

Despre John Cabanis şi mânie, şi despre lupta
Părţilor ostile, şi despre refuzul de a fi de partea întunericului
Care a făcut ca oamenii simpli să fie în favoarea
Libertăţii în Spoon River, şi despre căderea
Familiei Rhodes, a căror bancă a produs deznădejdi
Şi pagube inconmensurabile atâtora,
Stârnind ura care a aprins torţa din mâinile lui Anarch
Spre a incendia curtea de justiţie, pe ale cărei înnegrite ruine
S-a ridicat un templu mai trainic care să lumineze calea Progresului –
Cântă, tu, muză care ai dezmierdat cu zâmbete faţa lui Chian
Şi care ai văzut pe Greci şi pe Troieni căţărându-se asemeni unor furnici
Peste Scamander, peste ziduri,
Vânători şi vânaţi, şi ruguri funerare,
Şi hectacombe sacre – primele ruguri aprinse din pricina
Elenei care a fugit cu Paris, sufletul pereche, la Troia;
Şi furia lui Peleus,
Decis să piardă Chryseis, frumoasa ofrandă
Adusă războiului, şi partenera iubită.
Spune primul,
Tu, fiu al nopţii, pe nume Momus, de ai cărui ochi

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!