Mă condamn
Mă condamn pentru orice eroare
De care aud la tot pasul
Lumea îmi pune în cârcă impasul
Că viața mea devine o teroare
Și-și pierde legitatea lui, compasul
Nu mai sunt același care sunt
Nu mai sunt același care-am fost
Rostul meu e să fiu luat la rost
Pentru toate relele de pe pământ,
Asediat și fără adăpost.
Sunt la fel ca voi un muritor
Abonat la trudă pentru-o pâine
De care am nevoie azi și mâine,
De care nu mă pot lipsi în viitor
Ceea ce în fond cere și-un câine
Nu mă întrebați că n-am răspuns
Cât vor putea nervii să-mi reziste
Mai bine-n evul mediu la baliste
De săgețile arcașilor împuns,
Decât să bâjbâi pe atâtea piste!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre teroare
- poezii despre pâine
- poezii despre prezent
- poezii despre greșeli
- poezii despre devenire
- poezii despre câini
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.