angi melania cristea

Trepte

vezi, treptele scad, răsăturile curg
sunt flori carnivore ce se întind
până în suflet, pionier al sentimentelor volatile,
beau stropi de aer decantat şi mă aşez în oraşul vieţilor noastre
singură cu statuia care îmi explică de ce nu poate
traversa universul

ar vrea să fie o zi acel submarin galben
care străbate mări
o statuie îndrăgostită ce poate dansa ca o paiaţă
iar eu
voi fi
poeta
care citeşte
Biblia
în piaţa fără statui

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de unde vii

are străzi nepavate îmi ţin
tocurile în maini cum aş ţine sufletul tău
gravat
într-o albă singură noapte
aburul râului se întinde pe alei
ca nişte limbi de şarpe degustând un asfinţit
ziua se dă cu parapanta
între noi doi arborii lumii tac infinit

orele se scurg pe asfalt
miroase zurliu a război şi a morţi
pe acoperişuri pisici zvelte torc
în mâinile tale inima mea se goleşte de sânge de ani şi de sorţi.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărătoarea

nu am simţit singurătatea care a urcat ca seva şi m-a ros pe dinăuntru
mi-am aşezat pantofii pe raft să termin
cu mersul pe sârmă
şi să consum resturile timpului
precum coaja unor copaci mestecată
de bivoli de apă

la radio se anunţau atentate eram nesigură între locuri comune
ca într-un carusel moartea se învârtea
pe lângă leşuri
lumea aceasta era vie avea ochii deschişi sub valuri
singură eu număram columbi nopţi arse zile limpezite cristale...

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oase de fosfor

locuiesc în inima şarpelui
care bate cu limbile sâsâind
precum un pendul în pereţi
peste mâinile mele trec amforele verii
lipite cu ceară
verile acelea cu cozi de guşter mi se lipesc de palme şi beau halucinant
secunde să pot străbate mările
lumii cu oase de fosfor

cai ai câmpiei scuipă peste pragul lumii
aburi de sare
morţile s-au deghizat în gutui
miros a lumini şi au gust de
melci striviţi de luminatoare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Requiem

respiram sare apa învolburată camufla sentimente
era rece până dincolo de cer nu-mi ajungeai
mie cea cu ponei jucăuşi cu umeri mirosind a nopţi asudate
parcă ieri trezeam cocoşi aurii
sinceri şi tineri/ internauţi elegiaci

mi-ai întrebat mâna stângă unde se sparg valurile
pietre crestează orizontul cu singurătatea lor romboidală
aici poţi sta la rând doar ca să ţipi nu e timp
pentru requiem!

apele lumii irup precum falii ale timpului viu

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie în cartierul cu câini

pisica din cartier are zece vieţi la biserică
slujba se ţine în toate duminicile dar mori
neîmpărtăşit cu ochii sculptaţi în pereţi
ai vrea să lingi seva fructelor vie să te îmbăiezi în marea cu meduze sărate
câinii lumii latră zbor cu aripi de păsări pietrificate

caruselul toamnei rostogoleşte nopţi
decorticate
himere oarbe stele cu un singur picior aritmii
este un septembrie cu secunde de aer
cu iubiri crescute din iarbă
din galbenul morţii din albele toamnelor aritmii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie

vine martie şuierând ispititor
cu o mie de clopoţei albi la picior
vin păsări subţiri cu ciocuri albastre
nopţi arămii suspendate şi caste
curg zile cu parfum de mărgăritar
oamenii se îndrăgostesc neprioritar

berzele gri clădesc cuiburi spre soare
pe alei râd fete tulburătoare
primăvara umblă în pantofi portocalii
aleargă nebuneşte cai conabii

vine martie secunde pulsează
timpul-carusel surâde visează
se mai pot prinde fluturi verzi ore vii

mai putem retrăi primăveri agonii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie

vine martie şuierând ispititor
cu o mie de clopoţei albi la picior
vin păsări subţiri cu ciocuri albastre
nopţi arămii suspendate şi caste
curg zile cu parfum de mărgăritar
oamenii se îndrăgostesc neprioritar

berzele gri clădesc cuiburi spre soare
pe alei râd fete tulburătoare
primăvara umblă în pantofi portocalii
aleargă nebuneşte cai conabii
vine martie secunde pulsează
timpul-carusel surâde visează

se mai pot prinde fluturi verzi ore vii
mai putem retrăi primăveri agonii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie

Vine martie şuierând ispititor
cu o mie de clopoţei albi la picior,
vin păsări subţiri cu ciocuri albastre,
nopţi arămii suspendate şi caste.
Curg zile cu parfum de mărgăritar,
oamenii se îndrăgostesc imaginar.

Berzele gri clădesc cuiburi spre soare,
pe alei râd fete tulburătoare.
Primăvara umblă în pantofi portocalii,
aleargă nebuneşte cai conabii.

Vine martie, secunde pulsează.
Timpul-carusel surâde, visează.
Se mai pot prinde fluturi verzi, ore vii?
Mai putem retrăi primăveri, agonii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflux

eu nu văd oameni doar păsări
şi zbor de măiastră
văzul meu este asemenea lupului alb/singuratic
văd fericiri ţinând oameni în lesă
străzi unde automatismele
/zâmbet-grimasă/ trec pe bandă rulantă
lumea asta nu este decât
o esplanadă un soare striat
în sute de figuri

îţi trebuie o înţelepciune de unicorn să cerni nisipul
ca pe nişte pietre filosofale
aşa voi asurzi cu mine în mine
voi vedea sunete până la dezmorţire
oamenii îmi vor bea aburul viului
fericirea-instant mă va decora

poezie de Angi Melania Cristea din Căutătorul de pokemoni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!