abunda

Pastorală

muntele răsună în doină de bucium
vântul vesel adie în florile de colţ
azi sunt optimistă şi renunţ la zbucium
îmi agăţ tristeţea într-un verde bolţ.

carele cu fân coboară la vale
bucurii de viaţă se cosesc cu trudă
peste tot iubirea îmi iese în cale
liniştea o toarnă ploaia paparudă.

turme de mioare în Carpaţi abundă
prin magie iarba se transformă-n lapte
roiuri roiuri fluturi în poiene zburdă
maci bujori narcise îi cheamă cu şoapte.

pe păşuni de doină vise păstoresc
glia mea sublimă cu vers te cinstesc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momente cu Secret Garden

tonuri dintr-o rapsodie alunecă în glezne
îmi înfierbântă sângele precum un foc
ce luminează noaptea şiruri de bezne
visul meu pe-o stea îşi face loc.

în răspândire totală rătăcesc prin gânduri
plenitudini de simţiri sufletu-mi inundă
sub farduri sclipitoare ascund riduri
chefuri nebune de viaţă abundă.

sufletul meu cere voluptăţi ideale
dinamismul muzicii creşte tensiunea
intervenţia divină curmă clipe bestiale
pianul şi vioara şi-au sfinţit comuniunea.

trăiesc cu Secret Garden momente speciale
triumfez în Paradis întregindu-mi viziunea.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florar

Simfonie de culori, trezi privirea
Cer albastru, aduce nemurirea
Parfumul florilor, din rai
Prinos al florilor de mai!

Vant, purta alean de vis
Verde, abunda in paradis
In ciripit, de randunele
Ma-ntorc, la poarta vietii mele!

La poarta-s, multe amintiri
Aduc, in suflet vechi simtiri
Castani, cu albe lampioane
Regrete, mute la icoane!

Salcamii, sunt in sarbatoare
Simtim, suav a lor chemare
La viata si reanviere
Iubire, ce in veci nu piere!

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Gosav
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seamă de principii

iubesc cerul şi pământul, viaţa tot mai mult
acum la bătrâneţe iubirea-i mai profundă
mă îmbăt cu elixirul dulce şi exult
cu noian de sentimente sufletul abundă.

am cuprins credinţa din oceanul ocult
sub aripa ocrotitoare plutesc ca pe o undă
poruncile lui Dumnezeu le învăţ le ascult
dragostea Lui divină este tot mai fecundă.

calendarul cu sfinţi mereu îl consult
lupt cu deznădejdea câştig câte-o rundă
înving şi tristeţea cu un avânt tumult
îmi pare preţioasă fiecare secundă.

cu o seamă de principii la final rezult
lumina nemuririi aş vrea să mă ascundă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă poţi iubi, copilul meu? (sonet)

Mă poţi iubi, copilul meu?
(sonet copilului-părinte)

Mă poţi iubi şi tu, copilul meu drag,
Aşa cum te-am iubit şi eu pe tine?
Te îmbrăţişam ca să-ţi fie bine,
Mereu, când plecai şi apăreai în prag.

Când vrei iubire, vino pe la mine,
Să înnodăm amintiri pe un şirag!
Că anii mei în tristeţe se retrag
Şi în locul lor abundă suspine.

M-ai lecui de dor, cu-mbrăţişare
Din când în când, alungând suferinţă
Şi gândul că m-ai lăsat în uitare.

Un sărut pe frunte, de-i cu putinţă,
Ar merita prea lungă aşteptare,
Că m-ar revigora din neputinţă.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Copilărie (1 iunie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se scutură nisipul

Se scutură-n clepsidră, neliniştit, nisipul,
Sperând că o minune, să-l poată înmulţi,
În sclav al nemuririi se travesteşte timpul,
Când ultime minute, de noi s-or despărţi.

Cuprinşi de nostalgie înfăptuim bilanţul,
Înlănţuind succese, eşecuri şi regrete,
Desfăşurăm cu grijă, de pe mosoare, lanţul,
Deconspirând, pe rând, din multele secrete.

Ceasornicul grăbeşte spre ultima secundă,
Lăsându-ne cu-aleanul minutelor trecute,
Ciocnim paharul plin, în aburi de colindă,
Şi-nsufleţim speranţe din clipe nenăscute.

Dorinţele abundă, iar ochii-n cer ne-adună,
E cumpăna-ntre ani şi lumea veseleşte,
Petardele trosnesc, urările răsună,
Clepsidra se răstoarnă, nisipul năvăleşte!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scara omenirii...

pe scara omenirii urcat-am din genune
la naştere şi-n viaţă cobor câte un pic
şi vremilor las vorba s-aud ce au a spune
iar de se-mparte moartea vreau singur s-o despic

călare pe o rază m-ascund de umbra minţii
servindu-mi din cuvinte tăcerea cea mai grea
ca noaptea ce abundă în raiul fără sfinţii
ce-au refuzat să-ntindă stăpânului o stea

mi-e infinitul treaptă şi balustradă clipa
când paşii ce în tremur fac saltul decrepit
spre colţul nebuniei şi-au adormit în pripa
seducţiei fatale... nu-s eu cel toropit

în pântecul hapsânei vom colinda ca racii
şi peste noi de-a pururi vor înfrunzi copacii

sonet de Ionuţ Popa (10 august 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirilor

Privesc la tine, mire-ales.
Şi cred că ştii, onoare ai:
Să fii asemeni lui Isus,
Miresei dragoste să dai!

Nu obligaţie, corvoadă.
Ci sărbătoare şi cadou...
Iubire ce mereu abundă,
Un cântec despre Dumnezeu!

Şi orice gând, orice simţire,
În zâmbet tu să converteşti.
Şi norii ce vor fi în viaţă,
Prin glasul tău să risipeşti!

Şi tu, mireasă, eşti gătită,
Cununa mirelui să fii...
Şi respectându-l bucuroasă,
Să-l porţi cu drag spre veşnicii!

[...] Citeşte tot

poezie de Cristinel Agape
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa inimii

de-ai putea tu să vorbeşti inimă
câte doruri ardente ai strâns
câte zâmbete au urmat după plâns
câte frământări au ars cu patimă.

de-ai putea să povesteşti inimă
cât ai iubit şi cât ai fost trădată
lumea ar afla cât eşti de minunată
în liniştea duioasă cu pacea intimă.

de-ai putea tu să vorbeşti inimă
cum ai romanţat fiecare secundă
câte suspine în sânge se afundă
dar înveţi să trăieşti o stare optimă.

de-ai putea să povesteşti inimă
cum lupţi cu tristeţea haină imundă
cum fericirea prin vise abundă
în adâncul tău de făptură sublimă.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, fiica a Evei...

Tu, fiica a Evei, clocotitoare faptura,
Ce-ti curge in vine fluidul miracol,
Ne-arunci cu stiinta si fara obstacol
Amorul, ce nu vrea sa stie masura...

De mii de ani cum spune geneza,
Femeia cladeste, darama, ridica, coboara
Istoria lumii pe a vietii scara,
Scriindu-si adesea cu sangele-i teza...

Doar ea a stiut, omenirea sa tie,
Cu dragostea ei iubitoare sa-ntreaca,
Furtuni si dezastre, ce si azi ne incearca,
Sa duca senina a vietii solie...

Virtutea, credinta, iubire-i fecunda
A dat pamantului, multimea ce creste...
Ca multumire omenirea astazi darueste
O zi speciala, aniversala, ce abunda...

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Enescu (8 martie 2010)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!