absorbit

Aspecte cromatice

melancolică în galben romantică în verde
sentimente ce mă duc în zări îndepărtate
candoare planantă care-n soare se pierde
sete maladivă de zbor spre libertate.

am absorbit în mine fericiri albastre
vise roz am propulsat în univers
gânduri sporesc ca muşcatele-n glastre
încoronând iubirea cu corole de vers.

trăiesc viaţa intens până dincolo de devenire
toată simţirea mea mângâie stele azur
trăire profundă cu lumini în privire
lacrimi care limpezesc pulberea de lazur.

aş vrea să fiu mănunchi cu raze de iubire
să mă înalţ în ritmuri ca Charles Aznavour

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am clipe de pierdut

Am scăpat în uitare, trecutul
aşteaptă undeva în sertarele memoriei,
mi-au mai ramas cateva urme
dar nu mai au loc în prezentul fulminant
dominat de preocupările zilnice.

Absorbit ca un ceas de timpul său
n-am clipe de pierdut
sunt o maşinărie care se autoreglează,
să întâmpine pregătită neprevăzutul,
privesc cu sufletul adâncul
până-n centrul pământului.

În ochiul păsărilor de pradă
se desfăşoară întinderea şi tot ce mişcă,
mai rămâne doar pădurea şi tufişurile
înfrunzite şi desfrunzite,
dar totdeauna un loc de ascunziş
nebănuit de flămânzi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ordinea lucrurilor

setea maladivă de iubire o simt în profunzime
stropi de rouă şi lumină nu îmi sunt de-ajuns
zâmbetul melancolic înspre naturi sublime
zilnic îl azvârl din suflet desprins.

am absorbit în mine fericiri de topaz
până la toate rădăcinile fiinţei mele
intensitatea gândurilor mă ridică-n extaz
reducând la tăcere toate fricile rele.

iubirea aşează pe tâmple un nimb
ordinea lucrurilor e scrisă-n univers
cu demiurgul am făcut un schimb
El mi-a dat iertarea eu i-am dat un vers.

melancolii mă poartă spre zări îndepărtate
şi toate drumurile mele duc spre eternitate.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie transcendentală

adâncimea iubirii derivă din cunoaştere
sublime sentimente ce ating absolutul
relaţii constructive create de la naştere
vibraţii interne care ard precum lutul.

din suflet pleacă raze mesaje infinite
cerul e absorbit cu Lună cu Soare
dispoziţii creatoare produse de ispite
valori care nu mor prin sufocare.

pasiuni misterioase care devin legi
în ritm şi cadenţă, concepţii policrome
oglinda frământărilor să o alegi
sursă de oglindire în culori bonome.

am fost culoare şi tunet şi vânt
univers de regrete şi de inspiraţii
învăţ să mă realizez doar prin Cuvânt
nostalgie violetă extinsă în spaţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrat în cântec

Culorile franjurate peste cochilia unui timp
absorbit de ape pe verticala nordului
ridică ţărmurile în picioare.
Umbrele, care acoperă orologiile,
sunt plecate în pelerinaj
spre zodiile dintre solstiţii.

La vremea amiezilor, încătuşate în viori
sunetele se sparg în pereţii de sticlă.

Pe aici îmi erau paşii fără urme, între zile
ameninţate de drumurile-simbol,
ca nisipurile detaşate de ape,
pe care se odihneşte trupul iubirii.

Nimeni nu ştie cum în adâncul visului,
dorinţa e o flacără albastruie
care arde inima trubadurului
intrat în cântec.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapta şoaptelor

Mă uitam în oglindă
şi zăream spaţiile goale
dintre ale mele cuvinte

Şi incepusem să cred
că sunt un nonsens
pe al reflectiei contrasens

ce nu se reflectă afară
este absorbit în vortex
fără sunet şi culoare

şi a apărut ea şoapta şoaptelor
şi a întins mâna tandru
in oglinda ce eram eu goală

şi a atins sunetul mut
culoarea oarbă în lut
şi le-a înflorit

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

#

ai scris o mulţime de poeme pentru sacha
şi niciunul n-a fost despre sacha.
toate au fost despre cum trebuie să fie

distrugerea slăbiciunilor,
atingerea valvelor inimii, pentru ca aceasta
sa nu se oprească.
înghiţirea comprimatelor cu eliberare prelungită ca şi
mâine să fie o zi frumoasă.

ai scris cu un creion mecanic prin care
la fiecare apăsare ai mai crescut cu
un milimetru,

la fiecare apăsare,
ai absorbit cu tifon
sângele,

care a curs prin venele oraşului,
acest cadavru ce nu apucă

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara & noi

Trage cu dinţii
din inima mea instabilă şi nu-i pasă
că undeva, în căptuşeala aceea haotică,
ceva se dezaxează iremediabil; ăsta e el, cel mai drag
monstru, soarele de smoală
care se ridică în fiecare dimineaţă
din patul meu tot mai negru
şi tot mai puternic.

Vara, când
toată lumea se cere iubită, în nopţile cu teroare şi disconfort
termic, el, cu coşmarurile lui cronice, eu, cu
visele mele tehnicolore şi absurde,
nu ne vom atinge, nu ne vom apropia,
fiecare absorbit
în propria galaxie, pustie şi foarte stranie,
aşteptând o frânghie
care să ne ridice de acolo, din mijlocul
creierelor noastre

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fagure uranic

(impregnări cosmice)

am ocupat suprafaţa unui zero absolut să pot demonstra
teorema adevărului sustenabilă acestei culori
magia ultimului înec iubite coboară ancora în trup
precum un oratoriu uranic în asfinţit

oricât te-aş durea nu-mi face spânzurătoare din artere

ceea ce sunt dislocă din timpul auriu
mai mult spaţiu decât s-a lipit pe braţele vieţilor mele fluide
arhimede e depăşit
respiraţia şi-a găsit centrul de greutate în secunda zeică
dincolo de buzele noastre
de oasele zornăitoare
pavate cu ochi prismatici sunt stelele bârfitoare
din carne

pentru tine am făcut butoniere focului iubite
ceruri prea multe au greşit ritmul pământul e prea greu

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez... de zi

... s-a sleit de vlagă până şi ceasul, într-o lume bulimică ce-aşteaptă să mănânce timpul rămas
spre întoarcerea la sursa de gene şi-n vârful speranţei stă aprinsă în cerc lustra imensă,
orbitoare, într-un halou ce-a absorbit orice umbră de pe solul radiind
de-un abur inexistent, doar o distorsionare de imagine vălurită...
şi e mult, mult agale şi arar; până şi păsări inert stau pe gânduri picotind pe-un picior neretras
iar pe băncile strâmbe din squar se discută cu sieşi sau neant, cu tiparul, o presă
ce demult nu mai spune ceva, cât de cât important, doar citind
orişicum... şi-i doar spuma de bere ce mai sparge din liniştea-n tot neoprită
sau irisul ce lipeşte pe jambe arămii, filiforme ce unduiesc înfierbântate priviri...
şi simţuri tresar la ritm cunoscut precum pulsul...
... Inima ce-mi stătuse, o simt, iarăşi bate, a iubiri!...
Mă trezesc toropit, o zi caldă-n amiez, gând... din toropit mi-e smulsul.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!