Muntii Neamtului

Sus la munte

Am privit deseori munţii
Şi i-am sorbit din ochi
Din interior şi din exterior,
Fiindcă am crescut la munte
Am vrut să desenez munţi
Şi am desenat nişte vulcani
Pe urmă şapte coline verzi
Şi toate numai cu o pensulă,
Acum că e vorba de munţi
Cuget ades să devin munte
Tot mai insistent şi tandru
Până atunci adulmec munţii
Caci munţii dau inspiraţie
Şi tărie şi forţă şi putere
Ei sunt chintesenţa planetei
Mesageri viabili peste ere,
Azi mă contopesc cu munţii
Fără să aştept, fără echivoc
Aşa dintr-un reflex primordial.

poezie de David Boia (4 martie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii noştri

Munţii noştri aur poartă,
Noi avem o tristă soartă,
Că îi poartă spre păstrare
Tot la alţii-n buzunare!

epigramă de Sorin Olariu din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte să practici Zen, munţii sunt munţi şi râurile sunt râuri. În timp ce studiezi Zen, munţii nu mai sunt munţi şi râurile nu mai sunt râuri. Dar odată ce ai atins iluminarea, munţii redevin munţi, iar râurile redevin râuri.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii

Sunt uriaşii din vechime,
În vechi scrieri pomeniţi
Ei, cei dintâi la înălţime
Peste vremuri neclintiţi

Privesc munţii cu nesaţiu,
Ancoraţi în timp şi spaţiu
Pentru mine munţii-s sfinţi
Îmi sunt fraţi, dar şi părinţi

Sunt falnici şi misterioşi
Îmi sunt dragi dar şi strămoşi
Tainici, majestuoşi sau duri
Ascund enigme prin păduri

Deţin, comori adânci şi reci
Prin codri, peşteri sau poteci
Transmit, o stare pozitivă
Din orişicare perspectivă

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (12 martie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exilaţi în munţii din suflet

Exilaţi în munţii din suflet,
lovim cu aripa gândului ancora vieţii.
Unde îţi vei odihni fruntea obosită
când, însângeraţi de lama ascuţită
a timpului,
vom înţelege că în dragoste
n-am ştiut să învingem?

poezie de Elena Contoman din Când îngerii iubesc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alexander Throckmorton

În tinereţe aripile îmi erau puternice şi neobosite,
Dar nu cunoscusem munţii.
Cu vârsta, am cunoscut munţii,
Dar aripile nu mai puteau să-mi urmeze viziunea –
Geniul înseamnă înţelepciune şi tinereţe.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii căptuşiţi cu dale

Munţii, căptuşiţi cu dale,
Ţi se scutură în cale.
De la dale pân' la dalii,
Printre cratere şi falii,
Printre cactuşi şi şopârle,
Undele firavei gârle,
Chiar ascunse în nisip,
Fură călătoru-ţi chip...
Palid chipul, să ţi-l scalde,
În scântei de Rio Grande.

poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stampă

Alunec cu gândul, cu visul prin muntii Bucovinei
Înca mai sunt cerb salbatec, puternic si nebun
Pe tine te duc cu mine, mireasma aglicinei
Când iarasi sunt cerb salbatec, puternic si nebun
Si-alunec cu gândul, cu visul prin muntii Bucovinei.

Pe tine te duc, iubito, în vastele mele spatii
În codrii uriasi de fag si de gorun
Sub roua eterna a marilor constelatii
Iar numele-ti de aur în cornul lunii-l sun
Când lunec ca gândul, ca visul prin muntii Bucovinei.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar munţii -- unde-s?

Din straşina curat-a veşniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult şi sufletul îşi zice,

Eu am crescut hrănit de taina lumii
şi drumul meu îl ţine soarta-n palme,
nemărginirea sărutatu-m-a pe frunte
şi-n pieptu-mi larg
credinţa mea o sorb puternică din soare.
Din straşina carat-a veşniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult şi sufletul se-ntreabă:

Dar munţii -- unde-s? Munţii
pe cari să-i mut din cale cu credinţa mea?
Nu-i văd,
îi vreau, îi strig şi -- nu-s!

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă contemporană

Dacă munţii-ar avea gură
Să ne spună ce văzură,
Cum trăiau pe-aici bărbaţi
Viguroşi, neînfricaţi,
Care se luptau cu ursul,
Care nu ştiau ce-i plânsul.

Dacă munţii ar vorbi
Să ne spună într-o zi
Cum veneau duşmani călare
Să ne fure, să ne-omoare,
Însă noi ne adunam
Şi pe toţi îi alungam.

Dacă munţii ar voi
Multe ne-ar destăinui
Ca aicea stăm din veac
Că noi suntem pui de dac
Şi ne-am apărat moşia
Ţara noastră, România.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (19 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!