Munții
Sunt uriașii din vechime,
În vechi scrieri pomeniți
Ei, cei dintâi la înălțime
Peste vremuri neclintiți
Privesc munții cu nesațiu,
Ancorați în timp și spațiu
Pentru mine munții-s sfinți
Îmi sunt frați, dar și părinți
Sunt falnici și misterioși
Îmi sunt dragi dar și strămoși
Tainici, majestuoși sau duri
Ascund enigme prin păduri
Dețin, comori adânci și reci
Prin codri, peșteri sau poteci
Transmit, o stare pozitivă
Din orișicare perspectivă
Acolo-n munți, trăiesc ițanii
Popor robust, bătrân de zile,
Frați de cruce cu ciobanii,
Chiar și-n condiții dificile
În lumina aștrilor stelari
Admir, munții milenari
Am o patimă și un crez,
Deapururi, cu munții votez.
poezie de David Boia (12 martie 2013)
Adăugat de David Boia
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre păduri
- poezii despre munți
- poezii despre lumină
- poezii despre înălțime
- poezii despre zile
- poezii despre votare
- poezii despre viață
- poezii despre stele
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.