+moartea +mamei

* * *

puloverul mamei
îi păstrează încă
îmbrăţişarea dinaintea plecării

îl îmbrac uneori
şi urc în clopotniţa sufletului
aici timpul nu s-a născut
şi nici moartea

pe braţele mele
mama surâde

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fatum

Stă chircit
Pe patul de spital
Şi nu lungit şi ţeapăn
Ca mortul!
Este încă viu
Şi durerea
Îi face strângerea aproape perfectă,
Precum a fătului din pântecele mamei.
Moartea se pregăteşte să îl nască...
Dincolo!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fatum

Stau chircit

pe patul de spital

şi nu lungit şi ţeapăn

ca mortul...

Cert este că,

încă-s viu şi durerea

face strângerea aproape perfectă,

ca a fătului,

din pântecele mamei...

Moartea se pregăteşte să mă nască

[...] Citeşte tot

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă linişte în nelinişte

Nicio toamnă nu trece
fără să nu îşi termine pipa,
trăgând cu ochiul la păsările
ce zboară dintre ridurile mamei
asemănătoare cu nişte pagini scorojite.

Printre scheletele copacilor
silueta unei lumini
dansează ca şi când
frunzele plimbă moartea în lesă.

Oh, câtă linişte în nelinişte,
un tablou cu toate culorile vieţii
bătut pe un perete inexistent...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderea urmei

să dăm foc pădurilor
să distrugem oraşele
cum fac copiii
când lovesc cu mingea
bibelourile mamei

să ne rămână urma în urmă
trecând cu tălpile prin lacrimile sfinţilor
să nu ne adulmece câinii

să închidem şi să aruncăm telefoanele
moartea încă da s. m. s-uri
să părăsim sensul giratoriu al vieţii

şi în prima sâmbătă după dezastru
să ne închinăm zeului
ce varsă apa noii ere peste noi

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vrem război

Ochii mei plâng de atâta zăpada,
Şi albul intens iese din matcă
O fâşie de iarbă roasă e miza
Dacă o treci, poţi să ai libertate.

Cerul e roşul plin de obuze
Oameni cu frica în sân se roagă
Norii fulguie spaima si groază
Un copil plânge în poala mamei.

O fantomă urâtă e moartea
Ca şi războiul ce nu-şi are rostul,
Ambiţii străine şi pline de ură
Distrug raţionamentele bune.

Lăsaţi viaţa să curgă normal
Opriţi să mai faceţi victime, iar
Totul e groază şi vis de coşmar
Oameni suntem să murim e păcat.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceste nopţi

teama măsoară toamna tăcerea
când frunzele sugrumate de frig
se adună, li se taie emoţia
devin insule scorojite,
trec nepăsător pe lângă moartea
scufundată în silogism,
întodeauna mai există o şansă
îmi reiau supravieţuirea cu alfabetul,
primele litere le aflu din gura mamei,
următoarele ca niste gloanţe
pătrund creierul încarcă gândurile în cuvinte
ca în nişte vehicule cu farurile aprinse
să împraştie întunericul,
seara tata îmi aplică corecţia
am uitat să iubesc,
costă o viaţă,
restul se repetă noapte de noapte
cu acribia sfârşitului.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă eroilor

(lacrimile nu se usucă nicicând din ochii poporului şi ai mamei)

Un glonţ mi-a spart pieptul... Când ţara plângea,
Plângea jumătate din inima mea...
Un înger venise şi-n zbor către cer,
Un gând de lumină, mă luase cu el.

Se-aprinde în ceruri o candelă - vis.
Aripa de ceară în foc s-a prelins.
Mă plânge poporul, mă cheamă, mă vrea.
Poporul rămâne în inima mea.

Mă cheamă părinţii - un fluture-n zbor,
În vis, o lumină - o şoaptă de dor.
Troiţa se-nalţă un cânt către cer...
E viaţa şi moartea, un cerc de mister.

O inimă-n soare, prin voi m-am născut.
Aveam misiunea de-a fii pe pământ...
M-am stins pentru ţară, erou ne-nfricat,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, MAMA!

Maica Pământ şi-a luat tributul
ce-i aparţine, din trupul omului.
Tatăl Ceresc a luat sufletul
şi l-a înălţat până la fericire.
Dar mamei, om, ce-i rămâne?
Durerea şi dorul fiinţei dragi?
Ce simte ea, de unde vine
şi pentru ce trăieşte pe acest Pământ?
Care este scopul durerii şi al tristeţii ei,
care este scopul împlinirii şi bucuriei ei,
care este scopul iubirii şi al fericirii ei,
de fapt care este scopul omului pe Pământ?
Totul este Pământ, apă şi vis,
Lumină... şi întuneric în timp,
Putere şi destin purtat de vânt
care se lasă uşor atacat de moarte.
Ce este moartea? O prietenă? Care ajută?!
Separă bucuria de tristeţe şi sufletul de corp
şi încearcă să le aşeze de unde au venit?
Dar femeia mamă cui aparţine, ea?!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al nimănui

Auzi, mama mea,
Eşti tu, de mă mângâi,
Ca pe-un pui, pe creştet
Si-ţi pui moi de buze,
În gust de catifea
Şi încet îmi gângui
Despre-un timp veşted,
Fără pomi şi gâze...?!

Şi mă strângi la piept
Oh, moale şi cald
Şi-mi spui "Dragul mamei
Eşti sufletul meu,
Eşti un înţelept,
Al meu esmerald...
Eşti mândria mamei!"

Ai degete scurte
Şi mă-nalţi..."Ia-l tată!..."
Şi-ai zâmbet de floare

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!