Aceste nopți
teama măsoară toamna tăcerea
când frunzele sugrumate de frig
se adună, li se taie emoția
devin insule scorojite,
trec nepăsător pe lângă moartea
scufundată în silogism,
întodeauna mai există o șansă
îmi reiau supraviețuirea cu alfabetul,
primele litere le aflu din gura mamei,
următoarele ca niste gloanțe
pătrund creierul încarcă gândurile în cuvinte
ca în niște vehicule cu farurile aprinse
să împraștie întunericul,
seara tata îmi aplică corecția
am uitat să iubesc,
costă o viață,
restul se repetă noapte de noapte
cu acribia sfârșitului.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre întuneric
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre transporturi
- poezii despre toamnă
- poezii despre tată
- poezii despre supraviețuire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.