Al nimănui

Auzi, mama mea,
Eşti tu, de mă mângâi,
Ca pe-un pui, pe creştet
Si-ţi pui moi de buze,
În gust de catifea
Şi încet îmi gângui
Despre-un timp veşted,
Fără pomi şi gâze...?!

Şi mă strângi la piept
Oh, moale şi cald
Şi-mi spui "Dragul mamei
Eşti sufletul meu,
Eşti un înţelept,
Al meu esmerald...
Eşti mândria mamei!"

Ai degete scurte
Şi mă-nalţi..."Ia-l tată!..."
Şi-ai zâmbet de floare
Şi n-ai nicio vârstă...
Iar mă pupi pe frunte,
Mori de încântată!
Inima te doare
Şi dispari, oh tristă...

... Şi mă scol, te caut
Sunt buimac, nu eşti!?!...
Casa plină-i goală,
Ochii-mi pică-n lacrimi,
Sunt pierdut, knock out...
Tot ce preţuieşti
Este-un om în boală,
Răvăşit de patimi...

... Şi te caut mamă
Şi te strig mereu;
Mă uit des pe stradă
Să te văd venind.
Moartea însă-i vamă,
Trupul mi-este greu,
Stau ca pe-o estradă,
Sper într-un rewind...

PS
Ştii, oare, că-s tată
Şi-am copii la rându-mi
Ce-i iubesc, e drept,
Dar n-am harul tău...
Sunt precum o roată
Ce mă duc, rotindu-mi
Destin imperfect...
Fără tine-n... hău?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!