+ma +uitam

Îngerul Patrick Ekeng

Într-o seară de mai, ultima etapă
Disputată-acasă, în "Groapă"
Cu toţii ne pregăteam
De finala ce mult o aşteptam.
Dar în minutul 71 de joc,
Am intrat în stare de şoc.
Când Patrick s-a prăbuşit
Şi nu şi-a mai revenit...
Iar o "rapidă" ambulanţă
Ce trebuia să-l readucă la viaţă
Pe teren, târziu a intrat,
Greu de tot s-a mai mişcat...
Iar după o oră de resuscitare
Nu a mai avut scăpare...

Lângă Cătălin te-ai dus,
Acum ne priveşti de Sus.
Nu meritai aşa soartă,
N-o să te uităm niciodată.
Cu gândul la tine ne ducem

[...] Citeşte tot

poezie de Alina-Georgiana Drosu (6 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rara fericire de primăvară

Doamne, ce abur e pe fruntea lumii,
De la un lucru pân-la umbra lui!
Aleargă armăsarii ca nebunii,
Frecându-se de garduri şi statui.

Uităm atâtea! Curgem doar pe legi!
Crucile celor morţi în iarnă, smulse,
Îşi suie tainic braţele a crengi,
Redevenind copaci, pornind cu frunze.

E-o zi atât de rară, de întâmplări tăcute,
Încât parc-aş trăi pe lut de rai
Un an mai vechi, o sută nouă sute,
Treizeci februarie sau zero mai.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ultrasentimente (1965)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi uitam

Visam ceva catifelat despre adâncul pământului;
un căluţ vorbitor, de un galben aprins,
făcea semne da şi nu din coamă;
coama lui era acoperită de pene strălucitoare,
încerca să comunice cu soarele;
visam, precum spuneam,
până când un preot m-a îndemnat să văd
în cuvinte;
atunci am început să vorbesc cu rădăcinile din mine
timp în care
mă căţăram cu greu pe nişte stânci abrupte,
pământul îmi tăia suflarea în pauze lungi,
între respiraţii eram perfect de acord cu natura,
natura goală ce defila prin faţa mea fără încetare;
înţelegeam totul ca şi cum nimic nu ar fi fost ascuns;
a doua zi uitam şi nu mai ştiam
ce-au simţit ochii mei, de pildă,
atunci când au fost atinşi de împrejurimi.

poezie de Camelia Petre
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cont propriu

Într-o lume aflată permanent
sub stare de risc,
uităm adesea că există, totuşi există,
şi riscul pe cont propriu.

Poezia este
un risc pe cont propriu.

E noapte. Luna se află,
cum se spune,
în mijlocul nostru.
Îmi iau capul în pumni
ca pe-o cloşcă cu puii de aur
recuperată,
încep să mă învârt în mijlocul pieţii
şi vă întreb, doamnelor,
domnişoarelor şi domnilor,
"cine riscă în seara asta cu mine?"
aşa cum v-aş întreba:
"cine dansează cu mine?"

poezie celebră de Adrian Păunescu din Istoria unei secunde (1972)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Globul pământesc

Astăzi, eu am să primesc,
În dar, un glob pământesc.
De pe el voi învăţa
Unde este ţara mea.
O să văd pe îndelete
Cele şase continente.
Cel mai mare, Asia,
Unde este India, China şi Japonia
Şi marele zid chinezesc,
Sigur eu o să-l găsesc.
Apoi urmează - America
Cu frumoasa-i Canada.
Tot aici vom întâlni, Marea Caraibelor
Tot pe glob eu voi găsi, frumuseţea zonelor.
Africa e următoarea,
Aici, noi putem vedea,
Ţări pustii şi mai sărace
Cum ar fi Somalia.
Dar şi-o insulă frumoasă,
Chiar Madagascar, să ştiţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Burdoiu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mijanca

Cât a durat mijanca?
Nu foarte mult se pare,
Întâmplătoare banca,
Şi-o zi întâmplătoare...

Întâmplător treceam
Prin parcul ăla "joi",
La tine mă gândeam,
Dar m-am lovit de voi...

Ştiu că ne-am despărţit,
Dar faptul c-ai negat,
Că tu m-ai fi minţit,
Sau m-ai fi înşelat,

Este o crimă, este...
Ai murdărit iubirea,
Ai zis: "-Să trecem peste!"
Şi ţi-ai întors privirea.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fie sâmbătă la prânz

Să fie sâmbătă la prânz
Cu un bagaj cât mai uşor
Când pe pământ sunt nunţi
S-o luăm spre munţi
De care ni-i atât de dor

Va fi şi noapte mai târziu
Şi vor veni şi zori de zi
Dar prin păduri adânci
Până atunci
Ne vom urî, ne vom iubi

Duminica s-a desfiinţat
Tu eşti lumina unui plâns
Şi pentru veci aş vrea
Iubirea mea
Să fie sâmbătă la prânz

S-aprindem foc din lemne verzi
Să hohotim ca doi nebuni

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

Sunt ecoul ideii emise cândva...
În armonie precede cuvântul creaţiei,
Taina ei învinge orice formă de înţelegere a mea.
Din ţărână fost-am crescut, modelat
Pe calapodul ideii divine - sunt cântec unic!
Azi încă simt urmele degetelor pe trup,
Simt mâna arhitectului cum a modelat lutul
În care a fost însămânţat sufletul meu;
Şi cât de frumoasă a fost melodia naşterii mele!
Încă se aude ecoul ei...

Azi am simţit uitarea.
Uitarea mă împinge mereu înainte...
Chiar ea să fie marea trădare din mine?
Acum am înţeles, e mult mai clar:
Uităm că suntem muritori şi pierdem prezentul.
Şi iară simt acea mână peste trupul meu mereu grăbit
În traversarea-i către ceva necunoscut.
Dar dacă azi mâna a venit să culeagă recolta?
Vai ce păcat că învăţ să cânt ca o lebădă,

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basorelief cu eroi

Soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină,
chiar aşa cum au fost găsiţi, împuşcaţi în frunte,
ca să fie vazuţi s-au aşezat în vitrină,
respectându-şi întocmai mişcarea lor ultimă,
profilul, braţul, genunchiul, mişcarea lor ultimă,
când au fost împuşcaţi pe neaşteptate în frunte
sau între omoplaţi cu o flacără mai subţire
decât un deget de copil care arăta luna.

În urma lor a rămas goală baraca,
mirosind a obiele, a ţigări strivite, a fereastră închisă.
Valizele de lemn care umplu baraca
mai clănţăne încă din fierul minerelor,
aşa cum clănţăne luna din fierul minerelor
acum, cu puţin inainte de-a fi deschisă,
ca să se caute-n ea scrisorile vechi şi fotografiile vechi
ale timpului.

Soldaţii cei tineri stau daţi cu ceară
pe feţe şi pe mâini, ca să lucească

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In vis cu Ana

In această noapte sper
Să ne întâlnim din nou,
Vreau nespus să îţi ofer
Poate cel mai scump cadou.

Visul meu cand va începe,
Usi deschise-si va lăsa,
Anumit, să poţi pricepe
Că te-astept iubirea mea!

Ambalez doar in iubire,
Inima ce-ascund in trup,
S-o primeşti ca amintire,
S-o ai tu, de ea mă rup.

Nu ti-am luat prostii in dar,
Nici inele, nici cercei,
Că mi-ai spus destul de clar
Că asa ceva nu vrei.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!