+eu +sunt +liniste

Câmp nou

E-o linişte ca la-nceput. Printre nouri,
stelele le număr, toate căte sunt.
Bătaia inimii se sparge-n pământ
şi se-ntoarce-n ecouri.

De-acea, aici, soarele râsare vibrând:
crivăţul lui îmi flutură pletele şi-ncinge danţuri!
Câmpul, în flux, şi-azvârle, pe rând,
hăturile, ca pe nişte lanţuri.

Da, şi le-azvârle ca pe un fum,
ca pe nişte gratii de carcere,
şi ele se prefac în berze, şi plecă pe un drum
fără întoarcere.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clar de lună

mi-e frică de raza de lumină ce arde...,
mi-e dor de primul cuvânt ce l-am citit în prima carte...
mi-e dor de cuvântul ce l-am rostit la început,
mi-e dor de prima fată ce mie mi-a plăcut

mi-e dor de nopţile sub clar de lună...
mi-e dor de clipele petrecute împreună,
mi-e dor de prima zi când vocea-mi era răguşită
atunci încercam să-ţi mărturisesc...
cu vocea răguşită ţi-am spus că TE IUBESC...

sub stelele ce strălucesc uşor
mă aşez acum de unul singur...
îţi simt parfumul puternic plutitor,
ce ameţeşte ale mele gânduri

dar văd ceva ce mă orbeşte
sunt ochişorii tăi...
sunt mici dar sunt plini de lumină
a mea linişte sunt... EI...

poezie de Marius Ionuţ Păscălin
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

În operă, o uvertură este ceea ce este prefaţa la o carte. În prefaţă ideile sunt creionate lejer, la fel şi uvertura oferă doar o sugestie a ceea ce va urma. Materia muzicii e făcută din sunet şi tăcere. Compozitorul este cel ce poate să integreze sunetele şi tăcerea, să le unească. La operă sunt fascinat în primul rând de tăcerea de dinaintea momentului în care dirijorul ridică bagheta. Acel moment de imobilitate, de suspensie, de pauză, e plin de mister. Când repet operă, încerc să-i conving pe dirijori să prelungească pauzele între note, dar unora le e teamă. Se tem că spectatorii devin nervoşi când e prea multă linişte. Dar tăcerea are intensitate, are urgenţă, e activă. Pentru unii e nelinişte, pentru alţii mângâiere. Viaţa cântecului se naşte apoi spontan.

Andrei Şerban în articol (1 februarie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ducându-se şi nurorile cele mai mari ale împăratului să-i mulţumească, îi sărutară şi ele mâna. Când voiră însă a scoate şi ele din sân ce puseseră în timpul mesei, băgară de seamă că hainele lor sunt murdare şi terfelite de bucate, încât nu mai semăna a haine puse pe om, ci a alte dihanii, şi se făcu un râs de mila lor în toată nunta, încât plecară umilite în cămările lor ca să se schimbe, fiindcă nu mai era chip a mai sta aşa îngălate la nuntă. Atunci mulţimea, cu mic, cu mare, şi împăratul împreună cu dânsa, strigară într-un grai, că aceşti soţi să-i domnească de aci înainte. Împăratul se coborî din scaun, şi se urcă fiul cel mic cu soţia sa. Această împărăteasă cu rostul ei cel blajin, cu purtarea cea cumpătată, se făcu de o iubiră până şi cumnatele ei. Iară fiul împăratului, cu agerimea minţii lui, cu înţelepciunea cea firească şi cu poveţele împărătesei, soţia lui, domni în pace, în linişte şi în veselie toată viaţa lui.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindire... Sunt un paradox!

Şi mă ascund de oameni... să dispar!
Aşa îmi este bine... mult amar,
Se risipeşte, când sunt eu şi cu mine...
Linişte şi taine... şi cugetări divine.

Şi îmi este drag, să-mi fiu, să mă iubesc!
Am învăţat din greu, iertând să reuşesc...
Şi la final de viaţă, două legi avem:
Iubeşte-te pe tine, să rupi un blestem!

Iubeşte-ţi şi aproapele, ce rar îl mai găseşti...
Asumă-te pe tine, învaţă să iubeşti!
Lumina dă putere! Devii înţelept,
Doar iertând, iubind... la modul cel corect!

Iubesc singurătatea! Iubesc să-mi aparţin!
Fără obligaţii, îmi vreau duh alpin!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altaïr

Peste oraşe, flăcări vibrânde. Nimb de forţă,
lumina recompune statui, pe bulevarde.
O omenească torţă conture vii împarte,
iar eu – sunt cel ce arde,
sunt însăşi noua torţă.

Cotidiene fulgere din stâlp în stâlp le-alung,
aprind în aer nevăzute ruguri,
când firele-mi se leagănă-n văzduhuri,
continuându-mi degetele mâinii –
şi în cuptoare roşii-apoi ajung,
stârnind pe lespezi dansul, cu talpa goală, -al pâinii...

Sunt sângele mişcării. Focul tânăr
cu ochii arşi de fum, de flăcări nins;
dar uneori, mi-apasă greu, pe umăr
arcade de scântei şi îngenunchi
şi pentru-o clipă numai, pare-nvins,
electricul meu trunchi...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O carte pe care o scoţi din bibliotecă, un Preludiu de Bach pe care-l pui seara, în linişte, sau un exemplu de seninătate intelectuală sunt mult mai educative decât o lecţie.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu eşti frumuseţea...

Tu nu eşti frumuseţea spiralelor candide,
În ochi tu nu duci moarte şi perlele lichide
În cari răsfrîng misterul văpăile livide.

Nici flori n-atingu-ţi fruntea spre dînsele plecată,
Nici pagini cu poeme rămase de-altădată
Nu se desfac nostalgic în dreapta-ţi inelată.

Tu nu cunoşti otrava gîndirii şi-a vegherii:
Fantasmele de fildeş, regini ale tăcerii,
Nu ţi-au suflat miresme subt salciile serii.

Tu ştii că de cînd lumea e linişte şi pace,
Că drumul e pe care păianjenul îl face
Ţesînd în umbră caldă velurele să-mbrace
Subt cari stagnează ochii şi pletele-ţi opace.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu privire la tabloul lui Delacroix: lupta lui Iacob cu îngerul

Steaua era pe sfârşite,
stingerea sunase şi ea,
cerurile deschise cântau.
Ce ştiau despre stingere
cerurile,
ce ştiau
de lacrimi amare?
Ce ştie
Primăvara
de lăcrămioare?

Şi fiind obligat
la spelunca din vale,
am spus cuvinte,
am spus injurii,
am cuvântat cuvântări
despre dezolare,
blasfemii, blasfemii,
despre femeia
Pierzare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mori. Rănit din dragoste. De ceaţă

avea mâini mici tandreţe şi pisici
în preajma ei m-am simţit ca niciodată acasă
dar poeţii ăştia sunt duşi cu capul
nu ştiu să stea înţelept inocent şi copil

ca ursuleţul Jimmy din grădiniţă la azil

vor tot şi se trezesc cu nimic
după care se miră
că totul s-a isprăvit

uite avea mâini mici îi spuneam
Mânuţe într-o zi
minunăţiile astea două
o să mă omoare
nu te supăra
eu nu te merit şi nu te mint
sunt cel mult dobitocul tău
mic şi nenorocit

[...] Citeşte tot

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!