+de +unde +vine +suferinta

Când trebuie să alegi

lumina vine de la răsărit
dar nu întotdeauna fratele cel mare e şi cel bun
şi aşa afli că poţi să respiri cât timp el doarme

fericirea îşi are adresa mai la vest
dar nu întotdeauna darurile sunt ceea ce par a fi
pentru că şi otrăvurile sunt colorate în culorile curcubeului

de la est, de la vest, de la nord, de la sud
indiferent de unde ai privi, soarele tot sus pe boltă se află
departe de durerea şi suferinţa noastră

am ales simplitatea lemnului, a lutului şi a pietrei
pentru că puţini râvnesc la aceste comori
şi nimănui nu-i pasă de cusăturile tale atâta timp cât nu au aur

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: De unde vine suferinţa?
A. M: Cauza oricărei suferinţe se ascunde în dorinţă. Ne dorim fiinţe, lucruri, apoi odată dobândite ne ataşăm făcându-le ale noastre şi atunci când le pierdem suferim. La fel de mult suferim când dorim, tânjim şi nu obţinem. Iluzia de a fi despărţit de obiectul dorinţei creează suferinţa. Când vedem că "eu"-l care ne transformă într-un obiect conceptual numit "om=persoană" este fals, atunci dispare şi dorinţa şi odată cu ea întreg alaiul suferinţei. Suferinţa nu-i nimic altceva decât şatra de bocitoare a persoanei. Persoana se crede matură, validă/autentică doar prin suferinţă. Ataşamentul şi dorinţa sunt rădăcina suferinţei!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel

Am prins strigătul de aripi şi le-am frânt, din neputinţă,
Adunase-n el amarul clipelor de suferinţă
Şi mă mistuia... netrebnic, între gânduri neplăcute,
Iar în suflet, ceţuri dense, rosteau vrute şi nevrute

Lunecam în găuri care nu aveau sfârşit vreodată,
Erau drumuri către iaduri, din acum spre niciodată,
Şi din teamă, eram sigur că nu pot să mă întorc
Către ziua care vine, ca o clipă să-i mai storc

Câteodată, e cărarea un drum greu, lipsit de soare
Curg pe umeri deznădejde, frică, cât şi disperare
Şi apăsă într-atâta încât crezi că nu mai poţi,
Un genunchi e în pământuri... nu mai ştii de îl mai scoţi

Sunt momente dificile, trec prin noi, prin fiecare
Ne lovesc fără de milă chiar acolo unde doare,
Dar vor trece... trec cu toate, le-am învins de-atâtea ori!
Cum să ştii că eşti în viaţă, dacă nu mai simţi că mori?

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Încotro, dom' director? Unde mergem?
Traian: La mine, Luci, unde altundeva?
Lucian: De ce? Ce aveţi cu mine atât de urgent, încât nu puteaţi aştepta până la 12.00, când veneam noi acolo?
Traian: Tu ce crezi?
Lucian: Nu ştiu; nu-mi dau seama.
Traian: Îţi dau un indiciu: Cine crezi că te aşteaptă suspinând şi vine zi de zi, rugându-mă cu lacrimi în ochi să o ajut?
Lucian: Mama?! V-aţi ostenit degeaba, dom' director! Nu vreau s-o văd! N-am ce discuta cu ea!
Traian: Luci, stai! Nu fii rău! Mama ta suferă cumplit din cauza ta, pentru că nu te-a văzut de o săptămână.
Lucian: E vina ei. Am avertizat-o doar...
Traian: Uită ce s-a întâmplat atunci şi hai cu mine! Acordă-i încă o şansă; nu se poate s-o refuzi. De altfel, ştiu foarte bine că şi tu suferi din cauza ei. Nu te mai prostii! Nu fii îndărătnic! Lasă ranchiuna în urmă!
Lucian: V-a spus ea cumva că n-ar mai fi împotrivă? Acceptă ideea plecării în misiune?
Traian: Nu; încă este împotrivă, dar nu te va mai cicăli. Nu va mai încerca să te convingă să renunţi la misiune, se va adapta la noua situaţie. Te rog, Luci, hai cu mine; n-o lăsa îndurerată! De ce vrei să prelungeşti această suferinţă? Cât crezi că mai pot suporta s-o văd înlăcrimată, implorându-mă s-o ajut? Astăzi a îngenuncheat în faţa mea, deşi nu era nevoie să procedeze astfel, doar ca să mă convingă să te aduc să vorbeşti cu ea.
Lucian: Mama a îngenuncheat?!
Traian: Da. Închipuie-ţi doar... Spunea că dacă o să vină ea să te caute, o să fugi şi o să te ascunzi, de aceea a apelat la mine.
Lucian: Are dreptate; aşa am procedat în ultimul timp... Am evitat-o intenţionat.
Traian: Şi de ce? De ce oare? Hai! Cred că e cazul să renunţi la acest comportament infantil şi să dai dovadă de mai multă maturitate. Dovedeşte că eşti capabil să-ţi înfrunţi şi să-ţi rezolvi problemele, doar vei fi comandantul misiunii...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin femeia pe care o iubesc

prin femeia pe care o iubesc
am redescoperit patria
prin ea mi-am dat seama că sunt tânăr încă
şi am un viitor
prin femeia pe care o iubesc
am redescoperit viaţa
şi viaţa m-a răsplătit
cu încă o viaţă
cea a copilului meu
de ce toate acestea mi s-au întâmplat tocmai mie?
e simplu
pentru că nu am renunţat să cred şi să sper
chiar şi atunci când însetata veşnicie
mă îndemna să beau paharul cu amărăciune
până la fund
chiar şi atunci când înfometatul necunoscut
se hrănea cu visele mele care nici măcar
nu dăduseră-n pârgul obrazului catifelat
al dimineţii perfecte
prin femeia pe care o iubesc

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea (19 septembrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne pleacă copiii

Ne pleacă copiii departe în lume
Ne pleacă copiii să câştige o pâine
Ne pleacă copiii departe, departe
Ne pleacă copiii uneori către moarte

Ne pleacă copiii departe in lume
Ne pleacă copiii sperand ca‐i mai bine
Să aibă ce pune pe masă la prunci
Dar suferind mult de dorul de‐aici

Rămân măicuţele plângand la poartă
Rugându‐se Domnului să le dea o soartă
Prin care să le fie bine în lume
Dar să se întoarcă în anul ce vine

Ne pleacă şi mamele pruncilor mici
Răman întristaţi doar cu ai lor bunici
Sau cu vreo mătuşa bătrână, bolnavă
Se roagă poporul strigând Domnului "Slavă "

[...] Citeşte tot

poezie de Ligya Diaconescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absolut

Poemele nu se vând, nu se prostituează.
Solemni părem, dar ce râdem în noi, ce râdem,
În vise întuneric nu există.
Crape capra, cobra, sobra,
Clipele nu obosesc niciodată?
Suntem sacii de box ai propriului eu,
Se spune că proştii au vise deştepte
Şi invers, unele se realizează
Sub formă de bile mari pe trotuar.
Adică faci trotuarul, golanii nu merg cu bicicleta,
Doamnă frumoasă ca o toamnă,
Iubesc absurdul pentru că este simplu,
Am început să merg numai prin grădini,
Multe avantaje, nici un pisălog,
Un pictor uitat pe undeva,
Doi se pupă de zor,
Sanseverina e peste tot,
Bunica din Toronto zâmbeşte,
Ea nu va muri, ştie şi ea,
Ziua judecăţii nu a venit,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Torţionarul şi profa de mate

torţionarul ireal povesteşte firesc cum mânca două raţe clasa-ntâi
apoi trecea liniştit la omorârea cu râvnă a victimelor neidentificate
îi chinuia cu bătăi gospodăreşti la testicule până îşi dădeau sufletul
tineri studenţi şi intelectuali – filfizoni cu studii la Paris
asta după ce îi crăpase ţeasta lui taică-su cu un topor sfătuit de un tovarăş
apoi completa liniştit un formular şi raporta, că era muncă serioasă
19 căpăţâni luna asta – cam puţin, răspundea fratele rus coordonator
era o plăcere în a tortura, o distracţie pentru noi
că nu eram singur, eram foarte mulţi care făceam asta
vorbeşte clar, senin, împăcat, cuvintele cad seceri şi ciocane
eram comunişti convinşi, toţi, întărâtaţi împotriva intelectualilor
până în 53 i-am terminat pe toţi cei curaţi la suflet, unu nu mai era
îmi vine să vărs, mi se face rău, nu-mi vine să cred
păi cum credeţi că s-a făcut comunismul la noi - zice el
n-am dormit trei zile, am scris numai versuri negre, am înjurat fără rost
în coşmarul meu îl vedeam prin piaţă, în autobuz, la medic,
un pensionar cumsecade pierdut printre bătrânii nostalgici din cartier
care dintre ei au fost colegii lui de muncă mâncându-şi azi liniştit pensia

[...] Citeşte tot

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să se fi "stricat" Busola?

Cuvântul scris e-a Tatălui din cer scrisoare, trimisă nouă celor jos de pe pământ,
Busola pelerinilor care-au pornit pe drumul ce duce-n patria de sus, în cerul sfânt.
Dar cât de curioasă e de-atâtea ori busola, că-ţi vine tot să crezi că-i eronată,
Căci tocmai când te-aştepţi cel mai puţin, atunci primeşti un fel de pedepsire drept răsplată.
Păi să vedeţi: din doisprezece fii ai lui Israel, Iosif a fost şi fiu, şi frate cel mai bun din toţi.
Ceilalţi ai lui s-au dovedit a fi până la urmă răi şi ca fii, răi şi ca fraţi - şi pe deasupra hoţi şi mincinoşi.
Şi într-o zi, îl cheamă Israel pe Iosif şi îl roagă: "Te du în câmp la fraţii tăi şi-mi adu veşti;
Ei sunt plecaţi cu turma la păscut de multă vreme; mergi dar, te rog, şi vezi cum îi găseşti".
Iosif n-a stat la gânduri, nici să-şi facă socoteala la drumul lung şi soarele fierbinte din pustie.
Căci el iubindu-şi deopotrivă tatăl lui şi fraţii, tot ce făcea legat de ei făcea cu bucurie.
Şi-acum priviţi: răsplata Domnului pentru-altruismul lui e-o groapă cu noroi. Apoi, urgie,
Vândut ca sclav la nişte trecători călări pe drum, o ceată de ismaeliţi, de negustori.
Dar bine, Doamne, nu Te supăra că-Ţi facem întrebare: aşa cinsteşti Tu pe copiii Tăi ascultători?
Şi în sfârşit, ajunge sclav la domnul Potifar. Aici din nou, se dovedeşte credincios în ascultare.
Anii-au trecut şi Iosif e de-acum un tânăr chipeş, căruia doamna Potifar îi da mereu târcoale.
A încercat tot ce i-a stat ei şi în gând, şi-n minte, dar nu i-a reuşit deloc să-l tragă la curvie,
Căci chiar de nu erau evrei să-l urmărească-acolo, sfinţenia-i era lui Iosif totuşi vie.
Şi într-o zi, cucoana Potifar, pândind prilejul, îl prinde pe evreu să-l tragă iară;
Dar ce credeţi că face-atunci tânărul Iosif? Îşi lasă haina-n mâna ei şi fuge-afară
Plin de nădejdea sfântă şi îndreptăţită a unei răsplătiri, dar mai ales o-ncurajare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lume

Inspirată de Marele Eminescu, pe care l-am visat după ce am editat volumul "Eminescu - Simbolul Naţiunii Române".
A venit în vis, era necăjit şi eu nu l-am recunoscut. A rămas mirat că nu l-am putut vedea de sub suferinţă. A zâmbit şi toată durerea s-a dat la o parte. Când a căpătat chipul său de la 19 ani, eu eram cea confuză. Nu ştiam ce să-i spun. M-a rugat să scriu ceva. A doua zi am scris acest poem. Versurile au venit din Cosmos, de la Domnul, de la Eminescu.

Cum din casă ai ieşit,
Tu, în lume ai păşit.
După cum rostesc poeţii:
"S-a deschis cortina vieţii."
Lumea-i largă şi e mare,
Lumea este încăpătoare.
Primul pas făcut din prag
Este-n viaţă un catarg.
Cum păşeşti şi cum gândeşti,
Tot aşa şi izbuteşti.
Responsabil eşti doar tu
Dacă-nvingi sau dacă nu.
Te-ai născut, e dar din cer,
Dar fii ţie manager
Şi, aşterne cât mai bine
Fiindcă bătrâneţea vine,
Iar ea cere sănătate,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!