* * *

Trec morţii şiraguri, şiraguri
Ca stolul de păsări cu repezi aripe
Mai iute ca focul cel straşnic
Spre-al zeului nopţii liman se avântă.
..........................
Tot hoituri şi hoituri. Nu-i cine să-i plângă
În jurul lor morţii duc moartea.

poezie celebră de Sofocle din Oedip Rege (429 î.Hr.), traducere de George Fotino
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scurt despre toamna

Septembrie,
trec prin tine
ca printr-o mare de moarte,
în jurul meu doar hoituri de-ntâmplări,
septembrie, anotimp în anotimp,
dureros ca o smulgere
septembrie, moarte de fulgere.

poezie de Veronica Popa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta spre fericire

A nins...
încă o Ana Karenina
a căzut răpusă de dragoste...
Trenul vieţii
nu mai opreşte în gară...
Aleargă
pătând şinele
cu sângele cald...
Nebunia dragostei a
dus-o în braţele morţii...

În jurul ei
nu mai e nici un conte,
în jurul ei
nu-i decât moartea...
Aprinde-i acestei nefericite
o lumânare
şi deschide-i
poarta spre infinit...

poezie de Any Drăgoianu (2008)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În înălţimi sunt păsări cu ochi atât de viu

În înălţimi sunt păsări cu ochi atât de viu,
Încât fără de teamă privesc oricând la soare;
Dar altele nu-ndură lumina-i sclipitoare
Şi ies, la ceasul nopţii, din cuibul lor, târziu.

Şi sunt şi fluturi care se-apropie cu dor
De focul ce sclipeşte, crezând c-o să-i aline;
Dar focul le aprinde aripile lor fine...
Vai! locu-n lume nu mi-e decât în rândul lor!

Căci nu-s atât de tare să-ndur lumina vie
A mult iubitei mele, nici să m-ascund nu ştiu
Prin colţuri de-ntuneric adânc, la ceas târziu.

De-aceea simt destinul mereu cum mă îmbie,
Cu ochii slabi şi umezi, la Ea să mă tot uit,
Deşi c-am să mă mistui în focul ei, nu uit.

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă în codru

Trec căruţe zgribulite
trec gonind în urma lor
şatrele se-aprind cărunte
în scânteia codrilor

Au plecat să ducă zvonul
unui alt tărâm de seamă
dar ajuns-au în amvonul
care nici azi nu îi cheamă

Pe un colţ de roată-amară
şedea desumflat norocul
şi o carte mai impară
ducea în pădure jocul

Boabe de cacao repezi
şedeau sub pleoape acute
şedeau, se plimbau şi lespezi
se rupeau în pagini rupte

Doar roza în firul nopţii
împletea pământul gol
să arunce-n ceasul morţii
mlaştina fără nămol

Se-arcuieşte-n şolduri struna
se-mpleteşte-n mâini semeţe
fusta îi dansează luna
stelele îi cad râzleţe

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de viaţă

Dac-ar fi moartea să fie,
Mi-ar fi cel mai bun amic;
M-aş lăsa de poezie,
Nu mi-aş mai dori nimic.

Dar e numai o poveste,
Nu e cine ştie ce;
Învierea-i, dacă este,
Moartea morţii, dacă e.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (27 decembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Siberia

album de izbucniri neroade, ce rod noroade-n izba lor, un dar
gândit în spuma minţii, popor al bărbii îngheţate, Siberii sipet de amor,
mă-ndeamnă iute spre izbavă, spre zecile de milioane, căzute-n lava sfinţilor,
odor cântat printre suspine, coline rupte-n valea lor, idolul scump durerilor,

m-alung forţat spre frumuseţe, semeţe torţele mă ung, cu focul lor
duhovnicesc, ei toţi ce-au fost încă trăiesc, arhivele nicicând nu mor
şi gustul lor de sfiiciune, putreziciune înteţesc şi morţii dragi ne cer în cor
Siberii ample să trăim, noi ce trăim, să cerem morţii ca să vină -napoi în for,

taigaua sfântă vă-ncunune cu fagi, stejari mesteceni albi, pădurii stor,
voi osândiţi fără osândă, veniţi Siberia să smulgeţi, acelor
îngeri ce rimează cu rima neagră ce vă-nghite: voi ştiţi o coasă are spor,
atunci când firul ierbii însuşi, se pleacă şi moartea însăşi e-un fior

poezie de Plopeanu Petrache
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bârfitorii

Ca muştele pe hoituri, pe-o pradă prădătorii,
Ca viermii-ntr-un cadavru se-adună bârfitorii.

distih de George Budoi din Dicţionarul bârfei (21 februarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când morţii sunt aşa departe

Nu mai gândi la zilele apuse,
Nu mai privi la umbrele rămase
În urmă; sufletele duse
În altă lume - cine ştie? – poate
Ne uită.

Când morţii sunt aşa departe,
Şi când de la pământ la stele
Atâta cale ne desparte,
Durerea – cine ştie? – dacă
La cer peste morminte poate
Să treacă.

Priveşte-n jurul tău – e marea
Vieţei; pleacă şi o-nfruntă,
Îmbată-ţi ochii-n contemplarea
Minunilor ce te aşteaptă;
Trăieşte, mergi oriunde soarta
Te-ndreaptă.

poezie celebră de Ovid Densusianu din Limanuri albe (1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vigor mortis

Şi pietre, aud pietre crăpând de jale seacă
Şi liniştea aşterne la tâmple promoroacă
Şi bântuie-o stihie prin colţurile nopţii
Şi morţii sunt cu viii şi viii sunt cu morţii.

Şi câinii-şi muşcă limba şi limba li se-nnoadă,
Sunt javre hămesite ce şuieră din coadă,
Şi corbii se adună, având la îndemână
Cadavre aburinde, căzute într-o rână.

Şi sângele e negru şi sângele încheagă
Şi moartea-i viguroasă şi viaţa este bleagă
Şi viermii se îndoapă din leşuri putrezite
Şi porţi spre izbăvire ce straşnic sunt păzite.

poezie de Ionuţ Caragea (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie are nevoie de nesfârşite şiraguri de perle.

citat clasic din Coco Chanel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

boabe de rouă
şiraguri de mărgele
rupte din senin

haiku de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţii cu morţii şi viii cu morţii viitori.

aforism de Mihail Mataringa (10 aprilie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un tip de energie determinată şi care determină. De la naştere până la moarte există în organismul uman diferite tipuri de energie. Singurul tip de energie căruia organismul nu-i poate rezista este energia Razei Morţii. Această rază posedă un voltaj electric foarte înalt. Organismul uman nu poate rezista acestui voltaj. În acelaşi fel în care un fulger poate să distrugă un copac, raza morţii poate să distrugă inevitabil organismul uman. Raza morţii conectează fenomenul morţii cu cel al naşterii. Raza morţii produce descărcări electrice foarte intime şi produce de asemenea o notă cheie care are puterea precisă de a combina genele în ovulul fecundat. Raza morţii reduce organismul uman la elementele sale fundamentale.

Samael Aun Weor în Educaţie Fundamentală
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harul versurilor mute

Harul versurilor mute,
Pe căi de ele ştiute,
Muzele îl picurară
Drept la mine-n călimară.
În cerneală-albastră tocul
Şi-a-nrădăcinat norocul,
Păşind pe-ale cărţii pagini,
Nelăsându-le-n paragini.
Şi-alte patru ursitoare,
Adunate-n şezătoare,
Mi-au pus în mână condeiul,
Florile de crin şi teiul
Şi vorbe nenumărate,
Să le-ntorc pe feţe toate.
Rimele împerecheate
Se avântă deşucheate,
Îmboldindu-mi mintea iute
Vers cu vers să se sărute.
Contopite-n poezie
Aşteptau de-o veşnicie,
Stând la poarta minţii strajă
Şi cuprinse ca de-o vrajă,
In perechi, sau nepereche,
Să dezmierde vreo ureche.
Aşternute pe hârtie
S-au unit în cununie,
Sub coperta cărţii mele,
Ca-n şiraguri de mărgele.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii şi animalele sunt în realitate vehicule şi canale ale hranei, morminte ale animalelor, gazde ale morţii, acoperământe care consumă, ce îşi duc viaţa pe seama morţii altora.

citat clasic din Leonardo da Vinci
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea n-are flec la tocuri

de trăit, trăim prin vise
sau prin jocuri de culise;
viaţa este-un schimb de focuri,
moartea n-are flec la tocuri.

gândul morţii ne apasă
şi ne smulge o grimasă;
suntem predispuşi la şocuri:
moartea n-are flec la tocuri.

am rămas fără cuvinte...
morţii strigă din morminte:
hai să facem schimb de locuri!
moartea n-are flec la tocuri.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Şi de ce n-ar fi adevărat că există suflet?
Ce efort ar fi pentru Dumnezeu, care face şi desface
ţesătura fosforescentă a nebuloaselor,
care din câteva treceri de penel aşterne atât de subtil
lumina pe aştrii alunecând pe orbitele lor cereşti perfecte,
să-i confere spiritului imortalitate?

De ce este, de exemplu, mai de neînţeles
faptul de a renaşte decât cel de a te naşte? E mai absurd
să-ţi continui existenţa decât să nu mai exişti,
să exişti fără martori, când în jurul nostru,
aici şi acum, pulsează şi există
o infinitate de forme care surprind continuu
ştiinţa şi ochii ei de linx?

Speranţă, pâinea noastră ce de toate zilele,
speranţă, infirmiera celor în răstrişte,
murmură-mi acele cuvinte intime şi necesare
care se pierd în tăcerea nopţii,
în cele mai ascunse unghere-ale minţii,
şoaptele serafimului alb...
Nu-i adevărat că îmi voi întâlni morţii?
Dacă ştii răspunsul, de ce nu-mi vorbeşti?

poezie de Amado Nervo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii se trag în lumină

orbi
coamele grele
cară hoituri
pe drumul îngust

moartea plimbă somnul
din casă în casă
un cântec de leagăn

mă prinde mama
căţărată
în podul cu amintiri

praful intră adânc
sub unghiile lungi
vopsite
cu negru

pe uşa din spate
intră
tata
cu miros de alccol

mă ia de mână
orbeşte
şi calul nechează
în ploaie

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua de astăzi, nimeni nu mai are timp să-şi plângă morţii.

aforism de Alex Dospian (ianuarie 2022)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!