Pierzătorul

moto: eu sunt pierzător din oficiu
şi nu mai mizez pe câştig
de-o viaţă mă plimb prin ospiciu
momâie de zdrenţe şi frig
-------

condamnat la ce povară
într-o lume de azbest
să duc propriul meu lest,
mă fac zilnic de ocară;
flăcările din cuţite
dans de săbii ascuţite
prăbuşirile din zori
atâtea lumi, atâtea sfori -
pe întinderea de dune
false străluciri de rune
că nimic nu-i pe de-a-ntregul
altă zi cu alte reguli
şi tot caut de nebun
o iluzie cumplită
nici colibă, nici cătun
doar nisip trecut prin sită...

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzătorul

În jocul acesta de şah
Eu pierd la orice mutare
Mai mult ca o fugă de Bach
Uitată de-un veac în sertare;

Eu sunt pierzător din oficiu
Şi nu mai mizez pe câştig
De-o viaţă mă plimb prin ospiciu,
Momâie de zdrenţe şi frig.

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armistiţiu general

E-atâta pace în ogradă
Că dulăul s-a lungit la umbră
Un glob de jar cărările-mi adumbră,
Nici pic de vânt căldura să mai scadă!

În jurul meu un dans de buburuze,
Dorm întins sub două pălării
Furnici şi melci răsar din bălării
M-a părăsit şi ultima din muze;

Timpul parcă s-a oprit în loc
Printr-un armistiţiu general
Amintirea unui mareşal
Răzbate prin hrisoavele de foc

Ce mi-am dorit, nu mai doresc de fel
Caravanele nu mai pornesc la drum
Sahare, dune, amintiri, un fum
Furtuna bate doar prin portofel

Nici grijă, foame, datorii scadente
Dar nici pretenţii la vreo scară
De unde să mă dea din nou afară
Nu mă mai simt silit să fac la fente

Un dolce vita cu program redus
La mine-n curte risipit prin iarbă
Azi nici revolta n-a mai prins să fiarbă
Că toate, toate astea m-au sedus!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fel, la fel...

moto: Şi vine cina cu opaiţ
Iar dacă n-am, cu lumânare
Când merg din hobby la culcare
Şi ce visez, îi dau cu baiţ
-------

Dacă nu se mai arată
Nici o ţintă în vizor
O vedetă demodată,
Iese din televizor

Iese, face loc la alta
Şi-l închid că sunt sătul
Dacă n-are peşte balta,
Are broaşte din destul.

poezie de Ion Untaru din vol. Locuiesc într-o lacrimă suspendată, 2005
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, pe din... afară

Am lecţia de studiu despre un mine trup
Şi mă revolt că nu-s stăpân pe al meu eu,
Cu tot bagaj ce-l am, că am un pedigreu
Şi, cultivări de minte zilnic... neîntrerupt.

Răzbat din neant surprize neplăcute,
M-autosesisez de probe noi, uzate,
Ivite-n detrimentul meu, neaşteptate,
Pe propriul meu avut... din eul meu făcute.

Deziluzoriu simt din suflet, ori din minte,
Ce sunt tot ale mele, sau mă înşel din nou,
Că n-am niciun control, cum coaja de pe ou...
Ce un "înăuntru''" o sparge... cum gloanţele pe ţinte.

De n-am cum să decid, nici măcar pentru mine,
Nici chip, ce e în spate, nici sursa de la chip
Şi-s doar o amuletă de-un norocos nisip...
Ce va reprinde formă din eu-mi... Cine-i "cine"?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

moto: Şi se duc precum cocorii
Înspre suduri provizoriu;
Peste-nsemnele comorii
Joacă flăcări de ivoriu
--------

Doar un pas: urci sau cobori
Pe o scară nevăzută
Nici de iută, nici de gută
Nici de lemn, adeseori

Toată viaţa doar o goană
Că bucata ta de pită
Coace-se numai pitită
De destin ca-ntr-o hârjoană

O ajungi dar, nu-ţi ajunge
Şi alergi iar fără spor
Din trecut spre viitor
Prin ţinuturi nibelunge

Înc-o zi şi, înc-o treaptă
Pentru suflet, pentru trup
Când zăgazurile rup
Drumul în linie dreaptă

De ce zbor? De ce cădere?
Despărţiri definitive
Multe sunt infinitive
Dar puţine fac avere

Numai când vine scadenţa
Cea de dincolo de fire
Şterge orice osebire
Muritorilor partenza.

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

À l'improviste

Foi de plastic strânse-n cort
Şi din frig dau de căldură
Unde nimeni nu-mi mai fură
Din puţinul meu confort

Un decembrie cu soare
Prin efectul lui de seră,
Ca un cânt de baiaderă
Absolut din întâmplare!

Şi-mi închipui că fac plajă
În Sargasse sau Hawaii
Nici euro, nici parai
Doar tăria dintr-o glajă,

Mi-a mai susţinut moralul
Că angoasa care scurmă
Cronicile de pe urmă,
Subminează carnavalul

N-am deasupra mea vreun şef
Ca să-mi taie din chenzină
Vilă n-am, nici limuzină
Şi lucrez doar când am chef!

Ce să-mi mai doresc în plus?
Bucăţica mea de pâine
Pentru astăzi, pentru mâine
Că celelalte s-au cam dus

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la două lumi

Privesc în ceaţă
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur şi văd balanţa
Dintre tristeţe şi fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Şi văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deşi, poate, destinul şi-a dorit...
În jurul meu negura se înteţeşte,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Şi ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin

Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiţi în ceaţă?

Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit şi în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.

Unde să stau? Unde mă duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aş duce – e prea mult!
O privire să doboare o lacrimă fără trecut?

Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură şi răcoare
E prezent şi e trecut
E un univers comun.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce am...

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
simt clipele prin amintiri cum zboară
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
duc mai departe-a timpului povară.
Şi nu mă plâng, şi nu regret nimic,
las timpului destinul să mi-l treacă –
din ieri, din azi, din mâine mă ridic
chiar dacă-ar fi să sap şi-n piatră seacă.

Ani grei s-au adunat în urma mea
tăcerile, mai lungi ca niciodată,
din gânduri îmi alungă piaza rea
şi calea dreaptă-n suflet mi-o arată.
Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
cărările îmi par tot mai schimbate,
din tot ce am, din câte am avut,
în inimă-mi rămân doar nestemate.

Ridic cu ele-n cuget un altar,
pentru tăceri loc sfânt de întrupare
din vorbele arzânde ca un jar,
de strajă stând pe dune mişcătoare.
Chiar dacă toamna vieţii a sosit,
nu mă opresc din drum, merg înainte,
pornind tăcut din locul hărăzit,
mă-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adun în mine...

Adun în mine ani cu hărnicie
din frunzele copacilor nemuritori,
să îi sădesc în viţele de vie
când toamna-n brume cade peste flori.
Nu mă opresc din mersul meu prin lume,
neobosit colind peste iubiri şi dor,
mă folosesc de haruri fără nume
când trec grăbit şi le culeg din zbor.

Popasuri lungi prin suflete rănite
mai fac şi le alint lăsându-le în dar
licori curgând din marile ispite
păstrate-n amfore vrăjite de stejar.
Nu mă opresc prin casele blamate,
plătind amoruri false, date la oca,
nici nu adun cuvintele furate
strigate noapte-n cântecul de cucuvea.

Sunt doar un simplu trecător prin lume,
Trudind din greu ca să îmi fac un rost,
pe cartea mea, la urmă, doar un nume
va sta să v-amintească cine-am fost.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mărţişor! (1 Martie)

Atâtea fiinţe minunate,
Atâtea suflete delicate.
Atâtea fete frumoase,
Atâtea femei generoase.

Atâtea cuvinte plăcute,
Atâtea gânduri necunoscute.
Atâtea sentimente de iubire,
Atâtea clipe de fericire.

Atâtea flori pe pământ,
Atâtea vise mai sunt.
Atâtea stele pe cer,
Atâtea lumini în eter.

Atâtea lucruri finuţe,
Atâtea mărţişoare drăguţe.
Atâtea doamne şi domnişoare,
Azi! Un mărţişor pentru fiecare!

poezie de Ovidiu Kerekes (7 februarie 2018)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuz

Prin mulţimea plină de moravuri,
Te pierzi din faţa ochilor mei;
N-am să te caut prin acorduri
Şi nici în lumi pline de zmei.

Buzelor tale le duc dorul
Şi pielii tale aromate...
Adio... s-a zis cu amorul
Şi toate visele deşarte!

Un zid de sticlă ne desparte,
Dar tot la tine vreau să vin...
Din viaţa ta vreau să fac parte,
Să nu mă lepăd de venin.

poezie de Andreea Gabriela Băncilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia de nisip

Doar drumurile străbătute au amintiri
şi caut locaşul îngerilor din priviri,
nimicul nu ne va rămâne niciodată,
dar stăm pe-o imprecizie acreditată.

O! Doamne de-atâtea ori mă pierd pe urma ta,
am vrut să-mi sculptez o zi dar mi-au luat dalta,
visez mereu un fluture sărutând o floare,
dar pe spânzuraţii din lume nimic nu-i doare.

Vreau zile cu privelişte strălucitoare,
să mângâi soarta tristă pusă în vâltoare
şi să cobor o stâncă fără de pieire,
iar apoi secole să plimb în nemurire.

Umblăm prin anotimpuri fără o lanternă,
iar un ghiocel a uitat limba maternă,
o garoafă moartă e-ntr-o găleată goală,
tragedii tăcute sunt zilele de şcoală.

Aşez pe bucurie un diadem cu foc
şi caut cu un zâmbet al zilelor noroc,
îngerii cu nemurire îi caut prin vatră,
eu-statuia de nisip pe-o lespede de piatră

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine noaptea

Vine noaptea şi usucă
Lacrimile pe obraz
Cine ştie ce caducă
Întâmplare fără haz

Şi uitând de soarta-mi tristă
Mă petrec prin alte lumi
Despre care mie nu-mi
Spunea nimeni că există;

Vin şi îngerii cu nimb
Diafani, mângâietori
Şi cu care eu mă plimb
Până dincolo de zori

Cine-a mai rămas de strajă
Peste câmpul cu narcise
Dacă numai mi se
Paşii-ntipăresc pe plajă?

Un copil aleargă-ntruna
După luna de pe cer
Că i-a da aşa, stingher,
Recompensă şi cununa!

Şi-am să ies apoi din lume
Pe o cale princiară
Dacă plânge şi n-aude
Nimeni, noaptea o vioară

Generaţia de schimb
Spune-n şoaptă ghicitori
Cum tangenta uneori
Taie puntea unui limb -

Numai una mă frământă
C-a rămas fără ecou
Întrebarea din tablou
Zigurată şi înfrântă:

De ce omul care urcă
Din ambiţie o scară
Se comportă ca o fiară
Şi pe alţii-n gol aruncă?!

Latră câinii din oficiu
Bunăvoia la stăpâni
Obiceiul la păgâni
Să-i deprindă doar la viciu...

Primăvara se întoarce
Cu privirea îndărăt
Dintr-o lume de omăt
Carele să şi le-ncarce

Arde-n noi câte-o feştilă
Şi la orice adiere
Suflul ei îndată piere
Dup-o lege mai subtilă

Unde merg, unde adast
Doar pe tine eu te văd
Pregătind un alt prăpăd
În decorul cel mai cast

Prind maşinile viteză
Pe traseul vieţii noastre
Populate de dezastre
Şi o nouă diateză

Vine timpul şi scadenţa
Macină un orologiu
Căruia-i aduc elogiu
Toţi edilii din Florenţa

Cine n-ar vrea să braveze
Pe căderea în final
A cortinei la un bal
Peste coruri siameze?

Toată lumea din incintă
S-ar înscrie la concurs
Dac-ar şti că pe parcurs
Se bonifică vreo chintă

Călăraşi şi călăreţi
Cântă aburcaţi în şa
Nu-i aude nimenea
De atâtea dimineţi

Şi se duc, se duc întruna
Ca un vis frumos de mai
Tropotele lor de cai
Până când răsare luna.

poezie de Ion Untaru din Scara interioară (2007)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mine te-ai născut mirare

Iubita mea cu păr de foc,
În trupul meu o lume plânge
Şi-n braţe, peste lumi, te-aş strânge,
Să punem haosul la loc.

Pare ciudat. Pare fatal,
E ca şi cum lipsesc perfuzii
Prin care să-nghiţim confuzii
Şi-un ultim argument mortal.

Am rupt din trup un anotimp,
Ştii că-ţi spuneam cum pier speranţe,
Noi suntem marile restanţe
Uitate la un colţ de timp.

Atâtea griji te-au luat la rost,
Atâtea drame-mi dau târcoale,
Iar paranteze abisale
Încă-şi cer dreptul de-a fi fost.

Nici n-am plantat, nici nu am strâns,
Dar să nu zaci ca-ntr-o uitare,
Din mine te-ai născut mirare,
Iar eu – mirându-mă – am plâns.

Şi câte jocuri de noroc
Am inventat prin mari concesii,
Prin ipoteze, prin impresii,
Iubita mea cu păr de foc.

Mă doare-un dor scăpat din ham,
Un alt blestem e sindrofie,
A fi învaţă să mai fie
Şi tu mă ai. Şi eu te am.

poezie de Cristian Lisandru din Volumul "Numele tău ca o întrebare..." (30 iunie 2020)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin de-mi cântă Radu Leşe

Curge neaua comănac
Dintr-o sită nevăzută
Şi deodată împrumută
Totul, straie de bumbac

Dar sub aşternut, ce cald!
Ce mi-aş mai dori în plus
Că pe unde-am fost eu, nu-s
Gheizere ca să mă scald?!

Ghemuit ca un covrig
Pun pe mine zece pături
Ca să nu ies în o-mături
Şi să nu tremur de frig

Zori de ziuă vin să cadă
Prin perdeaua albă, lipsă
Ăsta e doar un tertip să
Mai amân ieşirea la corvoadă

Mi s-au aburit pereţii
Cu adânci păreri de rău
Cred c-am fost un mare nătărău
Pe toate drumurile vieţii!

Parcă-aveam mai multe lemne
Pentru când avea să cearnă
Cu tristeţe peste iarnă
Şi atâtea alte semne

Cercetez şopronul gol
Vreascuri, câteva găteje
Vin de-mi cântă Radu Leşe
Şi-ţi dau ultimul meu pol!

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu e o altă lume

mereu e o altă lume prin care trec
mereu e un cer care are bal
un altul netreaz
în altul iele dansează

o fericire e un scurt popas
o amăgire reluată iar şi iar
dintr-o iluzie mereu pe ducă

pentru înalt visele mele sunt agăţate de-o stâncă
şi nu-mi văd nici mâinile
şi nici dimineaţa prin care am trecut
zburând de lângă umărul tău cald
şi câte sferturi de cuvinte mă bântuie
când se deschide amiaza desenată de copii pe trotuare
iar frunzele din mine mă urcă în clepsidră
în timp ce pietrele mă trag în jos

adun bucăţele de duminică
lungindu-le ca pe-o frânghie pe care să merg
scuturând de pe mine scamele lumii de azi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Te caut,
Te caut în sinele meu.
Nu te caut
Prin oraş,
Pe stradă,
Pe la altă adresă,
Pe aleea din parc,
Prin alte paturi,
Prin case conspirative,
Eu te caut doar în mine,
În sinele meu
Când mi-e dor.
Chiar dacă m-ai părăsit de mult,
Eu te găsesc mereu,
Mereu acolo te am,
Într-un ciob de inimă frântă,
Într-un cuib de fântână,
În inima pietrei din inimă,
Într-o cazemată a sufletului,
Necucerită,
Unde te-am refugiat
De potrivnicia vremurilor,
De zgomotele sociale,
De otrava cotidiană,
De toaca care bate...
Mereu eşti acolo şi mă aştepţi
Cuminte,
În sinele meu,
Triunghiul dintre
Inimă, minte şi suflet,
În firida tăcerii,
În cicatricea veche,
Din vremea când mi-ai rupt inima,
Să te poţi ascunde acolo,
Ca să te pot găsi
Doar eu...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplarea de a fi

Străbat dimensiuni prin porţi celeste
deschise mie-ntr-un etern acces
de ceea ce nici azi n-am înţeles
de ce, şi cum, şi nici chiar... cine este.

Şi trec din viaţă-n viaţă, poartă-n poartă,
prin lumi de-o clipă-n care mai trăiesc
atât cât să cunosc şi să iubesc
exact cum îmi dictează câte-o soartă.

E totul programat - aşa îmi pare;
să schimb ceva nu pot şi mă complac
în lumi ce doar în timp mai au schimbare.

Dar... cine-s eu? Sunt doar o întâmplare
ce trece prin portaluri, fără leac
şi făr-a şti ce-i scris în Cartea Mare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!