Muşuroiul

Hei ce veselie a venit primăvara
gâlgâie mustăreaţa-n mesteceni
au înflorit alunii cornii au înflorit albinele
ne însufleţea nerăbdarea şi era generală
de la un capăt al satului până dincolo
trăgeam cu ochiul spre cei mari
îi ascultam cu urechea doar doar
or să-nceapă să-ntrebe dacă am pregătit pleava
şi pământul cel bun de făcut sobe de la Samaru
plecam cu sacii-n spinare cu găleţile-n mână
cu ajutoare la Muşuroi umblam cu grijă
pământul se-aşează pe margini să le fie pe-aproape
şi pleavă numai aşa câte-o mână
să nu se sufoce să aibă timp să lucreze
pe furiş aducem şi zahăr cât poate fiecare
se ştia că zahărul e şterpelit însă nici un reproş
trebuie să aibă şi ei o dambla se zicea
în culise - aia nu - aia nu - atunci ce
noi puneam buza eram serioşi eram cineva
într-un an gata să murim de tristeţe
s-a dus vestea ca fulgerul toată lumea fierbea
cineva răscolise în muşuroi (fără milă)
cămăruţe secrete trasee-tuneluri (minuni)
zăceau răsturnate la soare
amestecate cu paie şi frunze uscate
furnicile erau agitate îţi venea să plângi
asemenea dezastru nu se mai pomenise
au venit la faţa locului şi cei mai în vârstă
clătinau din cap a neîngăduinţă îngânduraţi
câte-o boabă de rouă apărea în zariştea ochiului
pentru toţi muşuroiul acesta era Sporul Satului
învăţai această axiomă
de cum reuşeai să mergi în picioare
acum uite necaz muşuroiul era spintecat
mai mare ruşinea să fi întrebat
de nu eşti cumva făptuitorul
şi să nu poţi răspunde decât în duşmănie – NU
alţii mai inspiraţi adăugau şi Doamne-fereşte
toţi ăi mici au fost traşi la răspundere însă nimic
nu era posibil lucrurile să rămână aşa
să se facă o rugăciune
pentru iertarea şi îndreptarea celui rătăcit
poate îşi recunoaşte fapta în public
cât mai curând altfel este de jale
furnicile nu aleargă degeaba deja au dat veste
Marelui Spirit al Furnicilor – vor dreptate
şi să nu credem noi oamenii că bietele insecte
nu au metode eficiente – nici vorbă
se poate ajunge până acolo că vor fi dezlegate
Tăriile de Rezervă şi atunci adio cu derbedeul
furnicile sunt unite au făcut legământ
pentru cauza muşuroiului (ce noroc ce onoare)
să-şi dăruiască viaţa fulgerător
dacă Regina Mamă a păţit vreun necaz
cine mai face ouă ce faci fără urmaşi
este greu să nu ai părinţi (să nu-i cunoşti)
însă este mai rău să nu ai urmaşi
se pierde numele neamului tău în veci
nu i-o fi tremurat mâna răufăcătorului
când a stricat mândreţe de castel
asta îi măcina pe toţi el nu îşi dă seama
de grozăvia acestui eveniment
dacă o fi atins Iatacul Reginei
atunci totul este de-a dreptul păcat
care nu prea se iartă uşor
nici spovedania nu prea mai ajută
preotul o să-şi fluture barba
această faptă barbară a ieşit din canoane
nu există pedeapsă pentru-ndreptare
o să-l îndemne la rugăciune pe cont propriu
poate are noroc.

poezie de Grigore Rotaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram dusă, în alţi ani, prin aeroporturi, în căruţ, mă priveau toţi; iar pentru că eram aşezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existenţial, acela din căruţ; toţi oamenii privesc de sus, te simţi inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci şi obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai şi tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, îşi fereau privirile "din bun-simţ" – aşa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca şi cum cei din faţa ta şi din jurul tău ar vrea să te vadă şi te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca şi cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca şi cum aş putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; şi nu acum, în clipa de faţă.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nebun şi poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înţeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbeşte ca mine, dacă nu se ţine cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porţile iadului nu o vor învinge". Şi totuşi nu pe ea stau, sau cel puţin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv şi în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanţă dacă pământul se scufundă şi lumea piere - "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta". Aşa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu aşa înţeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Ştiu că nu există altă Piatră, şi cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai ştiu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la urmă ne vor asculta şi gândurile

dacă nu cumva o fac deja
poate că în felul acesta nu va mai înjura nimeni pe silenţios
nu vor mai fi nici secrete
vom învăţa să fim un gând
cine să-şi mai permită dizidenţa
lumea nu va fi mai bună dar măcar o vom şti toţi odată
ce ne facem însă cu poeţii
nici ei nu ştiu câteodată ce gândesc
darămite cogeamite serviciu secret
lovit în plex de insecretomania mondială
......................................................................................
până la urmă cineva va voi să cunoască şi gândul necuratului
dar poate nici dumnezeu nu o poate face întru-totul
.............................................................................................
iar între două numărători paralele
cu certituine
întotdeauna cineva va pierde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine face: omul sau Dumnezeu? Dragul meu, întrebarea ta e o capcană, dar nu pentru mine, ci pentru tine... Dacă faci tu, ego-ul tău se va umfla în pene, dar dacă face Dumnezeu, atunci ai găsit un vinovat la toată năpasta acestei lumi. Dacă Dumnezeu face, atunci această lume trebuie să fie reală, nu-i aşa? Mintea îţi spune că Dumnezeu a făcut lumea în 7 zile, dar pe ea, neprihănita, nu a terminat-o nici până acum, nu? Mintea spune astfel de aiureli, nu Dumnezeu. Aşadar, orice variantă ai alege, vei fi în capcana facerii şi deci a minţii. Întrebarea corectă ar fi: MAHARAJ, EXISTĂ FACERE? Şi fireşte, răspunsul este: "Nu, nu există." Tu, într-un vis, visezi că ai făcut o mulţime de lucruri sau că "Dumnezeu" a mai făcut o lume pentru tine, dar imediat ce te trezeşti, vezi că de fapt, nimic nu era adevărat, doar visai asta. Când te vei trezi şi din cel mai lung vis al tău numit "veghe", vei vedea că de fapt, nu există nici o facere, doar visai asta. Noi nu am fost născuţi vreodată şi atunci, cine face? Doar Dumnezeu, Sinele, e Real. Noi suntem unicul Dumnezeu! Mintea este ireală! Iată de ce, ceea "ce faci" nu are absolut nici o legătură cu ceea ce eşti. Ceea ce eşti, e dintotdeauna şi pentru totdeauna, dar Întreaga facere a acestei lumi e doar deşertăciune sau vremelnică visare!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi nu se luminase bine de ziuă, şi împăratul era în grădină ca să vază merele cele aurite şi să-şi împace nesaţiul ce avea de a se uita la dânsele. Dară rămase ca ieşit din minţi, când, în loc de mere coapte aurii, văzu că pomul înmugurise din nou, iară merele nicăiri. Încă fiind acolo, văzu cum înfloreşte pomul, cum îi cade florile şi cum roadele se arată iarăşi. Atunci îi mai veni inima la loc şi se mulţumi a aştepta până a doua zi. în ziua următoare, ia merele de unde nu e. S-a supărat împăratul, nevoie mare, şi porunci ca paznici să se uite să prinză pe hoţi. Dară aşi! unde e pomana aia! Pomul înflorea în fiecare zi, se scuturau florile, rodul creştea şi seara da în pârg. Noaptea se cocea. Oarecine venea atunci şi le lua, fără să prinză de veste oamenii împăratului. Pare că era un lucru făcut: acel cineva care lua merele îşi bătea joc şi de împăratul şi de toţi paznicii lui. Acest împărat acum nu-i mai era că nu poate avea mere aurite la masa lui, ciuda cea mai mare era că nici pârga acestui pom nu o văzuse măcar. Aceasta îl întristă până într-atâta încât p-aci p-aci era să se scoboare din scaunul împărăţiei şi să-l dea celui ce se va lega a prinde pe hoţ.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva a zis, de exemplu, că ar vrea să îi ajute pe ceilalţi. Pentru a fi capabil să-i ajuţi pe alţii, trebuie mai întâi să înveţi să te ajuţi pe tine însuţi. Un mare număr de persoane, cu scopul de a-i ajuta pe alţii, se lasă luate de tot felul de gânduri şi de sentimente, pur şi simplu din lene. Ei sunt prea leneşi ca să lucreze asupra lor înşişi, dar le este foarte uşor să creadă ca îi pot ajuta pe ceilalţi. Aceasta înseamnă a fi fals şi ipocrit faţă de tine însuţi. Când un om se vede într-adevăr aşa cum este, nu îi vine în minte să îi ajute pa alţii - i-ar fi ruşine să se gândească la asta. Dragostea pentru umanitate, altruismul, sunt cuvinte foarte frumoase, dar nu au sens decât atunci când un om este capabil, urmându-şi propria alegere şi propria decizie, să iubească sau să nu iubească, să fie altruist sau egoist. Atunci alegerea sa are o valoare. Dar dacă nu are nici o posibilitate de alegere, dacă nu poate face altfel, dacă este doar ceea ce întâmplarea l-a făcut sau este pe cale să-l facă, un altruist astăzi, un egoist mâine, şi din nou un altruist poimâine, ce valoare mai poate avea acest lucru? Pentru a ajuta pe ceilalţi, un om trebuie să înveţe mai întâi să fie atent cu el însuşi. Doar un astfel de om îi poate ajuta pe alţii. Aşa cum suntem noi, nu putem face nimic.

P.D. Ouspensky în Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, oamenii iubesc vărsarea de sânge, dar nu au curajul să o spună pe faţă. Într-unul dintre romanele existenţialiste este povestit un incident care este aproape adevărat. Un om este adus în faţa justiţiei pentru că ucisese un străin care stătea pe o plajă. Nu-l văzuse niciodată înainte pe acel străin. Nu l-a ucis pentru banii săi. Nu ştia nici măcar cum arată, fiindcă l-a ucis de la spate, cu un cuţit mare. Ei nu se mai întâlniseră, deci nu era o chestiune de duşmănie. Nu erau nici măcar familiari; nu-şi văzuseră feţele unul altuia. Magistratul nu-şi dădea seama ce se petrecuse, aşa că l-a întrebat pe ucigaş: "De ce ai făcut-o?" El a răspuns: "Când l-am înjughiat, a ţâşnit o fântână de sânge din spatele său. A fost unul din cele mai frumoase clipe pe care l-am trăit vreodată. Ştiu că preţul va fi moartea mea, dar sunt gata să-l plătesc. A meritat. Mi-am dus întreaga viaţă în plictiseală, fără nici o incitare, fără nici o aventură. În final, am decis să fac ceva. Iar acest fapt m-a făcut vestit în lume. Poza mea este în toate ziarele. Sunt cât se poate de fericit că am făcut asta." Nu era nevoie de nici o dovadă. Omul nu nega, dimpotrivă, îşi glorifica crima. Justiţia însă are propria sa rutină – trebuia să fie chemaţi martori; numai cuvântul său nu era acceptat. Poate că minţea, poate că nu-l ucisese pe acel străin. Nu-l văzuse nimeni – nu exista nici măcar un singur martor ocular – aşa că a trebuit să fie prezentate dovezile de circumstanţă adunate de poliţie.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să realizezi că toată greutatea stă pe umerii tăi. Tu eşti singura persoană responsabilă. Pentru că o persoană alfa e responsabilă pentru binele grupului şi este datoare să îi protejeze pe cei din grupul său. Tu poţi să faci asta de mâine? Financiar, emoţional, spiritual, eşti pregătit? Dacă nu, ce faci ca să te pregăteşti pentru asta? Te-ai gândit vreodată că nu are cine să aibă grijă de tine şi eşti singurul care trebuie să îşi poarte de grijă? Poate eşti privilegiat. Poate ai părinţi care te mai ajută. Poate mai ai un partener de cuplu, soţ, soţie care te mai ajută. Dar te-ai gândit că totul se poate schimba peste noapte şi totul poate cădea pe umerii tăi? Cum te pregăteşti pentru asta? Ţi-ai descoperit vocaţia şi ştii care e misiunea ta în viaţă? Îţi dezvolţi abilităţile şi talentele? Ţi-ai început afacerea ta ca să nu depinzi de nimeni legat de câţi bani faci sau de programul de lucru? Ai grijă de sănătatea ta? Cum mănânci şi cât sport faci pe săptămână? Eşti capabil să oferi iubire şi sprijin celor din jur? Din punct de vedere emoţional şi psihlogic, eşti o fire optimistă, ai umor şi ai puterea de a–i încuraja pe alţii când le e greu? Poţi tu să treci peste obstacole indiferent de ce îţi aruncă viaţa în cale? Ai destui prieteni şi o comunitate pe care să te poţi baza dacă lucrurile devin foarte grele?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un moment dat în viaţă ai de-a face cu diverse situaţii dificile. Cu toţii avem parte de astfel de situaţii, însă dacă eşti pregătit vei trece mai uşor peste şi nu te vei afunda şi mai tare în suferinţă. Una din strategiile pe care le aplic este următoarea: Să-ţi doreşti ca lucrurile să fi fost altfel şi sperând că va fi mai bine nu este o strategie. Lucrurile nu se vor îmbunătăţi de la sine. Petrecem prea mult timp plângându-ne despre situaţia în care ne aflăm încât nu mai avem energie să acţionăm. Fii realist şi priveşte viaţa aşa cum este, nu cum ar trebui să fie. Prin această strategie îţi vei schimba focusul de la a te plânge la a găsi soluţii pentru a trece peste situaţia în care eşti. Până la urmă viaţa nu este făcută doar din momente fericite, curcubee şi vată de zahăr, situaţiile dificile au rolul lor. Au rolul de a te face mai puternic, mai bun, mai înţelept. Iar data viitoare când viaţa nu este roz, fă un pas înapoi, înţelege că face parte din procesul evoluţiei tale şi cere mai mult, că doar poţi. Nu poţi fi doborît aşa uşor. Viaţa este precum anotimpurile: toate sunt trecătoare, important este să-ţi faci provizii vara ca să poţi trece peste iarnă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezi că rolul unei relaţii este să te facă fericit? Câţi dintre noi am fost învăţaţi că e important să ne găsim pe cineva cu care să avem o relaţie de cuplu pentru că asta ne va face fericiţi? Probabil, la un moment dat, toţi am crezut asta. Însă din start, avem o mare problemă, încă din cum este formulată această speranţă. "Vreau ca cineva să mă facă fericit". Adică există joburi pe piaţă care au în fişa postului "să îţi faci partenerul fericit". Cu cât e plătit? Dacă un om nu e fericit poate altcineva să îl facă să fie? Pentru cât timp? Dacă eu îl fac pe partener fericit, cine mă face pe mine? Dacă amândoi suntem nefericiţi ce se întâmplă? Cine se sacrifică pentru cine? Când nu am partener, nu pot să fiu fericit? Acest model de gândire naşte foarte multe probleme şi creează foarte multă suferinţă iar pentru mine, fericirea, împlinirea şi bucuria în viaţă a venit când am realizat că o relaţie nu are ca scop să te facă fericit, ci să te facă să evoluezi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul, cel mai nerecunoscator animal de pe pământ! Plin de defecte, mereu dornic de noi orizonturi, cuceritor prin excelenţă, explorator vivace şi cruciat prin definiţie. Asta, până când în sfârşit "cineva" ştie să îl cucerească din interior... e o sămânţă de fericire în fiecare femeie, trebuie doar să-şi găsească cernoziomul în care să poată creşte, înflori, rodii apoi... Când eşti femeie, totul devine mai complicat, mai greu de asimilat, de iertat, de acceptat şi mai ales, de înteles. Câteodată nici ele nu se înţeleg prea bine, ce pretenţii să mai aibă de la bărbaţi? Şi totuşi, ce-ar fi bărbaţii fără femei, ei există cu adevărat doar atunci când sunt în gândurile lor. Nu trăieşte doar pentru a dărui viaţa, femeia vrea să aibă colţul ei de rai, bucăţică de nemurire acolo unde să se simtă ocrotită, iubită, respectată, preţuită. Cumva, sunt părtaşe la modul în care un bărbat ştie să le privească şi mai ales, cinstească în gânduri. Ştiu, există în fiecare acea latură animalică ce vrea să fie hranită. Dar sufletul, el este cel care contează. Pentru că doar iubindu-se cu tot cu rădăcini, vor ştii să dăruiască fructele iubirii bărbaţilor din viaţa lor.

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate nu ştiţi că diseară...

poate nu ştiţi că diseară
vor veni la cină oamenii de ceară
cu trăsuri de apă şi arlechini de lemn
coborând în suflete solemn
să te întrebe ce mai faci
dacă ai învăţat să taci
să vadă ce mai zici
despre cele mari, despre cel mici
despre bani, despre guverne
lumea doarme aşa cum îşi aşterne;
să nu le zici nimic, nu le sta împotrivă
că dacă răzbate cine ştie ce derivă
vântul dinspre fisc, mai bine du-ţi mâna la plisc,
să nu se lase cu colivă!

n-o mai căuta pe doamna ta de pică
a plecat care va să zică
era pe stradă, făcea autostopul
să-şi cunoască şi ea horoscopul
că te-a scos din cărţi dar n-a vrut să-ţi spună
că nu te (mai) aşteaptă nici o veste bună!
iart-o că şi ea a vrut să-ţi facă felul
dacă n-o-ntâlnea pe doamna cu căţelul;
haina este coaja, principal e miezul
ce-ai să faci dacă lipseşte titirezul?
o să dai din mâini fără nici un spor
lozul tău a fost necâştigător!
toate astea par poate superstiţii
dar nu ştii cine sunt ăia fericiţii
care toată viaţa au tras şi trag, şi trag
şi mai şi rag...

poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Păi, da, după cum tocmai ţi-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aş fi renunţat aşa de uşor la el, sub nici o formă, pentru că şi eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiţi aşa la mine? Ai amuţit? Nu spui nimic?! Ţi se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aş fi despărţit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ţi dai seama că Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenţia asupra lui, trezeşte oricui interesul? Aşa s-a întâmplat şi-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaştem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deşi auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător şi inteligent, dar are multe alte calităţi, este tot ceea ce oricine şi-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulţimea de admiratoare care-l înconjurau... Şi nici după atâţia ani n-a renunţat la încercarea de a-ţi câştiga încrederea şi prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ţi se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi aşa şi nu-ţi fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că ştie totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înţeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunţat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deşi nu mi-aş fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunţat, deşi aş fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel şi poate aş fi avut şanse să-l câştig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viaţa lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel şi nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua şansă şi n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost şi cred că nu merită să sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că ştiu, îmi dau seama că şi tu îl iubeşti pe el, chiar dacă nu vrei să recunoşti asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai să poţi! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar ştiu sigur că nu mă înşel! Aşa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, să vorbeşti cu el; atât aşteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deşi nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ţi ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în faţa ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândeşte-te bine.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian simţi cum îl copleşeşte ameţeala; nu s-ar fi aşteptat la asemenea cuvinte de laudă din partea blondului. De obicei, domnul Enka era mai rezervat în a împărţi aprecieri, mai ales fiului său. Lui Lucian nu-i plăcea să fie lăudat, dar din partea blondului, aceste cuvinte erau binevenite, mai ales că în ultimul timp, băiatului i se părea că tatăl său nu ar avea o impresie prea bună despre el; acum avu ocazia să constate că se înşelase, dar nu i se urcă la cap ideea că ar fi un tip perfect, doar pentru că aşa se exprimase acum domnul Enka. Ce mult conta însă părerea blondului pentru el (poate din cauză că până atunci nu-l auzise deloc, spunând nimic de genul acesta despre "Pacifis"). Lucian zâmbi... Blondul era totuşi mândru de el?! Asta era foarte bine! Iar dacă nici Lia n-avea nimic împotriva lui, ce l-ar mai putea indispune? Probabil nimic.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul despre care vorbeşti, nu mi-e duşman. În această viaţa, fiecare îşi face lucrul său. Deocamdată sunt puţini aceia care, făcându-şi lucrul lor, apar tuturor folositori. Iar de cei care făcându-şi treaba lor, dăunează tuturor, e pământul plin. Şi atunci, cum să socotim pe toţi oamenii răi duşmanii noştri? 
A fi om de omenie şi adevărat abrag, nu înseamnă deloc că eşti alungat şi tu fugi. Dimpotrivă, omul bun trebuie să fie el însuşi urmăritor. El urmăreşte răul făcut de oamenii răi şi schimbă acest rău în bine. Dacă nu e aşa, ce rost mai au fugile şi alergările noastre în arta ascunderii şi a dispariţiei. 
Dacă tu ţi-ai propus ca din bezna celor răi, cel puţin pe unul să-l schimbi în bine, atunci pe oamenii răi nu-i mai poţi socoti duşmanii tăi, şi am să-ţi spun de ce. Oamenii răi sunt aproape toţi cei ce alcătuiesc lumea. Dacă pe toţi îi socoteşti duşmanii tăi, atunci de cealaltă parte eşti singur cuc, iar împotriva ta sunt toţi. Şi ei te vor copleşi. Asta-i una. Şi acum ascult-o şi pe a doua. Începi lupta cu omul rău şi să zicem că le vii de hac la o duzină, viaţa însă se înmulţeşte ca iarba şi în locul duzinii apar hoarde întregi, toţi viermii se înmulţesc de colcăie. Se vădeşte că ai sporit şi nu ai mărginit răul.

Chabua Amirejibi în Data Tutashkhia (1975)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe de altă parte, niciun grad posibil de sfinţenie sau de eroism care a fost atins vreodată de vreunul dintre cei mai mari sfinţi nu este dincolo de ce a hotărât El să producă în final în fiecare dintre noi. Lucrarea nu va fi încheiată în viaţa aceasta: dar El vrea să ne ducă la un stadiu cât mai avansat înainte de moarte. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să fim surprinşi dacă avem greutăţi. Când un om se întoarce la Cristos şi pare că îi merge destul de bine (în sensul că unele obiceiuri rele sunt corectate acum), el are deseori sentimentul că ar fi normal ca lucrurile să meargă acum fără probleme. Când vin necazuri – boli, probleme financiare, noi ispite – el este dezamăgit. El are sentimentul că aceste lucruri poate că ar fi fost necesare să-l trezească şi să-l facă să se pocăiască în zilele lui rele de demult; dar de ce acum? Deoarece Dumnezeu îl îmboldeşte acum spre un nivel mai înalt: îl pune în situaţii în care va trebui să fie mult mai curajos sau mai răbdător sau mai iubitor decât a visat vreodată că poate fi. Nouă ni se pare că nu este necesar: dar lucrurile se petrec aşa pentru că noi încă nu avem nici cea mai vagă idee despre lucrul extraordinar pe care vrea El să-l facă din noi.

C.S. Lewis în Creştinismul redus la esenţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare cadou pe care l-am primit în viaţa asta a fost să fiu încurajat când nici eu nu mai credeam în mine, să fiu iubit când inima mea era goală, să fiu iertat când am făcut greşeli de neiertat, să fiu îmbrăţişat când am fost cel mai vulnerabil, să fiu acceptat când eram respingător, să fiu ajutat când nu puteam să apreciez ajutorul primit. De oameni capabili să facă aceste gesturi e nevoie mai mult ca oricând şi pentru că sunt puţini, e nevoie ca fiecare dintre noi să îşi asume măcar o părticică din acestă misiune. Să fim alături de cel de lângă noi nu atunci când ne este nouă cel mai uşor, ci atunci când îi este lui cel mai greu. Fă asta, şi te vei putea numi un om superior.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Milionarii nu mai au nevoie neapărat de mine. Nici cei fericiţi şi nici cei care au dobândit succesul şi sunt perfect mulţumiţi de viaţa lor. Misiunea mea e să lucrez cu cei cărora le e greu. Asta înseamnă că nici mie nu o să îmi fie uşor. Dar decisiv a fost gândul şi sentimentul că poate, prin munca mea, oamenii vor simţi aceeaşi revelaţie pe care am simţit-o şi eu. Acel sentiment extraordinar că deja ai şi eşti totul, doar că va fi nevoie de ceva timp ca să începi să şi materializezi în lumea fizică comoara ce deja se află în tine. Acesta este cadoul pe care dacă îl pot da oamenilor, vreau să fac asta cât trăiesc. Să ştii că deja totul e în tine, că nu e nevoie să te stresezi şi grăbeşti. Lasă tot trecutul în urmă. Defineşte visurile, obiectivele şi dorinţele. Stabileşte de asemenea clar ce anume nu mai vrei să trăieşti, ce vrei să nu se mai regăsească niciodată în viaţa ta. Şi apoi începe să munceşti. Imaginează-ţi că în această viaţă poţi avea totul. Şi nu la sfârşitul vieţii ci în 5-10 ani de acum. Orice vârstă ai, sigur mai trăieşti 10-20-30-40 de ani. Merită să investeşti 5 ani ca tot restul vieţii să fie dincolo de tot ce îţi poţi imagina? Să îţi dezvolţi personalitatea, să fii, să te simţi şi să ai totul? E asta o miză pentru care merită să rişti totul?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-şi dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpşorul ei bălai, delicat? Nu-şi dădea seama! Ce o determinase oare să-i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulţi... Cum să-i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepţia înălţimii? Să-l aştepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai uşor, la bordul navei, să aştepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aştepte, când în jurul ei erau atâţia alţi băieţi tineri, chipeşi, poate mai atrăgători decât el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul fanteziei

Trupul nu va mai începe nimic. Atingându-i globurile ochilor,
poţi simţi că până şi o movilă de pământ este mai vie,
că nici pământul, chiar în zori, nu-i atât de tăcut.
Iar un cadavru nu este decât rămăşiţa unor prea multe treziri.

Noi avem doar acestă putere: de-a începe
fiecare zi a vieţii – înaintea pământului,
sub cerul tăcut – în aşteptarea unei treziri.
Rămâi uimit văzând în zori atâta trudă;
prin trezirea în trezire se face o muncă.
Dar noi trăim doar pentru a ne înfiora
de ceea ce trebuie să facem şi pentru a trezi încă o dată ţărâna.
Asta se întâmplă din când în când.
Apoi totul se linişteşte, împreună cu noi.

Dacă la atingerea acelui chip mâna n-ar tremura –
dacă mâna vie s-ar simţi plină de viaţă atingând acea mână –
dacă-i adevărat că răceala aceea e doar răceala
pământului, îngheţat în zori,
poate ar exista o trezire, iar lucrurile amorţite-n tăcerea
zorilor de zi vor vorbi din nou. Dar mâna mea
tremură, iar din toate lucrurile care există se aseamănă c-o mână
care nu se mişcă.

Alte dăţi, trezirea în zorii zilei
era o durere seacă, o lacrimă de lumină,
o eliberare. Cuvântul, meschin,
al pământului a fost vesel doar pentru un scurt moment; apoi
a muri însemna reîntoarcere acolo. Acum, trupul în aşteptare
e ceea ce-a rămas după prea multe treziri; nu va reveni pe pământ.
Ele nici măcar nu pomenesc despre asta, buzele încremenite.

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!