Har de părinte

N-am să ştiu, de vreodată ai dat lacrimă... în gând-
la amintire din vremi, de altădată- nici când.
De-ai luat timp, să-ţi revezi, început de copil
cu zulufii în vânt, stând desculţ, c-un mobil
cu roţi de lemn, luat cadou, de părinţi... of, săraci;
ce-au lăsat de la ei, să-şi ia grâne-n desagi...
Ce-ţi privesc, cu mult drag, turuitu-ţi din gură-
cum motorul- prin colbul, numit bătătură.
Îşi iau timp pentru tine- devenitul lor cult-
ca să-i bucuri de bine; cel pierdut, de demult.
Fericiţi, ne avuţii, de pe uliţa în sat...
ce-au căsuţă-n paiantă şi servici pe la stat.

Film, apoi se derulă. Oh... la şcoală te duci,
îmbrăcat cu tot nou, şi-n pantofi, nu papuci...
să fii în rând, cu ceilalţi, tu, speranţa de mâine;
să-i întreci, ce n-au fost, niciodată. Să ai pâine
uşoară, doar ţie-ţi, căci de ei, nu-s nevoi;
vor trăi doar din vis, până-n lumea de-apoi.
De al lor gând, să n-ai griji. Vor, să fii fericit,
sănătos, cu bani mulţi şi cu faimă... vestit.
Doar să uiţi de- amintiri- că n-ai bani, ca să pierzi-
vorbe lor, să trimiţi, sau să vii, ca să-i vezi!
Stau, în seară, întinşi, pe sofa, făcut pat;
mobilă ce-ai trimis, din restantul schimbat...
Şi cu lacrimi în ochi şi sclipiri de visare,
se tot uită, la poze- de eşti mic, sau eşti mare-
în odaia, cu cruce şi cu candelă, arzând...
şi cu poza-ţi icoană, în locul, de sfânt.

În cel timp, ce tu stai, şi-n oraş de lumini,
La nou fiu, cu prieteni... paharul închini.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu premeditare

V-au strâns aleşii asasini şi v-au dat foc,
V-au otrăvit cu dioxid, să fie ei
Mai bine oxigenaţi, hapsânii derbedei
Şi, nici răniţi nu vă mai lasă trai, deloc.

V-ascund printre spelunci, zise spitale,
Cu pumn în piept bătându-se eroi,
Se lăudând de grija voastră, în timp ce voi
Tot mai mulţi, mulţi, ne lăsaţi dor şi jale.

Ei stau pe sticle să vă mintă într-una
Că vă iubesc şi suferă profund,
Dar nu vor decât sacrificiul vostru sfânt,
Să se arate, că vă vor fi ei... Fortuna.

Mulţimi din voi, ce-aţi lăsat testament, vă plâng
Cu adevărat şi vă vreau steag, să închine
Un sacrificiu nedorit, da-nspre mai bine
Să fie ţării, din dureri ce inimi frâng.

E un întreg complot în a mea ţară,
Să-i ia popor, s-o vândă la mezat
Şi bani să-şi pună peste cei ce-au din furat...
Să-şi facă Statul lor, fără de noi, cu noi afară.

E-o hoardă sumbră de inculţi jefuitori
Ce-au tată, mamă, sunt călăii pe stil nou,
Cu toţii o horă ce se învârte, un rulou
Doar dintre ai lor, se promovând nemuritori.

E încă timp, că suntem mulţi, să-i dăm afară,
Spălaţi la alb, ca nu cumva să infecteze
Pe cei din jur, să nu-şi înalţe iar metereze...
Să-i demascăm că-s un pericol, să dăm sfoară...

Premeditat sunt vinovaţi... ce neam ne-omoară!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atentat la popor

Azi ţara mea a pierdut popor,
de azi noapte condamnat la moarte
de-o haită de tâlhari aparte...
ce vor ca tot să fie al lor!?

Şi haita toată îs infractori
ce prin minciuni i-a tot promis
poporului un trai de vis...
Mascaţi oneşti, din ce-s... orori!

Demult s-au adunat partid
scursuri abjecte de bandiţi
din nespălaţi, în preamăriţi
crescând... cum hoitu' umflat, putrid!

Toţi fără carte, huligani,
sau diplomaţi prin alţi parşivi
la fel de lepre... inventivi
şi-au reclădit moral... pe bani!...

... Bani luaţi din gura celor mulţi,
săraci, muncind din noapte-n noapte,
cei caşti, oneşti, cu multă carte
să ţină leneşii cu burţi?!?

Ciuma, cum mâzga, a invadat
tot Statul, demn de al său neam,
înhămând naţie cu ham,
s-o ducă-n hăţ... către mezat?!

Sunt spuma supei, de-aruncat,
mizeria, necomestibil,
sunt hoarda, sursa de oribil...
ce ne vor moarte... lor, regat!?

Ne-au făcut legi, făr' să dea seamă,
să fure ei nestingheriţi!
Cu barda au dat în necăjiţi,
să n-avem drept la ţara mamă!!!

Ne vor pe toţi, ca mine, afară,
să fie numai ei în hotar.
Pământul, patriei, de dar
şi-l vor doar lor... Bestia, fiară!!!

Câţi "proşti" om fi, cum ne cred ei,
dar mulţi, mai mulţi suntem şi, buni
să strângem cloaca de nebuni...
Să întemniţăm pe derbedei!!!

Cât încă avem patriotism,
mai ne iubim copii, părinţi,
să ne-adunăm şi muşchi şi minţi...
să jugulăm hoţi, cretinism!!!

Oh, Doamne, dă-ne Tu putere
s-aruncăm ochelari de cal
şi noi, poporul, ca un val
să nimicim zoaia de himere!!!...

... Să-i punem pe parşivi la zid,
la hoţi să le luăm ce-au furat!!!
Să fim, de ambiţii, dezlegat
popor din nou... El, nou partid!...

... Al celor mulţi, cu cultul legii
crescuţi toţi şapte ani de-acasă,
cât încă, Doamne, avem casă...
să stârpim hienele fărădelegii!

Să-i pedepsim, pentru popor!!!!!!!!

Să-i arză dracii-n iadul lor,
cu averi, să aibă foc s-aţâţe!
Tot neamul lor din lei, în mâţe
să-i îmblânzim... De nu, cu-omor!!!

Că morţii mei, străbuni, o vor,
căci criminalii... nu-s de-ai lor!!!

Of, ţara mea, al meu popor,
oh, drag ce-mi sunt, aş vrea să mor,
protest doar să rămân, un dor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divină

Oriunde gând mi-absoarbe trup
Şi ochi, din trupu-mi, iau lumină,
Eşti numai tu! Timp ce-am, mi-l rup
Să-ţi fac eternul dar... Divină!

În visul zilei te am sor
Şi-n nopţi, lunatic, stau planton
Să-ţi fiu de scut şi eu să mor...
Să te apăr, chiar de rău-i zvon.

Sunt tot un cald fluid, mă curg
De mintea mi te dă adiere.
M-aş face cum pământ în amurg;
Să mă arzi, soare, de plăcere!

Doar rază de ţi-ai îndrepta
Din mijlocul caldului iris,
Pe veci aprins m-aş aluma...
Mi-ai fi eternul, din vis... Vis!

De ce oare exişti, din cine
Te-ai pogorât ca o cometă
Şi cum de eşti al lumii bine
Doar tu... şi singura-n planetă?

Mă rog la îngeri să-ţi păzească
Sufletul şi timp să-ţi ţină
În puful lor; să nu-l rănească
Nici secole trecând... Divină!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între meridiane

Pe ţarina, meleag natal, când vii să stai,
Căci o visai cu gând copil, sau tânăr
Şi nu-i ce-a fost; nu ţi-e la cap, un umăr...
Nu poţi fi doar o ţintă, să tot dai!

Şi întors, în lumea largă acceptat,
Aşa cum eşti, cu tot, cu tarele etniei,
Revii –căutat, ştii- doritul meseriei;
Măcar eşti roata lipsă, din mers, neşchiopătat!

Doar gândul, iar himeră, îţi tot spune
În zile de amurg, cu altă, altă boltă,
Că suflet ţi-ar mai cere din nou, o altă voltă
Şi dor, uituc de toate, stupidul, te răpune?!

Iar vis, ca orice vis, îl crezi un schimbător
Şi laşi un zi de zi, câştig, amici leali,
Zburând cu minţi zălud, spre paria reali,
Din ţara, toată rană, ce-şi fură viitor...

Şi nu găseşti, iar, cine să-ţi fie ascultare,
Că nu-i decât mocirlă piscina de înot
Şi furtul de căciulă, cu mâna pân' la cot...
Nu e, decât narcisic, o rută... ci cărare!

Revii scârbit de tine, te pipăind ce eşti
Şi-ţi juri, a câta oară, doar logică să fii,
Îmbrăţişând pe-ai tăi şi alţi ferici, că vii
În ţara ce te aşteaptă; doar tu să o primeşti!?!

... Uitând de măscăricii, din naştere... prosteşti!!!

PS
Când ţară n-are grijă de mine, individ
Şi Stat de vorbe goale, ce tot eu ţin, mă fură,
Iar un popor, ce-şi zice că e, e-o făcătură,
Căci se complace, vrea, să-i vină rând rapid
Şi "lui" să-i fie sus, la rându-i, să jupoaie...
Refuz, ca un berbec, să-i fiu în turmă... oaie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am trezit

din nou neştiind cum au dat
de ritualul castelelor
prăbuşite în uitare sub vânturi
şi ploi şi vijelii atomo
electrice descărcate de idioţi
nici nu mai ştiu cât am stat
în somn în visare în aşteptare
poate câteva sute de ani
oamenii au început să zboare
din nou fără frică în tovărăşie
acum sunt în aparate de metal
nu mai au strălucirea în ochi
este un fel de pedeapsă
pentru fiecare suflet
râsul lor e neruşinat şi arogant
toţi dorm în castele înalte
de sticlă de oţel de beton
mai înalte decât piramidele
nu folosesc telepatia pentru a vorbi
între ei folosesc obiecte
se înmulţesc se bat cu arme care scot
flăcări peste tot
trebuie să le arăt ce-au pierdut
ce-au câştigat şi să-i pedepsesc
mă voi strecura în gândul lor
în sufletul lor
o să-i fac nefericiţi
îi voi îndemna să se ucidă
se vor extermina singuri
au în adn ticăloşia
o să profit de ea
sunt cruzi şi jalnici
vor rămâne primitivi în vecii vecilor
am fost trezit să distrug
tot ce e viu şi biped

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfătoşi prieteni

Ca la bătrâni, dacă nu-i ai
Să-i cumperi, că oricum te costă!...
Şi pe nevastă s-o faci fostă
Şi de nu au, tu să le dai?!?

Veşnic prezenţi în a da sfaturi
Nu-şi fac din rezultat probleme,
Că la eşec n-au de ce geme;
Singur te cureţi de rahaturi!

Nici pentru bani nu-ţi sunt credit
Că tot ei au mereu nevoie
Să-i ţii nătângule dom' Goe...
Din ei să-ţi facă un audit!

De vrei să-ţi iei maşină nouă
De lux, cu şarm decapotabil;
"E cum de n-ai indispensabil
Pe ploaie, iarna sau pe rouă"!?

Poţi tot să spui; n-ai bani, ţi-e rău,
De-n urmă eşti cu minte, rate...
Răspuns e; "dacă-i sănătate
E şi spital, e şi bulău"!?

De-ţi sunt şi la servici, colegi,
Te poţi baza că-ţi pun o pilă
La şefi; că tot le plângi de milă
Şi-i lauzi... Ei te rad, nu-s blegi!

Aşa că ţine-te de gură
Până şi dinţi de ţi-or cădea;
Că de lătrat e vreo căţea
Sfătoasă... şi de muşcătură!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinţi să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simţi paşii lor ca pe-o dulce povară -
Paşi pierduţi în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieţi răvăşite, paşii singuri şi grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii şi ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinţii să plângă?!
Ei au plâns viaţa toată şi-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greşit un părinte?
Ce-a greşit mama, tata? Vă aduceţi aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să laşi
Şi să pleci la cafea şi ţigări în oraş?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la tristeţe?
Au făcut sacrificii şi de ei au uitat...
Cu ce drept le semnaţi condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt trişti sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieţii-nainte
Şi durere şi plâns, dar şi griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu ştiu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneţi copii,
Cât aveţi un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer şi în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi şi vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că aşa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Şi-au vegheat zi şi noapte printre sute de ploi.
Cu speranţe şi rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinţi nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinţi şi copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnaţi părinţii,
Când chiar şi ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugaţi mai bine îngerii şi sfinţii
Să le lumine drumul întinat!
Întindeţi-le mâna cu iubire
Şi daţi putere! Paşii obosiţi,
Să îşi găsească forţă-n paşii voştri.
Doar asta îi va face fericiţi.
Părinţii-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veşnic pronie cerească...
Şi dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poli... tic-uri

Ce extaz novator moşteniţi din "politici"?
Pragmatism e, de fapte, ori deliru-n idei?
Cum un ieftin spectacol îl plătiţi ca fanatici;
Când tot voi sunteţi gluma, cât şi sursa... de lei!?

Care-i baza de calcul, dacă nu-i axiomă?
Cine-i face mai buni, mai deştepţi, creatori?
Care-i şcoala, sau ştiinţa; vorbitori fără noimă?
Cum pot ei să conducă; fără a fi... conductori?

Cine plata o face, pentru timpuri pierdute
În palavre, de-a spune, doar la alţii să facă?
Cum de ştiu spovedanii-n testări, ne avute?
Căci la muncă-s doar vorbe, claca lor e să... tacă.

Sunt cu sutele, mii, îmbrăcaţi peste poate.
Se aplaudă singuri, din cântări îşi fac imnuri.
Stau cu luni, spilcuiţi, purtători de cravate,
Înjurându-se într-una; confundând, ţel cu... şpiluri.

Nu îi doare de alţii, doar ai lor au "spitale"...
Nu de leacuri e vorba, căci în ele sunt neamuri,
Ce conduc peste tot. Pentru voi, sunt parale
Pentru şpăgi şi injurii. Şi plecări reci, traşi de hamuri.

N-au nimic din părinţi, sau câştig din breslaş.
S-au ajuns prin minciuni ticluite-n cuvinte.
Doar împart ce trimite-ţi şi când ceri, fug în laş!
Nu întreba ce-a promis, căci oricum, tot te minte.

Şi de bani şi de vise... onirisme promise!
Tu, ce tragi, ca să faci zi de zi, cu efort,
Ei împart tot "en gros"; ţie îţi dau ceva fise...
Telefon să plăteşti; să-i anunţi... de eşti mort.

Şi te îndeamnă,- frumoşi, căci stau zilnic, sunt sticlă,
Toţi curaţi, impecabili, în maşini fumurii-
Să pui deget pe foaie, să-i alegi,"tembelică";
Că te vinzi să munceşti pentru ei... nu copii!?

Ne înţeles este omul, ce-a învăţat tot prin ştiinţă
Să devină în priceperi, mândru, totul să facă.
Nu relicvă de slugă, acceptând neputinţă;
Când putea să-şi conducă, singur, ţara ce-i dată.

Nici nu ştii- ce uşor e să-ţi pui învăţatul
Cel din şcoli ce-ai tocit şi-i plătit de părinţi-
Să produci colectiv, tu să fii acceptatul...
Să te dai celor mulţi, să-i ajuţi, nu să-i minţi.

Doar voinţa lipseşte, ori curajul minor
De vorbit împreună, cei cu şcoli... şi cinstiţi.
Să produceţi schimbări- cu efectul major
Material şi moral- în fericiţi, şi plătiţi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazier

E timp să-mi fac bilanţ de-o escapadă
De fapte ce-am produs şi-am fost pricină;
Să văd obiectiv de-am fost de vină
Şi dacă "acasă", îi mai pot spune... "Ţară dragă"?

Întâi avutul, ipocrit la cei ce l-au,
S-a dus, mi s-a luat... "japcă" încet-încet
De-un co-popor ce l-am pierdut de înţelept...
Cu-atât mai mult, cu cât venisem ca să dau!

Mi-am risipit economii prin primării
Sponsorizând lingăi parşivi cu râs sarcastic,
Mă pedepsind că nu-mi dau suflet!?... Drastic
Punând străbunii-mi inventar... cu sforării.

Mi-au luat şi bruma ce-mi rămase-un colţ de ţarnă
Căci grosu-i luat şi-i dedesubt la zeci de blocuri,
-Falsificând ce-au numărat "public", ca ale lor stocuri-
Ce din părinţi le-aveam... S-au dus pe goarnă!

Maşinile mi-au spart, le-au făcut rable,
Ce-am construit mi-au luat în schimb, dezdăunare;
Că trebuia mai mult să pun şi-n răzbunare
Şi judecăţile-am pierdut... N-am dat "parale"!?

Sunt un ratat în ochii lor că după o viaţă
N-am nici cât alţii au făcut în trei luni;
Să-i sparg afară pe străini!?... Nu-s printre buni!...
Nici diplome de-o lună n-am... Nu-s dur de gheaţă!?

Toţi ce m-au frânt, m-au mărunţit, mi-au luat avut,
Sunt protejaţi că-mpart ce au, ce nu-i al lor!?
Eu sunt doar cont de cheltuieli... Nu-s "autor",
Că n-am pus mâna... Deci rămân "necunoscut"!

Am un câştig căci stresul mult şi vise sparte
Aduc aminte de uman ce-l am, mi-e boală
De prea mult bine-ntors în rău; că nicio şcoală
Nu-mi dă câştig, căci se prescrie... nedreptate?!

Deci mi-ar rămâne decât rugi, fără de mistic,
Numai că popii ieri mi-au spus "n-ai loc de veci
De nu ne dai...!", c-aşa se-mparte, să petreci
Precum Iisus, ce-l proslăvesc... eufemistic!?...

Dosar curat cred c-am, deci pot să cer
Un pic de suflet din ce nu-i, ce-a mai rămas
Din plus cu minus... De nu ţeasta-mi las la ras,
Că oricum golită-i... N-am măcar nici cazier!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să spui dragoste prin şoapte

Cuib de buhă, strop de noapte,
Mângâiere, somnul lin,
Te-am iubit încet, în şoapte,
Foarte mult, dar ce puţin

Ne cânta un blues, surdină,
Vibrau pomii împrejur,
Tu nu ştii, n-ai nici o vină,
Eşti doar suflet cald şi pur

Şi-n izvorul tău de lacrimi
Am găsit albastrul clar,
Rătăcit de vers, de patimi,
L-ai dat altora în dar

Peste timp, peste hotare,
Ai pierdut din tine gând,
Acum un oftat te doare
Când se naşte tremurând

Ochii tăi, lumini aprinse,
Pământeşte de frumoşi,
Să mi-i dai să-i duc în vise
Printre rockeri eschimoşi

Şi din toate câte-n lume,
Te aleg pentru un timp,
Să-mi fii tu ceva anume,
Eu să-ţi fiu drum spre Olimp

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un suflet

Sunt lângă poartă, doar treceam aşa-ntr-o doară.
Îi văd pe-ai tăi şi tot speram să ieşi afară,
Că nu mă plac şi tot le-am spus că ţin la tine
Şi te-aşteptam pe unde treci, dar nimeni vine.

Pândesc la colţ de strada ta, sunt de cu zori
De-atâtea griji ce îţi tot port, de peţitori
Ce te-ar fi luat să-ţi facă rău, doar să te-mbie...
Că nu-s ca mine, trup şi suflet, să te ţie.

Alerg aşa că tot fac rondul meu de cursă
Şi-aştept ascuns dup-un copac cu mintea strânsă
S-apari ca vis -de n-ai concediu- la servici
Şi de întârzii, să îi mint c-ai copii mici.

Am şi ajuns, sunt într-un suflet lângă ceas
Că ştiu că treci şi-s mulţi, eşti una, nu te las;
Că-s pierde vară cu maşini şi plini de bani
Şi numai eu pot să te apăr de duşmani.

Nici telefon nu pot să dau, s-a dus cartelă
De-atât sunat şi-s ud, mă plouă, n-am umbrelă...
Se uită lumea că-s pe bancă zgribulit
Şi nu mă doare, că nu-i văd... Nu te-am zărit!

Mă uit cu jind după oricine te cunoaşte,
Sfârşit întreb de te-au văzut de după Paşte
Şi să te sune să le spui de pleci la mare,
C-aveai bagaje... Te-au văzut din întâmplare!

Pe seară am luat toate terasele la rând,
Spunând la toţi ce mă cunosc că-s doar trecând.
Şi magazinele ce frecventai le-am vizitat...
Răspuns le-am dat că ne-am pierdut... de-au întrebat?!

Târziu în noapte, dup-o tură mă reîntorc
Şi nu adorm, planuri am multe, gându-mi storc
Cu ce să-ncep; să fac colectă pentru pâine?...
Să fiu la chioşc, de unde cumperi... pentru mâine!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

Şi n-ai să ştii cum este s-o iubeşti
De n-ai să-i iei cu buzele aroma,
Pe trupul ei, uşor, să poposeşti,
Să-i memorezi pentru vecie forma.

Şi n-ai să ştii nicicând dacă vibrează,
Nici cum arată plină de dorinţi,
N-ai să-i auzi suspinul când oftează
Şi când ajunge până sus, la sfinţi.

Ţi-e teamă de puterea ce-o emană,
De focul ce-i mocneşte-n măruntaie
Şi fugi făr-a băga de seamă
C-alergi desculţ prin fulgere şi ploaie.

Te temi să o auzi cum clocoteşte,
Cât de fierbinte-i poate fi iubirea
Şi iarăşi te-ai purtat prosteşte,
I-ai dat în schimb tăcerea şi mâhnirea.

Nu eşti făcut să fii tu alchimistul,
Să o topeşti când o îmbrăţişezi,
S-o modelezi cum vrei, să fii artistul,
Să faci din ea ce numai tu visezi.

Deci, n-ai să ştii cum poate să se piardă
În braţele adevărate de bărbat,
Din ochi o lacrimă să-i cadă
De fericire..., căci n-ai încercat!

poezie de Florentina Mitrică (31 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă şleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Şi care pot pe neam înfrânge!

Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......

Mă tem şi de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le ştiu hidosul gând,
Nu-i ştiu pe ce orgii îs stând
Şi când pot răbufni-n paradă!?

Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai ştii de "TU"!

Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Şi, zâmbet poate fi netot!

Mă tem că drept, se minte strâmb
Şi, prostul trece de deştept...
Şi-s aşa mulţi, să-i iau în piept...
Şi ei în piept mi-nfig carâmb!

Mă tem că tot ce-am câştigat
Din toţi de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Şi sânge n-am, l-am tot vărsat!

Mă tem pentru că eu n-am gură,
Şansa să ţipe, ce-au tot hoţii...
Şi mi-au luat vis şi, eu, nepoţii
N-o s-avem nici de bătătură!

Mă tem până şi de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilenţă,
Sau gaură-i inteligenţă...
Ori, sunt şi ei, tot derbedei?!

Mă tem, mă tem chiar şi de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greşit şi eu şi, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!

Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur şi, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Şi Drac, să-i pescuiesc în plasă!...

Pân' n-or mai şti de ei, de casă!
Că oricum sunt morţi şi, groapa-i rasă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul

O formă de metabolism bazal,
Ce prin noroc e involuntar,
Se aplică în stadiul planetar...
E, zi de nopţi, e universal.

E-o pierdere-n volum de viaţă,
E-un paradox de viu câştig,
E timp, din timp, ce-ai stat covrig
În pântecele... start de aţă.

E-o descărcare de sublim
Cu eroi mascaţi cu alte feţe;
Fiori uitaţi, pot să te îngheţe...
E-un thriller maxim, e un film.

E odihna sufletului, minţii;
Ce pierzi din zi, trăieşti în noapte,
N-ai ochi, nu-s vorbe, nu sunt şoapte...
E SOMNUL... ce-au etern părinţii.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune... de câine

Într-o vară caldă, stând pe-un mal de maidan,
Gândul dus către dor, suflet prins de alean,
Evadat dintr-un timp şi-un oraş de lumini,
Visul tot mă purta; spre amintiri... despre câini.
Nu din cei ce din trup, viaţă, îţi muşcă cu zel;
Ci înspre blândul prieten, credinciosul căţel.
Figurant din legenda copilului ţânc,
Ce juca altădată, rol, prin colbul ce plâng...
Şi uite aşa, în mers tiptil, la mirosul de pâine,
Apăru, ce visam lângă mine... un câine.
Arătare osoasă, prea lunganul pitic,
Întreba din sprâncene; " am să-l bat, sau îi zic
Să mă lase în contemplu, că n-am timp de căţei,
Şi că lumea e plină... de rău, fără ei?!"
Capul mare, la corp, de cioban păzitor,
Stă împrejur cu ochi umed şi bun răbdător.
Ori din milă, ori memorie la cei duşi în pământ,
Dau o coajă din pâine, la bietul flămând.
El se apropie în frică, cu ochii mai vii,
Ce-mi dau tremur de suflet, la gând de copii,
Ce-i lăsaţi peste ape, aşteptând să revin;
Ce nu-i ştiu ce vor face, poate bine sau chin?
Şi mă las pradă "javrei"cu ochi de uman,
Şi copil-l iau acasă, înspre spusul alean.
Şi e mic şi e tânăr-bătrân, înţeleptul,
Ce se gudură, ştiind că-mi acoperă pieptul...
Şi miroase, că-i prost, nu cunoaşte şampoane;
Mama sa este nimeni, nu i-a dat milioane.
Şi uite aşa, slab de carne, împlinit doar de bun,
Mă cunoaşte ce simt şi ce am ca stăpân.
N-am ai spune, cum alţii o cer, cum că vreu;
Sau să fac vreo dovadă, că totu-i al meu.

Şi prieteni, încet... pe vecie, în spre mâine,
Reciproc ne susţinem, în lumea... de câine.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
şi-n jur e doar o aparenţă de viaţă, irosindu-şi curs
că nu e linie de finiş, nu se câştigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.

N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reuşit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toţi ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"

Şi-un Univers, în amfiteatru va privi la câştig etern,
ştiind, el veşnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
şi, ca spectacol tot sfârşeşte lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.

Parcă văd totul peste timp, când însăşi timpul va dispare
şi niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...

Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad

Cererea este uriaşă, deci sunt foarte mulţi pe un loc,
locul unde se arde... fiecare
într-o smoliciune de trupuri cu limbile lungi,
mai ales cu cât sunt mai negri...
toţi păziţi de-alţii cu furci,
ca să-i prindă pe cei ce sar rândul, de zboară
din dansul ce tot ţine într-o horă, într-una, un fel de erotic de joc
pe parale murdare
şi unde-i tot o frecare între toţi, dezgoliţi, de sar fulgi...
Toţi cu afişe pe frunţi, unde scrie c-au tot... Sunt "integri"!...

... iar muzica-i tot drăcescul de ritm, un fel de rap
mai mult vorbă goală,
cu povestea cu capra... să moară, o manel... iadă
şi-i coadă la înfipt...
din sărut se înmulţesc,
că-i un lins reciproc printre fese, în spate, sau faţă... nu scap
nici eu, ce doar am ajuns, că e liber să intre cu tot, cu coada cea lungă, poznaşă
şi chiar de plâng toţi de durere... de toi, să nu scadă...
sunt tot mângâiat să-i mai las tot mai fript
şi în genunchi dive scumpe, în scris sau oral, mulţumesc...

... când, se strigă, cu toţii se ştiu, se cunosc, s-ar cunoaşte,
c-au braţe deschise să ia... să cuprindă
îşi dau tot, suflet vând...
că nu e, nu se vede, nu costă
şi femei şi le lasă, le dau după un timp, plictisiţi,
se ciocnesc în orice zi între ouă, ca-n Paşte,
întind mâna s-apuce, că ştiu doar să prindă
ce e nou, doar stau rând,
îşi împrumută ce-a... fostă...
şi tot, ce-au mai luat -de se dă- să ţin, eu, loc, la... iubiţi.
Fugi satană, că lasă, n-o să-i las... neplătiţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groparul

Merge târâş prin viaţă
Cu inima de gheaţă
Plecat înspre mormânt...
Se irosind săpând.

Din şale se îndoaie
De e năduf, e ploaie,
Sau ger năprasnic este...
De clopot dă de veste.

Nici nu mai are lacrimi
Şi sărbători, nici patimi
Ce varsă în sudoare
La fel la orişicare.

Din palmele bătute
Şi sforile ţinute
Îşi încropeşte pâine
De-un trai de azi pe mâine.

Ar avea rugăminţi
Dar i s-au dus părinţi;
Îs doar popi de-o sudalmă,
Partaj de bani... de-o palmă.

A fost pe rând plugar
Şi dascăl de altar,
Dar rangul l-a pierdut;
Popii n-a dat ce-a vrut.

Câştigă din pomană
Colac, colivă, o slană
Şi ţuică, că-i sleit...
Vreun vin de mult acrit.

Stă printre cruci, aghiasmă,
Tămâia i-e mireasmă,
Se-ngroapă printre flori
Trup-suflet, mii de ori.

Şi-i tânăr... Tot nu ştie
Când timpul o să-i vie...
Şi-a săpat singur groapă
... Căci n-are bani de sapă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rupere... Renaştere

Da. Nu. Poate. Nu ştiu...
Nu ştiu ce urma... e clar!
Doar că mi-e permanentă foame,
Şi simt în inimă amar...

Nu. Poate. Sau... nu ştii...
Ce simţi, ce cauţi sau ce vrei...!
Mie mi-e tot mai greu s-aştept,
"La revedere" să-i spui ei...

Nu ştiu, nu ştii, nimeni nu ştie...
Nici ce va fi, nici cum... de ce...!
Tot ce doresc? Să vii la uşă...
Să mă revezi... să vezi cum e!

Da. Nu. Nu ştiu. Poate...
Aşa o fi scris din Lumini.
Ştiu doar că te doresc în toate,
Şi n-a fost scris să fim străini!

Las-o din suflet să îţi plece!
Dă-i drumul să-şi înceapă zborul...
Tot ce-ai trăit, a fost... Treci peste!
Vino spre mine... îţi plânge dorul!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contribuiţi ca mine sau... Demagogia

Sunt convins, neclintit, că deţin adevărul,
Că doar alţii greşesc! Nu eu sunt - dintre acei
Ce-şi permit cu emfază a declara că "popooorul"
Asta vrea- să stau leneş; bani să iau... ca şi ei.

Din puţin în puţin, dând încoace şi-n colo,
Mi-am făcut un renume- că relaţii deţin-
Pe estrade strigând "Românieeee", în tremolo...
"Naţiuneee te adorrr"; pe aleşi... nu minţim.

Din măruntul de ieri, cu răbdare, tupeu,
Mi-am clădit un regat, dar modest, 5 hectare,
Cu palate ca-n Dallas, "swimming pool", şemineu,
Cu Ferrari şi Jeep; nu doar eu... fiecare.

Şi copiii şi ei sunt deştepţi, peste poate.
Nici nu merg pe la şcoli, ei ştiu tot pe de rost,
Mult mai mult, decât cei ce-au făcut facultate
Pe la Stat, sau cu burse; nu ca ai mei... contra cost!

Şi soţia e bine, tot cu lucrul la "Stat"
Nu ca altele, slabe, doar cu ştiinţa de carte...
Ci cu un plic, telefoane şi-i concurs câştigat,
Toată lumea e Ok; fiecare are... parte.

Şi contracte, salarii, premieri, ce curg râu,
Totul merge prin gropi, dar nu asta contează.
Avionul e în aer, iahtul nu pune grâu,
Toţi aleşii îs ferice; şi românul... visează

Nici guvern nu contează, toţi sunt unşi sau sunt fâţe.
Dacă-i criză, cu barda ei taie în sărac...
Căci planeta e a lor, nu e loc de maimuţe,
Suntem toţi solidari; să-i primim... la conac.

Toţi ne facem că vrem, un mai bine, la Ţară,
Şi ţipăm pe ecrane, sau pe străzi, pe estrade,
Că ceilalţi sunt de vină, şi la rând ei să ceară,
Cum şi noi am cerut; şi să înveţe... să prade.

Căci oricum, totu-i roată, ce se învârte în sus.
Astăzi eu, mâine ei pe felie, lucrăm.
Bogăţii încă sunt şi la bancă de pus.
Europa dă bani; şi cu ei... vă îngropăm.

Şi nici griji să n-aveţi- căci suntem credincioşi-
De biserici, noi ctitori, ciugulim bani să dăm.
Pe la slujbe, de Paşti, de Crăciun, toţi frumoşi
Mergem rugi ca să punem; şi între noi... ne pupăm.

Şi ăsta este portretul reuşitei de-acum;
În icoane să credeţi şi-n scandal ca ţiganii.
Vă închinaţi la politici ce iubiţi orişicum!
Revoluţia, libertatea v-a dat; noi luăm... banii

Totul e alegorie, ce-am descris, presupusul
Cu ţel pur de trezire, de popor... adormitul.
Dar, schimbând din politic în profesii condusul,
Specialist programaţi! El repară;... greşitul.

Şcoală, limbă, cultură, onoare, morală-
Ce-s acum derizorii, de hoţii perimate-
Etaloane au în mii de şcoliţi, şi nu fală;
Ţara, ei nu v-o fură... doar v-o pun iar pe roate.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!