Sfătoşi prieteni

Ca la bătrâni, dacă nu-i ai
Să-i cumperi, că oricum te costă!...
Şi pe nevastă s-o faci fostă
Şi de nu au, tu să le dai?!?

Veşnic prezenţi în a da sfaturi
Nu-şi fac din rezultat probleme,
Că la eşec n-au de ce geme;
Singur te cureţi de rahaturi!

Nici pentru bani nu-ţi sunt credit
Că tot ei au mereu nevoie
Să-i ţii nătângule dom' Goe...
Din ei să-ţi facă un audit!

De vrei să-ţi iei maşină nouă
De lux, cu şarm decapotabil;
"E cum de n-ai indispensabil
Pe ploaie, iarna sau pe rouă"!?

Poţi tot să spui; n-ai bani, ţi-e rău,
De-n urmă eşti cu minte, rate...
Răspuns e; "dacă-i sănătate
E şi spital, e şi bulău"!?

De-ţi sunt şi la servici, colegi,
Te poţi baza că-ţi pun o pilă
La şefi; că tot le plângi de milă
Şi-i lauzi... Ei te rad, nu-s blegi!

Aşa că ţine-te de gură
Până şi dinţi de ţi-or cădea;
Că de lătrat e vreo căţea
Sfătoasă... şi de muşcătură!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi sunt...

Eu îţi sunt nebunul
Cerşetor de-aminte,
Să-ţi presare drumul,
Să-l întinzi cuvinte.

Eu îţi sunt soldatul
Ce-ţi păzeşte gânduri.
Eu îţi sunt păcatul
Ce-n ascuns îţi murmuri.

Sunt risipitorul
Ce-ţi culege lacrimi
Să-ţi înece dorul,
Să renaşti din patimi.

Eu îţi sunt duhovnic
Să te spovedeşti.
Veşnicul statornic
Să te-ndrăgosteşti.

Eu îţi sunt păgânul
Ce-ţi ia din păcate.
Eu îţi sunt îngânul
Când îţi cauţi frate.

Îţi sunt vis de vrei,
De mă ţii o noapte
Să m-arunci în zori
Ca pe-un semn de carte.

Îţi sunt tot ce n-ai
Şi n-ai cum să cumperi...
Schimb poţi să mă dai,
Dorul să-ţi astâmperi.

Nici nu mai sunt eu,
M-am pierdut în "tu",
Nu mai sunt al meu...
Eu sunt "da" la "nu".

Îţi sunt zi şi noapte;
Eu îţi sunt uzura,
Scris, cuvinte, şoapte...
Îţi sunt aventura!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutare de popor

... Oare de unde mi se trage neamul prost,
fără mândrie, nici morală, toate-n post,
ţinute exces, nu-n folosinţă în orice zi;
eveniment doar, să se ştie că ar fi...
cum şi proverbul vechi, cu capra, se explică;
de n-o ai tu, e-a altuia, râioasă-i cică,
să o otrăvim, aşa să moară şi stăpân,
că Dumnezeu nu s-a uitat la cine-i bun
şi, chiar de eşti umflat de toate, nu se cade
să te arăţi, cu mâini întinse... rău ţi-ar şade,
nu mai poţi cere vreo pomană să înfuleci,
nici de obraz, cu mort, ce n-ai, nu poţi să-ntuneci,
iară să vrei să ai mai mulţi nu-i o ruşine,
chiar de-ai palat, eşti plin de aur... ia ce-ţi ţine,
lasă-i pe proşti, ce au muncit, să-ţi dea mâncare,
doar tu "stăteai", 'n a lui cuptor, să-i ţii pe-ogoare,
tu, plin de grade şi ei arşi şi-acum, la bani,
ce-i meriţi tu, cu haine gratis, ei ciobani...
e plină ţara de valori, zise elite,
ce şi-azi din vorbe în lozinci sunt poleite,
nu cei cu carte... cei ce-aveau odat' carnete
cu roş' ciocan şi secera de epitete...
ce-ţi ţineau urma, să se ştie tu ce faci,
ei doar contabili la ce zici, să ştii să taci...
tot paraziţi, cum tenia ce-n lung se-ntinde,
să-ţi lase şansa să poţi lua "ceva" merinde...
da-s mulţi prostimea, ce-i hidoasa moştenită
şi-i iar o Mare Adunare, Stat numită;
că-s parlament, guvern, de tineri tot din lepre,
născuţi din ăi ce-au reînnoit moarte carnete!?!...
doar că furat e-acum virtute; ce pârnaie?...
şcoala-i, de azi, să te afirmi cum se jupoaie
şi chiar de tot, se ştie bine, nu e bai,
că neamu' dracu' nu va piere, mai rău, vai,
de încerci să spui că sunt o masă din prostie...
Dar nu mă doare, de vor proşti, aşa să fie!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banul...

E-o infuzie de Satană, în abstract...
Plaga-n sânge, din ochiu-omenirii.
Nu-i respect, nici onoarei, nici firii...
Rezultat devastant, ca impact.

Creator, e vânzării de carne
Nevăzut, cu valenţe de marfă.
El plăteşte, regină sau boarfă...
Trocul, el reuşind să răstoarne.

N-are formă precisă de fel...
Poate-i bronz, este nichel, arginţi,
Chiar şi aur, dolari, sau forinţi...
Etalon-i, doar valoarea din el.

Mulţi trăiesc doar din specula sa,
Se omoară, răpesc, violează.
Unde-i el, tot ce e, trepidează...
Existenţa-i, n-o poţi inversa.

Minţi încinge şi trupuri se vând...
Pic de dau- la cel cere că n-are-
Pot apoi să ia tot, chiar suflare;
Legea junglei umane invocând.

Lanţul este la maxim întins
Şi verigile-s toate ocupate...
Nu e loc, tu să intri ca frate;
Hora, doar între ei au încins.

Au tot ei, clanuri, bănci, companii
Şi se vaită, că-i rău şi tot pierd...
De mai vrei să câştigi, te dezmierd...
Cum, sunt ei ce te ţin... tu n-ai fi.

Şi e simplu să întorci nedreptatea,
Doar să-ţi faci singur tu, un produs...
Să-l dai schimb, celui ce-are în plus
Şi-amândoi câştigaţi... libertatea.

Căci oricum, fără voi, nu se poate,
Sunteţi braţul şi mintea, ce n-au.
V-aţi gândit, de n-aţi fi, ce făceau?
Cine bani producea, bonitate?

Proştii, pot să devină stăpâni,
Cei ce n-au niciun simţ filantropic...
Ei gândesc, că a fi bun, e utopic;
Cei ce-n muncă se vând... sunt nebuni!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui

Să-mi spui de câte ori te pierzi
pe-alei de labirinturi verzi,
întunecate... să-ţi descui
din ceaţă, frigul să-ţi răpui.

Să-mi spui când nimeni nu te-aude
şi-ai vrea să strigi şi lumi sunt surde...
s-alerg, să mă anin de-un cui,
să-ţi fiu icoană, rugi să pui.

Să-mi spui de nu mai poţi să zbori
de prinsă-n mreje... să-ţi tai sfori,
să-nnod în cozi de zmeu, să sui,
să te port fulg de vis oricui.

Să-mi spui când nu mai ai speranţe,
să-ţi compun versuri la romanţe
să-ncânte timp plecat hai-hui
în urmă-ţi... că-i al nimănui.

Să-mi spui de-mpreajmă iar să-ţi fiu
cum voal de păr, miresmi să-ţi ţiu
să nu se-mprăştie nu ştiu cui,
ce nu păstrez, căci alta nu-i.

Să-mi spui în gând -că tot voi şti
de-mi cauţi suflet, dorinţi vii
ce le-am pe veci, dulci, amărui-
de cum eşti tu, să-mi spui, să-mi spui.

Să-mi spui tot ce destin propui
cu dulce glas ce-l ai, să-mi spui,
să-mi spui tot ce nu poţi să spui;
că înger eu îţi sunt, de-mi spui...

Să-mi spui tot ce-ai fi vrut să spui,
să-mi spui ce n-ai spus nimănui,
să mă topeşti de glas ce spui...
Să nici nu fiu, de tu nu-mi spui!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă şleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Şi care pot pe neam înfrânge!

Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......

Mă tem şi de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le ştiu hidosul gând,
Nu-i ştiu pe ce orgii îs stând
Şi când pot răbufni-n paradă!?

Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai ştii de "TU"!

Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Şi, zâmbet poate fi netot!

Mă tem că drept, se minte strâmb
Şi, prostul trece de deştept...
Şi-s aşa mulţi, să-i iau în piept...
Şi ei în piept mi-nfig carâmb!

Mă tem că tot ce-am câştigat
Din toţi de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Şi sânge n-am, l-am tot vărsat!

Mă tem pentru că eu n-am gură,
Şansa să ţipe, ce-au tot hoţii...
Şi mi-au luat vis şi, eu, nepoţii
N-o s-avem nici de bătătură!

Mă tem până şi de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilenţă,
Sau gaură-i inteligenţă...
Ori, sunt şi ei, tot derbedei?!

Mă tem, mă tem chiar şi de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greşit şi eu şi, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!

Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur şi, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Şi Drac, să-i pescuiesc în plasă!...

Pân' n-or mai şti de ei, de casă!
Că oricum sunt morţi şi, groapa-i rasă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestionar, total ex... temporal

Dacă tot ştiu ce-i bine şi-mi vreau mie
Şi tot eu fac ce-mi sunt nevoi şi datorie,
De ce s-aleg pe altul ce nu sunt, nu face,
Şi să-l plătesc, să-mi stea, pe bani... Ei drace?!

Şi de-l aleg, de prost, sau din prostie
Şi apoi mă-nşeală, c-are Stat şi Primărie,
Că-s ale lui, din mă-sa şi din cinste...
De ce-l accept rânjind, cu balele prelinse?...

... Că-l văd făcându-şi laba pe ciolan
-Un altul şi altul, ros din nou, din an în an-
Se îngroşând pe munca mea şi-a mea idee...
Se pretinzând că el mi-e poarta... şi-are cheie?!

Chiar că-s nebun, nu-i nimeni să mă lege,
Că-mi pun în spate un parazit să-mi facă lege,
Să stau cu capu-n jos, să tac chitic...
Că vorba-i el, doar el şi-s eu... nimic...

... Bun doar odată, păcălici la patru ani,
Să-i fac din nou un credit, pentru bani,
Să-l pun pe-un scaun, fără cap; în loc, ştampilă!?...
C-ar fi al meu şi eu al lui... Îl am de pilă?!?...

... De ros de unghii scrijelite-n multă trudă,
Piliri de dinţi să-nghit neamestec, îs paparudă
Îndobitocită, nulă, oarbă, mândră tare;
C-aleg eu cioclul, democrat de înmormântare!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

Şi n-ai să ştii cum este s-o iubeşti
De n-ai să-i iei cu buzele aroma,
Pe trupul ei, uşor, să poposeşti,
Să-i memorezi pentru vecie forma.

Şi n-ai să ştii nicicând dacă vibrează,
Nici cum arată plină de dorinţi,
N-ai să-i auzi suspinul când oftează
Şi când ajunge până sus, la sfinţi.

Ţi-e teamă de puterea ce-o emană,
De focul ce-i mocneşte-n măruntaie
Şi fugi făr-a băga de seamă
C-alergi desculţ prin fulgere şi ploaie.

Te temi să o auzi cum clocoteşte,
Cât de fierbinte-i poate fi iubirea
Şi iarăşi te-ai purtat prosteşte,
I-ai dat în schimb tăcerea şi mâhnirea.

Nu eşti făcut să fii tu alchimistul,
Să o topeşti când o îmbrăţişezi,
S-o modelezi cum vrei, să fii artistul,
Să faci din ea ce numai tu visezi.

Deci, n-ai să ştii cum poate să se piardă
În braţele adevărate de bărbat,
Din ochi o lacrimă să-i cadă
De fericire..., căci n-ai încercat!

poezie de Florentina Mitrică (31 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint...

Îmi place creierul... pane
Cu fosforu-i, ce aprinde un chibrit.
E diferenţa de la geniu, la smintit;
Căci dacă el nu e... nu e nimic.

Îl venerăm cu toţii... "alimentul",
Ce ne menţine, treaz şi productiv,
Ce ne separă bunul, de nociv;
Şi-n reuşite este... instrumentul!

E gelatină pură, de-energie,
Ce-şi schimbă fire în metamorfoză...
Cu ea, creezi mii de poeme, proză;
Îţi-asigură, de-ţi meriţi... efigie!

Tot lui, i se mai spune minte,
Căci adevăr separă, de minciună...
Îţi spune, de alegerea e bună,
Şi lucruri ce le faci; de sunt păcat, sau... sfinte.

Cu el e cert, că poţi să faci un ban...
Îţi spune, start, şi unde să opreşti,
Să nu fi prost, dar nici să nu jigneşti;
Te învaţă să fi drept, sau nu... să fii infam.

El te ridică, sau te pune jos.
Din ochi te învaţă, dacă să clipeşti,
Ca să câştigi ceva, de şmecher eşti;
Să ştii, cum să profiţi, să ai folos.

Cu el te-ajuţi, din mâini cu stil să dai...
Să baţi în ritm, sau să loveşti mai tare...
Să dai plăceri, sau să-ţi păzeşti onoare;
Să furi, de eşti un hoţ... dacă nu ai.

Tot el te-ajută, avantaj să scoţi
Din clinciuri, sau... neprevăzut...
Dintr-un nimic, devii un cunoscut;
Din neajuns, ajungi şi tu, să poţi.

El e cel ce discerne, tot ce vezi;
De-i adevăr, în multul de minciună...
Să nu confunzi, ce-i pe Pământ, cu Lună,
Să afli, dacă trebuie să crezi.

Cu el te naşti, dar zero-i la început.
De nu îi dai exemple, cum să facă
Te lasă baltă; n-o să ai răsplată...
Rămâne nul, cum meciul... ne bătut.

Nimic nu face, dacă nu-i impuls.
Îţi aparţine, să ţi-l creşti treptat...
Să ţi-l educi-în colos nemăsurat;
Să-ţi dea mister, să fii, de nepătruns...

Te învaţă, dacă vrei, cum să conduci.
Îţi poate pune lumea la picioare...
Nu se consumă; imun la ce te doare,
El pe naivi, ţi-arată cum să-i duci.

Dar ştie şi conducere leală,
Dar tot cu scop; să-ţi fie ţie bine.
Căci n-are, niciun gând, pentru oricine...
La el, nu-i diferenţă; sănătos, sau boală.

E partea machivelică din tine...
Aceea, ce n-arată cine eşti.
Te învaţă să câştigi, spunând poveşti;
La alţii, să faci rău... şi ţie bine!

Concluzia-i că, dacă nu-i... nimic nu e!
El face diferenţa, dintre-un tâmp, sau geniu...
Să-l studiezi, îţi trebuie un mileniu;
De aceea îmi place, creierul... pane.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un suflet

Sunt lângă poartă, doar treceam aşa-ntr-o doară.
Îi văd pe-ai tăi şi tot speram să ieşi afară,
Că nu mă plac şi tot le-am spus că ţin la tine
Şi te-aşteptam pe unde treci, dar nimeni vine.

Pândesc la colţ de strada ta, sunt de cu zori
De-atâtea griji ce îţi tot port, de peţitori
Ce te-ar fi luat să-ţi facă rău, doar să te-mbie...
Că nu-s ca mine, trup şi suflet, să te ţie.

Alerg aşa că tot fac rondul meu de cursă
Şi-aştept ascuns dup-un copac cu mintea strânsă
S-apari ca vis -de n-ai concediu- la servici
Şi de întârzii, să îi mint c-ai copii mici.

Am şi ajuns, sunt într-un suflet lângă ceas
Că ştiu că treci şi-s mulţi, eşti una, nu te las;
Că-s pierde vară cu maşini şi plini de bani
Şi numai eu pot să te apăr de duşmani.

Nici telefon nu pot să dau, s-a dus cartelă
De-atât sunat şi-s ud, mă plouă, n-am umbrelă...
Se uită lumea că-s pe bancă zgribulit
Şi nu mă doare, că nu-i văd... Nu te-am zărit!

Mă uit cu jind după oricine te cunoaşte,
Sfârşit întreb de te-au văzut de după Paşte
Şi să te sune să le spui de pleci la mare,
C-aveai bagaje... Te-au văzut din întâmplare!

Pe seară am luat toate terasele la rând,
Spunând la toţi ce mă cunosc că-s doar trecând.
Şi magazinele ce frecventai le-am vizitat...
Răspuns le-am dat că ne-am pierdut... de-au întrebat?!

Târziu în noapte, dup-o tură mă reîntorc
Şi nu adorm, planuri am multe, gându-mi storc
Cu ce să-ncep; să fac colectă pentru pâine?...
Să fiu la chioşc, de unde cumperi... pentru mâine!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai "v"...

Parc-am mai scris şi n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv şi-n poezie;
Măcar să ştiu şi eu că poate m-am ajuns
Şi-am cel puţin, infant, un pic de... fantezie.

Şi pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat şi ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu aşa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că aşa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig şi eu şi nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea şi mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, aşa cum fac şi-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc şi nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau şevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Şi aşa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeţi-mă şi cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Aşa fără de pană a prostului, fără penel!

Deşi sunt sigur că şi aşa blamat voi fi
De nişte critici deghizaţi; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poli... tic-uri

Ce extaz novator moşteniţi din "politici"?
Pragmatism e, de fapte, ori deliru-n idei?
Cum un ieftin spectacol îl plătiţi ca fanatici;
Când tot voi sunteţi gluma, cât şi sursa... de lei!?

Care-i baza de calcul, dacă nu-i axiomă?
Cine-i face mai buni, mai deştepţi, creatori?
Care-i şcoala, sau ştiinţa; vorbitori fără noimă?
Cum pot ei să conducă; fără a fi... conductori?

Cine plata o face, pentru timpuri pierdute
În palavre, de-a spune, doar la alţii să facă?
Cum de ştiu spovedanii-n testări, ne avute?
Căci la muncă-s doar vorbe, claca lor e să... tacă.

Sunt cu sutele, mii, îmbrăcaţi peste poate.
Se aplaudă singuri, din cântări îşi fac imnuri.
Stau cu luni, spilcuiţi, purtători de cravate,
Înjurându-se într-una; confundând, ţel cu... şpiluri.

Nu îi doare de alţii, doar ai lor au "spitale"...
Nu de leacuri e vorba, căci în ele sunt neamuri,
Ce conduc peste tot. Pentru voi, sunt parale
Pentru şpăgi şi injurii. Şi plecări reci, traşi de hamuri.

N-au nimic din părinţi, sau câştig din breslaş.
S-au ajuns prin minciuni ticluite-n cuvinte.
Doar împart ce trimite-ţi şi când ceri, fug în laş!
Nu întreba ce-a promis, căci oricum, tot te minte.

Şi de bani şi de vise... onirisme promise!
Tu, ce tragi, ca să faci zi de zi, cu efort,
Ei împart tot "en gros"; ţie îţi dau ceva fise...
Telefon să plăteşti; să-i anunţi... de eşti mort.

Şi te îndeamnă,- frumoşi, căci stau zilnic, sunt sticlă,
Toţi curaţi, impecabili, în maşini fumurii-
Să pui deget pe foaie, să-i alegi,"tembelică";
Că te vinzi să munceşti pentru ei... nu copii!?

Ne înţeles este omul, ce-a învăţat tot prin ştiinţă
Să devină în priceperi, mândru, totul să facă.
Nu relicvă de slugă, acceptând neputinţă;
Când putea să-şi conducă, singur, ţara ce-i dată.

Nici nu ştii- ce uşor e să-ţi pui învăţatul
Cel din şcoli ce-ai tocit şi-i plătit de părinţi-
Să produci colectiv, tu să fii acceptatul...
Să te dai celor mulţi, să-i ajuţi, nu să-i minţi.

Doar voinţa lipseşte, ori curajul minor
De vorbit împreună, cei cu şcoli... şi cinstiţi.
Să produceţi schimbări- cu efectul major
Material şi moral- în fericiţi, şi plătiţi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La taclale cu fiul meu

De mult n-am mai stat la taclale
Şi-mi pare momentul prielnic,
Sunt tot mai puţine "escale"
La zborul nesigur, vremelnic...

Cu vremea pricepem mai multe,
Găsim mai uşor vieţii sensul,
Alături ţi-e mama s-asculte,
Să-i spui cum ţi-e, fiule, mersul.

Ce gând te frământă, copile,
Ce spaimă seninu-ţi umbreşte,
Ce scrii pe-ale inimii file,
Ce şoaptă te nelinişteşte...

Eu n-aş vrea să-ţi judec vreo faptă
Şi nici să te mustru, n-ai teamă!
Nicicând n-a-mbiat calea dreaptă,
Să fii cu băgare de seamă!

Pe unde treci astăzi, copile,
Şi eu am trecut mai-nainte,
Din trânta cu vitrege zile
Ieşit-am mai "coaptă la minte".

Dar vreau să-nţelegi că şi mama
Greşeli a făcut fără număr,
De n-oi putea eu să-ţi sting flama,
Tot poţi să mai plângi pe-al meu umăr.

Alături ţi-e mama s-asculte
Orice, doar e-un ceas de taclale,
Deprinsă-s să duc poveri multe
Şi n-au să mă-nfrice-ale tale!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (27 aprilie 2022)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multă "şcoală"... mult strică

Tot aşa, din şpagă-n şpagă
-începând cu paza porţii
femei de servici'- mă roagă
diriginţi cu ştiinţa sorţii,
spus aşa pe îndelete;
copiii cu bani fac şcoală...
să-i împart băieţi de fete,
dar manii să nu fac boală,
să iau table, bănci, pupitre,
urinoare, lavabouri,
pline mucuri îmbâcsite,
minţi spălate în zerouri
să-i lăsăm să copieze,
să îşi facă masterate,
firme mari să desfiinţeze,
că de-s plini de doctorate
dudui-va sănătate,
va fi tot înfloritor,
toţi şi toate educate,
un exemplu de popor,
culmea-n lume, un exemplu
de curaj, de fără frică,
că de şcoli toţi suntem pentru...
şi la noi nimeni nu pică

şi-aşa mintea crudă, mică,
neuzată... nu se strică!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cât de mult...

Pe câte zile-am făcut gaj
Cu cunoscuţi că-ţi sunt o slujbă
Cum lanţ la lama de o drujbă
Şi elicea la vapor, siaj?

Pe câte săptămâni să jur
Să-ţi fac o Lună de argint
Şi de-i eclipsă nu te mint
Că pot s-o trag de-o vrei pe-un şnur?

Pe câte luni să-ţi dau bărbatul
Ce-l am în mine un gamet;
De nouă nu-ţi ajung şi-i drept
C-amor nu-i scurtul sărutatul?

Pe câţi ani să-ţi promit credinţă
S-ajungă pân' la reînviere
Şi zâmbetul să ţi-l fac miere...
De dulce nu îţi ai cu putinţă?

Pe câte zeci de ani să-ţi fiu
Alături, sprijin să mă ai;
Să îţi pui cap pe braţ, să stai
Cu mine pân' nu mă mai ştiu?

Pe câte secole s-alerg
Să îţi trec numele pe boltă;
Din sori să-i adun o revoltă
În ceruri... de-ar vrea să te şterg?

Pe câte mii de ani să zbor
Să mă fac trup din piramide
Până când palme-ţi vei deschide;
Să pot să stau s-adorm, să mor?

Pe câte clipe adunate
Să le trăiesc în nano timp
De molecule de-anotimp...
Să faci din mine eternitate?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să faci un milion

De zeci, de sute, mii de ani,
Se vrea răspuns la o-ntrebare:
Cinstit, corect, un sac de bani,
Cum poţi să faci fără sudoare?

Cel mai uşor, cum unii zic,
Ar fi să-i faci cu o maşină(!?)
Permiteţi-mi să-i contrazic:
De-i manuală, te leşină;

Alţii gândesc, mai slabi de mulă,
Că poţi să-i iei cu-n revolver....
Nici asta nu e o formulă
Pentru un om de caracter,

Atuncea cum? V-o spun chiar eu!
Sunt om cu ani de experienţă,
Secretu-l vând doar pe-un leu,
(E chestie de concurenţă)

Poftiţi la mine la biro'!
Este doar la doi paşi de gară,
V-aştept oricând, fără mişto,
Chiar personal, în colţ afară,

Să vă ajut, io sunt decis,
Şi nu primesc bani de hârtie,
Ca semn, să mă găsiţi precis:
În faţă am... o pălărie.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Har de părinte

N-am să ştiu, de vreodată ai dat lacrimă... în gând-
la amintire din vremi, de altădată- nici când.
De-ai luat timp, să-ţi revezi, început de copil
cu zulufii în vânt, stând desculţ, c-un mobil
cu roţi de lemn, luat cadou, de părinţi... of, săraci;
ce-au lăsat de la ei, să-şi ia grâne-n desagi...
Ce-ţi privesc, cu mult drag, turuitu-ţi din gură-
cum motorul- prin colbul, numit bătătură.
Îşi iau timp pentru tine- devenitul lor cult-
ca să-i bucuri de bine; cel pierdut, de demult.
Fericiţi, ne avuţii, de pe uliţa în sat...
ce-au căsuţă-n paiantă şi servici pe la stat.

Film, apoi se derulă. Oh... la şcoală te duci,
îmbrăcat cu tot nou, şi-n pantofi, nu papuci...
să fii în rând, cu ceilalţi, tu, speranţa de mâine;
să-i întreci, ce n-au fost, niciodată. Să ai pâine
uşoară, doar ţie-ţi, căci de ei, nu-s nevoi;
vor trăi doar din vis, până-n lumea de-apoi.
De al lor gând, să n-ai griji. Vor, să fii fericit,
sănătos, cu bani mulţi şi cu faimă... vestit.
Doar să uiţi de- amintiri- că n-ai bani, ca să pierzi-
vorbe lor, să trimiţi, sau să vii, ca să-i vezi!
Stau, în seară, întinşi, pe sofa, făcut pat;
mobilă ce-ai trimis, din restantul schimbat...
Şi cu lacrimi în ochi şi sclipiri de visare,
se tot uită, la poze- de eşti mic, sau eşti mare-
în odaia, cu cruce şi cu candelă, arzând...
şi cu poza-ţi icoană, în locul, de sfânt.

În cel timp, ce tu stai, şi-n oraş de lumini,
La nou fiu, cu prieteni... paharul închini.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămătarul

Alergător de cursă lungă
În nebunia după bani
E înconjurat doar de golani
La colectat... să bage-n pungă.

E fără scrupule în sortare
Când victime îşi recrutează...
Doar pe bogaţi îi venerează;
Sărac, e în stare să-l omoare!

Dublul pune la datorie,
S-a înconjurat de legi, notari.
Judecători-i sunt sforari...
Sunt toţi părtaşi la şmecherie!

Pentru nimic, poţi pierde casă...
Se-ascunde când te duci cu banii
Şi-şi înmulţeşte gologanii;
Pretinde că tu i-ai dat "plasă"!

Nu are frică de blesteme,
Îţi ia şi pielea de i-o dai...
Nu-s amânări, de-i spui, că n-ai;
Vrea îmbogăţirea, mai devreme.

E renumit în tot oraşul,
Sunt toţi mânjiţi, nu-i fac nimic,
E cel ce pune banu-n plic...
Fiscu-i e mire, el e naşul.

În balanţa cea universală
E tasul, unde "rău" se-adună...
Nu-i echilibru, la minciună!
... De stress e mort, fără vreo boală!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa mea

Iubito, ce frumoasă eşti,
Nu pot să mi te scot din minte,
Nu mai am glas, că n-am cuvinte
Ce numai tu ştii să rosteşti.

Iubito, spune-mi unde eşti,
Să vin, de mână, să te iau.
Nu-ţi cer nimic, numai să-ţi dau
Alei de flori, ca să păşeşti.

Iubito, vino să-mi zâmbeşti,
Să-mi pierd vederea-n dinţi de perle,
S-aud divin... triluri de mierle,
De glas cu sunete cereşti.

Iubito, dă-mi iar mângâiere,
Că nu mai am nimic să simt;
De când nu eşti, în chin mă mint
Că-mi vei fi iar o revedere.

Iubito, dă-mi dorinţa vie,
Din ochi, dă-mi roua dimineţii
S-o sorb, să-mi fie apa vieţii...
S-o răspândesc, lumea s-o ştie.

Iubito, te aştept în poartă;
Tot numărând, mii trecătoare,
Adulmec izul tău de floare...
Schimbă-mi destin, fi a mea soartă.

Iubita mea, ţi-nchin în plic
Romanele lumii, poeme,
Dorinţele mele boeme
Şi inima, să n-am nimic!...

... Să mă deschizi, să mă citeşti
Zilnic, să-mi rupi câte o foaie;
Să-mi tai din inima greoaie,
Să-ţi pui la sânii-ţi-ngereşti...

Să-ţi fiu zălog, să mă iubeşti,
Fă-mă, oglindei tale, ramă;
Să ştii că chip, timp nu-ţi destramă
Şi-s veşnic fan, când te priveşti...

Să vrei mereu să-ţi fiu pe-aproape,
Să îţi răspund, doar, când mă strigi;
Din spini, să-ţi iei roze, ferigi,
Din carnea mea... vis să te-adape.

... Să mă ţii minima rezervă,
Când nu mai ai pe nimeni altul.
Să-ţi fiu, de ai abis, eu saltul;
Ţine-mă-n suflet, mă conservă...

Să mă ai suflu-n prigonire
Când întâmplarea-ţi este dramă;
Mă răsădesc să-ţi vindec rană,
Că-ţi sunt sămânţă de iubire...

Să mor, când numai tu vei vrea,
Când nu-ţi mai sunt fior de bine;
Nici flacăra, să-ncing suspine,
Nici apa, să-ţi sting dragostea...

Să crezi în mine draga mea,
Că-ţi voi fi astru, meteor
Pe cer topit, de veşnic dor...
Iubita mea, frumoasa mea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Du-te să te schimbi, Luci, în navă, nu ai unde în altă parte; până la 10.30 să fii gata. Ştiu că ţi-e greu să apari aşa în faţa colegilor tăi, dar ei te vor înţelege, nu-ţi face griji din cauza lor.
Lucian: Şi celularul dumneavoastră?
Traian: Păstrează-l; ce n-ai înţeles?
Lucian: Şi dacă o să-l pierd cumva într-o înghesuială de genul acesteia de mai înainte?
Traian: Nu-i nici o pagubă; plătesc eu toate daunele: abonament, cartelă, tot ce este necesar.
Lucian: Dar dacă mă vor suna persoane care, de fapt, vă vor căuta pe dumneavoastră?
Traian: Am să-i anunţ cât mai curând posibil pe toţi cunoscuţii mei să nu mă mai sune pe numărul acesta. E bine aşa?
Lucian: Da, dar dacă...
Traian: Luci, nu mă mai reţine, te rog! Pierdem amândoi timp preţios. Cât despre celular, ar trebui să-ţi fie totul clar; îl poţi pierde, păstra sau arunca, poţi să vorbeşti oricât doreşti, chiar necontenit, într-una; am să plătesc eu toate convorbirile, sau tot ce este necesar. Acum, dacă-i totul limpede, du-te mai repede în navă! Ne întâlnim la 10.45 la... De fapt, o să vină Eugen să vă ia; tu doar să fii gata echipat şi ai grijă să te cureţi cât mai bine.
Lucian: Am înţeles, dom' director.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce faci? Eşti cumva nebună?! Hai să ieşim imediat de aici!
Lia: Nu! Ieşi tu! Eu rămân. Vreau să văd ce e pe aici. Interesant; e o peşteră... Şi lasă-mă-n pace! Dă-mi drumul imediat! Ai zis că pleci... De ce te-ai întors? Eu nu te-am rugat să vii înapoi.
Lucian: Eşti foarte încăpăţânată şi neascultătoare; tipic ţie... Ţi-am spus să ne întoarcem! Să plecăm spre avion. Acum!
Lia: Dar eu nu vreau. Pleacă tu!
Lucian: Bine, domnişoară. Ai chef de aventuri montane şi de investigat peşteri în plină noapte? N-ai decât să te descurci de una singură! Eu nu mă amestec! Dar, înainte de asta, ţin să-ţi amintesc că eu sunt comandantul misiunii şi-n acest caz, îţi ordon să părăsim imediat această peşteră! Dacă nu vrei să-mi dai ascultare, treaba ta, dar nu-i bine. Asta-i insubordonare; din nou, tot din partea ta...
Lia: Nu mă lua pe mine cu chestiile astea! Ştii bine că nu-ţi merge! Nu mă ameninţa! Ţi-am mai spus: Nu face pe comandantul cu mine! În caz contrar, mă văd nevoită să-ţi amintesc că suntem în vacanţă, pe care chiar tot tu ne-ai acordat-o şi nici măcar nu eşti îmbrăcat în uniformă, deci, nu poate fi vorba de nici un şef sau comandant al misiunii aici, acum.
Lucian: Cu uniformă sau fără, fie că e vacanţă sau nu, tot eu sunt comandantul, încă, din nou; doar tu însăţi mi-ai cerut insistent acest lucru. Ai uitat deja? Nu mai ţii minte?! Aşa că-mi datorezi ascultare!
Lia: Nu-ţi datorez nimic! Şi sunt capabilă să decid şi să mă descurc singură, fără tine. Şi te anunţ că vreau să rămân aici, în această peşteră, în noaptea asta. Iar tu nu mă poţi împiedica. N-ai cum, pentru că n-am nevoie de aprobarea ta. Şi nici că-mi pasă ce vei face.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!