Orgia pariziană sau Parisul se umple din nou

Fricoşilor, priviţi-o! În gări vă revărsaţi!
Cu-ai săi bojoci de flăcări, slăvitul soare zvântă
Aceste bulevarde. Barbarii-s alungaţi.
Apusul vă arată din nou cetatea-i sfântă!

Hai, nu vă temeţi, focul năprasnic va fi stins!
Poftim pe bulevarde, poftim pe cheiuri, iată
Şi casele-ncadrate de-azurul pur, aprins
Într-un amurg, de ploaia obuzelor, roşcată.

Palatele defuncte, în scânduri le-nveliţi!
Vă-mprospătează ochii a vremii vechi lumină.
Trec târfele pe stradă, în roşu-alai, priviţi!
Fiţi veseli şi petreceţi, curaju-o să vă vină!

Căţele-nfierbântate, cu cataplasme-n dinţi!
Vă cheamă-aceste case de aur! Daţi năvală!
Mâncaţi! Aceasta-i noaptea plăcerilor fierbinţi,
Ce-a coborât în stradă. Beţivi cu burta goală,

Beţi! Când lumina crudă va să coboare, vrând
Să-şi caute alături de voi destrăbălarea,
Să n-amuţiţi, cu bale la gură, spumegând
Peste pahar, cu ochii pierduţi pe unde-i zarea!

Mâncaţi! Pentru Regina cu revărsate buci!
Prosteştile sughiţuri sfâşietor răsună!
Priviţi mulţimea asta de moşi, de hăbăuci,
De slugi şi de paiaţe, ce ţopăie sub lună!

O, puturoase inimi şi-ngrozitoare guri!
Vârâţi-vă în pântec bucatele, cu hurta!
Un vin pentru aceste ignobile călduri!
Învingători, topită-n ruşine vă e burta!

Să vă pătrundă Greaţa în nări, să vă muiaţi
Gâtlejul în otravă! Poetul vă cuprinde
Grumajii slabi în palme, spunându-vă: "Uitaţi,
Fricoşilor, de frică! Ieşiţi-vă din minte!

În pântecul Femeii cotrobăind, cumva
Vi-e teamă să nu-şi vină în fire înc-o dată,
Înăbuşind la pieptu-i, sub apăsarea-i grea,
Nemernica, flămânda, infama voastră ceată?

Nebuni, regi, sifilitici, paiaţe, ventrilogi,
O fi Parisu-o târfă, dar`geaba-i daţi târcoale,
Cu suflete şi trupuri de putrezi şontorogi!
Ea vă va da în lături, dacă-i veţi sta în cale.

Când veţi muşca ţărâna, gemând nesimţitori,
Şi vă veţi cere banii, roşcata curtezană
Cu sânii grei de lupte şi pumnii arzători,
Va fi de voi departe, din nou fără prihană!"

Parisule, tu, care-n mânie-ai dănţuit
Cu-atâta-nflăcărare, purtând cuţitu-n spate, -
Eşti la pământ, da-n ochii tăi limpezi n-a pierit
A primăverii roşii adâncă bunătate.

Oraş martir, aproape ajuns printre cei morţi,
Cu sânii şi cu faţa spre Vremea viitoare
Care-ţi deschide pururi miliardele-i de porţi, -
Trecutu-ţi dă întreaga lui binecuvântare.

Magnetizat ţi-e trupul pentru dureri, acum,
Şi simţi, bând iarăşi aspra, îngrozitoarea viaţă,
Cum râmele livide prin vine-ţi curg, şi cum
Pe limpedea-ţi Iubire trec degete de gheaţă!

Şi nu-i rău! Nici o râmă nu-ţi va mai stânjeni
Avântul spre lumină, cum nici o cucuvaie
N-a stins al Cariatidei ochi, unde, din tării,
Cădea, cu stropi de aur curat, astrala ploaie.

Oricât ar fi de groaznic astfel să te revăd,
Oricât te prefăcură într-un buboi, cum Firea
N-a cunoscut vreodată, în nici un crunt prăpăd, -
Poetul îţi grăieşte: "Ţi-e mare strălucirea!"

Supremă poezie, furtuna te-a sfinţit,
Iar fierberea imensă a forţelor, te-ajută.
Renaşti; crâcneşte Moartea. Oraş ales, iubit,
Fă să răsune iarăşi în lume goarna mută!

De la mişei, poete, suspinele să iei,
De la ocnaşi şi de la proscrişi, ia ura toată.
Cu razele Iubirii, loveşte în femei,
Şi să-ţi ţâşnească versul: Bandiţilor, o, iată!

- Societate, totul e ca pe vremuri, azi.
În vechile bordeluri, dezmăţul face bale.
Pe zidurile roşii, fănarele cu gaz
Trimit sinistre flăcări spre-azururile pale!

poezie clasică de Arthur Rimbaud (mai 1871), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos (ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi): Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocilor părinţii lor.

replică din Sfânta Evanghelie după Luca, Ucenicii smulg spice sâmbăta. Vindecarea unui om cu mâna uscată, sâmbăta. Alegerea celor doisprezece apostoli. Predica de pe munte. - 6:20-23 de Sfântul Luca
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul a murit frumos...

Poetul a murit frumos,
Ducându-se la stele,
Căci n-a vrut să coboare jos,
Nici una dintre ele.

Acum privind în jos la noi,
Gânditor la zbaterile noastre,
Zicând: Am fost şi eu ca voi,
Şi iată, mă aflu printre astre.

V-aştept căci veţi veni
Urmându-vă desigur mersul,
Şi atunci când veţi şi osteni,
Vă veţi închide universul.

20 aprilie 2001
Moldova Veche

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbii

O, suflete, priveşte-i! sunt trişti şi singuratici
Ridicoli fără voie, sinistre manechine
Ţintind spre nicăierea priviri de umbră pline
Neştiutori de lume, cu umblet de lunatici.

Pe faţa lor se stinge a cerului lumină!
Ei ochii şi-i îndreaptă spre larga depărtare
Şi-aşa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare
Oricât de greu li-e gândul, ei fruntea nu şi-o-nclină.

Se pierd prin noaptea soră cu veşnica tăcere...
Tu râzi şi cânţi, cetate cu lacomă plăcere
Şi voluptatea vieţii cu frenezie-o sorbi.

Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei
Iar inima mă-ntreabă, când trec cu paşii grei
- De ce-şi ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi; ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi. Să nu aveţi nici aur, nici arginţi, nici bani în cingătorile voastre; nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa. În orice cetate sau sat veţi intra, cercetaţi cine este în el vrednic şi acolo rămâneţi până ce veţi ieşi. Şi intrând în casă, uraţi-i, zicând: "Pace casei acesteia". Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi. Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă, mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia. Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi; fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi. Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui. Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său. Destul este ucenicului să fie ca învăţătorul şi slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui? Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Chemarea apostolilor şi trimiterea lor la propovăduire. - 10:5-27 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul e firav, bolnav
Se plimbă prin oraş fără un tel
Şi se opreşte, din când în când,
Pe stradă, şi îşi aduce aminte de ea, de el.

Rămâne uimit. Ea nici acum nu a venit
Ea îl visează, dar pentru el este cumplit
O sperie, dar îl iubeşte
Se cunosc demult, dar nu s-au întâlnit.

Sperie lumea pe bulevarde
Când rămâne cu ochii neclintiţi
Prin crâşme, şi parcuri,
Sau pe poduri, privind la ape,
Toţi îl ştiu - vorbeşte singur..

Acasă se întoarce poetul, târziu
Şi suferă, pentru ceva nedefinit
El suferă pentru noi,
Suferă pentru tot ce este viu.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnia Lui Hristos

Când în slava Lui cerească Domnul Isus va veni
El îşi va întinde mâna şi totul va înnoi
curăţa-va tot pământul de păcat nelegiuire
şi toţi oamenii cei răi vor fi daţi doar la pieire
Domnul va-nnoi pământul şi faţa-i va transforma
căci doar El crease totul şi a Lui este puterea
şi toţi oamenii-or să fie de Hristos dar îmbrăcaţi
prin a Lui lumină sfântă o să fie transformaţi
vor trăi aici viaţa cum copacii din pădure
căci nu va fi aici nimeni mintea lor ca să o fure
doar Satan va fi legat şi în temniţă închis
astfel că pământu-ntreg va fi atunci un Paradis

nici un rău nu se va face pe tot muntele cel sfânt
căci Isus îşi va impune omenirii al Lui Cuvânt
şi va fi o nouă eră omul cum n-a mai văzut
căci viaţa va fi-ntreagă sub al Domnului Sfânt scut
împreună atunci cu mielul lupul blând va locui
şi cu vitele-ngrăşate leul se va zbengui
cu ursoaica la păşune vaca se va desfăta
pe pământ chiar nici un rău loc aici nu va avea
o pace fără hotar va fi iarăşi peste tot
împlinindu-se Cuvântul Celui Sfânt şi Savaot

copilaşul cel micuţ cu năpârci se va juca
nici un rău nu se va face şi nimic nu va avea
tot pământul va fi plin de lumina Lui Hristos
şi rău nu va exista pe pământ aicea jos
iată Domnul dar ce zice al vieţii Creator
Eu fac ceruri noi pentru omul muritor
şi-atunci vă veţi bucura tresăltând de bucurie
căci trăi-veţi dar viaţa iată până-n veşnicie
şi întreg Ierusalimul piatră scumpă atunci va fi
căci peste întreg pământul Hristos doar va stăpâni

oamenii vor înflori ca şi cedrii din Liban
îndreptându-şi dar viaţa înspre-al fericirii lan
a lor muncă pe pământ în zadar nu va mai fi
vor avea atunci de toate sute de ani vor trăi
iată Domnul ce vorbeşte şi El Însuşi azi ne spune
atunci va fi o nouă viaţă şi va fi o nouă lume
oamenii nu vor avea copii ca să îi înmormânteze
ci ca plini de bucurie pe braţe să îi aşeze
Hristos le va fi lumina şi de toate le va da
să trăiască-n bună stare fericită având viaţa
iată dar ce se va face oamenii cum vor trăi
când peste întreg pământul Hristos Însuşi va domni
îmbrăcată-n fericire planeta va fi lumină
omenirea atunci întreagă va trăi fără de vină

prea puţini înspre păcat ochii îşi vor îndrepta
şi vor fi toţi pedepsiţi doar stăpân va fi Mesia
astfel că-n neprihănire omu viaţa-şi va trăi
ce-a râvnit atâta vreme iată el va dobândi
Raiul Raiul cel pierdut îi va fi iar locuinţa
numai pentru că Hristos îi oferă biruinţa
glorie dar Lui Hristos slavă Celui Prea Înalt
Raiul cel plin de miresme iarăşi omului l-a dat
Tată scump şi Sfânt din cer noi o iată-ţi mulţumim
pentru Noul Paradis în care ne-ai dat să fim
slavă cinste şi onoare acum iată ţi-am adus
te slăvim o scumpe Tată şi-l cinstim azi pe Isus

poezie de Ioan Daniel Bălan (30 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Ploaie, ploaie la miezul nopţii, doar ploaia dezlănţuită
Căzând peste cabană sumbră – şi solitudinea, şi eu,
Amintindu-mi iarăşi că o să mor
Şi că nu voi mai auzi ploaia, nici nu-i voi mulţumi
Pentru că mă spală şi-s mai curat decât am fost vreodată
Din clipa în care m-am născut în această singurătate.

Binecuvântaţi sunt cei morţi pentru că plouă peste ei;
Iar eu aici mă rog ca nimeni din cei pe care i-am iubit
Să nu moară-n noaptea asta sau să zacă, încă treaz,
Singur, ascultând ropotul ploii,
Fie-n durere, fie împăcat,
Neputincios printre cei vii şi cei care s-au dus,
Ca o apă rece printre trestii rupte,
Miriade de trestii rupte, liniştite şi încremenite,
Sau ca mine care n-a avut nicio iubire pe care-această ploaie
Dezlănţuită să n-o dizolve, mai puţin iubirea pentru moarte,
Dacă-aceasta se-îndreptă spre tot ce-i perfect şi
Nu poate, furtunile-mi spun, să dezamăgească.

poezie de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua odă a lui Lactaniu pentru iubita sa

O!
Zei!
Înduraţi-vă şi daţi-mi iarăşi
Puterea de-a scoate un sunet din flaut.
De câteva zile iubesc iar şi-s domic
Să-mi fac cunoscut tuturora secretul.

Vreau toţi să ia parte la marea mea taină,
Nici unul străin de ospăţ să rămâie.
Vecin sau duşman, călător sau prieten
Să freamăte toţi când s-apropie ora.

Priviti-o şi voi!
Nu-i aşa că-i frumoasă?
Că trupul ei zvelt e uşor ca o coardă,
Că-n buze zdrobiţi, nu-i aşa,
Curg întruna
Ciorchini nevăzuţi plini cu must şi cu sânge.

Doi miei nou născuţi i se joacă pe umeri
Şi doi porumbei de pe piept stau să-i zboare.
Cu ciocul întins ciugulesc din cămaşă
Privirile mele - grăunţe senzuale.

Ca
Procris, cea veşnic ucisă de soare.
De câte ori ochii spre cer şi-i înalţă
Ţi-e teamă să nu
se prefacă în rouă,
Aâît de suavă şi gingaşă este.

Ah!
Cum vă deplâng că voi nu-i puteţi strânge
Ca mine, cu palmele leneşe, sânii.
Că umerii ei nu-i puteţi, ca şi mine,
Desface uşor de sub acul mantilei.

Ah!
Cum vă deplâng că voi n-aveţi prilejul
Să ştiţi gustul buzelor ei parfumate,
Să beţi ca şi mine sărutul ei aprig
Şi-n joc să-i cunoaşteţi dulceaţa făpturii.

Sau mai ales noaptea, când ceaţa se lasă
Şi pântecul ei nu vedeţi cum se-ndoaie.
O!
Zei,
Daţi-mi numai atâta putere
Această-ndoire s-o cânt, nu mai multă.

De-aţi şti cât de netedă-i ea n-aţi mai râde,
De-aţi şti cum alunecă palma când trece
Pe şoldul ei alb n-aţi mai sta la-ndoială
Să-ntindeţi pe lira mea struna dorită.

Dar voi staţi!
Şi singur alerg prin dumbravă
Şi nimeni n-ascultă sărmanul meu cântec.
Nici ea măcar, ea pentru care de-o vreme
Nici masă nu am, nici culcuş, nici odihnă.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveţi lumină?

Ciudat e cum învie Crist
Şi cum vă dă lumină,
Deşi din niciun acatist
Vreun rost nu se animă,
Mereu tu treci drept egoist,
Mereu eşti tu de vină.

Măcar pentru o zi de-ar fi
Lumină peste lume!
Atunci nu v-aţi mai amăgi
Năuci în rugăciune,
Când boli şi moarte zi de zi
Nu-i nimeni să-şi asume!

Mâine veţi fi din nou posaci,
În lumea voastră strâmtă,
La fel de trişti, ori de săraci,
Cu inima înfrântă,
Supuşi unor prelaţi rapaci
Ce mintea vi-o-nfierbântă.

Ce-a fost pe când tu nu erai?
Ce va fi după tine?
Ce-ai fi crezut de te năşteai
Altunde', din altcine'...
Alt dumnezeu de cunoşteai,
Era mai rău, mai bine?

Dar pentru tine-nvie Crist,
Prea des, dar nu ţii seama!
De-ţi va muri copilul? Trist
Tu o să-i faci pomana!
Sunt crudă zici. Dar eu asist
Cum îţi înghiţi sudalma!

Căci totu-i până la copii,
Iar Iov e doar o glumă,
Eşti fericit cât ei sunt vii
Şi nu când sunt ţărână,
Te-am răscolit un pic, doar ştii
Cum e să-i prinzi de mână!

Acolo e lumina ta
Şi nu în lumânare,
În ochii ce-ţi pot alina
Oricare supărare,
Dar dacă asta ţi se ia,
Ce-ţi mai rămâne oare?

Să-mi spună mie cineva,
Că va avea iertare!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reporter: Mă aflu alături de Brooke Davis. Brooke, ne poţi spune ce simţi în legătură cu această tragedie?
Brooke: Ar trebui să-ţi fie ruşine. Copiii care sunt acum în liceul ăsta sunt îngroziţi că cineva le va pune pistolul la cap în orice moment şi că vor muri; şi tu vrei sa ştii ce părere am despre asta? Durerea noastră nu e o comoditate pentru voi. Nu e o ştire care să vă ofere audienţe mari. Mâine sau poimâine sau săptămâna viitoare, când ne vom întoarce la şcoală, schimbaţi pentru totdeauna de o zi a cărei amintire nu ne va părăsi niciodată, voi unde veţi fi? La următoarea tragedie, înfigându-vă microfoanele în faţa următoarei persoane distruse, întrebând-o cum se simte? Doamnă, ăsta nu e jurnalism. Nu contribuiţi cu nimic în societate. Sunteţi vulturi, daţi târcoale cadavrelor, dar vă hrăniţi cu cei vii. Asta simt eu. Dar ceva îmi spune că nu veţi da asta pe post.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu nu-ţi mai spun că te iubesc vreodată
şi nici să-ţi scriu vreun rând că-mi este dor
îţi voi lăsa pe-obraz doar ploaia mea sărată
să simţi amarul vremii şi ochii mei cum mor.

N-am să mai las fiorii să-mi străpungă
nici inima, nici dragostea, nici vis
din primăveri îţi las doar sloiuri reci să curgă
să simţi din rana mea sângele ce-i stins.

N-ai să auzi când viforul va bate
chemările din mine câte-au fost
e ura un hotar ce ne desparte
şi anii aşteptării câţi au fost.

Rămâi cu bine domnule de piatră
rămâi un munte pustiit şi gol
iti iau şi curcubeu şi soare laolaltă
în lumea mea să joace un nou rol!

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu mai suntem de mult tineri

Noi nu mai suntem de mult tineri
Doar un strop de ploaie caldă
Noaptea sufletele scaldă
Ca-ntr-un basm cu sfânta Vineri

De ce vreţi să fiţi străină
Între cei care firesc
Tac şi vă compătimesc
Pentru-o neştiută vină?

Şi pe stradă şi la piaţă
Vor vorbi o alta limbă
Şi revolta asta schimbă
Rostul omului in viaţă

Veţi simţi lacrimi fierbinţi,
Punţile care se rup
Că vă iese sufletul din trup
Pentru dorul de părinţi

Un vecin de palier,
Un poştaş, un poliţist
Doamne, cât va fi de trist
Universul de stingher!

Nu-i nevoie de mult fler
Şi nici muzică de Liszt
Ca să vezi cât e de trist
Dacă nu ai locul tău sub cer!

Ţara, doamnă e o brazdă
Ce ne-a fost dată de sus
Şi voi mergeţi în apus
Pentru ce? Să staţi în gazdă?!

Stropul ăsta de ţărână
Pe care-l lăsaţi în urmă
Mâine-n inimă vă scurmă
Şi-o să plângeţi iarăşi până,

Vă veţi revedea copilă
Într-un plai, bătrân un faur
Îngerul cu păr de aur
Şi o dragoste subtilă

Doamnă, sufletul rămâne
Unde odihnesc strămoşii
Geana aurorei roşii
Unduind, leagănă grâne

Şi vă vor umbla prin vise
Întrebându-vă de ce
Aţi lăsat s-alunece
Stâlpii de la paraclise?

Şi-o să plâgeţi şi-o să vreţi
Să vă naşteţi iar româncă
Unde fiecare stâncă
Aminteşte despre geţi!

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea strigă pe uliţă şi în piele îşi ridică glasul său. Ea propovăduieşte la răspântiile zgomotoase; înaintea porţilor cetăţii îşi spune cuvântul: "Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa? Întoarceţi-vă iarăşi la mustrarea mea şi iată eu voi turna peste voi duhul meu şi vă voi vesti cuvintele mele. Chematu-v-am, dar voi n-aţi luat aminte! Întinsu-mi-am mâna şi n-a fost cine să ia seama! Ci aţi lepădat toate sfaturile mele şi mustrările mele nu le-aţi primit. De aceea şi eu voi râde de pieirea voastră şi mă voi bucura când va veni groaza peste voi, când va veni peste voi necazul ca furtuna şi când nenorocirea ca vijelia vă va cuprinde. Atunci mă vor chema, dar eu nu voi răspunde; din zori mă vor căuta şi nu mă vor afla, pentru că ei au urât ştiinţa şi frica de Dumnezeu n-au ales-o, fiindcă n-au luat aminte la sfaturile mele şi cercetarea mea au dispreţuit-o. Mânca-vor din rodul căii lor şi de sfaturile lor sătura-se-vor, căci îndărătnicia omoară pe cei proşti şi nepăsarea pierde pe cei fără minte; iar cel ce mă ascultă va trăi în pace şi linişte şi de rele nu se va teme".

Solomon în Pildele lui Solomon, Cum se dobândeşte şi se pierde înţelepciunea - 1:20-33
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când?

Până când veţi răbda, români?
Pădurile vă sunt exterminate,
Femeile devin prostituate...
Cum trageţi aer rece în plămâni?!

Cum bate inima în pieptul tău
Când vezi analfabeţii cum sfidează,
Din posturi ce îi depăşesc dictează
Erori de guvernare, neamul meu?!

Cum poţi să fii profesor de română
Şi să girezi aşa, un prim ministru,
Analfabet funcţional, sinistru,
Tu, care ai tot intelectu' la-ndemână?!

Cum vă priviţi în ochi, în conştiinţă,
Ştiind că prin complicitatea voastră
Ni se distruge ţara, ţara noastră,
Cum faceţi asta cu bună ştiinţă?!

Cum vă priviţi în ochi copiii ori colegii
Când în discurs aveţi, duplicitar,
Justificarea a tot ce-i ilar,
Îndreptăţind, dând curs fărădelegii?!

Cum veţi ieşi pe uşa casei voastre
Scoţându-vă oportunismu-n lume
Când aţi ajuns un subiect de glume,
Cum veţi pleca, la moarte, printre astre?

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Noua Geneză" (24 decembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu-i aşa de moarte...

Noaptea nu-i aşa de noapte cum e lacrima tăcerii
Şi nici vinerea prea lungă cum e lipsa mângâierii.
Ploaia nu-i aşa de rece cum dojana de nevină
Şi nici negru-aşa de negru cum e lipsa de lumină.

Vântul răvăşeşte ramul, dar mai tare bate gândul,
Când e trist la lumânare că n-a prins în vers cuvântul.
Iarna nu-i aşa de rece, nici zăpada nu mă-ngroapă,
Cum e vara ce mă doare, când tristeţile-mi adapă.

Şi nici toamnele nu-mi ţipă, când îmi pierd veşmântul verde,
Cum îmi strigă anotimpul unui dor ce nu mă vede.
Marea nu-i aşa adâncă şi nici valu-aşa de mare,
Cum îmi este mie hăul şi albastrul ce mă doare.

Încruntarea se-nsenină cu tandreţe şi iubire,
Zâmbetul din colţul gurii amiroase a mâhnire.
Nu-i nici iadu-aşa de groaznic şi macabru, cum mi-e vina,
De-a mă şti nevinovată. Şi îmi plânge rădăcina,

Că nu am apă curată să îi torn, să înflorească-
Curg noroaile din palme... cine să le mai oprească,
Când nu-i timp de-nduioşare şi de facere de bine?
Tu arunci cu duşmănie şi eu cu iertare-n tine.

Moartea nu-i aşa de moarte, cum e viaţa de neviaţă-
Vino-n schitul meu, străine, spune-mi adevăru-n faţă!
Că nu sunt demnă de tine şi mă exilez cuminte
În poeme violete, unde nimeni nu mă minte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, ce frumos am mai iubit eu...

O, ce frumos am mai iubit eu, Doamne,
Ce fericit a fost acel bărbat
Pentru care bolta cea înaltă
Şi norii, şi vântul, şi luna a cântat...
Eu am iubit cum el nici n-a visat...
Să curgă cerul o noapte toată
Şi eu să văd cum inima ia foc -
Hai, daţi-mi, cel puţin un om în stat
Să fi avut aşa noroc...

Eu am iubit cum el nici n-a visat
Cândva, s-alunece sărutul de pe stele
Pe fiecare geană, uimit şi separat,
Şi el, bărbat în toată firea, - îmbrăţişat,
Să uite că conduce-un stat...
Eu am iubit cum el nici n-a visat...
Şi-acum pe umerii lui mândri, şi înalţi
Stau braţele-mi ca două păsări, care
Şi să iubească-ar vrea, dar şi să zboare...
Eu am iubit cum voi nici n-aţi visat...

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt de sus

Eu sunt Lumina lumii
cine dar azi mă urmează
nu-i pe calea-ntunecumii
căci inima îi e trează

va avea lumina vieţii
şi-o lumină el va fi
ca florile dimineţii
mersu el — şi-l va sfinţi

dacă Eu mărturisesc
chiar Însumi azi despre Mine
e numai că vă iubesc
şi de-a pururi vă vreau bine

totuşi voi astăzi să ştiţi
mărturia-Mi e adevărată
vreau în cer să fiţi primiţi
de-al sfinţeniei viu Tată

voi sunteţi de jos
Eu de sus iată azi sânt
le-a vorbit Domnul Hristos
al Vieţii Sfânt Cuvânt

voi sunteţi de pe pământ
Eu din ceruri am venit
să vă spun de Tatăl Sfânt
căci EL iată — v-a iubit

de nu credeţi că Eu sânt
în păcate veţi muri
sfârşind viaţa pe pământ
iertare nu veţi primi

cine eşti Tu — l-au întrebat
iudeii acei din jur
pe Isus Cel mai curat
om cu Duhul — cel mai pur

ceea ce de la-nceput
Eu v-am spus că iată sânt
Cel ce m-a trimis e Adevărat
şi Eu spun a Lui Cuvânt

Eu dar ce am auzit
de la El spun astăzi lumii
Duhul Lui neprihănit
e-adâncimea-nţelepciunii

când veţi înălţa pe Fiul Omului
atunci veţi cunoaşte că Eu Sânt
şi puterea harului
veţi primi-o prin Cuvânt

doar atunci voi o să ştiţi
de la Mine că nimic
nu fac — ca să fiţi primiţi
pe braţe să vă ridic

căci Eu Însumi de la Mine
nimica Eu nu vorbesc
ci Tatăl cum vrea în Sine
Cuvântu — Eu vi-l vestesc

niciodată Tatăl dar
singur EL nu m-a lăsat
căci v-aduc al vieţii har
s-aveţi sufletul curat

şi Eu iată-ntodeauna
fac numai ce-i e plăcut
să primiţi şi voi cununa
având viaţa — al vost" avut

Tatăl Însuşi vă iubeşte
şi vă vrea cu gelozie
sfinţenia trebuieşte
să intraţi în veşnicie

de aceea am venit
cine crede să primească
darul vieţii oferit
prin lucrarea Mea cerească

fiţi de aceea şi voi sfinţi
cum e Cel care vă cheamă
acum dar — la El veniţi
cum şi Duhul vă îndeamnă

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar nici eu, de mă strig

O rugină de tei prin frânturi de amiezi
Vechi scrisori de amanţi peste timp încă ning
Din pănuşi de porumb mă privesc şi se sting
Ochii verzi de păpuşi, merii buni din livezi.

Trec poştaşi abătând foste vremuri prin gări
Un bătrân aţipit trece mâna prin nori
Plouă dor strecurat din arcuş de viori
Calcă talpa nisip pe adâncuri de mări.

Şi pe umbra ce sunt, un oraş osândit
La prăpădul tăcut al atâtor iubiri
Cresc pe străzile lui şi acum trandafiri
Şi pe umeri, înfrânt, un oftat de cuţit.

Vin în liniştea mea patru scânduri de pom
Despre viaţă citesc ochii mei într-un zar
Despre moarte învăţ dintr-un vechi calendar
Sunt o roată de tren într-o haină de om.

Unde-ai fost, unde eşti, timp al meu rătăcit?
Pleacă sălciile-n vânt, pleacă oamenii toţi
Un poştaş fără veşti mă tot caută în porţi
Dar nici eu, de mă strig, nu mai sunt de găsit...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă unul pe celălalt

V-aţi născut împreună – şi veţi fi împreună pentru eternitate.
Veţi fi împreună când aripile îngerului morţii vă vor spulbera zilele.
O, veţi fi împreună chiar în tăcerea memoriei lui Dumnezeu.
Dar lăsaţi puţin spaţiu în îmbrăţişarea voastră,
Pentru ca briza paradisului să danseze între voi.

Iubiţi-vă unul pe altul, dar nu puneţi lanţuri iubirii:
Lăsaţi-o să fie o maree unduitoare între ţărmurile sufletelor voastre.
Umpleţi-vă paharele unul altuia, dar nu beţi dintr-un singur pahar.
Dăruiţi unul celuilat din pâinea voastră, dar nu mâncaţi aceeaşi pâine.
Cântaţi şi dansaţi împreună, şi fiţi veseli, dar lăsaţi-l întreg pe celălalt,
Până şi strunele lăutei sunt singure, deşi vibrează la aceeaşi melodie.

Dăruiţi-vă inimile, dar fără să fie prizonerele celuilalt.
Numai braţele vieţii pot cuprinde inimile voastre în întregime;
Şi staţi împreună, dar nu prea aproape:
Coloanele templului nu sunt lipite,
Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra altuia.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Noul Pământ

Cuvântul Sfânt azi ne arată
că cerurile şi pământul vor pieri
în ziua de judecată
cerul când se va topi

pământu-ntreg atunci va arde
într-o flacără de foc
universul iată cade
şi nu îşi — mai află loc

stelele se vor topi
şi planetele de asemeni
când sfârşitul va veni
cu pedepse pentru oameni

se va pune odată capăt
universului de acum
ce va trece atunci cu trosnet
pe-al pieirii groaznic drum

lună stele pământ soare
atunci toate vor pieri
de a focului dogoare
care le va acoperi

universul va dispare
şi timpul se va sfârşi
din a Domnului cărare
care tot va împlini

un cer nou eu am văzut
Ioan iată apoi ne spune
un nou pământ a fost făcut
să cuprindă o nouă lume

ce e vechi a dispărut
iată nou totul apare
Dumnezeu a conceput
tot parcă într-o splendoare

un cer nou şi-un nou pământ
unde marea nu era
a primit un locaş sfânt
din ceruri care venea

şi din cer s-a coborât
cetatea — Ierusalimul
pentru sufletul cel sfânt
care l-a iubit pe Domnul

cu oamenii a venit
cu sfinţii de pe pământ
fie Domnul proslăvit
al vieţii drag Cuvânt

din scaunul de domnie
un glas eu am auzit
iată cortu-n veşnicie
cu oamenii pregătit

iată cortul Lui Dumnezeu
cu oamenii a Lui popor
ei îl vor slăvi mereu
până-n vecii vecilor

orice lacrimă va şterge
Dumnezeu din ochii lor
căci doar El îi înţelege
şi le e Mântuitor

nu va mai fi tânguire
nici durere şi nici chin
ci doar pace fericire
bucurie pe deplin

toate lucrurile noi
El le fac pentru-omenire
ca să-mi fiţi popor de soi
trăind numa-n sfinţenie

iată tot s-a isprăvit
Eu sunt Alfa şi Omega
început până-n sfârşit
să îmi înţelegeţi voia

celui ce îi este sete
îi voi da fără de plată
să ia căile-nţelepte
în viaţa adevărată

celui ce va birui
îi voi da aceste lucruri
şi el fiul Meu va fi
nu va rămânea pe drumuri

unul dintre cei şapte îngeri
ce-au vărsat a lor potire
mi-a vorbit atunci din ceruri
despre acestă înnoire

vino să-ţi arăt mireasa
Mielului de pe pământ
căci ea doar este aleasa
Lui Hristos — Sfântul Cuvânt

şi în Duhul el m-a dus
pe un munte foarte mare
ca mireasa Lui Isus
să-mi arate-n sărbătoare

şi-am văzut Ierusalimul
din cer ce se pogora
să-l aibă în veci pe Domnul
pururea de partea sa

a cetăţii vii lumină
avea slava Lui Dumnezeu
strălucind pe veci — Divină
pentru oameni — Fiul Său

ca o piatră de iaspis
străvezie cum cristalul
era chipul ei deschis
şi mai scump decât coralul

douăsprezece porţi avea
şi la ele doişpe îngeri
pe când zidul strălucea
într-o operă de frângeri

douăsprezece temelii erau
în zidul sfânt al cetăţii
şi pe ele străluceau
apostolii — Divinităţii

a lor nume erau scrise
fiecare pe o temelie
ca-ntr-o flamură de vise
lăsată în veşnice

de iaspis zidul era
iar cetatea doar din aur
ca să stai pe veci în ea
ea însăşi fiind tezaur

c-a ei scumpe temelii
erau doar de pietre scumpe
safir smarald topaz — să-ţi ia ochii vii
de nuanţe aşa de multe

douăsprezece porţi erau
din tot atâtea mărgăritare
pe când străzi de aur străluceau
în lumină fiecare

acolo nu-i trebuinţă
nici de soare nici de lună
căci a Mirelui Fiinţă
o inundă cu lumină

slava sfântă a Lui Dumnezeu
acolo doar luminează
Mielul fiind doar mereu
făclia ce-o colorează

nimic iată întinat
acolo nu va intra
ci doar cei ce şi-au predat
Mielului deplin fiinţa

poezie de Ioan Daniel Bălan (5 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!