Mai rău decât atâta

Mai rău decât atâta nu se poate!
Ba se poate dragul meu, să ştii
Păsările emigrează toate
Şi rămân pădurile pustii

Cei care-nvârteau odată lumea
Au căzut şi azi tot în picioare
Banul sau norocul după cum i-a
Pus la adăpost pe fiecare

Fac averi în umbra legii
Şi ne râd la o adică
Ei ca regii, noi ca blegii
Şi tot noi murim de frică!

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parveniţii noştri

Câte trape şi atrape
I-au făcut pe mulţi să scape
Din ţesuturile legii
Şi noi tot răbdăm ca blegii

Patrioţii de duzină
Cei născuţi în limuzină
Şi cu body-guarzii în spate
Plini de conturi camuflate

Le-a crescut burta. Şi guşa
Că se înfig precum căpuşa
Şi declamă demagogii
Elocinţa lor ca dogii
Cum îşi apărau poeţii
Fala stinsei lor Veneţii

Cum să faci şi cui să ceri
Să ne scuture de granguri
Ahtiaţii după ranguri
Şi din care fac averi?!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, tot tu vei fi!

odată
...
odată sigur, ştiu
că, vom ajunge şi noi să fim
între răsărituri şi apusuri
sau în nopţi, târzii
şi-acum eu strig, te rog să vii
de-aceea îngenunchez
şi plâng, prin melodii

odată vom ajunge, noi
să ne iubim, şi ştiu că vom unii
două inimii pustii
şi-un puls de viaţă
prin trupuri ce-şi doresc
seri pline de taine
apoi iubire, prin arzătoare
şi fierbinte privire

şi vreau să ştii
că chiar, dacă, vreodată
vor fi cândva tăceri
sau clipe-n zbucium şi-n suspin
de lacrimi
tot amândoi doresc să fim
în mine şi-n tine
prin neuitate amintiri

şi te rog mult, ascultă, chiar dacă
odată, poate, peste ani
pe străzi din mine, pustii
de tu, nu vei mai fi
să ştii, că prin iubire
rouâ pe frunze căzute
că tot, noi doi vom fi

odată, poate, de sufletul tău
va trece fără ca eu să ştiu
şi atunci, tot tu vei fi
în clipe de aduceri aminte
sau săpată-n mine, adânc
în pleope, şi-n gânduri, şi-n priviri
chiar de-ar fi, să te aştept în gări
de timp, pustii

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion, nume de sluga

Ion, cadva, nume de sluga,
Avea baltag, scuns sub suba
Pandea boierii, ca zaluga
Si de-i prindea, i-baga la duba...

Era sarac, cum multi is azi
Si ratacea-n paduri cu cetini
Nici cand, pandit de paparazi
Si ocrotit, fiind de pretini....

Dar, vremurile azi schimbate,
Istoriei schimbat-a cursul
Ieri comunist, lider la toarte,
Azi mafiot, cum vrea apusul...

Averea i-a venit plocon,
Din smecherii financiare
Si-a trasformat pe acel Ion.
In mare mahar pe picioare....

Azi nu mai umbla tot pe jos,
Ci in masini si scumpe vile,
Iar... Paparazii-s de prisos
La ordinele lui abile...

Dar sa uitam de acest Ion,
Prea mic in larga-i raspandire,
Sa ne gandim la cei bonton
Ce viata duce in nestire...

Cei care azi, ramas-a sluga
Si mult se tem ca maine poate,
Nu vor avea unde sa fuga,
Sa scape de necazuri... Toate....

Tacuti in noi, inaltam ruga
La Domnul si la a Lui slava,
Ca noi cei azi, priviti ca sluga,
Sa nu asezam... capul pe tava...

poezie de Constantin Enescu (6 ianuarie 2010)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe noi, nimeni nu ne poate nenoroci, decât noi înşine, tot aşa cum nu ne poate face fericiţi altcineva decât noi înşine, după harul lui Dumnezeu.

citat clasic din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim

ne mor şi cuvintele,
pe vremurile aceste,
noi şi ele eram în poveste,
murim cu toţii, cei prinşi în culpă
şi cei fără de culpă,
murim şi noi şi mor şi alţii
chiar dacă viaţa lor este mai lungă
şi mor mai târziu decât împăraţii.
le troieneşte şi vremea şi uitarea
pe mine negre presimţiri,
închipuiri, chemarea lor
le prind cu mintea,
ochiul, amăgirea, calea
în moarte este tot fără de capătul infinirii,
ea pe toate le încheie
dar nu le depăşeşte,
zi cu zi, şi vremea, şi uitarea
trec tot mai departe, iubito,
şi vremea le vremuieşte
pe toate şi pe noi,
s-au învălmăşit lucrurile
în limba noastră, iubito,
şi în gândul nostru devin şi se petrec
e cenuşa lor şi resemnarea.
şi-alaiurile lor mortuare
le-auzim cum mai trec.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clovn

mi-am pus o masca mortuară
cinic râd ca-un clovn
cum am uitat sub o piatră
din cavoul sufletului meu
cheia care mă poate descuia

acum stau şi mă gândesc
oare unde am pus-o...
înăutrul meu sau în afară
acolo poate unde nu sunt eu?

mă mai pot descuia pentru mâine
sau să rămân fără a mai fi eu?

poezie de Viorel Muha (septembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim... ca mâine

E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioşi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
cu păr din care şiruie răcoare...

Şi iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
mirată, peste apa care trece -
noi singuri n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate

şi celălalt - şi-mi pare nenţeles
şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim.

poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Musat Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe la noi

Pe la noi, se ceartă iarăşi,
Politrucii, pe ciolan
De parcă n-ar fi tovarăşi,
Când ne lasă făr' un ban!

Tot la noi, azi, orăşenii,
Cum pe la teveu vedeţi
Şi-i real, nu sunt vedenii:
Sunt invadaţi de mistreţi!

Cum la noi, niciunde nu-i
Şi-i real, chiar de-i cam horor,
Chiar şi urşii sunt hai-hui
Prin oraş, de capul lor!

Dacă urşii şi mistreţii,
Sunt prezenţi, cum ii vedeţi,
Observăm cum că băieţii
Emigrează, că-s deştepţi!

Dacă pân' acum plecau
In afară, căpşunarii,
Astăzi, bir cu fuga dau,
Indeobşte ei: penalii!

Avem lege, n-avem lege,
Numa' dracu poate şti!
Nimeni nu poate-nţelege,
Pe la noi ce poate fi!

poezie de Marius Adrian Porojnicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ştii?

Scenarii care n-au fost scrise
Le-am petrecut poate în doi,
Ne-am scufundat adânc în vise,
Am luat secunda înapoi.

Trăiesc frumoasa rătăcire
În lumea asta fără rost;
Mi-e frică de acea rănire
Să spun prezentului... a fost!

Privesc neliniştit în zare,
Mi-aş fi dorit să te-ntâlnesc.
Dar nu-i decât o alinare,
Sau poate tot ce îmi doresc!

Ascult de inima-mi amară,
De versu-mi ce azi plânge,
Şi n-am să pot să fac iar vară,
Că-n sufletul meu ninge!

Nu-i loc de-o altă suferinţă
În golul inimii
Dar încă mi-am păstrat dorinţa
De-a te iubi. Tu ştii?

poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Ramona Alexandrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom întoarce

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cînd am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi,
Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşor, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii după noi.

Noi, cei pieduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări,
Şi-n răni ce -n piepturi se acund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca şi ieri
Va sângera sau va iubi!

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

Din candelabre de cristal se-aude-o şoaptă,
E tânguitul unui vis aprins şi dus la groapă.
E liniştea ce vine după cea mai grea uitare,
Sau e blestemul unei iubiri ce încă doare.

Acum castele în ruină adună spirite din moarte,
Ce râd încă de noi şi de durerea ce încă ne desparte.
Treceam mai ieri pe-acolo făcând o sfântă cruce,
Necunoscând că azi blestemul singură l-oi duce.

M-ai învins durere şi mi-ai impus cu vicleşug uitarea,
Şi mi-ai luat tot ce-am avut tumultul şi visarea,
Acum mă lupt să fac cărări pe ele să pot merge,
Şi nu găsesc pe nimeni tristeţea să-mi deslege.

Aşteaptă-mă viaţă, ajută-mă în suflet să-ţi pătrund
Să uit durerea toată să-mi construiesc alt gând.
Să caut meritata şi mereu chemata-mi soartă,
Şi să încep cu toate-acestea viaţa înc-odată.

De noi se leagă-adesea câte o soartă rea,
Noi vrem tot înainte ea tot-napoi ne vrea,
Cădem, ne ridicăm, mai plângem mai murim,
Dar totdeauna facem exact ceea ce ştim.

Ce ştim mai bine este poate adesea să iertăm,
Ne dor durerile vieţii, ne dor dar le uităm,
Mai rău e dacă blesemul e pentru şapte vieţi,
Noi îi iertăm pe toţi, dar cât mai poţi să ierţi?

Uitarea şi iertarea sunt două alte noţiuni,
Nu poţi ierta, nu poţi uita şi totusi să te-aduni.
Ce ierţi acum ajungi să blestemi poate mâine,
Iară uitarea te poate chinui sau nu mai vine.

Şi sigur că întreb şi eu, cum e... mai bine?
Să ierţi sau să blestemi, cine-mi răspunde, cine?...

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râd mereu...

Mamă, ştii că de ceva timp râd mereu?
Râd de tot şi de toate,
Râd de oameni, de întâmplări,
Râd de lucruri şi de situaţii,
Mulţi îmi spun că râd prea mult,
Că uneori râd fără motiv.
Nimeni niciodată nu şi-a dat seama
câtă tristeţe plânge în râsul meu.
Ştii de ce râd mamă?
Pentru că numai aşa
Pot stăpâni plânsul care mă macină.

poezie de Natalia Popusoi (1 ianuarie 2012)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a schimbat lumea

Nu înţeleg de ce în juru-mi toate s-au schimbat,
Tot ce înainte era rotund perfect, acuma e pătrat,
Natura-a luat–o razna, nu ştii cum să te–mbraci,
Zăpada–i mult mai rece, şi oamenii–s săraci.

Ziua–i acum mai scurtă, banii nu–ţi sunt destui,
Să te descarci de ofuri, demult nu mai ai cui,
Lumea e mai grăbită, nu–i mai ajunge vremea,
Iubirea de aproape s–a dus, lăsând în loc asprimea.

Viaţa devine tot mai grea, cu fiecare zi ce trece,
Şi sufletul din oameni acum, este nepăsător şi rece.
A dispărut din lumea noastră lucruri precum copilăria,
Contemporanii habar nu au ce înseamnă prietenia.

Floarea nu mai miroase, aşa cum mirosea odată,
S–a defrişat pădurea, apa din râuri nu–i curată,
Tot ce era-nainte dulce, astăzi e acru sau amar,
Şi viaţa noastră s–a transformat într– un coşmar.

Se–ajunge des la crimă, păcatele–s mai multe,
Aceste fapte făcând pe Scaraoţchi, să exulte.
Cam asta este lumea, în care eu trăiesc acum,
Şi văd cum tot ce–a fost frumos se face scrum.

Îmi pare rău de cei ce se vor naşte după mine,
Ei nu vor ştii ce gust ar trebui să aibă-o pâine,
De–asemenea aceştia nicicând n-or avea parte,
De–alint, de dragoste, sau prietenii adevărate.

poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obişnuinţa de a mânca pe săturate, adică mai mult decât trebuie din punct de vedere fiziologic, poate produce în perspectivă mai multă foame decât postul sau abstinenţa.

Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetând transcendentul, omul nu se poate depărta de realitate. Adică încercarea de a transcede, de a trece "dincolo" nu e o pierdere de sine. Eu însumi fac asta, citind literatură de acest gen, sunt chiar pasionat de astfel de emisiuni tv, mai mult decât de politică şi, în ultima perioadă, chiar mai mult decât de literatura propriu-zisă, poate tot din dorinţa de a ne căuta pe noi înşine. Eu cred că mersul pe Lună ne-a întors, de fapt, puternic cu privirea spre noi înşine şi ne obligă să încercăm măcar să ne autodefinim.

citat din Florin Zamfirescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu sau eu, luăm o întâmplare ca fiind un dezastru absolut, pentru Dumnezeu poate fi un un fapt minor care va trece curând. El vede vieţile noastre tot aşa cum noi vedem un film după ce am citit cartea. La cinema, când ceva rău se întâmplă, simţi cum cei de lângă tine tresar, speriaţi. Absolut toţi, mai puţin tu. De ce? Pentru că tu ai citit cartea şi ştii că eroii cei buni vor reuşi în final. Dumnezeu îţi vede viaţa cu aceeaşi încredere şi calm cum ai văzut tu filmul. Numai că... El nu doar că a citit cartea: El a scris-o!

citat din Max Lucado
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atitudinea este mult mai importantă decât trecutul, decât educaţia, decât banii, circumstanţele, eşecurile sau succesele, decât ce cred oamenii despre noi, sau spun, sau fac. Este mult mai importantă decât înfăţişarea, înzestrarea, sau talentul. Ea poate face o prietenie... o biserică... o casă. Ea poate întemeia o religie, şi Îl poate chema pe Dumnezeu să vină în sufletul nostru. Minunat este că avem în fiecare zi o şansă în ce priveşte atitudinea pe care o vom adopta în acea zi.

citat din Charles Swindoll
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mai visăm

Să mai visăm un vis de-odinioară,
În ceasul tainicelor clipe de-nserare,
Când păsările trec acasă la culcare
Şi noi ne-ntânleam a nu ştiu câta oară.

Să mai visăm la timpul ce-a trecut,
Aşa, târziu, cu mâinile la tâmple,
Tot aşteptând ceva ca să se-ntâmple,
Înfioraţi de clipa de-nceput.

Cum am putea surâde bunăoară,
Ca visul de atunci iar să-l trăim,
Uita-vom pe vecie să murim,
Schimbând o aspră iarnă-n primăvară.

Azi ne-ascundem tristeţea între file,
Iubind doar poezia şi cu scrisul,
Poate c-aşa dispare, sărman, visul,
Scriind poeme triste şi umile...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (22 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că nu ştii dar viaţa este despre iubire

restul sunt doar agrafe de prins dovezile
în dosare cu pereţi şi acareturi
sau pe câmpii cu flori şi fluturi
şi
poate că trebuia să subliniez asta mai demult
viaţa este şi despre muzică
care e tot o formă de iubire

ceva mai curată
poate un pic mai universală
chiar şi poezia este despre iubire
uneori şi despre partea mai întunecată a iubirii

poate că nu ştii
dar până şi războaiele se fac din iubire şi ură
toate crimele
toate nedreptăţile
sunt doar conseciinţe colaterale ale iubirii

mi-ai tot spus că nu pot iubi pe toată lumea
că am de ales între zi şi noapte
între soare şi lună
între alfa şi omega
şi eu ca un nebun tot încerc imposibilul
punând în agrafe zi de zi toate dovezile
uitând să mă iubesc
tocmai pe mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion

Orfan, nici el nu ştie de-a avut vreun tată,
că nu-i trecut pe niciun buletin, o carte de identitate.
Nici maică-sa nu ştie, crede, cine-a fost odată,
că l-a uitat şi ea, l-a părăsit; i-a spus-o cu sinceritate!
Nu ştie nici precis traseul; parcă, ar fi fost adoptat
un timp, dar s-au debarasat, din nou, predat la şcoală specială...
şi culmea nu crede defel; n-ar fi nicicum alienat, handicapat,
că-i bine plin de el, ştie de toate, -doar mintea-i deseori o goală,
a meşterit ceva intuitiv- nu vrea decât să supravieţuiască
şi din cotloane scoate ce lui îi poate fi, sieşi, un avantaj,
chiar dacă minte, păcăleşte... trage mult, din greu, ca să trăiască
şi nu-i fidel; să lase baltă poate fură, câte-un pic, e-un "homo aliaj"!
E stors de mulţi, de vlagă, bun la toate; pe tractor, pe câmpuri,
slugă hainului de preot... un bun pentru orice, răsplătit, hm, arar,
cu mâinile tot înnegrite, groase, tăvălit prin gloduri, smârcuri...
şi dinţii şi-a pierdut de nespălaţi... poate genetic nici nu i-a avut pe inventar!?
Un răzvrătit -probabil în el rău, sau mistuit încet de soartă-
mai ieri un june, fără a şti cum trece timp, se scurge;
este-n doi poli acum şi tot, tot, aruncat din poartă-n poartă,
chiar dacă lumea e acum nouă! E tot Ion şi nu se plânge...

Cum iaz, ce nu va şti nicicând că urneşte piatra grea a morii... doar se curge, curge, curge, curge!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!