Ocean de pământ

Eu mi-am clădit o casă la mijloc de Ocean,
Ferestrele i-s râuri ce curg din ochii mei,
Şi mişună, pe unde sunt ziduri, caracataţi.
Nu auziţi cum bate la geam inima lor?
O, case ude,
Case-n flăcări
timp iute, iute,
Din avioane pică ouă
Atent! O ancoră s-aruncă,
Atenţie ancora ce vine,
Ce bine-ar fi să vie dinspre cer,
Caprifoiul cerului se-nalţă,
S-agită caracatiţe terestre,
Iar noi suntem destui, destui să fim
groparii noştri proprii,
Palizi polipi ai valurilor de cretă,
O, caracatiţi cu pliscul vost' pal,
În jurul casei este Oceanul
Ce nu se odihneşte niciodată.

poezie clasică de Guillaume Apollinaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijloacele de transport în comun din Bucureşti, 9 persoane din 10 sunt cu telefonul mobil în mână

Credeţi că, pe Internet,
Văd imagini din Tibet,
Sau, pe-o muzică andante,
Îl citesc cumva pe Dante?

Aş! De unde! Ei, miticii,
Stau de bârfe cu amicii,
Butonând pe Messenger,
Cel mai iute mesager,

Iar destui dintre creştini
Joacă jocuri de cretini:
Un şeptic, un tabinet,
Sau vrun joc pe Internet.

Eu, cu-aşa o panoramă,
Scriu des câte-o epigramă,
Sau, cum timp am berechet,
Iată, scriu câte-un pamflet.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (10 octombrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul "Diamant": "Dumnezeu este oceanul si noi oamenii suntem picăturile." Serios? Şi cum se distinge o picătură în ocean? Cum şi în ce punct e despărţită picătura de ocean pentru a o putea decela? Oceanul este Totul din întreg şi acceptăm absurditatea că în El apare o picătură, păi cum de e desprinsă ea de ocean ca să putem vorbi de dualitatea Dumnezeu-om? În afara minţii tale duale care se crede desprinsă de Dumnezeu cum de exişti tu şi Dumnezeu? Unde şi când a apărut această separare dureroasă dacă însăşi ubicuitatea/atotprezenţa divină spune că EL e Totul? Pretutindeni există Sinele/Dumnezeu şi atunci cum şi unde mai apari şi exişti tu - în afara lui - de ai început să îl cauţi sau să faci afirmaţii absurde gen "omul e picătura, iar Dumnezeu e oceanul"?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunduri, lui Janet

Sunt slab ca şi destui amici
Şi băgăreţ şi iute, foc,
"DAR ÎNSĂ TOTUŞI" unde zici,
Petrică e pe primul loc.

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este condiţionarea? Credem că suntem noi şi Oceanul. Nu vedem că picătura nu poate fi altundeva decât în ocean. În fapt, noi suntem oceanul. Mintea ne-a schilodit şi ne-a făcut imaginea unei picături şi credem asta. Condiţionarea e cea mai puternică iluzie. iar în această direcţie mă refer la condiţionarea că suntem costumul acesta de carne visată numit corp-minte. Deşi credem că suntem Spiritul infinit, Sinele, Libertatea, Dumnezeu, etc, etc. de fapt continuăm să ne raportăm la noi ca la închisoarea de carne corp-minte. Deseori expresiile condiţionării de genul: "Am venit Aici cu un scop!" sau "Încă ne aflăm în acest corp!" sau "Sunt doar o picătură din ocean. Nu sunt oceanul!" etc, etc. Sunt în fapt foarte uşor de decondiţionat, de spulberat.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De noi depinde să fim, sau să nu fim, proprii noştri sclavi; dar şi proprii noştri stăpâni.

aforism de George Geafir din Capul piramidal şi efectul de piramidă (2001)
Adăugat de Cristina Paula Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

din cer coboară timpul
spre noi
trecutul face bagaje, uitând că-am-fost

eu nu las vremurile să mă ucidă
scriu gânduri în ele
pe cer, pe pământ şi pe aripile păsării
dinspre apus
bate dinspre toamnă cu primăvară
nu uitarea bate şi-aici
frunzele nu cad spre crengile copacilor, invers din ruginiu
cu albastru de cer colorat
lumea nu-i numai din otravă făcută
iar viaţa
nu-i povară decât pentru oamenii
...
iar iubirea nu-i frânghia cerului fără a-ţi da osteneala
pentru ca să ajungi la ea!

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

A uitat vântul să mai adie
Şi soarele-a uitat a răsări
Privesc spre stele şi-aştept să vie
Una din ele spre-a mă iubi.

Se plimbă iute pe ceruri negre
Şi cum mă văd, ele se sting
Nu pot înţelege aceste tenebre
Şi lacrimi din inima mea se preling.

Păstrez în mine astă durere
Şi închid ochii... iubirea o văd
Cum vine şi pleacă, o pierd din vedere
Iar singurătatea face prăpăd.

Şi urlă câmpul. Nimic nu mişcă
Dar totuşi e ceva, e inima mea
Aceasta tot bate şi e obosită
Şi simt cum încetează să bată şi ea.

Mă resuscitează câte-o amintire
Scânteie ce-nvie al meu sentiment
Mă împac cu gândul că nicio iubire
n-o să se-nfiinţeze în timpul prezent

casa mă aşteaptă, plec capul şi... plec
aceeaşi întâmplare ca noapte de noapte
miile de stele cărarea-mi petrec
şi inima mea nu mai bate.

poezie de Andrei Lupu
Adăugat de wolfpress
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, nu ţi-s îngerii destui?

Doamne, nu ţi-s îngerii destui?
(Pe Pământ majoritari sunt dracii!)
De ne laşi mereu pe noi, săracii,
Cei de nicăieri, ai nimănui?

Ne-ai creat din lut cu mâna Ta
Să purtăm în noi iubirea-Ţi, chipul,
Însă gol, ori spart în noi e şipul,
Am uitat a binecuvânta.

Doamne, nu mai suntem fraţi de mult
Şi purtăm lichidă ura-n vene,
Vorbele ne sunt cuvinte-obscene,
Răzbunarea a ajuns un cult.

Te rugăm priveşte înspre noi
Cei ce credem încă în mai bine,
De cum am ajuns ne e ruşine
Căci purtăm în piept nu foc, ci sloi.

Ne mai vizitează până nu-i
Prea târziu şi--ai să ne chemi acasă...
Ori jandarmi cu scuturi nu Te lasă...
Ori nici îngerii nu ţi-s destui?

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea-i grea

Vântul bate iar în geam
Şi ploaia curge şiroaie,
Speranţa mea va fuge iar,
Că oasele din nou mă doare.

Afară se vede, e rece iar
Şi tu nu vii la mine,
Stau şi privesc din nou la geam,
Cu gândul iar la tine.

Eşti acum departe de mine,
Mă simt singură în loc,
Că inima mea este la tine
Şi stau nerăbdătoare ca un foc.

Vine iar un cer fierbinte,
Aştept aşa cum tu ai zis,
Să stau şi să fiu cuminte,
Şi tu vii cum ai promis.

poezie de Eugenia Calancea (8 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină vie...

Stelele tresar pe cer...
Îngerii se fac buchete,
ning curat peste pământ,
de la Dumnezeu din plete...

Ochii sunt precum un vers
care taie pâinea-n două.
Pruncul vine, Lumină vie,
dându-se pe Sine nouă!

O să curgă mierea-n râuri
de la sânul cel curat,
chiar şi noaptea va fi zi
peste ieslea de Împărat.

Creanga inimii se-ndoaie
mirosind toată a mir...
E colindul ce răsună-
miez de rai într-un potir.

Domn Iisus bate la porţi
ca să stea cu noi în casă,
de Craciun ar vrea fie
locuri pentru toţi la masă.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Krakenul*

Sub tunetele-abisului de sus, de necuprins,
Departe, departe în adâncul mării,
În veşnicul lui somn, de vise neatins,
Kraken-ul doarme: razele soarelui din tării

I-alunecă difuze-n jur: hula,-ntr-o continuă recidivă,
Dulăii valurilor mari deasupra lui şi-asmute;
Din mii de grote fermecătoare şi din celule neştiute,
Ascunse-ntr-o lumină palidă şi maladivă,

Polipi cu imense braţe, mai mulţi decât destui,
Se vântură în moţăiala mării, în verdele-i ţinut.
Acolo el de veacuri gogeşte şi veacuri va gogi
Îngrăşându-se cu viermii mării în somnolenţa lui –

Până când cel din urmă foc va-ncălzi apele abisului;
Atunci de îngeri şi de oameni va fi din nou văzut
În răcnete-nălţându-se deasupra mării pentru a muri.

* Kraken – cuvânt scandinav desemnând toţi miticii monştri marini; krakenul, asemănator unei caracatiţe, avea forţa şi abilitatea, conform legendelor, de a scufunda o corabie.

poezie de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă pe ocean, pe val

O viaţă pe ocean, pe val,
O casă legănată pe-abisul de sidef,
Unde apa se-înalţă şi recade muzical,
Iar vânturile o ţin tot într-un chef!

Şoim în colivie, mai am doar un dor mare
Pe acest ţărm gri, acelaşi mereu, mereu:
Redaţi-mi gustul şi sarea mării sclipind în soare,
Pulberea stropilor, pasărea furtunii în plonjeu!

Pe punte iarăşi, stăpân pe mare şi pe vânt,
Pe velierul meu mai iute decât toate:
Sus pânzele! Adio, adio, tu, pământ!
Negurile rămân în pupa, undeva departe.

În spuma albă ne-înfigem cu-întreg curajul,
Albatroşi eliberaţi, spre geana zării –
Asemeni lor, ne vom găsi sălaşul
În singurătăţile din largul mării.

Pământul este demult pierdut vederii,
Norii au început deja să se încrunte;
Dar, cu nava zdravănă şi bravi coechipierii,
Noi spunem, să vină furtuna să ne-înfrunte!

Cântecul din inima noastră trebuie să fie,
Când vântul şi-apele aiurează sub cerul de cleştar,
O casă pe mare, unde imense talazuri bântuie!
O viaţă pe ocean, pe val!

poezie de Epes Sargent, 1813–1880, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să fim amici

Dacă vrei să fim amici,
hai să ne luăm de mână.
Iute să zburăm de-aici
şi să poposim pe lună.

De sus, lumea s-o privim
cum mişună pe pământ.
În linişte să ne iubim,
ocrotiţi de Domnul sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (10 iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga ochilor

enigmă suicidară
sau
o simplă stratagemă (?!)
câteva secunde de mozart
o fugă muzicală
cu flăcări şi lacrimi
jurământul citit din ochii ei
direct cu proprii mei
ochii au genele pliate
după revoluţia culturală
secundele fac zarvă
fug ochii noştri fuga
în c minor executată
de doi ochi frumoşi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea muierească e un lucru de temut şi oricare trebuie să se păzească de ea. Acolo unde muierea a iubit mai mult, acolo tocmai se va răzbuna mai cumplit. Iute vine dragostea muierilor şi iute vine ura lor, care, odată iscată, mai mult ţine ca dragostea.

J. Bedier în Tristan şi Izolda
Adăugat de Gabriela Militaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce plăcere în munţii din ţări sud-americane sau scandinave, unde râurile curg virgine şi poţi să bei din toate izvoarele lor fără riscuri! Dacă în apropiere de Kathmandu sau Barcelona, din râuri nu se poate bea apă, nu e din cauza animalelor, ci din cauza a ceea ce noi aruncăm în râuri.

citat din Kilian Jornet
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În permanenta noastră căutare a fericirii e bine ca, din când în când, să ne oprim şi să fim fericiţi.

citat clasic din Guillaume Apollinaire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un necaz nu vine niciodată singur, sunt destui care îl ajută.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea e doar "corpul-minte în care crezi că eşti", e forma, dar poate o formă de sare să reziste apei? AŞADAR, CUM E DESPRINSĂ O PICĂTURĂ DE OCEAN? CUM DECELEZI ASTA? Credem fals că existăm noi în afara oceanului şi oceanul, dar nu vedem că Dumnezeu, Sinele este deja TOTUL DIN ÎNTREG şi picătura pe care crezi că o eşti nu poate exista în afara oceanului. Credem că suntem noi şi Oceanul. Nu vedem că picătura nu poate fi altundeva decât în ocean. În fapt, noi suntem oceanul. Mintea ne-a schilodit şi ne-a făcut imaginea unei picături şi credem condiţionarea asta. DACĂ PICĂTURA E DEJA ÎN OCEAN CUM ar putea sa fie decelată? MAI PUTEM VORBI DE DUALITATEA PICĂTURĂ-OCEAN? Sau de faptul că în esenţă nu există nici o picătură, doar Sinele, Oceanul. Dumnezeu este real, picătura era doar în imaginaţia ta. Tu nu ai un trup. Acest vis este doar visat în tine, cel infinit. Până nu ai învăţat "eu"-l de cine ai fost tu desprinsă? Doar gândul se crede separat, dar în ocean separarea apei nu există.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clar de lună

Melifluentă lună cu buze de nebuni
Gurmande-n noaptea asta sunt burguri şi păşuni
Pot bine aştrii-asemeni albinelor să fie
Din mierea luminoasă scârbind rău bolţi de vie
Căci orice rază-a lunii căzându-le din cer
Prea dulce lor o rază-i de miere-n spalier
Or eu ascuns concep ah! prea dulce aventura
Şi teamă mi-e de acul de foc de-albină-Arctura
Ce raze dezolante îşi lasă-n mâna mea
Şi rozei vânturilor lunara miere-şi ia.

poezie de Guillaume Apollinaire, traducere de Mihail Nemeş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!