Colindătorii

Cad fulgii mari încet zburând,
Şi-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând
De mult uitarăm jocul.
De mult şi patul ne-aştepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar şi dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos
În ieslea cea săracă,
Şi boul cum sufla milos
Căldură ca să-i facă,
Drăguţ un miel cum i-au adus
Păstorii de la stână
Şi îngeri albi cântau pe sus
Cu flori de măr în mână.

Şi-auzi! Răsar cântări acum,
Frânturi dintr-o colindă,
Şi vin mereu, s-opresc în drum;
S-aud acum în tindă
Noi stăm cu ochii pironiţi
Şi fără de suflare;
Sunt îngerii din cer veniţi
Cu Ler, oi Domnul mare!

Ei cântă nălţător şi rar
Cântări de biruinţă,
Apoi se-ntorc şi plâng amar
De-a Iudei necredinţă,
De spini, de-ostaşi, şi c-a murit...
Dar s-a deschis mormântul
Şi El acum e-n cer suit
Şi judeca pământul.

Şi până nu tăceau la prag,
Noi nu vorbeam nici unul
Sărac ne-a fost, dar cald şi drag
În casă-ne Crăciunul.
Şi când târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Prin vis vedeam tot flori de măr
Şi-n faşe mic pe Domnul.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara de Crăciun

Afară ninge liniştit,
În casa arde focul;
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.

E noapte, patul e făcut,
Dar cine să se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar şi dulce.

Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
Cum boul peste el sufla
Căldură ca să-i facă.

Cum au venit la ieslea lui
Păstorii de la stână
Şi îngerii cântând din cer,
Cu flori de măr în mână.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind vesel şi amar

Domn, domn să-nălţăm
Ochii bine să căscăm
Când la urne alergăm
Noi pe cine-o să votăm?
Florile răului
De florile mărului
Flori de măr!

Steaua sus răsare
Ca o taină mare
(Taina guvernanţilor
Tu' le steaua mamei lor!)
Eu nimic nu le mai cer
Lerui ler!

Am venit cu lerui ler
Să colind ceea ce sper:
Pentru voi, care votaţi
De la ei, nu aşteptaţi
Cu "Ne daţi ori nu ne daţi"
Nu ne vor da, nici să-i baţi!

Vrem oameni adevăraţi
Să fie mână de fier
Lerui ler
Fără bâte de miner
Lerui Doamne, Doamne, feri!
Lerui ler! Afară-i ger
Şi speranţele ne pier

Azi românul tot colindă
Şi aşteaptă ca s-o-ntindă...
Şi-am închis uşa la tindă
Şi m-am uitat în oglindă:

Sunt român şi-aşa rămân!
Sunt creştin, nu sunt păgân
Şi-mi ridic ochii spre cer
Doamne, să nu fiu şomer
Că... la tine mă "transfer"!
Lerui ler!

Florile d'albe, flori de măr
Ăsta-i crudul adevăr!

poezie de Ananie Gagniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul şi pământul

Cerul şi pământul [bis]
În cântări răsună,
Îngeri şi oameni [bis]
Cântă împreună.

Refren:

Hristos se naşte,
Domnul coboară,
Îngerii cântă,
Magii îl adoară,
Păstorii-aleargă,
Ieslea o-nconjoară,
Mari minuni se întâmplară
Păstorii-aleargă,
Ieslea o-nconjoară,
Mari minuni se întâmplară

În Viflaim azi [bis]
E mare minune
Fecioara Maria [bis]
Naşte pe Mesia

(Refren)

Din cer cuvântul [bis]
În trup se arată
Noaptea din lume
Zi se face-ndată

(Refren)

Din răsărit vin [bis]
Magi cu bucurie
Cu dar de smirnă, [bis]
Aur şi tămâie

(Refren)

Hristos se naşte [bis]
Veniţi la-nchinare
Cu vesel suflet, [bis]
Veselă cântare.

(Refren)

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâul Cosânzenii

Avea Ileana ochi de soare
Şi galben păr, un lan de grâu;
Vestmânt avea ţesut în floare
Şi-un brâu purta pe-ncingătoare,
Cum n-a mai fost pe lume brâu.

Era de aur pe tot locul,
Un fulger pe-al ei trup încins.
El noaptea da lumini ca focul,
Şi-n brâu sta fetei prins norocul
Precum e-n talismane prins.

Vrăjit era că, de-l va pierde,
Norocul ei să piară-n veci,
Nici flori mai mult să n-o dezmierde,
Să n-afle umbră-n codrul verde
Şi verile să-i fie reci.
Dar Sfântul Soare ziua-ntreagă
Pândeşte brâul l-ar fura.
Că lui de mult i-e fata dragă,
Iar fata nu vrea să-nţeleagă,
Şi el acum şi-ar răzbuna!

Ea trece-n dulce nepăsare
Prin lunci cu flori şi doarme-n văi,
Iar păzitor pe vânt îl are
Întreaga viaţă vis îi pare
Şi joc îşi bate de flăcăi.

Dar Făt-Frumos zâmbind s-arată,
Şi-n drumul lui umblând de-atunci
Simţea de-ajuns frumoasa fată
Că viaţa noastră nu ni-e dată
De dragul unor flori din lunci.

Din ochi albaştri de cicoare
Pe sânu-i alb de ghiocel
Curg lacrimi calde-acum! O doare,
Ei inima de drag îi moare,
Iar Făt-Frumos, vai, cum e el!

Atâta dragoste nebună!
Eu nu o simt, tu n-o-nţelegi
Visarea ta la ce ţi-e bună?
Vrei s-o visăm noi împreună?
Atunci tu brâul să-l dezlegi!

Ea tremură zâmbind şi geme:
Norocul meu întreg îl vrei!
Ea numai pentru brâu se teme,
Că vor afla duşmanii vreme
Să-i fure-ntr-asta brâul ei.

De ce te temi? Ne vom ascunde
În noaptea codrului umbros
Sub brazii fără grai, pe unde
Nici ochi de om nu pot pătrunde,
Nici flori cu tăinuit miros.

El zice-aşa, să zică iară,
Să-i facă gândul ei uşor,
Iar gându-i se topea de pară
Şi-n codru des, în zi de vară,
S-ascunde fată şi fecior.

Au fost ascunşi încât nici floare,
Nici ochi de om nu i-au zărit.
Dar printre crengi adormitoare
Din cer un singur ochi de soare
Căzu pe brâu şi l-a răpit.

Atunci Ileana şi simţeşte
Că-i arde plânsul în priviri;
Ea după brâu în jur priveşte
Ş-aprinsa-i faţă-ngălbeneşte
Că nu e brâul nicăiri.

Şi cum ea varsă desperată
Un plâns amar, un cald şiroi,
Curgea din cer ploaie curată,
Iar dintre ploi lucind s-arată
Frumosul brâu stropit de ploi.
Şi-n ceruri călătorul Soare
Râdea cu hohot repetat
Şi prin văzduhuri plutitoare
Izbea săgeţi răzbunătoare
De-a lungul brâului furat.

Vai, brâul meu! gemea copila.
Atât de mult eu l-am temut,
Dar Făt-Frumos descinsu-mi-l-a!
Şi-apoi plângea, mai mare mila,
Şi-n nopţi apoi ea s-a pierdut.

De-atunci totuna este firea,
Dar multe nu-s din câte-au fost
Azi nu-i Ileana nicăirea,
De-abia trăieşte-n pomenirea
Poveştilor cu dulce rost.

Iar Soarele-n văzduhuri pline
De zâmbetu-i cel cald de foc,
Ileano, a uitat de tine!
Dar brâul când în minte-i vine
Îşi bate şi-azi de tine joc.

Dac-ai murit, frumoasă fată,
Furatul brâu e viu mereu:
Când plouă, vara, câteodată
Un brâu de foc pe cer s-arată,
Iar noi îi zicem curcubeu.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă! Alfabetul vieţii mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viaţă.
Şi ne creşti, cum doar tu ştii,
Cu iubire şi dulceaţă!
Tu îmi eşti iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu eşti cartea vieţii mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Şi acum tu, unde eşti?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuţă,
Ca şi la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinţi şi casa părintească!
Viaţa ni-i scurtă şi ştiu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Şi mai ştiu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Aşa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ şi-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Şi nutrim speranţa regăsirii ce ne întinereşte,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merele de vară

Mi-aduc aminte merele de vară,
Când noi copii la mama mai eram,
Când stam pe bancă câteodată seara,
Cu câtă poftă le mâncam!

Şi câteodată când ploua afară
Iar noi priveam la stropii de pe geam,
Mama fugea prin ploaia cea de vară
Şi câte-un măr cu lacrimi ne-aducea.

Şi îmi aduc aminte că într-o vară
Ne-a venit pe la poartă un sărman
Şi cum s-a luminat în prag de seară,
Când mama i-a cules un măr din ram.

Dar de când nu mai este mama,
Nici pomul nu mai face rod,
Şi parcă degeaba mai vine vara
Şi vara parcă nu mai are rost...

De-atunci am mai mâncat mere de vară,
Dar parcă şi-au pierdut parfumul sfânt
Şi mi-amintesc gustul de-odinioară,
Pe-o bancă, lângă mama la mormânt.

Merele de vară sunt,
Sfinte pe pământ,

Merele de vară plâng,
Mamei la mormânt...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leru-i ler

Sus pe cerul înstelat
Mândră stea s-a arătat
Şi cu flori de măr în mână
Se coboară peste stână

Leru-i ler

Într-un grajd sărac de lemn
Din cetatea Betleem
Într-o iesle-n rece scut
omnul lumii s-a născut

Leru-i ler

Celui care-adus lumină
Şi peste acest pământ
Pace de la Domnul Sfânt
Laudând pe cel din cer

Leru-i ler

Iar de către răsărit
Trei regi, trei magi au pornit
Lui Mesia de se-nchină,
Steaua Domnului lumină

Leru-i ler

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub gene văd flori

Unde eşti înflorită primăvară,
Vin-o încet cu miros de flori iară,
Adu pentru noi multă veselie,
Să fie pentru noi o nouă temelie.
Soarele arde acum departe,
Dar pe noi nimic nu ne mai desparte.
Lumina ochilor mei e o desfătare,
Sub gene văd flori cu o dulce aspirare,
La ziua caldă cu multă mişcare,
Iar noaptea pe cer vezi stele căzătoare.
Privirea din ochii tăi duioşi mă doboară,
E ca o rază ce pe pământ coboară,
Şi vii tiptil cu flori, dar eu îţi simt pasul,
Ca muzica de primăvară ce-mi îngână glasul.
Razele tale primăvară fac un mic contur
Ş-apoi mă uit în depărtare şi văd verde împrejur.

poezie de Eugenia Calancea (22 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins cu flori de măr

A nins cu flori de măr... o primăvară
Cu alb la tâmple şi alei de vis.
A nins în noi, azi, pentru prima oară,
Dar flamura iubirilor s-a stins.

Nu ştiu de câte ierni tot caut timpul
În care-am rătăcit. Mă desfrunzesc!
Acum sunt iarnă, însă din cenuşă,
Mai am puterea să înmuguresc.

Şi uite cum mereu albesc la tâmple!
Ca o himeră-s... Timpul mi-a trecut...
De iarnă, iarăşi sufletul se umple...
Şi-mi amintesc că am murit demult...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea Domnului

E linişte şi lumea s-a culcat
Păstorii stau de veghe pe câmpie
Cu oile au fost la păşunat
Dar, s-a-nserat şi noaptea o să vie.

Pe cer sunt stele mii, viu strălucesc,
Iar îngerii tot urcă şi coboară
Ei merg şi vin şi cu drag pregătesc
Minunea, ce Pământul înconjoară

Jos, într-o iesle mică şi săracă
Maria e cu Iosif, se odihnesc,
Aşteaptă această noapte ca să treacă
La Cel ce Se va naşte, se gândesc...

Maria este foarte istovită
De drumul lung pe care l-a făcut,
Simte momentul, e neliniştită,
Curând va naşte, nu mai este mult.

O stea măreaţă totul luminează
E o noapte cum nicicând nu s-a văzut...
Păstorii care turmele veghează
La cer privesc, se minunează mult,

Căci îngerii din ceruri se coboară
Cântând spre slava Celui Nou Născut,
Ei, ieslea mică cu toţi o-nconjoară
Şi aici, cu toţi, minunea au văzut.

Păstorii fug şi ei pe Prunc să-L vadă
Să se închine Prinţului Ceresc
Şi parcă nu le vine ca să creadă
Miraţi, cu toţi, la Cel născut privesc.

Da, astăzi S-a născut Mântuitorul
E un prunc micuţ şi fără de păcat
El a ales să fie Salvatorul:
Al omului căzut şi vinovat.

Păstorii cu mieluţi s-au arătat
Şi cei trei magi, veniţi din răsărit,
În faţa Lui cu toţi s-au închinat
Daruri I-au dat, ca unui Prinţ mărit.

Întreg Pamântu-n pace e scăldat
Şi în lumina sfântă şi cerească,
Din Ceruri, Tatăl, totul a vegheat
Ca Cel micuţ, cu bine să Se nască,

Pamânt şi Cer, e bucurie mare
Cântări de slavă se aud mereu
Toţi cei de faţă I-aduc închinare
Acelui, ce e Fiu de Dumnezeu.

Iar Vestea Bună a zburat ca gândul:
Mântuitorul lumii S-a născut,
Degrabă înconjoară tot Pământul
Şi-n Vestea Bună, cu toţii au crezut.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (15 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măr ionatan

măr ionatan ras
parfumul mă adoarme mă trezeşte

în plâns şi în râs construieşte mama
copilăria

mingea-şi rostogoleşte trupul
printre frazele durerii
şi
când totul pare a fi prăbuşit
se ridică versul
acoperă viaţa

seară de octombrie şi atâţia ani
prea mulţi ani în care
privesc pe acelaşi geam
cum drumul
nu se mai schimbă

acoladele lui mă apasă

trec maşinile şi viaţa şi pasul trecătorului
pare a fi acelaşi acum
merg cu fratele meu prin aceeaşi casă
în care
alergam călăream jucării strigam
victorii frumoase
ştiute numai de noi

jocul joc leagănă dorul
jocul joc leagănă legănările vieţii
leagănul timpului stă să cadă

nucul e o umbră frumoasă
răcoroasa lui aripă s-a topit
zăpezile vin şi pleacă mereu
iernile scad şi cresc mereu
în noi în mine
în toate cele rânduite de Domnul

măr ionatan
ras pe farfuriile amintirilor
măr ionatan
copt în pudoarea aşteptărilor
măr

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi azi toţi credincioşii

Veniţi azi toţi credincioşii
Să săltăm, să săltăm [bis]
De naşterea lui Hristos
Ne bucurăm [bis]

Căci el azi în Viflaem
S-a născut, s-a născut
După cum au zis prorocii
Mai demult.

În ieslea dobitocească
S-a culcat, s-a culcat,
Ca un prunc mic
În scutece înfăşat.

Îngeri şi păstori cântare
I-au adus, i-au adus
Şi noi sa-i cântăm mărire
Întru cel de sus.

Trei crai de la răsărit
Au venit, au venit
Aur, smirnă şi tămâie
I-au dăruit

Pace şi bună-nvoire
Pe pământ, pe pământ
Căci azi s-a născut în iesle
Domnul sfânt.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul codrilor

La poalele pădurii, Arnulf pe lângă foc
Stă singur. E întuneric şi plin de spaime locul,
Arnulf e însă tare, şi vesel arde focul.
El şi-a încercat departe prin alte ţări norocul
Cu regii, cari porniră războiul la Sfântul loc.
Aşa dori Hatursa: bărbatul ei să fie
Un braţ vestit în taberi şi mare-n vitejie.
Şi Arnulf de dragul fetei, când fata i-a jurat,
Vândutu-şi-a palatul şi-n taberi a plecat –
Sărac acum se-ntoarce, ci-n fapte mari bogat.
E frânt de multe drumuri, dar somnul azi îi piere;
Şi focul arde vesel, e noapte şi tăcere.

Dar galbenele flăcări prin codru străbătând
Ajung pe la culcuşul de iederă uscată
A negrei Nopţi. Şi Noaptea de zare deşteptată
Încet ridică ochii, se uită-nspăimântată,
S-apropie de flăcări şi aproape-n urmă stând
Viteazului în faţă, ea lung la el priveşte,
Domol, apoi cu glasul abia-nţeles, vorbeşte:
"Tu cine eşti, străine? De tulburi somnul meu?
Cu gândul morţii-n suflet, s-alergi murind mereu,
Să n-ai de gânduri pace, cum n-am de tine eu!"
Arnulf aude glasul, voinică-i este firea
Şi râde, râde-n hohot s-alunge nălucirea.

Atunci bătrânul Codru, de hohot deşteptat,
Încet deschide ochii, ca două sălcii crunte,
Iar pletele-i cu freamăt îi tremură pe frunte
Şi-i tremură-n mânie sprâncenele cărunte;
El mii de braţe goale le-ntinde tremurat.
Cu glas adânc de preot din zilele bătrâne
Vorbeşte rar: "N-am pace de râsul tău, păgâne?
Tu somnul veciniciei sub mine să-l petreci!
Sub brazi la rădăcină tu fruntea să ţi-o pleci
Să dorm şi eu de-a pururi, să dormi şi tu de veci!"
N-a râs acum viteazul; sta codrului în faţă
Cu ochii mari şi tulburi, cu sufletul de gheaţă.

Şi când clăteşte Codru pletosul cap al său,
Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vântul:
El vâjâie din aripi şi-şi flutură veştmântul
Şi cântă, dar sălbatic şi fără şir e cântul:
"Ce gând nebun te mână, de tulburi somnul meu?
Furtună-ţi fie gândul, şi moartea o furtună;
Sărac, pe căi să-ţi mântui visarea ta nebună!"
Arnulf aude, sare pe cal, înfiorat
De frâu, cuprinde gâtul fugarului spumat
Şi aleargă-n vânt şi-n noapte năuc, şi sugrumat
De gânduri troienite – şi nu mai sunt în cale
Nici pietre, nici izvoare; el fulgeră la vale.

Şi-n zori la poartă bate, dar poarta n-a răspuns,
Hatursa-i măritată. Pe cine caţi, străine?
Arnulf ridică pumnii, s-omoare, dar pe cine?
Arnulf ar vrea să plângă, dar sânge-n ochi îi vine,
Arnulf ar vrea să ţipe şi n-are glas de-ajuns.
El calul şi-l întoarce şi drumul îi arată,
Acelaşi drum spre codru, o goană desperată!
Cu gândul morţii-n suflet, cu nopţile de veci
În suflet, ca o umbră pe apă tu să treci
Sub brazi la rădăcină bolnavul cap să-l pleci!
Sărac, pe căi să-ţi mântui visarea ta nebună –
Furtună-i viaţa toată, e moartea tot furtună?

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu că-n Tricolor e-o lacrimă de mamă!

Mă adusese mama pe lume-n prag de zori
Şi, peste ani, eu, fiul, aflam c-a lăcrimat,
Dar nu de o durere, ci doar c-a observat,
Cum pruncu-i, din lumină, se-mbracă-n trei culori.

Ştiuse, de-atunci, mama, că sunt născut soldat
Cum chiar şi ursitoare, venite noaptea-n vis,
I-au spus că-ntreg destinul de ele mi-a fost dat,
Să fiu oştean al ţării, dar şi oştean în scris...

Şi răsărise astrul luminător din Cer
Şi mamei îi zâmbise şi alungase-un nor,
Să vadă cum mulţi îngeri, lui Dumnezeu îi cer,
Ca El să mă boteze-n lumini din Tricolor.

Iar astăzi, ca oştean, legat prin Jurământul
De-a-mi pune viaţa gaj, când patria mă cheamă,
Că-i sunt soldat şi-n scris, cu arma grea – cuvântul,
Eu ştiu că-n Tricolor e-o lacrimă de mamă!

poezie de Pavel Lică din Chemarea lupului alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în cer

Colind la Domnul meu, colind în cer,
Cu bunii mei plecaţi cândva, cu leru-i ler.
Şi îngeri ning, din ochii mei, de suferinţi,
Plâng pe pământ, loviţi de ger, copii cuminţi.

Vin Doamne Sfinte, sărbători, dar ce păcat,
Că pruncii noştrii, cina încă, n-au mâncat.
Produsele se tot scumpesc şi traiu-i greu,
De vremuri noi, mă îndoiesc, parcă şi eu.

Privesc biserica cu jind şi m-aş ruga,
În calea Ta să îngenunchi. Poate ceva,
Vei face Tu, din sărăcie să ne scoţi,
Că ne-au prădat şi biciuit atâţia hoţi...

Facturi prea mari ne osândesc şi e păcat,
Copii un brad împodobesc. Şi s-au culcat
Cei care focul au aprins în suflete...
Lumină nu-i în gândul lor, nici cald nu e.

Ne mor bătrâni, ne mor copii, speranţe mor,
Căci a trăi fără nimic nu e uşor.
E ură, crime sunt, dureri... Când leru-i ler
Eu n-am nimic, n-aveam nici ieri, în frigider...

Dar Doamne, dă mai bine Tu o lege sfântă,
În rănile tot mai adânci simt cum se-mplântă,
Cuţitul unei vieţi de iad. Zvâcnesc furtuni!
Mai sunt şi plâng, în lumea mea, şi oameni buni.

Covidul iar ne-a invadat. Şi în spital,
Ne mor bătrâni, ne mor copii... Ce gust amar
Simţim în noi. Cumplit destin, sfârşit de veac,
Sfârşit de lume, sau de vieţi... e tot un drac.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou, noi

Bun, dar cu noi cum rămâne?
Ei au fost mari, tragici, sfinţi...
Ei au mâncat pâine,
părinţilor noştri le-au fost părinţi.

Dar noi, dar cu noi?...
Lor le-a fost frig, au pătimit,
au mers prin zăpadă, prin noroi,
au murit şi s-au nemurit.

Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume şi ce anume?
Suntem, dar ne este urât!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncul minunat

Vremea e în fapt de seară
Totul este liniştit,
Doar păstorii cu mioare
Stau şi totu-i neclintit.

Jos, în staul, lângă vite
Maria e frământată,
Iosif cu blânde cuvinte
Aşteaptă să nască odată.

Singuri sunt, vin de departe
Şi abia s-au aşezat.
Au cătat la multe case
Pentru noapte un loc de stat.

L-au găsit cu greutate
Fiindcă toţi i-au refuzat
Dar, afară nu se poate
Să rămână de-nnoptat.

Maria este trudită
A făcut un drum prea greu
Iar vremea e împlinită
Pentru Copilaşul său.

Liniştea şi pacea adâncă
E-ntreruptă... Vin din cer
Îngeri care slavă-I cântă
Pruncului plin de mister.

S-a născut Cel aşteptat
Fiul Tatălui Ceresc,
Pământul s-a luminat
Toate despre El vorbesc.

Îngerii, roată au făcut
Şi-n onoarea Lui cântau
Întreg Cerul a văzut
Osanale se auzeau.

Păstorii când au aflat
Grăbiţi au venit să-L vadă
Pe Pruncul cel minunat
Căci, nu le venea să creadă

Că atâta de aproape
S-a născut un Prinţ Ceresc
Într-un loc umil, în noapte.
Acum să-L vadă doresc.

Ei tare s-au minunat
De Pruncul cel luminos
Mieluşei în dar I-au dat
Celui Sfânt, Isus Hristos.

Pretutindeni au vestit
De minunea cea văzută
Despre Prunc toti au vorbit
Şi de îngerii ce-I cântă.

Magii de la răsărit
Conduşi de o stea veneau
Şi cu toţi când L-au văzut
În faşa Lui se-nchinau.

Daruri multe I-au adus
Pruncului din cer venit,
Lui Irod nu i-au mai spus
Despre Prunc, că L-au găsit.

Pe altă cale s-au întors
Pe Irod l-au păcălit,
Să nu-i spună de Hristos
Locul, unde L-au găsit.

Peste tot e bucurie
Scriptura s-a împlinit
Din a Lui Împărăţie
Pruncul cel Sfânt a venit.

Cântă Cerul şi Pământul
Pentru Pruncul minunat
Iar vestea zboară ca gândul
Şi de ea, toţi au aflat.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (13 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul Crăciunului

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c'aşa vrea Dumnezeu.

Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.

Şi zboară'ncet de-alungul pădurilor de brad,
Şi cântă'ncet; şi mere şi flori din sân le cad.

Iar florile s'anină de ramuri până jos
Şi-i cântec şi lumina şi-aşa e de frumos!

Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr'însă Dumnezeu.

Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Aşa cum au găsit-o, cu flori şi jucării.

Departe într-un staul e'n faţă-acum Iisus,
Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus.

Dar el e bun si'mparte la toţi câţi îl iubesc,
Tu vino, şi te'nchină, zi: "Doamne-ţi mulţumesc".

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau sa ramai cum te-am lasat

incerci, dar ti-e greu,
suflul e tot mai rar,
in ochi iti sunt un vis,
femeia care te arunca
intr-un crunt abis...

dar speri,
si sper si eu,
te rogi,
ma rog si eu,
caderea sa iti fie lina...

tragem patura nemuririi peste noi,
sunt jumatate descoperita,
mereu mi-a fost frig,
mereu mi-a fost cald...

acum nu mai e nimic,
si cad, cad...
alunec, visez, vreau,
cred, plutesc, iubesc,
sper, indraznesc...

alunec, visez,
ma ridic si plec,
ramai cum te-am lasat...

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!