Privesc oraşul furnicar

Privesc oraşul - furnicar­
Cu oameni mulţi şi muri bizari,
Pe strade largi cu multe bolţi,
Cu câte-un chip l-a stradei colţ.
Şi trec foind, râzând, vorbind,
Mulţime de-oameni paşi grăbind.
Dar numai p-ici şi pe colea
Merge-unul de-a-nletelea,
Cu ochii-n cer, pe şuierate,
Ţiindu-şi mânile la spate.
S-aude clopot răsunând,
Cu prapuri, cruci, icoani, viind,
Preoţii lin şi în veştminte
Cântând a cărţilor cuvinte.
În urmă vin ca în prohod
Tineri, femei, copii, norod;
Dar nu-i prohod - sfinţire de-apă,
Pe uliţi lumea să nu-ncapă;
Se scurg încet - tarra bumbum -
Ostaşii vin în marş acum
Înaintea lor tambur-major,
Voinic el calcă din picior
Şi tobe tare-n tact ei bat
Şi paşii sună apăsat;
Lucesc şi armele în şir,
Frumos stindarde se deşir;
Ei trec mereu - tarra bumbum ­
Şi dup-un colţ dispar acum...
O fată trece c-un profil
Rotund şi dulce de copil,
Un câne fuge spăriet,
Şuier-un lotru de băiet,
Într-o răspîntie uzată
Şi-ntinde-un orb mina uscată,
Hamalul trece încărcat,
Şi orologiile bat ­
Dar nimeni mai nu le ascultă
De vorbă multă, lume multă.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1873)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai multă carne - mai mulţi viermi; mai multă bogăţie - mai multă grijă; mai multe femei - mai multă vrăjitorie; mai multe concubine - mai multă desfrânare; mai mulţi sclavi - mai multă tâlhărie. Dar mai multă Lege înseamnă mai multă viaţă; mai mult studiu înseamnă mai multă înţelepciune; mai multă sfătuire înseamnă mai multă claritate; mai multă sfinţenie înseamnă mai multă pace.

Rabinul Hillel în Talmud
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei îngeri

Trei îngeri zboară peste străzi
Cântând la câte-un corn de-argint
În rochii verzi şi cu aripe
Din ziua de Crăciun venind
Cea mai sălbatică pisică din Montana trece
Şi-o doamnă în oranj, strălucitoare
O furgonetă U-Haul, un camion fără roţi
Autobuzul de Tenth Avenue lucind în soare
Câinii şi porumbeii zboară-mprejur
Trece un om în piept cu o stea
Trei tipi se târăsc înapoi de la slujbă
Nimeni nu se-opreşte să-i întrebe ceva
Camionul brutăriei se-opreşte la colţ
Lângă stâlpii pe care îngerii-adastă
Şoferul se uită după un chip
În lumea asta concretă şi vastă
Îngerii cântă din corn toată ziua
Pământul trece pe lângă ei ca o arcă
Dar ascultă cineva muzica lor
Cineva măcar încearcă?

poezie de Bob Dylan
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu vinul nou

Soarele asfinţeşte-n mov,
Rândunelele-au plecat departe.
Seara, sub bolţi, oameni mulţi;
Vinul nou trece din mână-n mână.
Cad ninsori dincolo de munţi.

Urmele verii verzi se îndepărtează,
Vânătorul se-ntoarce din pădure.
Seara, sub bolţi, oameni mulţi;
Vinul nou trece din mână-n mână.
Cad ninsori dincolo de munţi.
.
Aripi de liliac bat lângă frunţi,
Un străin se-apropie-n tăcere.
Seara, sub bolţi, oameni mulţi;
Vinul nou trece din mână-n mână.
Cad ninsori dincolo de munţi.

poezie de Georg Trakl, 1887-1914, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

e plin oraşul de fete frumoase
şi de oameni grăbiţi
să nu înţeleagă
care cheltuie
mai multă adrenalină
decît trebuie
ascunzîndu-şi obiectele
mărunţind visele
în făina cenuşie a urii
şi declamînd insistent verdicte
pentru că noi
nu-i aşa
avem
întotdeauna
dreptate
cum nici eu n-am acum dreptate
cum nici nimeni
nu trece de el
sau de mers
încărcat doar de adevăruri

dar cine sînt eu
ca să spun
cafelei mele cu lapte
în romană
la o oră
atît de aglomerată
că iubirea e atît de frumoasă
pe stradă

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

mereu vorbesc
nimeni nu ascultă
ascultă dar nu aud
aud dar nu înţeleg
uneori adun gânduri din tâmpla timpului
în roua pură a dimineţilor ce trec
din ploi clădesc o lume
târziu am văzut
era un ocean de lacrimi
la răsărit sau la apus
asta nu ştiu acum a spune
pe deal am pus o cruce
pentru a ne ruga
pentru cel ce azi se duce
am chemat timpul
în ropotul ultimului cuvânt nerostit
rătăcit în urma spaţiului irosit
am zgâriat pe cer cuvântul
aşa a apărut omul
apoi am plecat să zidesc o casă în cer
la răsărit de soare
pentru cei ce vin
pe masă am pus trupul
în pahare am turnat sângele meu

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Printre gânduri desculţe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticilor mei

Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne'nduraţii ochi de gheaţă?

Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnă

Florile-soarelui pe gard lucesc,
Şi liniştiţi bolnavii stau în soare.
Pe-ogor femeile cântând trudesc,
Bat clopotele mănăstirii cu vigoare.

Păsările-ţi povestesc legende,
Bat clopotele mănăstirii şi belşuguri.
Din curte o vioară lin transcende.
Azi storc ei maroniul vin din struguri.

S-arată omul bucuros şi plin de sine
Azi storc ei maroniul vin din struguri.
Deschise larg sunt morgile puţine
Şi văruite sunt de soare cu belşuguri.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâinile la spate

Îmi ţin mânile la spate-n cuminţenie firească
Şi privesc la gura lumii ce-n grimase flecăreşte,
Am în buzunarul minţii strop de-agheazmă, colţ de pască,
Să-mi feresc, de piatră, fruntea când cuvântul mă loveşte.

Bate-un clopot în vecernii, ca o tânguire-n sânge,
Trec cortegii muribunde, răni deschise-n partea stângă,
Un blestem de mamă cântă şi pe umeri îmi ajunge,
Dar nu poate, poezia, nici blestemul să mi-o frângă.

Scot un vers dintre suspine, şi-l aşez în palma-ntinsă,
(Un flămând cerşeşte-o vorbă, dar i-e umbra trecătoare.)
Lumea asta e-o sintagmă dintr-o frază neatinsă
De albastru şi de verde... şi-aşa neatinsă moare.

Eu mi-am pregătit mormântul pe un pat de poezie,
Mai departe de orgolii şi de îmbulzeala lumii,
Undeva la ţărmul mării, unde-mi cântă numai mie
Liturghia pentru moarte, când se sinucid păunii.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare?

Promisiuni de-a valma vin
Dar ştiu că nu am să mă tin
Pe urmă o să-mi pare rău
Da ce să faci, aşa-i mereu!

Promit că fac ceva
Dar timpul tot trecea
Şi acum realizez
Că nu evoluez!

Eu bat pasul pe loc
Şi stau şi mă socot
De ce promit eu oare?
Veşnic fără realizare

Regret nespus timpul scurs
Încerc a formula un discurs
Să cer iertare, să susţin,
Că de promisiuni o să mă ţin

Dar intrebarea îmi pun tot eu
Oare nu o fi mai greu?
Să promit c-am să ţin
Promisiunile ce vin?

poezie de Camelia Natalia Ignat din Alter ego (mai 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni puţini şi lume multă...

Dragul meu

Sunt foarte departe de oraşul nostru
Lămâiţa încă înfloreşte,
Dar nu cunosc pe nimeni aici...
Oameni puţini şi lume multă.

poezie de Camelia Opriţa din volumul Labirintul (2002)
Adăugat de Marinescu Teodora - Redactor - Realitatea Plus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treceri

Mă trec pe zi ce trece cu oră sau minut,
Stingând dintr-un menit de vis crepuscul
Şi numai eu mă văd încă de la un prim sărut;
Mă trec pe lâng-oglinzi şi trag cu ochiul
Şi m-amăgesc că sunt mereu acelaşi, retuşat minuscul
Zicând; "Sunt mult mai bine c-alţii!"... Mi-e deochiul!

Mă trec o genă în urme de urmaşi
-Ce-ar fi ai mei- m-aseamăn, omenire
Dar tot eu nu-s de-al lor, nu-i am chezaşi...
Mă trec cu un profund, adânc, regret
Că nu rezist când ştiinţa va cunoaşte nemurire...
Mă păcălesc că vreau... C-o să mă mai repet.

Mă trec, nevrând s-o fac cu obstinenţă
Crezându-mă deasupra celor ce-au trecut şi s-au uitat,
Dar n-am alţi aliaţi, nu-i nicio penitenţă;
Mă trece gândul c-au fost toţi la fel,
Gândul; "Ce unici suntem, pierderea-i un prematur păcat!"...
Şi am ascuns răspuns, verificat... Nimic nu-i eternel!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

FCSB e Steaua

La un semn, deschisă-i calea spre peluza roş-albastră
Şi în bubuit de tobe trece galeria noastră,
Tineri purtători de steaguri, steguleţe şi pancarte,
Dar şi oameni mai în vârstă, cu fulare colorate.
E meci mare, nebunie, în tribune-i lume multă,
Cântăm, batem din picioare, vuvuzelele exultă,
Azi, echipa joacă bine, o împingem de la spate
Cu scandări mobilizante, uneori mai deocheate,
Şi avem în repertoriu multe alte ritualuri,
Huiduim, dăm cu petarde, fluierăm şi facem valuri
Şi aprindem fumigene, şi băgăm terenu-n ceaţă,
Până când nu se mai vede nicio urmă de verdeaţă,
Iar apoi strigăm: "Hai Steaua, vrem să câştigăm trofeul!",
(Deşi unii spun că astăzi noi suntem FCSB-ul).

poezie de Octavian Cocoş (30 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt orb

Sunt orb, sau vidul este negru?
Aud nimicul gânditor
Şi simt căldura unui mine.
Dar unde-s restul, nevăzuţii?
Voi iară m-aţi lăsat să mor?

Sunt orb, dar vidul se deschide
Şi-ncep s-aud un foşnet lin
Şi lângă mine simt acum un trecător.
Unde te duci? Stai, mai aşteaptă!
Dar mă confund cu un decor...

Sunt orb, iar vidul este alb
Aud cum paşii vin la mine
Şi simt căldura, mă cuprinde...
Şi stai, şi stai, iar eu te văd,
Un chip descris de mâini timide.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt orb

Sunt orb, sau vidul este negru?
Aud nimicul gânditor
Şi simt căldura unui mine
Dar unde-s restul, nevăzuţii?
Voi iară m-aţi lăsat să mor?

Sunt orb, dar vidul se deschide
Şi-ncep s-aud un foşnet lin
Şi lângă mine simt acum un trecător.
Unde te duci? Stai, mai aşteaptă!
Dar mă confund cu un decor.

Sunt orb, iar vidul este alb
Aud cum paşii vin la mine,
Şi simt căldura, mă cuprinde
Şi stai, şi stai, iar eu te văd,
Un chip descris de mâini timide.

poezie de Anabella Eliza Coţovanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua a treia

Vecinii bat, speriaţi, în uşă.
De undeva, iese fum mult
şi miroase a cărbune.

Poate şi cămaşa din balcon
bate cu o mânecă în geam,
încercând să-şi trezească stăpânul.

Poate că şi o rază de soare
îşi întinde mâna prin geam
până la focul din casă.

Poate că şi timpul trece încet,
ca să ajungă,
înaintea lui,
batăile în usă ale vecinilor.

Batrânii bat la uşi.

Speră să le deschidă cineva,
speră să-i trezească pe cei adormiţi
care, probabil, au uitat
că au început să facă de mâncare.
Iar acum zac în casele lor,
intoxicaţi cu fum.

Nu le deschide nimeni.

Aşa bat şi îngerii, în uşile noastre,
ori de câte ori
uităm că am început să credem în ceva.

Dar noi nu îi auzim,
noi nu le deschidem,
pentru că zăcem intoxicaţi
de propria renunţare.

poezie de Doina Postolachi din volumul de versuri Lumina de peste nopţile mele (2012)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Giovanni

trec prin rotund
trec prin pătrat şi triunghi
prin cer şi prin iad
alergând pe uvertura lui Mozart
luna se aşază-n copac
şi nediscret bufonul lui Don Giovanni toarnă hohote de râs
într-un pahar cu vin roşu
o fată e strânsă în braţe

iubeşti pe de rost şi timpul şi spaţiul din tine
judecata din urmă tot crezi că nu vine
devii un instrument pus pe note
intrând în rezonanţă cu întreg universul

în liniştea încăperii nimeni nu respiră
doar se pluteşte dulce şi amar
şi te admiri din cap şi până la unghii

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna pe uliţă

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
Aţi înnebunit de tot
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâini:
Dracilor, sânteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.

Ce-i pe drum atâta gură?
Nu-i nimic. Copii ştrengari.
Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sauve qui peut

Albumul tău e un salon în care
S-adună fel de fel de lume multă
Şi fiecine aşaz-o foaie smultă
Din viaţa sa în versuri răbdătoare.

Acum doreşti cu pana mea incultă
Şi eu să trec prin mândra adunare?
Dar ea de-amicii tăi sfială are
Şi de-oi vorbi au cine mă ascultă?

Spre-aţi-aminti trecutele petreceri
Condeiu-n mână tu mi-l pui cu sila.
De la oricare-un snop de fraze seceri,

Apoi le răsfoieşti filă cu filă.
Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri
Privind în vrav prostia imobilă.

poezie celebră de Mihai Eminescu din Postume
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plopii fara el

Pe lîngă plopii fără soţ
Trec anii cu încetul
Şi ei ar fi aproape toţi
De n-ar lipsi poetul.
El nu a fost nici cînd era
Doar trecătoare copii
Împrejmuiau absenţa sa
Şi fără soţ toţi plopii.
La locul lor toţi plopii sînt
Foşnind cu tot firescul
Dar n-au nici sens şi nici cuvînt
Lipseşte Eminescu.

Aşa sîntem toţi
Destinul ne-arată
Doar plopi fără soţ
Cu soţ niciodată.

Şi primăria-i are-n stoc
Şi-i numără într-una
Dar nu-i mai bate nenoroc
Şi nu-i foşneşte luna.
Nici primăvara nu dă sens
N-au vară, iarnă, toamnă
În jurul lor e-un gol imens
Ce Eminescu-nseamnă.
Iubita e acum pămînt
Pe care-aleargă mînjii
Sau a ajuns o frunză-n vînt
Într-unul dintre dînşii.

Mai bine nici să nu-i vedeţi
Sînt nişte plute oarbe
Numai poetul din poeţi
În cer îi reabsoarbe.
Bat cît mai trist un gînd din toţi
Frunzişul veştejescu-l
Pe lîngă plopii fără soţ
Şi fără Emïnescu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic şterge vremea

Zadarnic şterge vremea a gândurilor urme!
În minte-mi eşti săpată ca-n marmura cea rece,
Uitarea mână-n noapte a visurilor turme
Şi toate trec ca vântul ­ dar chipul tău nu trece.

În veci noaptea şi ziua şoptesc în gând un nume,
În veci la pieptul bolnav eu braţele îmi strâng,
Te caut pretutindeni şi nu te aflu-n lume,
Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng.

Astfel în veci în minte-mi încremenişi frumoasă
Şi văd în veci aievea divinul tău profil.
O, cum nu pot în braţe să te omor plângând,
Tu, blond al vieţii mele ş-al dragostei copil!

Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,
Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus
Şi noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se îneacă
Şi mintea mea în noaptea de veci va fi apus.

Pe cât mai am în pieptu-mi un pic măcar de sânge,
În inimă cât fibra din urmă va trăi,
Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge,
Cu dânsa împreună şi ele vor muri!

O, rai al tinereţi-mi, din care stau gonit!
Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam,
Eu nu gândesc c-o clipă am fost şi fericit,
Ci mor, mor de durerea că-n braţe nu te am.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!