Don Giovanni

trec prin rotund
trec prin pătrat şi triunghi
prin cer şi prin iad
alergând pe uvertura lui Mozart
luna se aşază-n copac
şi nediscret bufonul lui Don Giovanni toarnă hohote de râs
într-un pahar cu vin roşu
o fată e strânsă în braţe

iubeşti pe de rost şi timpul şi spaţiul din tine
judecata din urmă tot crezi că nu vine
devii un instrument pus pe note
intrând în rezonanţă cu întreg universul

în liniştea încăperii nimeni nu respiră
doar se pluteşte dulce şi amar
şi te admiri din cap şi până la unghii

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări

Cercuri de lumină
umplu spaţiul acesta gol
pe care nu-l cuprinde
nimeni

Prin ele trec păsări
ca nişte gânduri uitate
Păsările cântă
neauzite de nimeni
un cântec din altă lume
alb şi înalt
şi dispar într-un copac uriaş
ca un nor
apărut din senin

Prin spaţiul acesta gol
vibrează şi acum neştiut
o aripă de înger

poezie de Ioana Trică din Altcineva (octombrie 2005)
Adăugat de Ioana Trică
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cules

focul toamnei iese din struguri
între cutele adânci şi spasmul muşchilor
odată cu învârtitul teascului
şi strivitul boabelor
ce-şi leapădă cămaşa

până sub stelele nopţii energia curge
cu tot cu lumină şi întuneric
cu tot cu rai şi iad

frigul din toamnă se ascunde prin iarbă
sau urcă pe gard
uneori apasă pe mâini şi pe faţă
şi chiar se coboară sub tălpi

şi inima uită golul din eu
particule întregi fără substanţă
ca-ntr-o cascadă te urcă în cer
cele lichide îţi mută spaţiul
modificând cuvintele ce mor lângă cramă
în timp ce mustul dulce sclipitor
aleargă prin irisul ochiului
ascunzând în el semnul divin al nunţii din Cana.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia e o substanţă...

poezia e o substanţă în toate stările de agregare
uneori intru în ţinutul ei de piatră
atât de profund
ca într-un somn adânc
alteori îmi vorbeşte în limba mării
şi am gustul sărat
trec prin alb şi mă înec în polen de silabe
când iubirea mă-mbată în forme fierbinţi
se aude glas de psalmi când trec prin codri verzi
sunt flăcări vii şi freamăte-n astral
fragment de poezie e-n creanga de copac
şi multe muze apar şi apoi dispar pe ape şi în vânt
pe aripă de cânt
şi-n gol de cuvinte respir poezie
între cer şi pământ

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec mistic clipele prin mine

Trec mistic clipele prin mine
Şi mă transformă riguros
Dar nicidecum în rău sau bine,
(Această transformare-mi aparţine),
Ci doar în mai puţin frumos...

Iar eu le consemnez şi le adun
Într-un nimic pe care-l folosesc,
Numindu-l "timpul oportun",
Să mă transform din rău în bun,
Să mă edific, să mă înţelepţesc...

Le pun într-un burduf imaginar
Şi zic: "acesta e trecutul meu"...
Şi este... îmi aparţine mie dar,
Stăpân pe el a fost şi este clar
Şi categoric Dumnezeu!

La fel sunt toate clipele ce vin;
Îmi aparţin doar mie într-un fel...
Dar sunt convins că nu mi se cuvin
Ci le primesc spre-a dovedi cui aparţin,
Căci toate sunt din El şi pentru El!

Trec clipele prin mine neîncetat
Îmi vestejesc verdeaţa din ţărână
Şi-o pregătesc de ultimul asalt...
Dar duhu-n mâna Celui Preaînalt
Tot verde-n veci o să-mi rămână,

Căci Chipul Său în mine e sculptat
Prin dalta şi ciocanul clipei,
De Duhul, la Rusalii revărsat,
Ce în trupul lui Isus a adunat
Risipitorii fii, nedestinaţi risipei...

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset abstract

iau sentimente înmuiate în destin
le trec prin răzătoare
adaug un pahar solid de vin
şi morcov de culoare
tristeţe presărată cu piper
un boţ de sare
din întuneric toate le transfer
la colb de soare
în bibeloul meu de porţelan
amestec toate
adaug sumedenia de ani
purtaţi în spate
un zâmbet mai arunc în fine, fîn
în durul talmeş
aceleaşi sentimente din destin
le trec prin balmeş
adaug încă un pahar de vin
un muc de ceapă
şi-n sâmbăta-mbibată cu venin
le-arunc în apă...

poezie de Iurie Osoianu (19 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn

pământul s-a mutat de sub picioare
într-un colţ prăvălit susţinut de cârjele nopţii

învelişul meu de toamnă a lăsat nevăzutul în orbite
împreună cu o parte din conturul tău
cernut prin verticale bezne

imagini răsturnate navighează căutând echilibru platonic
între armonie şi haos
selecţia de priviri şi gesturi
inventează o direcţie comună
încercând o stare de închegare cu luciri de lumină
în timp ce demonii trec prin pereţii nopţii
dizolvând piatra solubilă
sfâşiind cuvintele pîn' la sfert

rotund şi calculat timpul îmi azvârle o cifră
fără început şi fără sfârşit
iar ultima silabă
ca o frunză cu dinţi
trece prin mine şi-mi lasă un semn că exist

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să-mi umpli ochiul gol
Şi gândul doar cu tine,
Spre tine aş veni în zbor
Şi toată aş fi cu tine.

De-ar fi să fie iarăşi verde
Şi dorul să m-aştepte în poartă,
Printre culori nu m-aş mai pierde,
Uitând de lacrima sărată.

Rotund m-aş face acoperit,
Cu ochi şi mâini de-a valma,
Spre tine aş trece prin zenit,
Prin vânt şi frig chiar iarna.

Aş ţine-n braţe orice frunză
Şi umbra pietrei mi-ar fi dragă,
Desculţă aş dansa prin iarbă,
Doar eu să-ţi fiu mereu cea dragă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tot ce a simţit, prin tot ce a gândit – omul – se vrea prelungit în infinit. Deşi cele ce se petrec în jurul lui îi dau motiv să creadă că totul e trecător şi el însuşi e muritor, el doreşte, cu înfocare, parcă, să ştie că poate fi nemuritor. Nemuritor în ordinea morală prin "Umanitatea gândurilor şi faptelor lui", nemuritor în ordinea fiziologică prin mugurii odrăsliţi din corpul lui, prin copiii lui, prin fericirea şi mulţumirea sufletească pe care prin acţiunile lui o realizează în sufletul celor din jurul lui.

Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ou roşu

trec şi Oltul... trec şi Jiul..
numai ca să vin la tine!
trec prin defileu şi turnuri
şi ajung iar la câmpie!

trec ca vântul ca-s purtată
de un dor ce e nestins...
văd în zare numai casa
şi cais cu floare nins

mă aştepţi iubire mică
să-ţi aduc doi iepuraşi
un ou roşu... că-s bunică...
şi-un pupic pe doi obraji!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toc

ochii din perete
ochii din tavan
ochii din iarbă
ochii

ochii din hârtie
ochii din cuvânt
ochii din poezie
ochii

ochii din sticlă
ochii din roşu
ochii din pahar
ochii

mă dezbrac şi alerg
în mijlocul mării unde
nimeni nu dă doi bani pe singurătate

poezia nu mai e
doar apă
linişte
tu

pe suprafaţa apei
ochii
o mare de globi oculari
înot prin ochi de orbi
se face întuneric
apa moale ca o basma de englezoaică sofisticată
singurătatea nu dă doi bani pe tine

faţa mea
un desen cu ochii albi

cerul aruncă ochi de înger peste ochi de orb
vezi?
sunt doar abstractul acestei foi
pe care scriu un vis de noapte
ochii din perete, din tavan, din iarbă, din hârtie, din cuvânt, din poezie, din sticlă, din roşu, din pahar, ochii
mă privesc şi... nu dau doi bani pe singurătate

viaţă strânsă în cămaşa de forţă a pielii

orbitor e doar soarele
ce ne încălzeşte nebunia în ibricul lui dumnezeu

o
c
h
i
i

m e i

e
ş
tu
i

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de plecare

e un început de plecare
din alintul gândului suspendat pe umeri
poala a rămas rece ferindu-se de vânt
golită de iluzii

trec prin geometria fără culori
înţepându-mi ochii cu unghiurile ei ascuţite
printre umbrele ce nasc monştri

câte un gând desenat pe-o floare
îl răstignesc în fiecare colţ gol

lumea adevărată trece absentă pe lângă timpul meu de nisip
lumina mi-a furat verticala
şi mă găsesc circular într-un triunghi isoscel
lovindu-mă de cele trei laturi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarbă

Duhul ierbii umblă prin văzduh,
moartea a ieşit din abstract
dând largi ocoluri,
împărţind sfârşitul.
Sânzienele îşi acoperă umerii,
jocul de frunze e oprit,
timpul trece prin sânge.
Dorul rămas stingher
se-nvârte rotund,
sub salcâmul înflorit.
E iarbă, e vânt, e pustiu.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet stingher

Suflet stingher,
Deschide-ţi inima.
Priveşte spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.

Priveşte spre cer,
Într-un colţ voi fi eu.
Martor la ceea ce eşti tu,
Acolo jos pe pământ.

Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.

Prin vis te-nsoţesc,
Şi-n noapte sângele-ţi fierb.
Si-ţi alerg prin vene,
Prin anotimpuri şi vrere.

Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc şi-n scrieri în rime.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă plimb prin tine-o viaţă...

M-aş plimba prin tine-o viaţă, să te ştiu şi nu te-aş şti
Din amurg spre dimineaţă şi nimic nu m-ar opri
Să-ţi pătrund prin constelaţii, steaua mea să o găsesc
În Centaur, Andromeda din decorul tău ceresc...

Să mă plimb prin capilare, chiar de spaţiul e îngust
Mă strecor cu versu-n braţe, din hematii să te gust
Şi de simţi cum trec prin tine, dă-mi un semn c-un tremur scurt
Ca să nu m-acuzi, iubite, de vreo fraudă, sau furt...

Am intrat ca să mă caut, dacă mi-ai găsit vreun loc
La parter sau la mansardă, poate sunt chiar la mijloc.
Sau în stânga unde-i locul pe care-l pândesc demult
Stau cu versul la intrare şi bătăile ţi-ascult...

Hai, deschide-te şi lasă-mi poezia-n atriul stâng!
Iernile ce te apasă, numai eu ştiu să le frâng.
Vin cu primăveri în braţe şi cu stihul violet
Vin în paşi de sarabandă şi în paşi de menuet...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu mai tăcea

nimic nu mai tăcea,
din biserici psalmii urcau în cer,
pridvoarele coborau, pereţii se surpau,
se tulbura spaţiul cu toate turlele şi pietrele adormite.
până şi torsul pisicii făcute ghem era un sonor auzit.

neobosite, cuvintele sunau în urechi
scoţându-şi inima afară, strigând,
copacii dădeau alarma prin frunze.
adevărul începea să capete contur,
timpul îmi coborâse în palmă
ca o pregătire pentru raţiune.

totul a început cu harul silabelor
intrând în golul acela ca o rană,
până ai devenit chip din care a răsărit ultima silabă.
tăcerea a început să vorbească
scurtând distanţa până la pământ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte

e prea multă linişte,
prea multe limanuri
şi găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
oraşu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec uşor dintr-o parte în alta
şi dragostea trece mereu prin pereţi.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniştea oarbă
ce mă linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniştea camerei
şi ora se închide mai devreme.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catren prozaic

.. te -ndragostesti numai de-un tot strein- iar ce e-al tău- iubeşti la nebunie

şi treci mereu prin armonii şi chin şi iar prin chin şi iar prin armonie

dar vine ş-un moment când te decizi să guşti din plin amar şi despărţire

chiar necătând la faptul că ucizi ce-a mai rămas din viu şi din iubire...

poezie de Iurie Osoianu (7 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut un rest

caut un rest rămas din stele
în noaptea neverde
pictată cu un zâmbet nedumerit de Giocondă
printr-un labirint cu sensuri confuze

trec prin fuga luminii
prin ziduri de strâmtoare
înmugurind rugul
într-o amintire deschisă cu prezenţa ta
undeva unde noaptea cade în silabe

te simt imaginar cu suflet ars de vânt
cu ochii rotiţi peste mine
într-un poem modern
unde doar tu îmi cunoşti literele
dizolvate în ochiul meu verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să mori, aflând-o.» Să mori

(«Papirus Prisse». Din maximele cuprinse în «Ptah-hetep», manuscris datând din jurul anului 2000 î.e.n.)

«Trebuie să mori, aflând-o.»
Să mori de preafrumoasa floare-a surâsului. Să mori
de mâinile ei uşoare. Să mori
din pricina femeilor.

Tânărul cânte-le pe ucigaşe,
când trec prin spaţiul inimii
lui. Din tânăru-i piept
să zbucnească un cânt:
o, neatinse! Cât de străine sunteţi!
Peste culmile
simţirilor sale trec şi revarsă
o dulce noapte
în valea pustie a braţelor lui. Şi vântul
ivirii lor foşneşte-n frunzişul trupului său. Ca un pârâu sclipitor
fiinţa-i se-ndreaptă spre ele.
Dar bărbatul
să tacă şi mai înfiorat. El care
fără poteci rătăcea
prin noaptea de munte-a simţirilor sale:
să tacă.

Aşa cum tace un bătrân marinar,
şi spaimele vechi se joacă într-însul,

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tot ospiciul slovei

în caldul din păcat mister se coace
cu fruntea omul rece-a necuprinde
când frigul de fiinţă ni se vinde
din vipia infernului rapace...
cuvinte fără urmă am veninde
în tot zadarul stihului ce-mi tace
în ochi întâmplători de viciu-n pace
de lacrimi Şarpelui a da merinde...
în sângele ce-mi e pătat de vină
de Măr eresuri ţipă-n bezne, fierb
şi se aşază-n Raiul în ruină...

femeie care-mi poposeşti în verb,
să ştii, demenţa vorbei mi-e vecină
prin tot ospiciul slovei trec imberb...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!