Poporul de rând, în China, este îmbrăcat exclusiv în pânză albastră; dar deoarece în provinciile septentrionale iernile sunt foarte aspre, îşi procură protecţia necesară căptuşind pantalonii şi bluzele cu un strat de vată. Soldaţii poartă şi ei veşminte vătuite, ceea ce le dă o înfăţişare umflată şi pătrată. Întrucât veşmintele poporului de rând sunt zdrenţăroase, umplutura de vată scapă prin toate rupturile, iar cerşetorii, zilierii agricoli, toţi ţâncii murdari şi milogi îngrămădiţi la împrejmuirile gărilor, par nişte insecte turtite, cărora le-a ieşit, prin crăpăturile găoacei albastre, resturile unor măruntaie lăptoase.

Vicente Blasco Ibanez în Călătoria unui romancier în jurul lumii, volumul II
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Japonezul îşi venerează strămoşii pentru că s-au prefăcut în zei, iar el va fi la rândul lui zeu când urmaşii îl vor venera la fel. Chinezul îi respectă pentru că se teme de ei. Venerează mormintele unor strămoşi extrem de depărtaţi, al căror nume nu-l cunoaşte; se ruinează şi-şi vinde până şi obiectele de strictă necesitate ca să acopere cheltuielile unor înmormântări somptuoase, în cinstea celor care mor în casa sa. Întrucât se teme de morţi, caută să-i facă să stea liniştiţi şi mulţumiţi, ca să nu vină să-l chinuiască în timpul nopţii, sau să semene nenorociri şi catastrofe pe drumul vieţii sale. Cineva a definit această ţară spunând că este o aglomerare de cinci sute de milioane de vii, îngroziţi de prezenţa a mii de milioane de morţi.

Vicente Blasco Ibanez în Călătoria unui romancier în jurul lumii, volumul II
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În general, oamenii judecă mai mult după ochi decât după mâini, deoarece fiecăruia îi e dat să vadă, dar puţini sunt în stare să şi simtă. Fiecare vede ceea ce tu pari, dar puţini te simt cine eşti cu adevărat. Iar cei puţini nu vor îndrăzni să se opună părerii celor mulţi care au de partea lor autoritatea înaltă a statului ce îi apără. Deci, faptele oamenilor şi, mai cu seamă cele ale principilor pentru care nu există un judecător suprem care să le judece, trebuie privite numai prin prisma scopului. Prin urmare, e necesar ca un principe să facă în aşa fel încât să învingă şi să-şi păstreze statul. Iar mijloacele lui vor fi socotite totdeauna onorabile şi de fiecare lăudate, deoarece oamenii de rând sunt atraşi numai de ceea ce pare şi de succesul unui lucru. Iar lumea nu e făcută decât din asemenea oameni de rând.

Niccolo Machiavelli în Principele, XVIII
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansatorul e o torţă. O torţă se consumă. Nu poţi face terapie unei torţe. Îi pui vată şi o mai aprinzi o dată. Aia arde, ce să-i faci? Artistic vorbesc. Bineînţeles, terapia prin mişcare poate exista şi prin dans. Dansul este pentru mine şi meserie, dar, în primul rând, artă. Arta, ca orice fel de artă, te consumă.

Gigi Căciuleanu în AGERPRES, interviu (13 februarie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum vântul care şuieră la nesfârşit prin univers, Timpul duce cu sine numele şi faptele cuceritorilor şi oamenilor de rând în mod egal. Şi tot ceea ce suntem, tot ceea ce rămâne, dăinuie în amintirile celor cărora le-a păsat că am trecut pe aici preţ de o clipă.

Harlan Ellison în Paladin of the Lost Hour
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pensionar de rând...

La rând la unt, la rând la lapte
La rând, dar mai puţin, la carte
La rând la condică la şapte
Vreau ultimul la rând... la moarte!

epigramă de Gheorghe Gurău (2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau la rând

în rând şi şirul e lung
ca-un şarpe anaconda
am o cană în mână
sunt îmbrăcat sumar
nu simt frigul. nu simt foamea
trebuie să primesc ceaiul
amestecat cu nectar
de când sunt aici? nu-mi aduc
aminte de mare lucru
camarazii mei par morţi

aud vocile lor în cap
vorbesc toţi fără să lege
propoziţii inteligibile
par loviţi de schizofrenie
lanţul uman se mişcă încet
cuvintele sunt rostite
în toate limbile universului
unii nu primesc nimic
se zvârcolesc pe nisipul
pe care plutim. zburăm

zbor. dar revin la coadă
sufletele ies din corpurile
topite de foc şi împinse
de săgeţi înroşite. ploaie
de săgeţi ne muşcă
nimeni nu simte durerea
după câteva secunde
sau minute. timpul se dilată
odată cu spaţiul
se contractă şi sufletele caută refugiu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animalele mai mari sunt cele mai bune, deoarece, în primul rând, în majoritatea cazurilor, ele sunt deja pregătite pentru casă; în al doilea rând, ştii exact ce fel de personalitate ai de gând să obtii cu acel animal; şi-n al treilea rând, ele sunt deja crescute, astfel încât nu este nevoie să mai întrebi cât de mari vor deveni.

citat din Beth Ostrosky Stern
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii recunoscător pentru tot ce ai în clipa de faţă în viaţa ta. În momentul în care nu ştii să apreciezi minunatele daruri pe care viata ţi le-a dăruit sau le-a pus în tine, ea va începe să ţi le ia înapoi, rând pe rând.. iar aceste lipsuri se manifestă cel mai adesea prin boală, sărăcie, pierderea fiinţelor dragi.. tocmai ca un semnal de alarmă ca să te trezeşti la realitate! De aceea, apreciază azi ceea ce ai ca viaţa să îţi dăruiască mâine şi mai multe bogăţii!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte albastră

Senină noapte, noapte albastră
E tăcere multă în noi
Curg gânduri, gândurile noastre
Şi focuri de stele se aprind şuvoi.
O stea se stinge şi alta se aprinde
Un ciclic mers prin destin,
Căutăm împreună,
pulsul fericirii divin.
E adâncă noaptea şi luna mai doarme,
Iar clipele trec rând pe rând.
Rămas de strajă felinarul la poartă
Ascultă dorinţe plângând.
Prinde-mă de mână şi ia-mă cu tine
Spre culmile nopţilor de aşteptări
Să visăm mereu împreună
Inocenţa copilăriei cu tainice chemări.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corneliu Codreanu nu impunea nimănui disciplina prin mijloace coercitive – ar pierde valoarea ei constructivă – ci o explica întâi ca o necesitate tactică şi le-o cerea apoi camarazilor săi în virtutea unor acţiuni comunitare. El nu leza omul, căci ordinea şi disciplina, când sunt liber acceptate, sunt atribute ale propriei conştiinţe ale oamenilor. Aceştia îşi însuşesc nişte norme de conduită în vederea unor acţiuni comune. Prin disciplină se activează o voinţă colectivă necesară pentru a duce la bun sfârşit o acţiune politică şi pentru a învinge toate greutăţile. Astfel, omul îşi multiplică, forţele şi capătă convingerea puterii lui şi siguranţa în reuşita acţiunii sale.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

E primăvară şi-nfloresc,
Pe străzi, fetiţe guralive,
De prin veşminte se iţesc,
Vagi goliciuni intempestive...

E vară, soarele-i torid,
Prin târg e numai nuditate,
E trupul feminin, avid,
Să facă ţoalele uitate...

E toamnă, aerul e blând,
Şi bronzu-i încă la putere,
Dar paravane, rând pe rând,
Se pun cenzură la vedere...

E iarnă şi alaiul ei,
Îmbracă fetele-n paltoane,
Adio minichiloţei,
Adio munţi de silicoane...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am ieşit din rând

Să nu ies din rând,
să nu merg în faţă,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu aşa mă-învaţă.
Cât am fost în viaţă, n-am ieşit din rând.
Nici n-am mers în faţă, am ţinut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viaţă, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povaţă, El m-a luminat.
Cât am fost în viaţă, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt aţă, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credinţă-n suflet, am ieşit din rând,
să stau şi să cuget, cine-am fost şi cine sunt.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul poeţilor

Sta Dumnezeu, pe gânduri dus:
Oare ce-ar fi să-şi cheme fiii?
Şi i-au venit pe rând, pe rând,
Precum se-ntâmplă cu copiii.

La fete le-a dat chip frumos,
Să fie-aşa, ca nişte stele,
Un trup mlădiu şi glas duios,
Curiozitate-n toate cele.

Băieţilor le-a spus:,, Deştepţi
Aş vrea să fiţi, s-aveţi putere.
Ascultători, lucizi şi drepţi,
Să nu uitaţi vorbele mele!"

Şi au crescut... I-a înzestrat
Pe unii cu puterea minţii,
Pe alţii, meşterind ciudat.
I-a privegheat, cum sunt părinţii.

Şi printre ei au fost rebeli
Copii ce au clădit regate,
În versuri rămânând fideli,
Convinşi că orişice se poate.

- N-am să vă dau averi şi bani,
Deci nu veţi moşteni pământul.
Sunteţi boemi... Cu har, prin ani,
Vă veţi împodobi cuvântul.

Mai dragi îmi sunteţi dintre fii...
În viaţă să aveţi iubire!
Să vă-nălţaţi prin versuri vii
Iar darul meu e nemurire...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi

În ţara cu stejari umbroşi,
Cu feţi ce gânguresc în soare,
Cu oameni harnici, moşi sfătoşi,
Sunt multe semne de-ntrebare.

Când primăvara e în toi,
Cu flori stă câmpul să-l inunde,
Sunt triluri, zumzete-n zăvoi
Şi nedreptăţi pe orişiunde.

Iar Marea Neagră-i un deliciu,
Toţi "munţii noştri aur poartă",
În weekend pleacă, din oficiu,
Cei privilegiaţi de soartă.

Grânarul ţării-i supărat,
Suspină Bărăganu-n spice,
Când vede grâul importat,
Dar cine poate să-i explice?

Şi fructe importăm şi flori,
Săpun, şireturi, ace, sare,
Un grup restrâns sunt profitori,
Iar ţara-ntreagă-i plătitoare.

Sunt lupte pentru un "oscior",
Politica e la putere,
Poporul este primitor
De taxe şi de legi severe.

Conducătorii rând pe rând
Prin funcţii-nalte se perindă
Îi preocupă doar un gând:
Averi s-adune până-n grindă.

Dar actualul trist destin
Se poate preschimba îndată
De-om face din umorul fin
O armă mult mai căutată.

Iar traiul se va primeni,
Speranţa-i ultima ce moare,
Căci alte vremuri vor veni
Pe-acest meleag scăldat de soare.

Şi-i vezi pe cei ce ne conduc,
Roşind, plecând de la putere,
Dar eu, să nu dau de bucluc,
Vă spun cu drag: La revedere!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penny: Leonard a ieşit vreodată şi cu fete normale?
Sheldon: Ei bine, presupun că nu vorbeşti despre o normalitate digestivă pentru că am învăţat că astfel de întrebări sunt nepotrivite.
Penny: Nu, vreau să spun dacă a ieşit vreodată cu cineva care nu era foarte deşteaptă?
Sheldon: Ei bine, a fost o singură fată care avea un doctorat în literatura franceză.
Penny: Şi cum nu era foarte deşteaptă?
Sheldon: Păi, în primul rând, era franţuzoaică. În al doilea rând, era literatură.

replici din filmul serial Teoria Big Bangului
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu cred în Iisus doar pentru că aşa am fost educat de părinţi. Sunt un intelectual trecut prin şcoli, care a căutat să-şi explice lumea. Dar dintre toate ma­rile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pi­ta­gora etc) Iisus are cea mai perfectă acoperire ştiinţi­fică. Am luat rând pe rând toate noţiunile predicate de El şi toate pot fi explicate în termenii ştiinţelor actuale.

citat din Dumitru Constantin Dulcan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Giordano Bruno cântă balada permanenţei

E acelaşi, nu-s aceleaşi.
E acelaşi unic soare
răsărit din munte, gând.
Să se întrupeze-n vale
alte umbre sunt la rând.

E acelaşi, nu-s aceleaşi.
E acelaşi unic soare
albul inului sorbind.
Să întindă pânza-n iarbă
fete, alte sunt la rând.

E acelaşi, nu-s aceiaşi.
E acelaşi unic soare
tâlc suav învederând.
Ca să coloreze ceasul
fluturi - alţii sunt la rând.

E acelaşi, nu-s aceleaşi.
E acelaşi unic soare
ce-nfierbântă roua, vânt.
Sa îndure moartea-n vară
alte spice sunt la rând.

E acelaşi, nu-s aceleaşi.
E acelaşi unic soare
inima prin lumi bătând.
Să îngâne-n vreme rugul
alte-amurguri sunt la rând.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate armatele-s aidoma

Toate armatele-s aidoma, de-o mamă;
Publicitatea-nseamnă larmă,-nseamnă faimă;
Tunurile scot un zgomot de toţi ştiut;
Iar puştanii onoarei îi plătesc tribut.

Soldaţii bătrâni au ochii roşii, doi cărbuni;
Toţi soldaţii aud aceleaşi străvechi minciuni;
Cadavrele-atrag muşte prin gropi şi văgăuni.

poezie clasică de Ernest Hemingway, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lentilele minţii

A minţii lentile convexe, concave,
Rotunde, ovale,
Dispuse-n craniu-n imense spirale,
Sunt grave,
Spirituale.
Se-mbină lentile perfect şlefuite
Cu altele sparte, turtite
Şi multe normale.
În minte refracţii bizare se ţes
Şi cată în lume fără-nţeles.
Privind prin toate aceste lentile,
Imaginare sau microscopice,
Vezi universu-n fantasme utopice,
Vezi negre nopţi transformate în zile,
Vezi prin fiinţă până la os,
Vezi adevăruri multe pe dos,
Vezi în trecut lumea-mpietrită
Dar fericită c-a împietrit,
Vezi viitorul sub semn de-ntrebare,
Nedefinit,
Urcând în căutare
Spre infinit,
Vezi în viaţă cum mii de păcate
Sau de creaţii măreţe, sublime,
Plutesc în eterna ereditate,
Vezi cum natura se naşte în cicluri,
Vezi crime
Ce-ţi par că-s nimicuri!
Dar sunt şi minuni ce nu se zăresc,
A minţii lentile mai aburesc
Sau se destramă şi cad,
Cad obosite pe rând într-un vad...
Ciudat şi bizar este destinul lor
În al vieţii vad, trecător.

poezie de Petru Miloş (20 aprilie 1973)
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Vai, cerul albastru al ochilor tăi
a inundat întreg universul:
albastru e soarele,
lunca, ponoarele,
albastră e luna şi ciuta, nebuna,
albastre sunt stelele,
razele, ielele,
albastru pământul şi vântul, şi cântul,
albastre pădurile, trilul, izvoarele,
albaştri rechinii, muflonii, cucoarele,
albaştri sunt munţii,
părinţii, cărunţii,
albastre podgoriile,
florile, zorile,
albastre spicele coapte de grâu,
albastră furnica,
albastru colnicul,
albastră bunica,
albastru bunicul,
albastre căsuţele-n freamăt de râu,
albaştri toţi oamenii de pe pământ:
şi albii,
şi negrii,
şi cei ca lămâiul,
şi pieile roşii albastre sânt,
albastră e ziua, albastră e noaptea
(albastru li-i rândul),
tot ele-albăstrindu-mi
şi visul, şi gândul,
albastră e boarea, albastru-i sărutul,
albastră-i suflarea
şi chinu-mi, durutul,
albastru botezul,
albastru şi crezul,
albastră năşia,
albastră e nunta,
albastră-i junia
şi vârsta, cărunta.
Chiar moartea-i albastră
pe pajiştea noastră
şi nu se teme de ea
nimenea.

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!