Lacomului Sabidius

Trecea în jurul mesei o tavă cu plăcinte;
Am vrut să-nfulec una, dar prea era fierbinte.
Dar pofta lui Sabidius era mai arzătoare
Şi-a tot suflat în ele, cât a putut de tare.
Plăcinta a răcit-o, cum am fi vrut să fie,
Dar n-a atins-o nimeni; era o scârnăvie!

hexagramă de Marţial din Epigrame (1961), traducere de Tudor Măinescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec târziu

ghemul de sfoară
tot mai mic devenea
în palme
linia vieţii mai clară
dar zmeul acela
din foaie velină
era tot ce conta
era tot ce conta.

cu norii de zahăr
voiam să-l hrănesc,
cu vântul să-i cânt
în surdină.
era tot ce conta,
era tot ce conta
dar zmeul n-a vrut să adoarmă.

m-a desprins de pământ,
a strâns sfoara pe ghem
şi-a smuls linia vieţii
din palmă.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată. Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

Hans Christian Andersen în Prinţesa şi mazărea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată. Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

începutul de la Prinţesa şi bobul de mazăre de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grup

Trăiau de foarte mult timp împreună
Şi cam începuseră să se repete.

El era ea,
Şi ea era el.

Ea era ea,
Şi el era tot ea.

Ea era, nu era,
Şi el era ele,
Sau cam aşa ceva.

Dimineaţa mai ales,
Până se alegeau bine,
Care cine mai este,
De unde şi până unde,
De ce aşa şi nu altminterea,
Trecea o groază de timp.
Trecea timpul ca pe apă.

Voiau uneori chiar să se sărute
Dar îşi dădeau seama la un moment dat
Că amândoi sunt ea.
Mai uşor de repetat.

Atunci începeau de spaimă să caşte.
Un căscat aşa de lână moale,
Care se putea şi croşeta
În felul următor:
Una căsca foarte atent,
Şi cealaltă ţinea ghemul.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen şi-a pus poalele în brâu, ca să poată să meargă mai repede, şi a luat-o la fugă până în fundul grădinii. Portiţa era închisă, dar ea a apăsat pe clanţa ruginită şi clanţa s-a ridicat, portiţa s-a deschis şi Gretchen a pornit în lumea largă, desculţă cum era. S-a uitat de câteva ori înapoi, dar n-o urmărea nimeni. De la o vreme n-a mai putut merge şi s-a aşezat pe un bolovan şi când s-a uitat împrejur a văzut că nu mai era vară, era toamnă târziu; în grădina babei, în care era mereu cald şi erau flori din toate anotimpurile, nu puteai să-ţi dai seama cum trece vremea.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere

Durerea ar fi putut crede că era durere.
Îngrijorarea că era îngrijorare.
Ele erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere,
Perechea dându-şi o importanţă mare.

Nu. A fost nevoie ca toate zăpezile atârnând
De-acoperişul odăii lui să-şi picure-întristarea,
Începând de când era doar un copil plăpând,
Pentru a se-aşterne şi pe capul lui ninsoarea.

Ori de câte ori acoperişul se-albea sub geana bolţii,
Dedesupt capul lui în bezna din cocioabă
Era tot mai puţin negru decât catranul nopţii,
O nuanţă aproape de culoarea zăpezii, gri-albă.

Îngrijorarea-ar fi putut crede că era îngrijorare,
Durerea că era durere.
Dar niciuna dintre ele n-a fost tâlharul care
I-a furat părul negru, singura avere.

poezie de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan Bănică era un om de un şarm deosebit. Era de o vibraţie extraordinară, totul în jurul lui se mişca cu o viteză uluitoare. Chiar şi el însuşi era aşa, cu vorba şi gesturile lui precipitate. Dar, în acelaşi timp, avea nu farmec nemaipomenit, era de o mare spontaneitate şi drăgălăşenie şi de o mare colegialitate. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că era şi un actor extraordinar.

citat din Marin Moraru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie să ia dintr-însele şi să-şi prindă pofta, focul o arde şi nu poate lua. La fântână, aşijderea: păhăruţele de argint, nu-i vorbă, erau, şi fântâna plină cu apă până-n gură; dar când a vrut fata să puie mâna pe pahar şi să ia apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fântână într-o clipă a secat, şi fata de sete s-a uscat!... Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeţi c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Şi-atunci... scobeşte-te, fata babei, în dinţi! Mergând mai înainte, cu căţeluşa încă s-a întâlnit; salbă de galbeni avea şi acum la gât; dar când a vrut fata să i-o ia, căţeluşa a muşcat-o de i-a rupt degetele şi n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Îşi muşca fata acum degeţelele mămucuţei şi ale tătucuţei de ciudă şi de ruşine, dar n-avea ce face. În sfârşit, cu mare ce a ajuns şi ea acasă, la mă-sa, dar şi aici nu le-a ticnit bogăţia. Căci, deschizând lada, o mulţime de balauri au ieşit dintr-însa şi pe loc au mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, şi apoi s-au făcut balaurii nevăzuţi cu ladă cu tot.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: L-am respectat pe tata. Dar indiferent ce aş fi făcut, nu era niciodată suficient.
Dean: Şi ce vrei să spui cu asta? Că tata era dezamăgit de tine?
Sam: Era? Este... şi va fi mereu.
Dean: De ce crezi asta?
Sam: Pentru că nu am vrut să vânez cu arcul... sau să vânez spirite, pentru că am vrut să merg la şcoală şi să-mi trăiesc viaţa, lucru care, pentru familia noastră sărită de pe fix, era o ciudăţenie.

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa tinereţii

Necunoscuta care se vindea
N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,
Dar fiindcă ea aflase cine sunt -
Poetul poreclit "Fluieră-vânt" -
Şi fiindcă mă ruga stăruitor
Să-i fiu şi eu, din când în când, cumpărător,
Sinceritatea ei m-a-nduioşat
Şi-n cadrul preţului fixat -
Un preţ absurd,
Ridicul
Şi meschin,
Cu care-aş fi băut un kilogram de vin -
M-am îmbătat de gura ei
Şi-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit...

Dar vai!...
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar şi altora!...
Şi-azi un ciocoi,
Iar mâine un calic
O cumpărau la fel - mai pe nimic -
Căci ea - flămândă veşnic - se grăbea
Să-şi vândă gura dulce ca la tarapana!...

Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun
Că-s gata să-i ofer un preţ mai bun -
Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu preţul meu...
Şi-atunci -
De teamă să n-o bat,
Sau s-o ucid
Şi s-o ascund sub pat -
Deşi-o iubeam, am renunţat la ea
Şi n-am mai vrut să ştiu cine era!...

Dar într-o zi cu ploaie şi cu vânt,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Şi-a dispărut...
Şi nimeni n-a mai întrebat de ea
De când intrase, parcă, în pământ,
Cu numele-i mereu necunoscut...

Şi totuşi, Eu
Am întâlnit-o iar,
Dar nu ca altădată, pe trotuar,
La cafenea,
Sau în tramvai...
Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,
Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,
În care sta de veghe cuminte,
Şi-aştepta
O zi să-mi mai aduc aminte şi de ea!...

Dar ce păcat
Că regăsirea ei m-a-ndurerat...
Şi-n loc s-o mai sărut -
Cum aş fi vrut -
Am început să plâng cu-adevărat!...

Necunoscuta care se vindea
De data asta, nu mai era Ea -
Era doar vechea ei forografie,
Pe care mi-o dăduse numai mie!...

Şi-acum,
Cred c-aţi ghicit cine era
Necunoscuta care se vindea...
Era chiar tinereţea mea!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet la tavă

Aseară, la un şpriţ
Amicul meu şi-a pus
Sufletul pe tavă.
Mă uitam, când la el,
Când la suflet...
Sufletul era mare
Dar... gol pe dinăuntru!
Se vedea cu ochiul liber
Interesul care se ascundea
După câteva fire de omenie.
M-am ridicat şi-am plecat.
Ajuns acasă, mi-am pus şi eu
Sufletul pe tavă.
Ca să vezi şi-al meu era,
Tot gol!
L-am întors pe toate feţele,
Dar nimic!
Şi mi-am pus întrebarea:
- Ce, Doamne iartă-mă,
Umblăm cu sufletele goale?!

poezie de Stefan Băiatu (17 septembrie 2008)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ratăciri

aş fi vrut să te ating
dar trupul îţi este umbră
de spini,
aş fi vrut să te-ajung
dar poteca e îngropată
în uitarea pământului.

aş fi vrut să-ţi vorbesc
din singurătăţi
dar nici nu mă mai aud
când
te strig,

aş fi vrut să te urmez
dar nu te mai văd
în pustiire.

aş fi vrut să te uit
în ochii lui Dumnezeu
dar minţile îmi rătăcesc
încă,
pe drumuri bătătorite
de oameni nebuni.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar nici gâtul sticlei n-avea cum s-o mai recunoască pe logodnica de odinioară. Când, în sfârşit, a putut ajunge la încredinţarea că nimeni nu-l mai băga în seamă şi că nu se minuna câtuşi de puţin de trecutul lui, plin de atâta strălucire, când era ştiut că se afla acolo printr-o întâmplare, în urma căderii din înaltul cerului, s-a posomorât în aşa chip încât n-a vrut să mai asculte cele ce-şi spuneau cele două bătrâne.

finalul de la Povestea unui gât de sticlă de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arivista

De când se ştie-a vrut doar să parvină,
Să promoveze în organigramă,
Dar nimeni n-a băgat o vreme-n seamă
Prezenţa ei atât de feminină.

Era cam toantă, dar n-a fost o dramă,
Căci unui şef, odată, pe retină
I s-a fixat alura ei divină
Şi a aflat îndată cum o cheamă...

Iar de atunci nu ne mai miră felul
În care duduiţa cea tenace
S-a dovedit a fi,-n final, dibace,
Căci, cu talent, ca să-şi atingă ţelul,
Şi-a pus în evidenţa mijlocelul,
Deşi părea că n-ar avea mijloace!

poezie de Grigore Chitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea s-a înteţit aşa de tare încât, de deasă ce era, băieţaşul nu-şi mai vedea nici mâinile. Sania mergea tot mai repede. Karl a vrut iar să se desprindă de sania cea mare, dar n-a izbutit; săniuţa alerga ca vântul. A început să strige, dar nimeni nu-l auzea; ningea mereu şi sania aluneca tot mai iute. Deodată a simţit o hurducătură, de parcă ar fi trecut peste şanţuri şi garduri. Karl s-a speriat cumplit şi a încercat să spună o rugăciune în gând, dar degeaba, nu-şi mai aducea aminte decât tabla înmulţirii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile-i sunt lente, cuvintele puţine, şi niciodată n-a vrut să strălucească, dar era o bucurie pentru prietenii lui. Ar fi trebuit să-l auzi ascultând!

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un ciob mărunt din oglinda cea fermecată care schimonosea şi urâţea tot ce era frumos şi bun, iar tot ce era rău şi urât se oglindea în ea pe de-a-ntregul, aşa cum era, şi orice cusur ieşea la iveală. Bietului Karl îi intrase în inimă un ciob şi, în curând, inima lui avea să fie ca un bulgăre de gheaţă. Acuma nu-l mai durea, dar ciobul rămăsese în inimă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplamente...

Pe când nu era nimic, iar nimicul era tot,
Pe când rană nu era, dar era durerea-n cot,
Nu era atunci cuvânt, dar era ceva de zis,
Nu erau expedieri, înspre drac sau paradis,
Pe când nici nu exista, niciodată şi mereu,
Exista în consecinţă, fără z un simplu Eu!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul clandestin

crezând că soarele ascuns
dincolo buza dealului
se va juca cu mine
astăzi
am alergat înspre deal
aş fi vrut să mă înveţe
un joc nou dar
în timp ce urcam
am văzut un înger
alunecând din cer
era alb şi trist
părea că e tare bolnav
şi nu avea aripi aşa cum
îmi spunea mama seara
înainte de culcare...

de drag îl port cu mine
şi-i vorbesc deşi între
identitatea lui şi a mea
e mult spaţiu
aş fi vrut să-l îngrijesc
până să-i văd aripile
crescute din umăr

deşi părea interesat şi
fericit la culme de parcă
ne-am fi cunoscut şi ne-am fi
jucat de-o viaţă printre lucruri uitate
mă privea întrebător

trecea prin mine hipnotic...

în tentativa de a merge împreună
a intervenit mama cu
un sărut cald

mă bucur că era doar un vis...

mi s-a umplut gura
de cuvinte şi lacrimi
dar am tăcut...

aş fi vrut să o întreb pe mama
dacă în mine s-au întâmplat
toate acestea şi dacă
îngerul acela va muri...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!