Carta Atlantică

Ce-aţi luaţi cu voi, Peregrinilor, Peregrinilor?
Ce-aţi luaţi cu voi dincolo de mare?
O inimă neînfricată-ntru gloria Domnului,
Am dus noi Cartea Sfântă, Sabia Cuvântului;
Credinţa-n promisiunea Lui:
El va fi a sufletelor noastre salvare.

Care vă sunt amintirile, Peregrinilor, Peregrinilor?
Unde-s visele cu care-aţi plecat spre-o altă ţară?
Am purtat cu noi cântecele pe care taţii noştri le-au cântat
Lângă sobă când eram copii cu sufletul curat –
Şi cuvintele frumoase ale limbii materne, de neuitat,
În care-am învăţat să ne rugăm întâia oară.

Ce aţi găsit acolo, Peregrinilor, Peregrinilor?
Ce aţi găsit dincolo de valurile mari?
Un pământ încăpăţânat şi-arid,
Nevoi şi foamete, şi boli insinuându-se perfid:
Le-am întâlnit, le-am îndurat şi-am suferit cumplit,
Dar nu mai doream să mai fim robi unor tâlhari.

Cum v-aţi descurcat acolo, Peregrinilor, Peregrinilor?
Ce-aţi construit pe-acel pământ îndărătnic şi silhui?
Am tăiat copaci, am desţelenit şi-am cultivat lunci
Pe-un continent neatins de europeni pân' atunci
Am împământenit ale Domnului porunci
Şi drepturile sacre-ale omului.

Nouă ce ne-aţi adus, Peregrinilor, Peregrinilor?
Ce ne-aţi adus în vremea asta plină de-amaruri?
Tot ce-am luat cu noi la plecare,-aceleaşi haruri:
Cartea Sfântă, Sabia Cuvântului,
O inimă neînfricată-ntru gloria Domnului;

Cu ele părinţii noştri şi-au pavat calea împlinirii:
Libertatea Credinţei şi-a Cuvântului, Libertatea Gândirii,
Eliberarea de Sărăcie, Eliberarea de Frică,
Valori care sufletul omului glorifică –
Cine-ar putea spune NU acestor daruri?

poezie de Francis Brett Young, 1884 –1954, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea s-a deschis în toate felurile: este păşune pentru gazele, mănăstire pentru călugarii creştini, templu pentru idoli, Kaaba a peregrinilor, tăblitele Torei şi cartea sfântă a Coranului. Eu practic religia Iubirii; în orice direcţie ar merge caravanele ei, religia Iubirii va fi religia şi credinţa mea.

citat din Muhyi D-Din Ibn 'Arabi
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-aţi vrut degeaba liberi pentru viitor

N-am fost cu voi să ştim ce-aţi pătimit,
Dar, astăzi, pătimim în urma voastră...
Din tot ce-aţi îndurat, n-am prins nimic,
Iar azi se-ntoarce împotriva noastră!

N-am învăţat nimic din nicio palmă;
Şi-am primit multe, multe pe nedrept!
Azi, însă, le primim şi pe-ale voastre,
Doar că acestea ne lovesc în piept!

Am merita din plin dispreţul vostru,
Căci, la blesteme, nu aţi fost în stare
Să le deschideţi drumul către noi,
În caz că ne vom pierde-n nepăsare...

Ne-am pierdut demnitatea şi mândria,
Degeaba v-aţi jertfit pentru popor.
Ne merităm din plin, azi, disperarea,
Ne-aţi vrut degeaba liberi pentru viitor.

Am devenit complici exterminării proprii,
Ne batem joc de amintirea voastră...
Prostia-a devenit, la noi, la ea acasă...
Aceasta e, mai nou, credinţa noastră!

Suntem pierduţi şi toţi ne vor declinul,
Toţi trag de noi, toţi ne vor orbi şi goi...
Blestemul vostru ar fi fost mai blând,
Degeaba v-aţi jertfit crezând în noi...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul să plecaţi...

E timpul să plecaţi, cât nu e prea târziu,
Pân' n-o simţi săracul că-i jupuit de viu.
I-aţi inşelat credinţa vânzându-vă pe-un leu,
Nu vă forţaţi norocul... ferească Dumnezeu...

Cu toată bunătatea din sufletu-i flămând,
E şi el ca şi voi, tot muritor de rând...
Şi el are răbdare... şi-acelaşi Dumnezeu,
Dar nu-ntreceti măsura punându-i greu pe greu.

E timpul să plecaţi, v-am suportat destul.
De-atâtea vorbe goale poporul e sătul.
Se-aude din morminte blestemul lui Brucan,
A expirat sorocul... şi-a expirat în van.

Aţi stat la cârma ţării de douăzeci de ani,
Ne-aţi luat pământuri, case, ne-aţi jecmănit de bani.
De fiecare dată venind cu gura mare
Că vreţi o altă viată, că vă doriţi schimbare...

Schimbare v-aţi dorit, schimbare vrem şi noi,
Schimbare nu înseamnă... tot voi, în loc de voi.
Mai sunt în talpa tării voinici cu-nvătătură,
Nu gângăviţi ca voi... şi plini de incultură.

Uitaţi-vă în jur, vă place ce-aţi făcut?
De la păduri la fabrici pe toate le-aţi vândut,
Să vă clădiţi palate, cu iz de puşcărie,
Sunteţi mai râu ca chelul de-i trebuia tichie.

Cu paznici pe la porţi, de cine vă e teamă?
Cine mai credeţi voi că vă mai ia în seamă?
Nu sunteţi Dumnezei, nici zeii din Olimp,
Dar nu întindeţi coarda... plecaţi cât mai e timp.

Ieşiţi şi voi puţin prin lumea aia bună,
Ca să simţiţi şi voi cum euro se-adună.
În lumea aia-a voastră, cea plină de rahat,
La care ne-aţi vândut şi ne-aţi îngenuncheat.

În care obligaţi ne ducem sărăcia
Ca voi să puneţi ghiara uşor pe România.
Ne mor copii acasă din dorul de părinţi,
Iar voi ne vindeţi tara, ca Iuda-n, doi arginţi.

De-o jumătat' de viată vă tot plătim simbrie,
Cealaltă jumătate ne-aţi dat-o-n datorie,
Şi-n timp ce noi plătim... voi huzuriţi ca zbirii,
Aţi dus sărmana tară la limita pieirii.

E timpul să plecaţi, lăsaţi-ne pe noi...
Destinul prost să fie... dar nu făcut de voi.
Voi ştiţi să locuiţi doar în afară legii,
Să adunaţi prin furt averi şi privilegii.

V-am acceptat prea mult, ce ironi-a sorţii,
Pe voi, ce-aţi luat... şi revoluţia şi morţii.
Doar nu cumva vă vreţi istoriei eroi,
S-ar ruşina, sunt sigur, istoria cu voi.

Iar voi, clevetitorii, pe screen sau cu condeie,
Ce-aţi tot suflat în foc, când ei v-au dat scânteie,
Treziţi-vă, e timpul, cu toţi, această tară
S-o scoatem din ruşine, din ură şi ocară.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-aţi vrut degeaba liberi...

N-am fost cu voi să ştim ce-aţi pătimit,
Dar astăzi, pătimim în urma voastră.
Din tot ce-aţi îndurat, n-am prins nimic,
Iar azi se-ntoarce împotriva noastră.

N-am învăţat nimic din nicio palmă —
Şi am primit prea multe pe nedrept.
Azi, însă, le primim şi pe-ale voastre,
Doar că acestea ne lovesc în piept.

Am merita din plin dispreţul vostru,
Căci, la blesteme, nu aţi fost în stare
Să le deschideţi drumul către noi,
În caz că ne vom pierde-n nepăsare...

S-a dus şi demnitate şi mândrie,
Degeaba v-aţi jertfit pentru popor.
Ne merităm din plin întemniţarea,
Ne-aţi vrut degeaba liberi pentru viitor.

Am devenit complici stârpirii proprii,
Ne batem joc de amintirea voastră.
La noi, prostia-a devenit la ea acasă...
Aceasta e, mai nou, credinţa noastră.

Suntem pierduţi şi toţi ne vor declinul,
Toţi trag de noi, toţi ne vor orbi şi goi.
Blestemul vostru ar fi fost mai blând,
Degeaba v-aţi jertfit crezând în noi.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profundă recunoştinţă

Dumneavoastră, celor care
Ne-aţi fost ieri învăţători,
Azi în plină sărbătoare
Vă aducem în dar, flori.

Totdeauna se cuvine
Să fim recunoscători,
Fiindcă patru ani de zile,
Ne-aţi fost buni îndrumători.

Sunteţi valorile care
Alte valori aţi creat.
Ani la rând, fără-încetare,
Cu mult tact ne-aţi educat.

Cu privirea voastră blândă
Peste noi v-aţi aplecat.
Mâna noastră, tremurândă,
Să scrie a învăţat.

Şi tot de la dumneavoastră
Cititul cărţii am deprins.
Spre viitor, o fereastră
Cu dragoste ne-aţi deschis.

Din lumină daţi lumină
Ca să creaţi noi valori,
Pentru-o lume mai senină,
Fără furtuni, fără nori.

Noi vom duce mai departe
Aşa cum ne-aţi învăţat,
Învăţătura din carte
Cu care ne-aţi luminat.

Profundă recunoştinţă
Pentrucă ne-aţi înzestrat,
Cu a cărţilor ştiinţă
Şi mintea ne-aţi luminat.

Să trăiţi întru mulţi ani!
S-aveţi multă sănătate!
Să rămâneţi peste ani
Tot învăţători de carte.

poezie de Dumitru Delcă (2 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada politicienilor mioritici

"Puşca şi cureaua lată",
Ce săraci eraţi odată!
Astăzi, toată lumea ştie,
Cum v-aţi scos din sărăcie.
Singura preocupare
Este pentru-nscăunare.
Toată ziua –hai la vot!
Şi apoi vă doare-n cot.
Cu un mic şi cu o bere
V-aţi făcut stăpâni pe miere,
Cu discursul mincinos
Aţi pus mâna pe un os.
Şi aşă, din an în an,
Osu-a devenit ciolan.
Pentru el, ca nişte fiare,
Aţi ajuns la-ncăierare.
V-aţi organizat în găşti,
Iar pe noi ne luţi de proşti,
Numai buni de jumulit,
Despuiat şi umilit.
Zeci de taxe-aţi inventat
Şi nu v-aţi mai săturat.
Vă-ngropaţi în saci de bani,
Parc-aţi trăi mii de ani.
Pe buget v-aţi năpustit
Până l-aţi secătuit
Şi-n prăpastie ne-aţi dus,
Ţara-n coada lumii-aţi pus.
Mi-e ruşine că trăiesc
Pe pământul românesc.
Vă blesteme Dumnezeu
Pentru tot ce-aţi făcut rău!
Ne-aţi lăsat copiii goi,
Trăiţi bine numai voi.
N-avem slujbe, n-avem case,
Doar la voi sunt cefe grase.
Sufletul ne-aţi mai lăsat,
Astăzi ne impozitat,
Dar nu este prea târziu,
Diabolici, cum vă ştiu
Şi pe suflet să luati bir,
Zău, că nici nu mă mai mir.
Rătăci-v-aţi pe pustiu,
De voi nu mai vreau să ştiu!
Ce-aluat o fi în voi?
Ce plămadă şi ce soi?
Nici satane, dac-aţi fi,
Parcă nu ne-aţi chinui
Cu atâta-nverşunare,
De ne-aţi dus la disperare.
Genocid e-n toată ţara!
Nu ştiu cum vom trece vara?
Zău, sunteţi descreieraţi!
Dac-o să ne lichidaţi,
De la cine mai furaţi?

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vrem pământ!

Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor -
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
Şi-n urma lacomului plug
Ies oase şi-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt,
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; -
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ!

Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani şi cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ - şi noi creştini suntem!
Şi vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!

Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat -
Noi vrem pământ!

N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pădurii ucise

Tâlhari ce aţi ucis pădurea
Şi ne-aţi lăsat toţi munţii goi,
Sunteţi veniţi de pe aiurea
Să ne-alungaţi şi sfinte ploi.

Făcut-aţi loc să creştem oi,
Dar voi ne-aţi spoliat şi sarea,
Tâlhari ce aţi ucis pădurea
Şi ne-aţi lăsat toţi munţii goi!

Se va isca un tărăboi,
Când ne vom pierde noi răbdarea
Şi vă vom declara război,
De veţi mai ridica securea,

Tâlhari ce aţi ucis pădurea!

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădătorilor

Flămânzi şi goi, fără cuvânt,
Încovoiaţi pe-acest pământ,
Pe-acest pământ ce-al nostru e,
Furat de voi şi - ntreb, de ce?
Când el e sfânt!
De-a sila voi aţi tăbărât
Dar noi pe brânci ne-am tot târât,
Prin promisiuni de false firi
Şi îmbătaţi de amăgiri,
Ne-aţi zâdărât!
Şi vom striga toţi într-un glas,
Căci viaţa - n noi ne-a mai rămas,
La moarte voi ce ne-aţi vândut,
Străinilor ne-aţi dat tribut,
E negru ceas!
De vin groparii, le grăim,
Că noi şi în mormânt trăim,
Cu pâinea ce-am mâncat-o ieri
Speranţei ne-am dat prizonieri,
Nu ne căim!...
Pluteşte-n aer un blestem,
Căci pentru voi, teamă suntem,
Vom trece peste rău curând
Chiar ţara de-om reface-o-arzând,
Noi asta vrem

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 noiembrie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul mamelor

Multe mame-îndurerate
Strigă-n stradă disperate:
Ne-aţi adus lacrimi pe faţă,
Ne luaţi dreptul la viaţă.

Voi v-aţi ridicat palate.
Copiii noştri nu au lapte.
Aveţi maşini, aveţi de toate.
La gură ne-aţi pus lăcate.

Noi n-avem dreptul să vorbim.
Avem doar dreptul să murim.
Voi în desfrâu vă lăfăiţi,
Din munca noastră huzuriţi.

Spune-ţi voi: asta-i dreptate?
Binele, aşa se-împarte?
Voi adunaţi miliarde,
Nouă sufletul ne arde.

Doamne, mai întoarce timpul,
Să apară din nou chipul
Celui ce-i trăgea în ţeapă,
Pe mişeii de-altădată.

Ridică-te Ţepeş din moarte!
Să faci în lume dreptate.
Să-i spânzuri pe cei netrebnici,
Pe cei laşi, pe cei nemernici.

Lumea să fie mai bună
Precum în vremea străbună.
Viaţa să fie curată,
Aşa cum a fost odată.

Om cu om să se unească,
Împreună să trăiască,
Să nu se mai duşmănească.
Pacea-n lume să domnească.

poezie de Dumitru Delcă (10 iunie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut (Priceasnă)

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica Sfântă a cerului
Bucuria Domnului
Eşti mijlocitoarea noastră
Pentru noi roagă-te.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica celor oropsiţi
Şi pe pământ pedepsiţi
Tu ne faci viaţa uşoară
Atunci când ne rugăm.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica fiului cel Sfânt
Soare în cer şi pe pământ
Zorii toţi ar fi apus
Fără de Iisus.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Toţi îngerii duc în zbor
Vestea bucuriei lor
Că tu eşti mărirea noastră
Maica tuturor.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

cântec, versuri de Valeria Mahok (25 august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vestitorii primăverii

Dintr-alte ţări, de soare pline,
Pe unde-aţi fost şi voi străine,
Veniţi, dragi păsări, înapoi
Veniţi cu bine!
De frunze şi de cântec goi,
Plâng codrii cei lipsiţi de voi.

În zarea cea de veci albastră
Nu v-a prins dragostea sihastră
De ceea ce-aţi lăsat? Nu v-a fost dor
De ţara voastră?
N-aţi plâns văzând cum trece-n zbor
Spre miazănoapte nor de nor?

Voi aţi cântat cu glas fierbinte
Naturii calde imnuri sfinte,
Ori doine dragi, când v-aţi adus
De noi aminte!
Străinilor voi nu le-aţi spus
Că doine ca a noastre nu-s?

Şi-acum veniţi cu drag în ţară!
Voi revedeţi câmpia iară,
Şi cuiburile voastre-n crâng!
E vară, vară!
Aş vrea la suflet să vă strâng,
Să râd de fericit, să plâng!

Cu voi vin florile-n câmpie
Şi nopţile cu poezie
Şi vânturi line, calde ploi
Şi veselie.
Voi toate le luaţi cu voi
Şi iar le-aduceţi înapoi!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Denigratorilor lui Eminescu

Din ce lumi voi aţi venit
Şi aici v-aţi pripăşit?
Pentru ce-aţi venit la noi
Şi-aruncaţi tot cu noroi?
Unde vreţi voi să ajungeţi?
Naţia vreţi să o distrugeţi?
Vă numiţi voi literaţi
Şi pe toţi îi criticaţi;
Filozofi vă mai ziceţi,
Cine credeţi că sunteţi?
Eminescu pentru voi
E de lada cu gunoi.
Din cultură-l aruncaţi.
Locul lui vreţi să-i luaţi?
V-a avântaţi la fruntea sa,
Laurii pentru a-i lua.
Voi degeaba încercaţi
Locul lui n-o să-l luaţi!
El făcu odinioară
Limba noastră o comoară.
Cu el doctorat v-aţi dat,
L-aţi luat, v-aţi lăudat.
Puneţi mâna şi munciţi,
Nu la locul lui râvniţi!
Pe aici ca voi au fost
Ce-ncercata fără rost.
Locul lui ei l-au râvnit.
Rând pe rând s-au prăpădit.
Nume noi ei şi-au luat.
Dar cultura i-a uitat.

El e nufăr în cultură,
Iară voi doar un pelin!
Voi vărsaţi venin pe gură
Şi vreţi locul lui divin?!
Icoană este pentru noi,
Iar voi, doar un gunoi.
Cu sau fără de folos,
Creierii el şi i-a stors.
A lăsat drept moştenire
Opera-i spre-a sa cinstire.
De la voi ce-o să rămână?
Doar o mână de ţărână!
La români i-o vorbă mare:
Fiecare dă ce are!

Trădători de neam şi ţară,
Pentr-un ban primit de-afară.
Sunteţi pata pe vecie
În cultura României!
Va veni timpul odată,
Că istoria nu iartă!
De plătit voi veţi plăti,
Chiar şi morţi dacă veţi fi.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2015)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Acolo, în ţara de piatră,
Acolo, în legendarii munţi,
Acolo avem noi vatră,
Români cu rădăcini adânci.

Acolo Dumnezeu ne-a dat
Grădina Maicii Domnului.
Acolo am eternizat
Pacea sfântă omului.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata viitoare

Matei 25:31-46

Domnul e-autoritatea
Cea mai mare ce s-a dat
Să primim o dată partea
Sus în cerul înstelat

El Isus Hristos Mesia
E-mpăratul minunat
Ce oferă veşnica
Sufletului însetat

Omului care-l iubeşte
Şi îl vrea ca Domn al său
El viaţa-i dăruieşte
Căci e Domn şi Dumnezeu

Marele Judecător
Pe pământ ce va veni
El e-al Nost" Mântuitor
Care ne va răsplăti

De-am lucrat pe-a Lui ogor
Ostenindu-ne mereu
Alesul judecător
Mire ne-a fi — Dumnezeu

La spital dacă ai fost
Vizitând pe cei bolnavi
Acolo vei avea rost
Printre oamenii cei bravi

Săracii de-ai îmbrăcat
Ori le-ai fost de ajutor
Şi dacă ai ascultat
De al tău Mântuitor

Şi prin temniţă de-ai mers
Să vesteşti Cuvântul Sfânt
Căci iubire-ai înţeles
Nouă dată pe pământ

Asta face diferenţa
Dintre răi şi dintre buni
Şi aşa îţi faci prezenţa
Domnului de te supui

Nu arată Cartea Sfântă
De Lege şi de porunci
De-ai lucrat intri la nuntă
Şi salvat vei fi atunci

Dacă însă lucrul tău
Nicăieri nu se mai vede
Să ştii bunul Dumnezeu
Pentru veci de veci te pierde

Cartea Sfântă nu ne arată
De Lege şi de porunci
Ci de partea ta lucrată
De te-ai ostenit în munci

Nicăieri nu ni se arată
Căci poruncile vor fi
În faţă la judecată
Şi ele ne-or osândi

Ci noi dac-am ascultat
Şi le-am fost de ajutor
Săracilor de le-am dat
Multe — în viaţa lor

Nu ne spune de porunca a patra
Nici de-a opta nicăieri
Ci bolnavului de partea
I-am dat-o din răsputeri

Nu porunci nici Lege dar
Ci ajutor pentru săraci
Căci Hristosul pe Calvar
A murit ca tu să-mbraci

Şi iubirea şi viaţa
Un om nou de acum să fii
Să surâzi în dimineaţa
Înflorită-n veşnicii

Legea doar Îndrumător
Ne-a fost până la credinţă
Când al nost" Mântuitor
Şi-a dat propria-i Fiinţă

Legea până la Ioan
A ţinut jos pe pământ
Până Domnul pe Satan
Pentru veci de veci l-a-nfrânt

De pedeapsa aspr-a Legii
Domnul Isus ne-a salvat
De puterea fărdelegii
Să avem un drum curat

Căci prin sângele Lui Sfânt
Noi cu toţi suntem spălaţi
Şi trăim a Lui Cuvânt
Pe veci ca să fim salvaţi

poezie de Ioan Daniel Bălan (19 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este mai surprinzător decât apariţia noului în noi înşine. O fiinţă nouă se naşte în noi tocmai atunci când credeam cel mai puţin. Noul se iveşte în colţurile îndepărtate ale sufletelor noastre pe care le-am neglijat vreme îndelungată. El ne deschide nivelurile adânci ale personalităţii noastre... Ne arată un drum acolo unde înainte nu era niciun drum.

Paul Tillich în Cutremurarea temeliilor
Adăugat de Viorica Juncan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

Mă-ntrebi cum am înnebunit. Păi, a fost cam aşa:

Într-o zi, cu mult înainte ca zeii să se fi născut,
trezindu-mă din somn, am descoperit
că toate măştile-mi fuseseră furate, cele şapte măşti
pe care le-am modelat şi purtat de-a lungul a şapte vieţi.

Alergam fără mască pe străzile-aglomerate strigând:
"Hoţii, hoţii, blestemaţii de hoţi... "
Bărbaţii şi femeile râdeau de mine,
iar unii, de teamă, s-au ascuns în case;

Iar când am ajuns în piaţă,
un tânăr de pe-un acoperiş a strigat, "Omul e nebun."
Am ridicat privirea să-l văd;
soarele mi-a sărutat întâia oară faţa;
atunci pentru prima dată sufletul mi s-a aprins de iubire
şi-am jurat să nu mai port niciodată mască.
Ca-n transă, am strigat:
"Binecuvântaţi, binecuvântaţi fie hoţii care mi-au furat măştile."

Astfel am ajuns un nebun.
Acum am găsit libertatea singurătăţii
şi siguranţa celui care nu este înţeles de nimeni,
pentru că cei care ne înţeleg iau în robie câte ceva din noi.

Dar, permiteţi-mi să nu fiu prea mândru de libertatea mea –
în închisoare un hoţ este ferit de alt hoţ.

* Extras din "Nebunul – cântecele şi parabolele lui."

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 27.09.2020, românaşii din Sectorul 4 al capitalei au ales primar un condamnat la 8 ani de închisoare cu executare: Cristian Popescu Piedone (omul puşcăriaşului Dan Voiculescu), condamnat în primnă instanţă în dosarul incendiului de la Colectiv (pamflet)

Fraţilor, n-aveţi morală,
N-aveţi minte, nici sfială?
Iar coruptu-aţi susţinut.
Şi cu asta ce-aţi făcut?

Iarăşi aţi votat ca proştii
Şi-aţi ales tot dintre foştii,
Lucru grav, de necrezut;
Şi cu asta ce-aţi făcut?

La alegeri, românaşul
A ales "puşcăriaşul":
Lucru de neconceput;
Şi cu asta ce-a făcut?

O să-l ia la închisoare,
Iar campanie, votare,
O s-o luaţi de la-nceput;
Şi cu asta ce-aţi făcut?

Iar alegeri dubioase,
Iarăşi vorbe găunoase,
Veţi alege-un deţinut;
Şi cu asta ce-aţi făcut?

Fără vorbe preţioase,
Iar vă-ntreb ca C. Tănase
(Un actor recunoscut):
Şi cu asta ce-aţi făcut?

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (28 septembrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

libertatea cuvântului

Libertatea cuvântului înseamnă că nu trebuie să le faci nimic unor persoane din cauza viziunilor lor, a opiniilor pe care şi le exprimă, sau a vorbelor pe care le spun ori scriu.

definiţie de Hugo L. Black
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignire

Am strigat oamenilor, "Voi fi crucificat!"
Şi ei au spus, "De ce trebuie să fie sângele tău pe capul nostru?"

Şi eu am răspuns, "Dacă nu crucificând pe cei altfel decât voi,
Cum veţi putea fi ridicaţi în slavă?"
Şi ei m-au ascultat, iar eu am fost răstignit.
Şi răstignirea mi-a adus pacea.

Iar când atârnam spânzurat între cer şi pământ
Ei au ridicat privirile ca să mă poată vedea
Şi-au cunoscut slava pentru întâia oară, pentru că până atunci
Privirile lor nu se mai înălţaseră spre cer niciodată.

Dar, cum stăteau privindu-mă, unul a strigat,
"Ce anume încerci să salvezi?"
Iar altul, "Pentru care cauză te sacrifici pe tine însuţi?"
Al treilea a spus,
"Crezi că plătind acest preţ vei căpăta gloria-n această lume?"
Apoi al patrulea a spus, " Priviţi-l, zâmbeşte!
Poate fi iertată o astfel de suferinţă?"

Le-am răspuns tuturor spunând:

"Amintiţi-vă doar c-am surâs.
Eu nu salvez – nu sacrific – nici nu caut gloria;
Şi n-am nimic de iertat.
Mi-a fost sete – şi v-am rugat să-mi daţi să beau sângele meu,
Căci ce-mi poate stinge setea, dacă nu propriul meu sânge?
Am fost inocent – şi v-am folosit rănile pentru a vă vorbi.
Am fost încarcerat în zilele şi-n nopţile voastre –
Şi-am căutat o uşă deschisă spre zile şi nopţi mai mari.

Şi-acum mă duc –
Aşa cum s-au dus şi ceilalţi răstigniţi înaintea mea.
Şi să nu credeţi că am obosit după atâtea şi atâtea crucificări.

Noi trebuie să fim răstigniţi de oameni tot mai mari şi mai mari,
Între pământuri şi ceruri tot mai mari şi mai mari."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!