Căderi

Nu eu v-am cucerit, ci golurile
În care aţi căzut din voi, în mine —
Împinse tot de hăuri şi ruine,
Pentru-a vă lua de bune rolurile.

Sfârşim înfometaţi de-acelaşi bine,
Prădându-ne singuri comorile
Şi ne minţim, în timp ce stolurile
De adevăruri, ne devin străine.

Farmecul meu de piatră vă ştirbeşte —
Tăişul inimii vi-l compromite.
Veniţi doar să plecaţi şi mai orbeşte

Spre noi genuni ce mintea v-o înghite
Şi sufletul naiv vi-l risipeşte.
Ce armă-am devenit, iar voi — ce ţinte!

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

V-am spus (după Adrian Păunescu)

V-am spus de la-nceput că vă iubesc
Şi sufăr pentru relele din fire
Dar nu pot, numele să vi-l hulesc
Ci doar să-mi schimb muţenia-n uimire!

V-am spus că, nu mă-nchin periculos
Dar nu mi-aţi luat închinăciunea-n seamă!
Vorbele-mi bune le suciţi pe dos
Şi-atunci vă-ntreb: de voi să-mi fie teamă?!

V-am spus şi pot, la nesfârşit, să spun
Că Everestul e pitic în mine
Şi relele din voi, în mine-apun,
Când schimb durerea, în iubiri carmine!

V-am spus şi mai continui să vă spun:
V-aud ca pe un zumzet de albine
Şi chiar de mă ucideţi, punte pun
Între Greşeală, Iertăciune, Bine!

poezie de Iulia Mirancea, după Adrian Păunescu (2 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Români în ţări străine ( după Bătrâni de Octavian Goga )

De ce-am plecat în lume noi,
De ce această-angoasă?!
Că am sperat ca măcar voi
Să vă simţiţi acasă.

Dacă destinul ne-am schimbat
Prin ţări de neam străine
Şi v-am lăsat cu bunii-n sat,
Gândeam c-am făcut bine.

Pentru câţiva bănuţi în plus,
Trudiţi din zori în seară,
Din viaţa noastra v-am exclus,
Ca pe noi, mama-ţară.

Noi plini de griji, voi întristaţi,
Păşim pe căi răzleţe;
Voi, viitoru-adulmecaţi,
Noi, către bătrâneţe.

.......................................

De mult timp ne-am fi înturnat,
Dar ţara nu e gata.
Şi plânge-amar mama pe chat,
Iar în surdină, tata.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea cavalerului

Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
în ţări păgâne – cum le ziceţi voi –
şi multe trupuri am făcut să cadă
în anii tineri, daţi pe un război.

V-am ascultat dorinţele "creştine"
şi vorbele cu care ne-aţi minţit,
dar ştiu acum şi nu mă pot abţine
să nu vă spun, de răni acoperit,

că voi aţi fost şacalii, profitorii,
voi, ce aveţi un singur ideal:
puterea! – iar cuvintele notorii
sunt doar un fals discurs teologal.

Ce spuneţi, voi nu credeţi, dar prostimea
v-ascultă, boi "cucernici" fără duh!
căci le greu să vadă-n în voi micimea
când le-arătaţi nimicul din văzduh.

Acei "păgâni" aveau, şi ei, un suflet,
erau ca noi, aveau un dumnezeu,
dar, ce ştiţi voi ce-nseamnă un răsuflet,
de nu e de creştin sau de evreu.

Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
căci voi m-aţi îndreptat spre un păcat
pe care vi-l dau vouă ca dovadă
că tot ce-aţi vrut să fac, am blestemat.

Eu mi-am ales o cale de lumină
şi port în suflet al iubirii crez.
Ce spuneţi voi, e strâmb şi nu alină
durerile din lume. Eu cutez.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

La ţară într-o căsuţă
Stă şi plânge o măicuţă.
E bătrână, nu mai poate
Să-şi ducă povara-n spate.

După ani cu bucurii
E uitată de copii.
A muncit şi zi şi noapte
S-ăibă copiii de toate.

Fir-aţi voi să fiţi, copii,
Cu-ale voastre bucurii,
Aţi uitat că v-am făcut
Şi cu trudă v-am crescut.

V-am dat viaţă, v-am pus nume,
Iar acum uitaţi de mine.
Pentru ce m-am chinuit
Pe voi, de v-am înstărit?!

Acum sunt dată uitării,
Sunt în pragul disperării.
Mai veniţi, copii, acasă,
Să vă văd pe lângă masă!

Să vă strâng la pieptul meu,
Că mi- e muică tare greu...
Maică, veniţi cu nepoţii,
Ei sunt bucuria vieţii!

Nu-i cunosc, nu i-am văzut,
După ei acuma plâng.
Veniţi cu ei să mă vadă,
Să-i văd şi eu prin ogradă!

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi, popoare!

Veniţi, popoare, veniţi!
Aşa vorbeşte Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu,
ce-aveam mai bun,
ce-aveam mai scump,
ce-aveam mai drag.

Voi eraţi ca nişte oi a' nimănui.
Fiecare îşi vedea de drumul lui.
El povara tuturor a purtat.

Nu puteam să vă mai iert, nu puteam.
Altă cale pentru voi nu aveam.
L-am jertfit pe Fiul Meu, l-am jertfit.

Voi nu puteţi să ştiţi cu ce durere
l-am părăsit pe drumul spre Calvar.

Veniţi, popoare, veniţi!
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu.
V-am dat pe Fiul Meu,
pe singurul Meu Fiu! pe singurul Meu Fiu!

Iată, două mii de ani au trecut.
Solii Mei pămîntu-ntreg l-au străbătut.
Azi e cea din urmă zi cînd vă chem.
Iată-n ceruri Fiul Meu preaiubit
stă cu trîmbiţa în mîini pregătit,
în adînc o gură neagră s-a deschis.

Veniţi, popoare, veniţi!

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:
Cuvîntul ultim e cuvîntul Meu.
Veniţi în ceasul cel din urmă,
azi, veniţi!

Veniţi, popoare, veniţi!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antistrofe

O, dacă voi, femei, aţi veni
aici, printre noi, deşi suferinde,
nu mai cruţate ca noi în viaţă, şi totuşi în stare
să faceţi din noi nişte preafericiţi.

De unde,
când se-arată iubitul,
îi luaţi viitorul?
Mai bogat decât va să fie vreodată.
Cine ştie cât de departe
e cea din urmă stea fixă pe cer,
e uimit când o află
În spaţiul sublim al inimii voastre.
Cum vi-l desfăşuraţi în mulţime?
Voi cupe de noapte, iviri de izvoare.

Voi într-adevăr mai sunteţi aceleaşi?
Sunteţi chiar aceleaşi copile
înghiontite în drumul spre şcoală
de un frate mai mare?
Voi, pure fiinţe.

În timp ce feţele noastre
se zbârceau, urâţindu-ne,
voi rămâneaţi pâine proaspătă.

Nici despărţirea de copilărie
nu v-atingea. Dintr-o dată
v-aţi schimbat în ceea ce sunteţi, dumnezeieşte
şi miraculos împlinite.

Noi, ca rupţi dintr-un munte,
adesea de mici
colţuroşi; uneori
ciopliţi fericit;
noi, aşchii de piatră,
peste flori prăvălite.

Voi, flori ale pământului, ale adâncului,
dragi rădăcinilor toate,
voi surori ale Euridicei,
voi care urmaţi cu credinţă
urcuşul bărbatului.

Noi, adesea jigniţi de noi înşine
lesne jignindu-vă însă, şi cu plăcere,
şi din nou la nevoie jigniţi.
Noi, ca nişte arme-aşezate
cu furie-alături de somn.

Voi, ocrotindu-ne-acolo unde
nimeni nu ne mai apără. Ca un pom umbros
şi îmbietor la somn e gândul la voi în reveriile celor însinguraţi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte care dor

Cuvinte care dor, aşa eu vă numesc,
Căci ştiţi doar să loviţi şi repede plecaţi,
Cu aripi ca de ghimpi, tăiaţi şi-nsângeraţi
Tot ce găsiţi în cale şi fără remuşcare
Vă-ntoarceţi, iar acolo, de unde aţi plecat.

Şi dor nu mi-e de voi, căci dor acele lacrimi
Ce dâră las în urmă, cu gust amar şi sec,
Şi degetele dor, când frânte sunt de jale
Şi dor îmi este-atunci, de soare şi de ploi,
Să spele şi usuce ce aţi lăsat în urmă
Atunci când pe la poartă la mine aţi bătut,
Căci n-am ştiut că dor, de voi, n-o să-mi mai fie
Cuvinte care dor, degeaba mai veniţi.

poezie de Forgaci Ioan
Adăugat de aer nelu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vestitorii primăverii

Dintr-alte ţări, de soare pline,
Pe unde-aţi fost şi voi străine,
Veniţi, dragi păsări, înapoi
Veniţi cu bine!
De frunze şi de cântec goi,
Plâng codrii cei lipsiţi de voi.

În zarea cea de veci albastră
Nu v-a prins dragostea sihastră
De ceea ce-aţi lăsat? Nu v-a fost dor
De ţara voastră?
N-aţi plâns văzând cum trece-n zbor
Spre miazănoapte nor de nor?

Voi aţi cântat cu glas fierbinte
Naturii calde imnuri sfinte,
Ori doine dragi, când v-aţi adus
De noi aminte!
Străinilor voi nu le-aţi spus
Că doine ca a noastre nu-s?

Şi-acum veniţi cu drag în ţară!
Voi revedeţi câmpia iară,
Şi cuiburile voastre-n crâng!
E vară, vară!
Aş vrea la suflet să vă strâng,
Să râd de fericit, să plâng!

Cu voi vin florile-n câmpie
Şi nopţile cu poezie
Şi vânturi line, calde ploi
Şi veselie.
Voi toate le luaţi cu voi
Şi iar le-aduceţi înapoi!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător în timp

Sunt călător în timp şi mă distrez
bătând, uşor, la porţi necunoscute
şi, dacă îmi convine, avansez
cuvinte dulci, cu vrute şi nevrute.

Căci vrute am mereu la îndemână
iar cele mai nevrute le tot scap
când mai primesc o palmă peste mână
şi mi se spune că-s căzut în cap.

Dar nu mă las, şi bat la alte porţi
ba chiar în stânci din faţa unor grote,
căci dacă ştii în timp să te transporţi,
găseşti prin toate erele cocote.

De-ar fi să povestesc din aventuri
sau întâmplări trăite-n evul mediu,
aţi crede că sunt zorii imaturi
ai zilelor de azi, ce n-au remediu.

Dar, ce ştiţi voi!? Vă spun că vă-nşelaţi!
V-o spun ţinând în mână o cheiţă
cu care cavaleri la drum plecaţi
îşi încuiau centura la domniţă.

De nu mă credeţi, voi jura, din nou,
cu mâna-n buzunar, pe vreo năframă
pe care am primit-o ca erou
al unei nopţi... în braţe la o damă.

Sunt călător în timp şi, plictisit,
vă jur pe picul sfânt ce zace-n mine,
că de o vreme m-am îndrăgostit
şi plec în viitor. Ceau, pa! Cu bine!

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate şi voi plângeţi ca mine...

Mă văd în pete de culoare
Zburând prin poze şi prin rând...
O mediană călătoare
În scop de viaţă alternând.

Pe alţii, ca o melopee
Cuprinşi de-acelaşi ego pururi,
Văd tot pe veşnica alee
Năpăstuind ca nişte vulturi.

Mai iritat ca niciodată,
Impetuosul meu respir,
Ca şi cameea înfierbântată
Se roagă ploilor de mir.

Şi ce nu este astăzi trist?...
Poate şi voi plângeţi ca mine...
Şi iar chem cerul şi asist
La ridicarea din ruine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uitaţi de mine...

Am pus în voi iubirea şi grija de părinte.
Am ocolit tot răul, scoţându-l din cuvinte
Să nu vă-ntine viaţa, să nu-i simţiţi durerea.
În voi mi-a fost speranţa şi voi mi-aţi fost averea.

La tot ce v-aţi dorit m-am aplecat s-ascult
Şi-am încercat puţinul să-l fac să fie mult.
Cu peticul din coate am alungat nevoi.
V-am apărat cu trupu-mi de vânturi şi de ploi.

V-am împărţit averea ce bob cu bob am strâns
Şi v-am zâmbit şi-atunci când sufletu-mi a plâns.
Am pus în voi speranţa că singur n-o să fiu,
Dar aţi plecat... şi-n juru-mi s-a adunat pustiu.

Să nu uitaţi de mine... atâta cât mai sunt.
Eu nu-mi doresc prea multe, mi-ajunge un cuvânt
Să ştiu ce e cu voi, să ştiu că sunteţi bine...
Şi bucuria voastră mă ţine şi pe mine.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul să plecaţi...

E timpul să plecaţi, cât nu e prea târziu,
Pân' n-o simţi săracul că-i jupuit de viu.
I-aţi inşelat credinţa vânzându-vă pe-un leu,
Nu vă forţaţi norocul... ferească Dumnezeu...

Cu toată bunătatea din sufletu-i flămând,
E şi el ca şi voi, tot muritor de rând...
Şi el are răbdare... şi-acelaşi Dumnezeu,
Dar nu-ntreceti măsura punându-i greu pe greu.

E timpul să plecaţi, v-am suportat destul.
De-atâtea vorbe goale poporul e sătul.
Se-aude din morminte blestemul lui Brucan,
A expirat sorocul... şi-a expirat în van.

Aţi stat la cârma ţării de douăzeci de ani,
Ne-aţi luat pământuri, case, ne-aţi jecmănit de bani.
De fiecare dată venind cu gura mare
Că vreţi o altă viată, că vă doriţi schimbare...

Schimbare v-aţi dorit, schimbare vrem şi noi,
Schimbare nu înseamnă... tot voi, în loc de voi.
Mai sunt în talpa tării voinici cu-nvătătură,
Nu gângăviţi ca voi... şi plini de incultură.

Uitaţi-vă în jur, vă place ce-aţi făcut?
De la păduri la fabrici pe toate le-aţi vândut,
Să vă clădiţi palate, cu iz de puşcărie,
Sunteţi mai râu ca chelul de-i trebuia tichie.

Cu paznici pe la porţi, de cine vă e teamă?
Cine mai credeţi voi că vă mai ia în seamă?
Nu sunteţi Dumnezei, nici zeii din Olimp,
Dar nu întindeţi coarda... plecaţi cât mai e timp.

Ieşiţi şi voi puţin prin lumea aia bună,
Ca să simţiţi şi voi cum euro se-adună.
În lumea aia-a voastră, cea plină de rahat,
La care ne-aţi vândut şi ne-aţi îngenuncheat.

În care obligaţi ne ducem sărăcia
Ca voi să puneţi ghiara uşor pe România.
Ne mor copii acasă din dorul de părinţi,
Iar voi ne vindeţi tara, ca Iuda-n, doi arginţi.

De-o jumătat' de viată vă tot plătim simbrie,
Cealaltă jumătate ne-aţi dat-o-n datorie,
Şi-n timp ce noi plătim... voi huzuriţi ca zbirii,
Aţi dus sărmana tară la limita pieirii.

E timpul să plecaţi, lăsaţi-ne pe noi...
Destinul prost să fie... dar nu făcut de voi.
Voi ştiţi să locuiţi doar în afară legii,
Să adunaţi prin furt averi şi privilegii.

V-am acceptat prea mult, ce ironi-a sorţii,
Pe voi, ce-aţi luat... şi revoluţia şi morţii.
Doar nu cumva vă vreţi istoriei eroi,
S-ar ruşina, sunt sigur, istoria cu voi.

Iar voi, clevetitorii, pe screen sau cu condeie,
Ce-aţi tot suflat în foc, când ei v-au dat scânteie,
Treziţi-vă, e timpul, cu toţi, această tară
S-o scoatem din ruşine, din ură şi ocară.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne fim...

Tu să-mi rămâi aproape orice-ar fi,
Iar eu, la rându-mi, îţi voi fi cărare
Spre tot ce îţi aduce vindecare.
De dragul tău... în stare-a mă jertfi.

Din cât îţi vei permite să îmi fii, –
Pe cel puţin atât promit să-ţi fiu!
Primeşte-mă – e tot ce vreau să ştiu –
Şi-am să-ţi devin bataie-a inimii.

Permite-mi să îţi fiu o reverie
Şi hai să ne lăsăm purtaţi de val...
Noi nu am fost făcuţi pentru banal,
O ştii, şi-o ştiu – ca pe o poezie.

Şi dacă tot a fost aşa să fie,
Ce-ai zice... poezia – să fim noi?
Întreaga lume s-o-mpărţim la doi
Şi să ne bucurăm o veşnicie...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (9 mai 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrarea României

Vă plângeţi că e rău, că-i sărăcie,
Că sunteţi robi aici la voi în ţară
În ochi aveţi doar ură şi mânie
Pe umeri vă apăsă o povară.

Şi mă vorbiţi de rău, mă învinuiţi,
Vreţi să plecaţi în alte ţări străine
Sperând că poate-o să vă îmbogăţiţi
Şi astfel o s-o duceţi mult mai bine.

Dar eu v-am dat câmpii cu solul bun,
Să le araţi şi să le cultivaţi,
Însă voi staţi cu mâinile în sân
Şi spuneţi că n-aveţi ce să mâncaţi.

V-am dat şi aur, şi argint, şi fier,
Sare, cărbuni şi ape minerale,
Dar voi priviţi pasiv cum toate pier
Şi de-aia buzunarele sunt goale.

V-am dat păduri cu arbori minunaţi,
Brazi şi molizi, fagi mândri şi stejari,
Nici nu vă pasă că sunt toţi tăiaţi
Şi că vi-i fură o bandă de tâlhari.

V-am dat şi râuri să vă răcoriţi,
Cu apă dulce, bună de băut,
Şi rând pe rând acum le murdăriţi,
Fiindcă atât de mult aţi decăzut.

Câte popoare sunt, şi mari şi mici,
Ce şi-ar dori să aibă aşa o ţară!
Dar voi distrugeţi tot ce-aveţi aici
Şi admiraţi ce-au alţii pe afară.

poezie de Octavian Cocoş (16 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plagiatorilor...

Voi mi-aţi dat trupul spre vânzare,
Dar mi-aţi lăsat sufletu-nchis
În universul meu de vis,
Samsari cu sufletele goale.

Voi mi-aţi dat trupul spre vânzare!
Nu v-aţi hrănit din carnea mea...
Hulpave păsări, nu era
În voi, atât de roditoare...

În ochiul meu voi n-aţi văzut
Celest tablou spre transcendent
Aveaţi un singur dor - ardent -
Acela de-a mă fi avut.

Câmpii de sângeri n-aţi văzut
Pe cerul existenţei mele,
De-aceea cerul plin de stele
Mi-e astăzi acoperământ.

Eraţi de mine prea departe
Neştiind că-n lacrima ocean,
Se naşte-n mine, an de an,
Alt timp în drumul către moarte...

Din mine iar am renăscut,
Voi mi-aţi uitat închis trecutul
Şi-având acelaşi, începutul,
Aceleaşi vise am avut.

Chiar în deşertice poeme,
Oh, talpa voastră n-a descris
Urma vreunui tainic vis...
Nici n-a lăsat vreodată semne...

Voi n-aţi ştiut că veşnicia
Nu-i literă, nu-i nici cuvânt,
Ci doliul pentru care-n gând
Eu îmi păstrez mărinimia.

Gustaţi din mine, lupi flămânzi,
Eu iarăşi mă voi recompune...
Celor ce vor să mă adune,
Îi chem, căci nu pot să m-ascund!

Nu-mi daţi şi sufletul vânzării!
Eu v-am pus sufletul pe masă,
Voi, diavoli care plagiază!
Dar nu v-am dat dreptul visării!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cuvintele mele magice, cu atenţie, să fie ascultate
Şi de către cei ce vin după Coşciugul meu să fie scandate,
În timp ce e dus spre sălaşul său, ascuns.
Iar voi, care mergeţi înainte şi voi, care veniţi după Râ,
În mersul lui spre locul de pe Cer, aflat cel mai sus,
În timp ce stăpânul sanctuarului, însuşi Râ,
În picioare aşezat, în Barca sa,
Face să devină fructe florile pomilor înfloriţi,
Voi, toţi, să aflaţi!
Şi Râ, la rândul său, se află în mine!
Am făcut, ca de cristal, firmamentul lui Ptah, lustruindu-l bine.
O, Râ! Sufletul meu este mulţumit, ai inima plină de bucurii,
Când contempli frumoasa rânduială din această zi,
Când, în acest oraş sfânt, Khemenu, te-ai ivit,
Pentru ca, apoi, să-l părăseşti prin Poarta de Răsărit...
Primii născuţi ai zeilor, care te-au precedat,
Ies în întâmpinarea ta, imediat,
Şi cu strigăte de bucurie te salută...
O, Râ! Fă, pentru mine, dulce şi plăcută
Calea străbătută de razele tale de soare,
Lărgeşte pentru mine, luminoase, Cărările tale,
În ziua în care îmi iau zborul de pe tărâmul pământean.

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn de întrebare

Vă ştiu prea bine, căci mă ştiu pe mine.
Cunosc şi luptele, dar şi orbirea
Prin care vi se-mpiedică menirea,
Când vă înghit mocirlele din sine.

Eu nu mai ţin demult cu omenirea
Şi-mi par, din ce în ce tot mai străine
Speranţele că n-aţi ajuns ruine —
Şi nu-mi reneg, nici mie, prăbuşirea.

Doar Dumnezeu mai simt că e valabil.
Să fie ăsta semnul de trezire,
Sau o să ne trezim, inevitabil,
Până la ultimul, din amorţire?

Să fie, oare, prea puţin probabil
Să lase Domnul, omul, la pieire?!

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi timpul înapoi!

Plecaţi voi păsări călătoare,
Dar oare mai veniţi la noi?!
Vă rog, daţi timpul înapoi,
Să fie cald, să fie soare!

În stoluri negre aţi fugit
Purtate de năvalnic vânt.
Atunci când aripa s-a frânt,
Ca pe Hristos v-au răstignit.

Va rog, daţi timpul înapoi,
De dragul meu şi-al tuturor!
Să depănăm poveşti de dor,
Veniţi sub streaşină la noi!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică din adâncuri pentru semenele mele

Pentru talentele-mi ştiute
Voi m-aţi invidiat temute,
Eu pică nu vă port - oricum -
Iar locul meu... vi-l dau acum!

epigramă de Otilia Morţun din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de om sărac

Din balegi şi din cuib de cuci,
Răsar ca viermii, politruci
Şi din haznalele de bani –
Costume negre cu şnapani,
Viteji ca musca la arat!

Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Murdari în suflet şi în gând,
Cu ghearele averi strângând,
Din flote, fabrici şi uzine,
Voi aţi lăsat numai ruine!

V-aţi gudurat pe lângă clerici
Cu mânăstiri şi cu biserici
Şi vile v-aţi făcut, de soi...

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Voi v-aţi trădat şi între fraţi,
Ca voi, şi viermii-s mai curaţi.

Aţi dărâmat şcoli şi spitale
Ca să vă fie vouă moale
Şi v-aţi brodit şi parlamente
Din licheluţe repetente.

Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Aţi omorât orice dreptate,
Aţi jecmănit tot ce se poate,
Guvernul vostru cu miniştri
E-o adunătură de sinistri,
Batjocura şi umilinţa
Au mai rămas la voi credinţa?
Ghiolbani de jafuri şi gherţoi,

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,
Nici dracul să nu o mai dreagă
Şi din privatizări cu fumuri
Aţi tot lăsat lumea pe drumuri!
Dar cum să faceţi voi vreun drum
Când urma voastră e doar scrum?
La tâlhării vă strângeţi roi!

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Blestemul greu să vă lovească,
Doar bube rele să vă crească,
Ochii să îi aveţi ca napul
Şi să vă roadă viermii capul!

Să putreziţi toţi prin palate,
Toţi spulberaţi să fiţi în toate
Şi să aveţi doar oase moi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

poezie de Dan Puric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!