Se grămădiseră multe munci, care ţinură până în a doua jumătate a lunii iunie: sapa a doua la
porumb, la vii; cositul fâneţelor, seceratul orzului şi al alacului.
Uliţa principală din partea asta a satului, care ducea şi la porumbişti, şi la fânaţe, şi la holde
vărsa mereu lume peste lume, grăbită nevoie mare.
Cu toată graba însă, vorbele zburau de la om la om, de la un grup la altul; răsunau râsete limpezi
de femei şi fete, şi uneori luau cuvântul şi sugacii aduşi în braţe, orăcăind repede ca broaştele.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua cade din belşug; până înainte cu vreo trei zile a fost vreme ploioasă, acum s-a înseninat,
peste zi sunt călduri mari, dar nopţile sunt răcoroase.
Merg cosaşi singuratici, ori câte doi, câte patru, sau în pâlcuri, şi uliţa răsună de vorbele lor pline
de sănătate, limpezi şi tari, care trec uşor prin aerul proaspăt. Uneori dintr- un pâlc izvorăsc râsete, şi
câte unul se izbeşte cu palma peste iţarii de pânză albă.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, La coasă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

mai întâi aici parul, a putut să îngrădească pământ după plac.
Din gospodăria asta mare plecaseră de mult bărbatul şi nevasta, cu un cumnat şi o cumnată, cu
sapele în spate; mai aveau mult porumb nesăpat a doua oară şi trebuiau să înceapă peste câteva zile
şi la secerişul orzului.
Trei copii — doi băieţi de şapte şi de cinci ani şi o fetiţă de trei — rămăseseră încă dormind, în
grija bunicii Safta, mama bărbatului.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uliţa satului meu

Pe uliţa unde m-am născut,
Am copilărit şi am crescut,
Sunt îmbătrânite case părinteşti,
Construcţii ţărăneşti, româneşti.

Hrisoave pecetluite în poveşti,
Locuri dumnezeieşti pe care le iubeşti,
Dar azi aici şi colo mai găseşti
Rar un pic de tinereţe omeneşti.

În case se află fiinţe bătrâneşti,
Căci tinerii, un lucru nefiresc,
Pleacă în lume din cuibul părintesc.

Pământul ogoarelor e înţelenit,
Nu-l poate munci un sat îmbătrânit.

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploua

Multi parinti n-au ce munci,
Un batran pe strada moare,
Seceta in Romania,
Lor le este dor de soare.

Doua fete isi vorbesc,
Observ suparare mare,
"Doua zile a plouat!"
Si le este dor de soare.

A plouat de doua ori,
Cu tristete scrie-o "doamna"
Pentru cativa cititori,
"Parca-i toamna."

Foamete, sete si moarte,
Nu le simt, dar pot citi...
Ce pacat ca au de toate,
Niciodata nu vor sti...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc florile, şi oriunde am fost în lumea asta, că am călătorit în peste 38 de ţări, de fiecare dată am venit cu o plantă. Am umblat mult prin lume, dar tot de uliţa satului mi-e dor.

Adriana Trandafir în Ziarul "Metropolis"
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti beţiv de-a doua clasă, fiindcă treci repede peste treptele cele mai frumoase când bei, ca să ajungi la ultima în care să te complaci. La prima sticlă te simţi ca un înger, la a doua ca un leu, la a treia ca un porc.

citat celebru din Marin Preda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care ascultă

"E cineva acasă?" a strigat Călătorul,
Şi-a bătut în uşa luminată de razele lunii;
În tăcerea mare, calul păştea smocuri
De iarbă printre ferigile înalte cât alunii;
O pasăre a izbucnit peste capul Călătorului,
Dintr-un meterez al vechiului castel;
A lovit cu putere-n poartă, a doua oară:
"E cineva acasă?", a strigat el.
Dar nu a coborât nimeni să-i deschidă;
Nu s-a iţit nici un cap prin barele de fier forjat
Care să-l privească în ochii cenuşii,
Cum aştepta acolo perplex şi nemişcat.
Numai stafiile, mereu atente la orice zgomot,
Care locuiau atunci odăile pustii,
Ascultau înlemnite sub praful galben, selenar,
Vocea aceea venită de departe, din lumea celor vii –
Strânse pe scările-înnegrite, care duceau
Spre holul gol, palid luminat sub razele de lună,
Cu urechile ciulite-n aerul învolburat
De vocea Călătorului, încă vibrând precum o strună.

Iar el a simţit în inimă straneitatea locului,
Încremenirea lor fiind răspuns chemării lui;
În vreme ce calul rupea din iarba-naltă sub cerul
Înstelat, între copacii lucind fosforescent, verzui.
Brusc, Călătorul a izbit cu toată forţa-n uşă,
Ridicând capul spre ferestrele întunecate:
"Spuneţi-le că am venit şi că nimeni n-a răspuns,
Că mi-am ţinut cuvântul dat", a mai strigat în noapte.
Ascultătorii nici măcar n-au tresărit,
Deşi vorbele rostite de el reverberau anume
Ecouri lungi în penumbrele castelului încremenit –
Vorbele singurului om respirând în acea lume.
Ai! ei au auzit piciorul lui săltând în scara şeii
Şi sunetul potcoavelor pe piatra tare;
Şi-apoi s-a-înstăpânit din nou tăcerea mare,
Iar tropotul copitelor s-a stins în depărtare.

poezie clasică de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna din anul Iepurelui de Lemn a fost foarte grea. Multe mame încolţite de frig şi de gânduri sinistre şi-au abandonat odraslele; cele mai curajoase au răzbătut în timpul nopţii până la porţile mânăstirii Tashihunpo, încredinţate fiind că fiii lor, dacă ar fi izbutit să rămână în viaţă până a doua zi, ar fi devenit Scufii Galbene în acel loc în care adastă în persoană Buddha cel Roşu al iubirii şi al milosteniei, Amitabha. Călugării galbeni îi primesc la ei pe cei mai mulţi dintre copiii sănătoşi, îndeosebi de sex masculin. Dimpotrivă, mamele lipsite de speranţă şi cele care aduseseră pe lume fete le lăsau trupurile uneori deja inerte în pădure, aproape de Shigatse, în calea vrăjitorilor şi a tâlharilor, cărora, din pricini numai de ei ştiute, le place grăsimea sau carnea de copil fraged.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica Safta era văduvă de zece ani şi împlinea în vara asta, la Sfântă-Maria-mare, şaptezeci şi
cinci. Toată viaţa ei a fost o femeie înaltă, uscăţivă, iute în mişcări, neodihnită la lucru, pornită spre
mânie repede, învolburată, dar îi trecea degrabă, se liniştea şi izbucnea în râs.
Se mira toată lumea cum a putut rămâne aşa de subţire şi frumoasă, şi acum, la bătrâneţe, aducând în lume cinci copii: patru băieţi şi o fată. Altele, cu atâta prăsilă, se îngraşe, se lăbărţează, se urâţesc, se încreţesc la obraji, de nu le mai cunoşti, când le-ai ştiut de fete.
Ei, iată, Safta a rămas tot mlădioasă şi subţire, atâta doar că nu mai este aşa de înaltă ca
odinioară.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu,tu

Tu, eu doua chemari in noapte
Ce intr-un timp demult s-au ratacit.
Tu, eu, doua infiripari de sopate
Pierdute-n albastrul unui vis.

Tu, tacerea care doare
Eu, dragostea ce nu-si gaseste linistea
Tu, un suflu de racoare
Din rosul unui rasarit
din care eu, in fulgerare, m-am ivit.

Eu, focul ce nu moare
Ci arde trist mocnind in van
Tu, o ispit-ametitoare
Si soapte ce n-au voie sa piara peste ani.

Eu, tu, o poveste ce a-ncepit si nu s-a terminat
Doua batai de aripi

Eu, tu, doua faclii
ce ard in supararea noptii
Sfarsitul de pe'omatul alb
si-mbratisarea ce topeste suflul mortii

poezie de Alexandra Şerban
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie de tine

Pentru a fi fericiţi... unii oameni au nevoie de bani
Eu am nevoie doar de tine. Acum şi peste ani.
De braţele tale puternice care-mi sunt scut,
De buzele noastre unite într-un sărut.
Am nevoie de tine în fiecare moment,
De zâmbetul tău care e un bun medicament.
Am nevoie pentru a avea a doua zi motivaţie,
Am nevoie de tine, muza mea din fiecare creaţie.
Am nevoie de tine pentru a avea mereu speranţă,
Am nevoie de tine acum şi întreaga viaţă.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (5 martie 2018)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-i unei fete sau unei femei tinere că o iubeşti: chiar dacă se supără, supărarea ei trece repede, ca ploaia de vară, iar uneori după supărare apare surâsul, care e o promisiune, aşa cum după ploaia de vară uneori apare curcubeul, care e o promisiune de vreme frumoasă. Spune-i unei fete bătrâne că o iubeşti; supărarea ei va fi ca ploaia de toamnă târzie: ţine mult şi-ţi pătrunde până la oase.

George Budoi în Dicţionarul dragostei (2002)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa roşie

în baza de date a lui Dumnezeu
inima mea e mereu şarjată
dacă îndreptându-mă totuşi
de odaia în care picură neâncetat hemoglobina
un magnet nevăzut mă ţine
pe circumferinţa verde
a satului de munte
unde lucrază mirific
aerul bine oxigenat şi
mi se pompează în infrastructură
combustia de a doua zi.

poezie de Ion Scorobete
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu si eu

sa prindem acest vis
desprins din Paradis
si sa-l legam de inimile
noastre
tu si eu
doua raze de soare
sarutandu-se
doua pasari paradisiace
care zboara peste vazduh
lovind cu aripile norii.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Gândul veşniciei" din tine care nu poate fi nicidecum satisfăcut cu ceva din această lume, îţi adevereşte că vii din altă lume şi te îndrepţi spre acea lume şi el însuşi te cheamă şi te învaţă să trăieşti în această lume ca şi cum nu ai fi din această lume.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Stelică Cechenoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă talerul ar cântări adevărul şi minciuna, e posibil ca acesta să tragă în partea minciunii. Adevărul este gol. E unul. Adevărul e simplu, nu are nevoie de multe cuvinte, adică de multe straie, care să tragă la cantar. Nici măcar nu are nevoie de încălţări. Adevărul colindă lumea desculţ. Neadevărul însă are nenumărate forme şi o mulţime de argumente mincinoase. Şi are nevoie de foarte multe rânduri de straie: straie de lucru, straie de zile mari, straie de ieşit în lume, straie la întâlniri cu prietenii, straie la întâlniri cu străinii, straie pentru şedinţele de judecată. Deci balanţa ar trage în partea neadevărului, pentru că acesta ar cântări mai mult şi toate minciunile, laolaltă, ar fi mai grele decât un singur Adevăr.

citat din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place atunci când văd oameni dintre cei mai detracaţi să-mi imaginez embriogeneza lor, timpul în care totul era mugure în ei, primele mişcări, deschiderea ochilor, grija cu care au fost purtaţi în pântecele matern, speranţa nedefinită dar absolută cu care au fost aduşi pe lume. Ce poate fi mai caraghios decât Hitler alăptat şi legănat sau decât Stalin orăcăind când se scăpa pe el?

Horia Pătraşcu în Despre urât şi alţi demoni. Reflecţii şi exclamaţii (2005)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţa noastră în corp ne face, în cele mai multe cazuri, să uităm motivul pentru care am venit aici. Corpul nu are nici o aspiraţie spirituală. El are nevoie numai de satisfacţii materiale pentru ca să existe în această lume. El are nevoie de mâncare, băutură, sex şi, de fapt, de tot ceea ce un animal are nevoie. Partea spirituală nu apare în primele luni de viaţă ale omului şi acesta este motivul pentru care el s-a născut în realitatea aceasta, iar, din punctul lui de vedere, partea spirituală nu există deloc.

Michael Laitman în 1000 de sfaturi pentru viaţă, XXVIII - Corpul şi sufletul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femei... femei

Multe fete sunt – şi-au fost –
Pe Centură, contra cost
Numai Eva, ca nevastă,
E pe lume... contra coastă.

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Nicolae Bunduri
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bucăţi de adevăr

pe care le-aş arunca
într-o parte de lume
să nu le mai aud
strigându-mă

sunt bucăţi de drum
pe care le-aş şterge din suflet
şi m-aş îngropa în tăcere
până la sfârşit

sunt bucăţi de fericire în sângele meu
pe care le-aş trece-n uitare
că umblatul pe jumătate
e un fel al meu de a fi
însă
chiar şi aşa
aruncând
ştergând
uitând
poezia mea
n-am să te mai trăiesc
niciodată

oare e o tristeţe mai mare ca asta

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!