Silentium nocturn

Taci, să s-audă noaptea care vine!
Taci, să s-audă pasul ei sfios!
De-acum începe-alt glas să cânte-n mine,
De-acuma glasul tău e de prisos.

Tăcere! Numai noaptea să cuvânte!
Ea singură cu glasul ei sonor!
Tu stai şi-ascultă-n pajişte ce vânt e,
Ce vânt însângerat, prevestitor.

Nu te mişca! Să nu cumva să scape
Urechii mele glasu-acela pur
Pe care îl aud tot mai aproape
Şi tot mai clar, mai fără de-nconjur...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silentium nocturn

Taci, să s-audă noaptea care vine!
Taci, să s-audă pasul ei sfios!
De-acum începe-alt glas să cânte-n mine,
De-acuma glasul tău e de prisos.

Tăcere! Numai noaptea să cuvânte!
Ea singură cu glasul ei sonor!
Tu stai şi-ascultă-n pajişte ce vânt e,
Ce vânt însângerat, prevestitor.

Nu te mişca! Să nu cumva să scape
Urechii mele glasu-acela pur
Pe care îl aud tot mai aproape
Şi tot mai clar, mai fără de-nconjur.

Nu tulbura cu sunetele tale
Această gravă muzică de sus,
Mai bine taci sub vastele portale
Sub care stai cu umărul adus.

Mai bine taci în noaptea care vine
Şi-n care-atâtea patimi mari se nasc.
Din nepătrunsa, larga-ntunecime
Nu poţi să ştii ce noi dureri mă pasc.

Iubito!-n noaptea asta-mpărătească
Numai tăcerea las-o să vorbească!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un glas purtat de vânt

Un glas purtat de vânt
Se aude la fereastră.
E glasul tău frumos şi blând
Dulcea mea crăiasă.

Şi vrea să -mi spuie doar un cuvânt.
Cât îţi este dor de a mea privire!
Şi mă aştepţi să vin cât de curând
Cu sufletul plin de fericire.

Tot pe aripi de vânt,
Îţi trimit o dulce sărutare.
Şi vreau să-ţi spun doar atât, că vin...
Iubirea mea cea mare.

Un glas purtat de vânt.
Zboară peste dealuri şi câmpii!
E glasul meu iubito, e glasul inimii.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci

Taci!
Nu vreau niciun cuvânt
De ce s-arunci în vânt
Cu vorbe.

Taci!
Iar veşnicu-ţi fior
De-o da vreun semn de dor
Eu am să-l prind din zbor.

Taci!
Şi noaptea de poveşti
Nicicând să n-o trezeşti
Cu vorbe.

Taci!
Şi lasă-ţi ochii grei
Să-noate-n ochii mei
Şi-am să-nţeleg ce vrei.

Taci!
Că-n lume n-am văzut
Nicicând un vis născut
Din vorbe.

Taci!
Cuvintele de spus
Mai mult de două nu-s
De ce vorbeşti în plus?

Taci!
Şi noaptea de poveşti
Nicicând să n-o trezeşti
Cu vorbe.

Taci!
Iar de mă porţi în gând
Şi dorul ţi-e flămând
Vreau să mi-o spui tăcând.

cântec interpretat de Doina Limbăşanu, muzica de Vasile Veselovski, versuri de Doina Limbăşanu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O strig s-audă tot văzduhul

O strig s-audă tot văzduhul:
Acest volum de epigrame
N-o să-l dau gratis nici la dame,
Ci doar săracilor cu duhul.

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci şi ascultă!

Taci şi ascultă geamătul codrului,
Cum trosnesc ramurile în bătaia vântului,
Taci şi ascultă glasul pământului,
Cum doineşte frunza în foşnetul gândului.

Taci şi ascultă zumzetul albinelor,
Cum se scurge pe buze parfumul florilor,
Taci şi ascultă murmurul apelor,
Cum îmi suflă în păr briza mărilor.

Taci şi ascultă inima îndrăgostitului
Care bate secunde în tăcerea cuvântului,
Taci şi ascultă paşii pământului
Care vibrează în vâltoarea sufletului.

Taci şi ascultă stropii de ploaie,
Cum bat la fereastră şuvoaie,
Taci şi ascultă izvorul din odaie,
Cum se scurge iubirea pe foaie.

Taci şi ascultă furtuna din icoane,
Cum se cutremură pământul în piroane,
Taci şi ascultă cuvântul din canoane,
Cum vibrează sufletul în strane.

poezie de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Numai vreau să te văd
Te văd in fiecare picătură de ploaie

Nu mai vreau să-mi fi in sânge
Fiecare celulă poartă ADN-ul tău

Numai vrea să te aud
Te aud in fiecare pasăre şi adiere de vânt

Numai vreau să te imbrătişez
Te simt in tot ce ţin in palme

Numai vreau să-ţi ating părul
Doar pe el in flori-l zăresc

Numai vreau să fie in mine
Vreun fir de praf fără iubirea ta

Nu mai vreau in mine
Să fie vreun colţ fără vocea ta

Nu mai vreau să te iubesc o secundă de viaţă
Vreau tot timpul din univers

Şi tot nu mi-ar ajunge să-ţi spun cât te iubesc

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mită statuii mele

Eu, acela care, noaptea, stau de vorbă cu fantome
De prin visurile moarte-n lumea celor ce-or să fie,
Astăzi, duc statuii mele trei buchete hipocrome,
Să i se imprime-n soclu,
Să îi pară, ca şi mie,
Că sunt flori cu-arome-n come.

Şi-am să-i zic statuii: "Hei! – ţí-am adus ceva, să taci
O tăcere mai cu viaţă, nu ca asta, de mormânt!"
Ce să zică o statuie? Ce să-i dai? Ce poţi să faci
Ca să nu mai fie mută,
Să împuşte vorbe-n vânt?
Pui, la gura ei, trăgaci?

Nu! În noaptea asta rece, duc, statuii, pălărie
Şi-o aşez mai pe-o ureche sau o trag pe frunte, mult,
Să îi ţină cald prin cute şi să-i pară că e vie.
Poate, doar aşa, începe
Ce-o tot rog, şi-o rog demult:
Să-mi recite-o poezie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine,
Copilul visător de altădată!
Mă simt plutind privirea mea-nsetată
Se pierde-n orizonturi largi, senine.

De-acum, ispititori, în van mai cată
Viclenii ochi... îi ştiu atât de bine!
O, nu mai tremur când mă uit la tine,
Şi azi te iert, căci rana-i vindecată.

Iar visul tău ca pânza Penelopii
Se ţese ziua, noaptea se distramă...
Noian de întuneric ne desparte!

Zădarnic zâmbitoare te apropii,
Şi glasul tău tremurător mă cheamă
Tot mai străină-mi eşti, tot mai departe...

sonet de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau să te văd
Te văd in fiecare picătură de ploaie

Nu mai vreau să-mi fi in sânge
Fiecare celulă poartă ADN-ul tău

Nu mai vreau să te aud
Te aud in fiecare pasăre şi adiere de vânt

Numai vreau să te imbrătişez
Te simt in tot ce ţin in palme

Nu mai vreau să-ţi ating părul
Doar pe el in flori-l zăresc

Nu mai vreau să fie in mine
Vreun fir de praf fără iubirea ta

Nu mai vreau in mine
Să fie vreun colţ fără vocea ta

Nu mai vreau să te iubesc o secundă de viaţă
Vreau tot timpul din univers

Şi tot nu mi-ar ajunge să-ţi spun cât te iubesc

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai scriu o poezie

Când mi-este dor de tine,
În liniştea târzie,
Cu lacrimi şi suspine
Mai scriu o poezie.

Sub clar de lună plină
Aş vrea să-ţi simt căldura,
Dar tot ce mă alină
E ritmul şi măsura.

Tânjesc să-ţi aud glasul
Ce mă-ncânta odată,
S-admir cum calcă pasul
Ca rima încrucişată.

În ochiul tău şăgalnic
Să văd tot universul...
Ah, totul e zadarnic
Mi-a mai rămas doar versul.

poezie de Octavian Cocoş (5 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul morilor

Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Glasul morilor severe care macină Romanţa
Zilelor de mâine,
Glasul dătător de pâine,
Care-mbracă-n alb veşmânt
Năzuinţa şi speranţa.
Glasul morilor severe care-ngroapă
Şi dezgroapă
De sub piatră-acelaşi Cânt,
Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Să-l asculţi de dimineaţă, până-n seară,
Ore-ntregi şi zile-ntregi,
Să-l asculţi supus ca-n clipa când vorbeşte inspirarea
Să-l cunoşti,
Să-l înţelegi,
Să-l înveţi pe dinafară
Şi să-l cânţi şi tu cu apa,
Şi să-l cânţi şi tu cu vântul,
Căci e glasul-n care Cântul
Plămădeşte-ndestularea!...

Iar când noaptea amuţeşte glasul morilor,
Târziu,
Când prin scocuri, nemişcată, apa doarme ca-n sicriu,
Când prin aripi vântul trece cu aceeaşi nepăsare
Suverană,
Ca prin pânza zdrenţuită-a unei nave,
Şi când piatra morii-ţi pare
O pecetie domnească
Dezgropată din arhiva prăfuitelor hrisoave,
Tu să te gândeşti la grâul care face să-ncolţească
Iarna,
De sub piatra morii, năzuinţa şi speranţa,
Şi să-ţi aminteşti de glasul care macină Romanţa
Zilelor de mâine -
Glasul dătător de pâine!

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, VI, nr. 8 (august 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud vuind al toamnei vânt

Aud vuind al toamnei vânt.
Copaci din frunze-ngână-un cânt.
Nu-i vesel cântul, e-un jelit,
Iar eu ascult pătruns de dor,
Visând la anul viitor
Când iarna se va fi sfârşit.

Parcă mi-e gândul chinuit
Când văd frunzişul răvăşit
Şi-n noaptea cu năpraznic frig,
În care ore greu mai bat,
Mi-e glasul stins şi sugrumat;
Nu pot tristeţea să îmi strig.

În piept se zbate un suspin
Ştiind că timpul, asasin,
Crengi nude-mi va lăsa în loc,
Gonindu-mi frunzele-n pustiu,
Iar păsări pleacă-ntr-un târziu,
Cât timp mai curge apa-n scoc.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai Noaptea

Numai noaptea vino, cand tacerea
Se loveste tainic de feresti,
Cand ma-nchid ursuz in incaperea
Unde stau si-astept sa te ivesti.

Ca un fur ce vrea sa-mi intre-n casa,
Dar s-a prins in curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, cand se lasa
O perdea de plumb pe ochii treji.

Fluturand in urma ta esarfe
Negurile toate de pe lac,
Fa sa inceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreaga nu mai tac!

Si la umbra lunii blestemata
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca sa fii si mai neasteptata
Decat ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cat aceste nopti ce ma-mpietresc.
Daca vii, batand usor din palme,
Numai noaptea vino, cand primesc!

Numai noaptea, cand e luna plina
Si pe stanca neagra, langa-un trunchi,
Presimtindu-si pantecul, virgina,
Caprioare cad in genunchi,

Cand se umple cerul cu soapte
Pline de mister si prevestiri,
Numai noaptea vino, cand e noapte,
Si Sibiul tot, un cimitir.

Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sarutarea noptii pe obraz.
Locuiesc la ultima rascruce!
Cheia-i langa poarta pe zaplaz!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de jusţanca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu taci!

nu vreau să taci suflete care baţi aripi, sus acolo
lumina ta adună în nimbul ei suspine, în cruci prin cimitire
nu-i loc şi bate timpul
trupurile noastre în vid, iubindu-se se zbat
un fir de mare suspină noaptea, în deşertul însetat din noi
chipul tău prividu-mă prin el, tu să nu taci
asasinând ce-a mai rămas din drumuri de răscruce
alungi albul din mine, pe care l-ai uitat
scriu cu fulgi de iarnă-n felinare de anotimpuri, privirea ta
când taci
să nu cazi şi pe genuchiul vieţii tale, tu nu scrie
piatră nu te lovi în colţul tocit al vieţii mele!
cărarea nu se opreşte în crucea drumurilor, fântâna setei nu s-a dărâmat
nu te îndoi te rog, scrie prin arderea din tine începuturi pentru toate
să nu taci, renaşte cu încă-o primavară
nu aşteapta să fiu un singur drum prin paşii care ne despart
nu fi departe
nu pune soarele în răsărit cu apusul să ne despartă
aveam o altă viaţă
întorsul poate fi în noi, iar, răsucirea vremurilor neterminată
să nu taci, căci avem aceaşi soartă

poezie de Viorel Muha (iulie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comori

Vrăjită sunt de tot ce eşti
Ai echilibru si măsură
Si-n stol de gânduri pun poveşti
Să-ti fiu o floare de răsură

Ai păr albit ce-n vânt se pierde
Si pasul tău e tot mai rar
Dar eu ascult glasul ce spune
Cuvinte ca din sfânt altar

In rafturi cărţi ai aşezat
Dar praful nu s-a pus pe ele
Tu ai citit si ai aflat
Că slovele-s comori nu iele.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi te iubesc când taci, absent... iar glasul meu se scurge înfrigurat, cuminte, spre soare şi se-agaţă de-o ultima rază ce-mi înfăşoară timid inima... şi se topeşte acolo într-un strigăt cald...
Cuvintele-mi se subţiază spre un capăt de lume... şi se-ascund trist într-un luminiş rămas undeva în tinele din mine...
Chiar de-ai plecat...
cu sufletu-mi te simt în mii de locuri ce-mi aparţin doar mie.
Şi te iubesc învolburat când taci...
mă arde un dor şi parcă-ai fi departe...
dar eşti atât de-n mine...
şi totuşi ca un miraj îmi eşti ce în lumină piere,
ratăcindu-mă...
Tu mă auzi tăcând, din hăuri cum glasul meu te strigă, dar altceva mai mult decât un vis ce-aş mai putea cere?!
Mai lasă-mă c-o şoaptă şoptit să-ţi curg precum lumina lină... prin tăcerea-ţi atât de clară...
Iubescu-te când taci...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele (Elegie de toamnă)

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea nu am

somn aproape deloc
oftez patru ore după iubire
mă plâng. mă-ntreb de ce
noaptea? şi noaptea vine
cu iubirea neadormită
mai mult de un veac
este insomnia
îndrăgostitului cu o cicatrice
în suflet am o sabie care taie
noaptea tristă de veghe

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

A XI-a poruncă

Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!

Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!...

Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!