Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Viorel Muha

Să nu taci!

nu vreau să taci suflete care bați aripi, sus acolo
lumina ta adună în nimbul ei suspine, în cruci prin cimitire
nu-i loc și bate timpul
trupurile noastre în vid, iubindu-se se zbat
un fir de mare suspină noaptea, în deșertul însetat din noi
chipul tău prividu-mă prin el, tu să nu taci
asasinând ce-a mai rămas din drumuri de răscruce
alungi albul din mine, pe care l-ai uitat
scriu cu fulgi de iarnă-n felinare de anotimpuri, privirea ta
când taci
să nu cazi și pe genuchiul vieții tale, tu nu scrie
piatră nu te lovi în colțul tocit al vieții mele!
cărarea nu se oprește în crucea drumurilor, fântâna setei nu s-a dărâmat
nu te îndoi te rog, scrie prin arderea din tine începuturi pentru toate
să nu taci, renaște cu încă-o primavară
nu așteapta să fiu un singur drum prin pașii care ne despart
nu fi departe
nu pune soarele în răsărit cu apusul să ne despartă
aveam o altă viață
întorsul poate fi în noi, iar, răsucirea vremurilor neterminată
să nu taci, căci avem aceași soartă

poezie de (iulie 2010)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Taci și ascultă!

Taci și ascultă geamătul codrului,
Cum trosnesc ramurile în bătaia vântului,
Taci și ascultă glasul pământului,
Cum doinește frunza în foșnetul gândului.

Taci și ascultă zumzetul albinelor,
Cum se scurge pe buze parfumul florilor,
Taci și ascultă murmurul apelor,
Cum îmi suflă în păr briza mărilor.

Taci și ascultă inima îndrăgostitului
Care bate secunde în tăcerea cuvântului,
Taci și ascultă pașii pământului
Care vibrează în vâltoarea sufletului.

Taci și ascultă stropii de ploaie,
Cum bat la fereastră șuvoaie,
Taci și ascultă izvorul din odaie,
Cum se scurge iubirea pe foaie.

Taci și ascultă furtuna din icoane,
Cum se cutremură pământul în piroane,
Taci și ascultă cuvântul din canoane,
Cum vibrează sufletul în strane.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Taci

Taci!
Nu vreau niciun cuvânt
De ce s-arunci în vânt
Cu vorbe.

Taci!
Iar veșnicu-ți fior
De-o da vreun semn de dor
Eu am să-l prind din zbor.

Taci!
Și noaptea de povești
Nicicând să n-o trezești
Cu vorbe.

Taci!
Și lasă-ți ochii grei
Să-noate-n ochii mei
Și-am -nțeleg ce vrei.

Taci!
Că-n lume n-am văzut
Nicicând un vis născut
Din vorbe.

Taci!
Cuvintele de spus
Mai mult de două nu-s
De ce vorbești în plus?

Taci!
Și noaptea de povești
Nicicând să n-o trezești
Cu vorbe.

Taci!
Iar de mă porți în gând
Și dorul ți-e flămând
Vreau mi-o spui tăcând.

cântec interpretat de Doina Limbășanu, muzica de Vasile Veselovski, versuri de
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 9 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Taci și ascultă...

Taci și ascultă marea
Nu-i tulbura chemarea,
Multe iubiri nebănuite
Adâncurile-i le-nghite.

Taci și ascultă vântul
Urletu-ți freamătă gândul,
Prin plete-ți flutură cu nesaț
Te cuprinde cu-al său braț.

Taci și ascultă ploaia
Ce-ți biciuiește odaia
Sufletului ostenit de dor
Pe meleagul sorții călător.

Taci și ascultă pământul
Din care ne facem veșmântul
Când drumeția se va termina
Și spre alte lumi vom naviga.

Taci, nu murdări cu cuvinte
Secrete ferecate-n morminte,
Trăiește curat într-o lume murdară,
Grăiește dulce deși viața-i amară!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Silentium nocturn

Taci, să s-audă noaptea care vine!
Taci, să s-audă pasul ei sfios!
De-acum începe-alt glas cânte-n mine,
De-acuma glasul tău e de prisos.

Tăcere! Numai noaptea să cuvânte!
Ea singură cu glasul ei sonor!
Tu stai și-ascultă-n pajiște ce vânt e,
Ce vânt însângerat, prevestitor.

Nu te mișca! Să nu cumva scape
Urechii mele glasu-acela pur
Pe care îl aud tot mai aproape
Și tot mai clar, mai fără de-nconjur.

Nu tulbura cu sunetele tale
Această gravă muzică de sus,
Mai bine taci sub vastele portale
Sub care stai cu umărul adus.

Mai bine taci în noaptea care vine
Și-n care-atâtea patimi mari se nasc.
Din nepătrunsa, larga-ntunecime
Nu poți știi ce noi dureri pasc.

Iubito!-n noaptea asta-mpărătească
Numai tăcerea las-o să vorbească!

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "111 cele mai frumoase poezii" de Radu Stanca este disponibilă pentru comandă online la 34.99 lei.

In basmul meu...

În basmul meu, mai ninge cu pelin,
Iar timpul a uitat să se-ntomneze.
Taci! Lasă-mă să plâng și să m-alin,
Când zorii nu mai știu intoneze

Orgii de roșu închinând mesteceni
Pe malul însetat de anotimpuri.
Dă-mi crucea, rana, cuiele-asemeni
Și zvon de curcubeie, în răstimpuri.

Taci! Lasă-mă să plâng! Mi-e plânsul veșnic...
Îmi caut iarna, să o port pe scut.
Aprinde torța, iar e întuneric!
În basmul meu, lumina s-a pierdut...

poezie de
Adăugat de Laura RadoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Imensitate

Taci și lasă tăcerea să te... conducă,
Taci... și lasă vremea, timpul să curgă
Cum curge un râu învolburat de munte,
Taci și ascultă cum cântă-n cascade!

Privește uimirea din mine prin timpul...
Timpul ce vine, ce mi te aduce în cale,
Lasă fiorii, fiorii -ți freamăte-n... sânge,
Fierbe și pierde-te-n doar în privirea mea!

Trăiește clipa, trăiește doar pentru mine,
Uită de ieri și de zile trecute, rămâi cu...
Rămâi cu mine-n eternitate... Minune,
Împarte infinitul la doi, împarte-l la Noi!

Lasă tot cerul să ne zâmbească acum,
Toți norii lasă-i să curgă picuri pe Noi,
Pășește în viață prin roua de dimineață,
Uită și lasă uitarea moară, ... piară!

Cuprinde tot imposibilul, cuprinde... Tot,
Cuprinde visul, visul din noaptea uitată,
Alege o Stea, fii doar steaua, steaua mea
Aici aievea, aici cuprinde... imensitatea!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Gândul mi-i bolnav de tine

De ce taci, de ce nu taci,
Suflet răsfirat prin stele
Și prin gândurile mele
Cum zoreaua-i pe araci?

Floare ești, orice vei spune
Cu blândețe de povești,
Urci în valuri îngerești
Să strecori vorbele bune,

La limanuri de durere
Unde bătrânețea-i goală,
Golul tău e-un fel de boală,
Boala de multă plăcere...

De ce taci sau nu auzi
Cum trec stelele în fum,
Tu ești clipa mea din drum
Ce de dragoste-o acuzi?

Gândul mi-i bolnav de tine
Și-n izvorul lui te las
Unde-i cald, și unde-i treaz,
te-nece cu iubire!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
Tudor Arghezi

Tu taci

Tu taci, tu te-ai ascuns, tu pieri
Cu sculele și farmecele tale.
Te cheamă din biserici, din temniți, din spitale,
Și nu răspunzi durerii nicăieri.

În care loc, cu pila ta de faur,
Ți-ascuți tu fierăstrăul de cristal?
L-am ascultat vibrînd parcă-n migdal,
Parcă-n salcîm, în frunzele de aur.

Poate că noaptea mai ales, de tac
Și plopii rari și pasărea pribeagă,
Te-aud cînd timpul se dezleagă
Și de poveri, și de tictac.

poezie celebră de din Versuri (1980)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.
Marilena Ion Cristea

Taci!

Taci! Să auzim copacii înflorind,
În sunet dulce, parcă, de colind!
Deși nu-i iarnă, printre frunze cad
Ninsori ce-abundă de trăiri în alb!

Taci! Să auzim cum dintr-un mugur crud
Ies frunze mici, în foșnet, tremurând
Și cum se prind în marea înfrunzire,
Umplând cu verde, golul din privire...

Taci! Să auzim cum păsările-n zbor,
Se-ating orbește de senin, de nor
Și cum își poartă zborul înspre luncă
Și rând pe rând, tristețile-și aruncă.

Taci! Să auzim izvorul clipocind,
Prin mici tufișuri, apa, hohotind,
Iar printre firișoarele de iarbă,
Cum se strecoară o iubire albă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Fiodor Ivanovici Tiutcev

Silentium!...

Taci molcolm, nu trezi nici dor
Adânc în suflet, nici fior,
Căci ele scapără și pier,
Precum luceferii din cer
Răsar ca apună iar,
Tu taci și ia aminte doar.

Simțirea cui ți-o încrezi?
Iar când te doare, să nu crezi
Că alții te-au și înțeles.
Un gând rostit e un eres...
Nu sparge unda de cleștar,
Tu taci și soarbe-i vlaga doar.

Rămâi în sinea ta ascuns,
De vise tainice pătruns,
Căci visele se sting curând
Când lumea prinde glas și când
Lumina zilei vine iar,
Tu taci și ia aminte doar.

poezie clasică de
Adăugat de CornubiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gândule, taci!

Gândule, taci!
Nu trimite
mângâi zarea
ce-mi pierde cărarea!
Gândule taci!
Nu-mi sufla-n van,
vrerea-n ocean
ci lasă- râu,
pe lângă grâu!

poezie de
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Astăzi

pentru tine vreau să fiu...
ziua care se naște-n răsărit
și plete-n raze calde-n asfințit
vreu -ți fiu...
copacul cerului cu frunze nori
ce-ți ține umbră și răcoare-n zori
iar prin poieni cu multe flori
pentru tine vreau să fiu...
sunetul timpului ce-ți cântă
nașterea ta de început de noi
căci noi suntem din voi
vreau să fiu, de pot...
primăvară-n muguri de viață
și mănunchi de zile-n boboci de flori
vreau tu să fii...
puterea drumului ce tu iubind așezi
pe căi de viață-n pântec clipe noi
dând naștere lumii sens și vieții zbor
iar timpului fără zăgaz prin noi viitor

poezie de (martie 2009)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Primăvara din tine

în prima zi când m-am văzut în strâmtoarea privirilor tale
am crezut că am îmbrăcat trupul tău
nu eram pregătit, sincer, să fiu eu cel care a-și putea fi tu

dar durerea o duc în mine și nici
nu cred că voi putea vreodată știu a număra în doi
învață-mă să fim, căci demult la umbra vieții
m-am uitat într-o zi a unei iubiri stinse

dar nu am ajuns încă cenușă
ard mai mult decât soarele din privirea ta

acum
dacă vrei
ascultă-mă și nu mă sinucide
am pantofii vieții tociți de pași pierduți
pe drumuri rătăcite
nu mai știu a mă mai juca, cu sărutul alb al căderilor curbate
de la încheietura mâinilor tale, a curburii lebedei din tine
și a privii lacul, acolo unde se oprește sărutul cerului
cu pământul

de mult, pe când nu exista uitarea
am început strâng nopțile și să le port cu mine-n buzunare
sunt pentru tine, dăruite, dar caută-mă să te găsesc
căci le voi face pentru tine lumină

strâng încăperile care au călătorit cu mine
prin viață
au devenit toamne friguroase
și crede-
am nevoie de primăvara din tine!

poezie de (iunie 2013)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Steinhardt

Slăbește, bucură-te și taci! Lasă-te de fumat, bucură-te și taci! Curăță ograda ta, bucură-te de curățenie și lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuși l-a pus. Căci între vecin și gunoiul din curte există o relație ascunsă, niște emoții pe care nu le cunoști, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată și cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minții și inimii tale.

citat clasic din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia" de Nicolae Steinhardt este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -59.95- 44.99 lei.
Mariana Daniela Bidascu

* * *

Și te iubesc când taci, absent... iar glasul meu se scurge înfrigurat, cuminte, spre soare și se-agață de-o ultima rază ce-mi înfășoară timid inima... și se topește acolo într-un strigăt cald...
Cuvintele-mi se subțiază spre un capăt de lume... și se-ascund trist într-un luminiș rămas undeva în tinele din mine...
Chiar de-ai plecat...
cu sufletu-mi te simt în mii de locuri ce-mi aparțin doar mie.
Și te iubesc învolburat când taci...
arde un dor și parcă-ai fi departe...
dar ești atât de-n mine...
și totuși ca un miraj îmi ești ce în lumină piere,
ratăcindu-...
Tu auzi tăcând, din hăuri cum glasul meu te strigă, dar altceva mai mult decât un vis ce-aș mai putea cere?!
Mai lasă- c-o șoaptă șoptit -ți curg precum lumina lină... prin tăcerea-ți atât de clară...
Iubescu-te când taci...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Vintila

E o calitate știi să taci, dar știi când să taci este o artă pe care doar cei înțelepți o stăpânesc.

aforism de
Adăugat de Dan CSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Ion Minulescu

A XI-a poruncă

Ascultă, privește și taci!...
Ascultă, -nveți vorbești,
Privește, -nveți clădești.
Și taci, -nțelegi ce să faci...
Ascultă, privește și taci!

Când simți că păcatul te paște
Și glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ți lacăt la gură
Și-mploră doar sfintele moaște -
Când simți că păcatul te paște!...

Când simți că dușmanul te-nvinge,
Smulgându-ți din suflet credința,
Așteaptă-ți tăcut biruința
Și candela minții nu-ți stinge -
Când simți că dușmanul te-nvinge!

Când brațele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrânești,
Rămâi tot cel care ești -
Aceeași piatră de moară -
Când brațele-ncep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, privește și taci!...
Din brațe fă-ți aripi de fier
Și zboară cu ele spre cer!...

poezie celebră de din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.

Câmp de maci

Desculță-te când intri, pășește-ncet și taci,
E liniște-n odaie, doar ceasul bate-arar
Minutele-agățate în vârf de minutar...
Întreabă-mă-n tăcere: "Iubito, ce mai faci?

De ce m-aud, în suflet, căzându-ți ca în gol
Și-n vene nu-ți mai simt fluidele săruturi,
S-au transformat, mai nou, în colivii de fluturi
Prin care, câteodată, doar eu mai dau ocol.

Sau deseori îmi pare că stau în câmp de maci
Prin inima-ți deschisă, câmpie-n fața mea,
Petalele prea roșii încep a mă durea
Și-aleg plâng cu rouă.... Iubito, de ce taci?

Vorbește-mă în șoapte, sărută-mă în gând,
Primește-mă să-ți fiu, -ți curg din nou în sânge,
Să-ți simt privirea iar cum arde și mă strânge
Și-n brațe infinite -nvăluiește blând."

Prin inima-mi deschisă pășește-ncet și taci,
E liniște-n adânc și-a contenit plouă,
Iubite, să te plimbi, despovărat de rouă,
Ca o iubire veche prin câmpul meu de maci.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sfântul Josemaria Escriva

nu îți fie frică niciodată spui adevărul, dar nu uita că uneori este mai bine să taci din iubire pentru aproapele. Și să nu taci niciodată din neglijență, din ușurință sau din lașitate.

citat clasic din
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Rodica Constantinescu

Taci!

Aștept din sfere-nalte s-apară o minune
Și-ntreb pământul-cuib: - Cu rănile ce faci?!
Aud cum din adâncuri el strigă: - Uniune!
Însă o forță neagră degrabă-i spune: -Taci!

Dar gândul fără hamuri începe alerge
La strămoșești morminte, acolo unde-s daci,
El vrea enigma sorții cumva să o dezlege,
tu, române, stai cu fruntea-n jos și... taci.

Cuvântul cel de taină țâșnește-n rugă mută,
Pentru că brazda-i dată pe-o mână de pitaci,
Oare nu-i nimeni treaz și câinele s-asmută,
Când ești furat, române, însă de teamă, taci?!

Suflarea mea lezată se-agită-n neputință,
Văzând pădurea, lunca, mâncate de gândaci
Și munții cei din veacuri jelind a umilință,
Iar Dunărea-ntrebând: Cât timp o să mai taci?!

Atuncea strig spre zări, Iisus cel Bun ne-ajută
Și va călca-n picioare cohorte-ntregi de draci,
Iar țara aceasta sfântă nicicând n-o fi pierdută,
Căci Dumnezeu va spune la multe lifte: Taci!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook