Portret interior

La ora 9 şi 30 de minute deja părăsesc câmpul

de luptă rănit mortal inamicul verde şi periculos

împodobeşte scena ultimei confruntări din spa

tele casei acum soarele mă caută disperat prin

tre frunzele cireşului eu îi fac semne amicale cu

mâna mulţumindu-i pentru lumina şi cădura cu

care mi-a înrămat ziua o lacrimă de aur cade

şi-n acest poem o alta albastră o urmează

însă totul încremeneşte odată cu ultimul

cuvânt al copilăriei un hohot de râs

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (30 mai 2023)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest poem soarele îşi odihneşte razele. Din ce poem a răsărit, însă?

aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg înrămat

În mijlocul casei copilăriei cu lut pe jos
am sădit un copac,
acum pot să mă plimb prin toată pădurea!
O pasăre cântă-ntruna o melodie de inimă îngenuncheată,
cu tot cu flăcările în care şi-au aruncat umbrele
ţigăncile s-au strâns în luminiş sub lampa cu gaz.
"Desântă-mi tu fato,
descântă-mi de dragoste învrăjbită,
orânduieşte-mi un alt destin în oglinda timpului,
vreau să-mi fac loc sub umbra florii castanului,
ca-ntr-un marsupiu să dorm,
în cântecul moale al păsărimii,
fugară din amurgul înrămat".

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dio a văzut lumina zilei la ţară. Într-adevăr, aici lumina nu venea parcă de la soare, ci izvora direct din lucruri, din case, din iarba verde prezentă pretutindeni, şi care, odată cu zorile, împingea totul către cer.

Costel Zăgan în Deşertul de catifea, 2. Avertisment (28 mai 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezie de Florii

Iubito hai să-ţi fac ziua ca o floare Primăvara
să-ţi iasă prin toţi porii Soarele inutil să dispa
ră în epiderma-ţi translucidă Norii să ţi se-ncur
ce în părul răvăşit de taine Ochii să aspire toţi
îngerii zilei Poezia lumii să rămână cu gura
căscată până răsar toate stelele Şi eu să mă-m
piedic beat-lună de pragul dragostei tale
FRUMOASO
mai am un poem
Şi urmează
Cea mai frumoasă tăcere din lume

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (11 aprilie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad pe ape

Soarele jos a picat,
Soarele, soarele,
Ca rochia ta din pat,
Soarele, soarele.
Cade o frunză din înalt,
Frunzele, frunzele,
Ca palma mea din părul tău cald,
Frunzele, frunzele.
Lunecă din cer o stea,
Stelele, stelele,
Ca lacrima pe faţa ta,
Stelele, stelele.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe numitul George Bacovia l-am urmărit până la ultimul poem: n-a scos un cuvânt!

Costel Zăgan în Dosarul secret al lui George Bacovia (20 decembrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi îşi arogă meritul de a fi avut ultimul cuvânt. Cum e posibil acest lucru din moment ce ultimul cuvânt nu a fost inventat!?

aforism de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Heil Hitler

Dragă Kitty fără

şcoală nu se mai poate După
pauză urmează ora de astronomie Herr Doktor
Mengele operează stele pardon condiţia umană
fără anestezie Lama bisturiului curăţă totul bătrâni
femei copii Cadavrele înţepenesc salutând pentru ul
tima oară
HEIL HITLER
Moartea nu încape nicăieri Însă trece leger prin ure
chile acului ţipăt strident

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoarea patimilor eminesciene

Doamne dă-mi melancolia oricând
lacrimi amare să-mi curgă-n cuvinte
acest Iisus Hristos se-nalţă-n cuvânt
această pagină-i doldora de morminte

Lacrimi amare îmi curg din cuvinte
o iartă-ne pre toţi care murim cântând
stele tot mai reci răsar pe bolta fierbinte
şi-i atât de-ntuneric în ultimul meu gând

O iartă-ne pre toţi care murim cântând
mereu ne ispiteşte destinul opus
acest Iisus Hristos s-a-nălţat în cuvânt
acest poem s-a-nroşit spre apus

Şi Doamne-abia-l mai suport
când ţipă că-i mort

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile mele...

În ziua în care am învăţat să respir
ochii mei inocenţi
au văzut pentru prima oară lumina
în frunzele viilor am fost înfăşat
strugurii se transformaseră în sânge
imediat mama mi-a schimbat veşmintele
învelindu-mă în straie albe
m-am trezit într-un clinchet
de clopoţei şi-n ciripitul
unor mici vietăţi
în nuanţe pastelate
pe un fond verde intens
ochii mei deveniseră verzi
apoi am descoperit dogoarea soarelui
atâta căldură
atâta lumină
mama mă dezbrăcase lăsându-mă gol
să ma scald în razele lui
de atunci totul se repetă
cadru după cadru
până intr-o zi
cănd mi-am zărit mama
tremurîndă într-un ungher al casei
i-am privit orbitele întrate în os
aştepta în linişte
albul din cer...

poezie de Iuri Iulian Lorincz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia fericirii

Mă trezesc în plină poezie E aproape ora
zece Peste drum se lucrează Aud în sfâr
şit vocea copilăriei Prezentul există cu
toate ferestrele deschise Lumina urcă din

spre pământ Din bibliotecă lumea-mi pare
o carte deocamdată închisă O carte pe care
o ştiu însă pe de rost Citesc din Wittgenstein
Lumea şi viaţa sunt una
Eu sunt lumea
Închid cartea
Despre ceea ce nu se poate vorbi
trebuie să se tacă

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (19 martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să cântăm împreună

Am un pian înaripat,
când cânt dragostea mă atinge cu degetele-i firave,
mă mângâie şi-mi spune:
Atât de mult mi-a fost dor de tine...
Vreau să cântăm împreună acest cântec.
Clipele primesc apoi
un sărut de fluture
rănit de capriciile primăverii
şi umbra-mi dansează
printre note de portativ,
iar pe firul de iarbă atârnă
liniştea verde,
că în anotimpul ăsta se poartă tăcerea,
ca să fim la modă cu îngerii din ceruri,
cărora din ochi le cade câte o lacrimă albastră
şi simt că oamenii i-au uitat.
Ar vrea să stea la taclale
cu firul de iarbă şi cu pomii în floare,
că azi sunt surprinşi de gesturile incoerente ale vieţii
şi tac ascultând pianul...

poezie de Eugenia Calancea (19 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea către un Sfânt este cum ar fi să-ţi povesteşti necazul unui prieten şi îi ceri ajutorul. Ei sunt mijlocitori, se roagă pentru noi încontinuu, lui Dumnezeu; ne mai ajută, după puterile lor, lăsate de la Dumnezeu. Noi ne rugăm două minute şi ne întoarcem la grijile noastre. Pe când, ei se roagă pentru noi încontinuu, lui Dumnezeu. Am citit că există două minute, în decursul celor douăzeci şi patru de ore, în care orice cuvânt şi orice dorinţe ni se îndeplinesc. În fiecare zi, sunt acele două minute, în care orice cuvânt al nostru, gândit sau rostit, are putere. Acest cuvânt poate fi spus în rugăciune, poate fi gândit într-o dorinţă, poate fi aruncat într-o ceartă. El poate fi ca o binecuvântare, dar poate fi şi blestem. Orice cuvânt, din acele două minute, se îndeplineşte. Orice dorinţă are numai două minute. Noi însă nu ştim care sunt cele două minute.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem total

După ce-a tradus
aproape
totul
în verde

Iarba
s-a
impotmolit
la
prima
sintagmă
îndrăgostită

poezie de Costel Zăgan din Interludiu (3 iulie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacustră de intervenţie

Putrezit-a soarele pe cer
domnule Bacovia ce să fac
plouă nu-i nici un mister
şi-n acest debut de veac

Domnule Bacovia ce să fac
rană sunt dar şi medicament
plânsul tău e însă fără leac
creşte-n mine ca un monument

Rană sunt dar şi medicament
plouă nu-i nici o ruşine
plâng şi eu dar totuşi mai atent
să nu putrezească soarele din mine

Şi măcar o dată-n veac
să recit Lacustră fără trac

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul sonor

Tu eşti cerul în amurg,
Acel amurg în care lumina se absoarbe
Pentru a se descompune în corpusculi
Şi eu sunt acest copac-femeie care te priveşte
Cu ochi puri
Dintr-un trunchi de piatră,
În timp ce frunza lui îşi tremură
Sunetul verde.
În univers o stea moare pentru iubire
Şi eu simt forţa care îi aspiră cuanta de lumină.
Aş vrea să devii nemărginirea mea neagră
Pe acest pământ care işi crapă scoarţa
Din când în când
Şi mai ales acum,
Ca la un sfârşit de timp.
Vântul este îmbrăţişarea ta
Lângă acest câmp de maci care îşi tremură hipnotic
Umbra roşie melodioasă
Şi lângă acest lan de grâu copt,
Care îşi tremură sonor galbenul.
Dansezi în jurul meu
Pe o melodie astrală,
Albastră ca un blues,
Pe care o auzim numai noi
Frunzele mele se prind de pletele tale
Ca un sărut.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul din cuvinte

În
primul
foc
al
iubirii

Mi-a
ars
şi
manuscrisul
copilăriei

Mi-a
rămas doar
o
urnă
cu
cenuşă

Cică

Asta-i
viaţa

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (3 decembrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul râs

Am cosit fân sub soarele de vară.
Munca mi-a fost răsplătită bine.
Iar acum, când recoltatul a luat sfârşit,
Şi s-a făcut frig în lume şi în mine,
Aş dori, drept bonus, un râs cald –
Când, iată,-mi descleştez mâinile şi cad.

poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă mâna ta a venit, rece, în răcoarea nopţii,
Şi mi-a atins fruntea, trezindu-mă ca să te pot vedea
Stând acolo rece în răcoarea nopţii,
Eu, care mă tem de stafii, n-aş avea nici o teamă.
Te-aş întâmpina cu cele mai duioase cuvinte, o clipă tovarăşi,
Iar tu ai surâde, un surâs trist. Apoi, ai pleca iarăşi.

N-ar fi nimic, dar nimic mortal în moartea ta,
Pentru ca iubirea ta a fost întotdeauna un fel de râs
Care accelera viaţa şi care n-avea cum muri în ora morţii tale.
Apoi, când ai pleca iarăşi, eu n-aş mai plânge.
Voioşia aceea iubitoare ar fi încă acolo,
Umplând trombelor de aer, cu propria-i pace, ultimul tremolo.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Domnul suprem

Mă rog către Tine la ceasuri de noapte
În pleoapele-nchise mai stăruie somnul
Mă-nconjură îngeri şi tainice şoapte
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.
Iubirea mea urcă spre Tine şi creşte
Îşi scutură frunzele veştede somnul
De cade o floare o alta-nfloreşte
Că-n totul şi toate eşti Domnul.

De trece o vară e alta ce vine
Şi iarna din stele de-şi scutură somnul
Eu ştiu că şi iarna e parte din Tine
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.

poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 204)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!