Aniversarea zilei de naştere

Florile primăverii şi frunzele toamnei,
chiar n-au niciun sfârşit?

Câte lucruri s-au întâmplat?

În acest mic turn, astă noapte,
s-a auzit încă odată vântul de la răsărit.
Mai pot privi înapoi spre ţara de demult
în lumina lunii strălucitoare?

Balustrăzile sculptate şi treptele de marmoră
trebuie să fie încă acolo...
Dar nu şi obrajii mei tineri.

Câtă tristeţe mai pot îndura?

Tot atâta câtă apă de izvor poartă
acest râu curgând spre est.

poezie de Li Yu, 937-978, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultim hotar

Sunt la ultimul hotar
Când risipele ce mi-au fost
Revoltă şi pradă
Plutesc cununi,
Spre abis de cascadă.

Câtă umilinţă, câtă trufie
Câtă rabdare mi s-au permis?...

Atâta haos de parcă Dumnezeu
S-a sinucis!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1980)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre est, se-abate vântul peste ape

Dinspre est, se-abate vântul peste ape, soarele apune după deal,
A sosit primăvara, dar o stare de somnolenţă încă persistă.
Petale de flori cad pe pocalele cu vin şi pe pervaz;
Ea ascultă un cântec de dincolo de perdelele alcoolului.

Bijuteriile-s pe noptieră, cămaşa de noapte-i desfăcută,
Pentru ce bărbat ar merita să-şi sloboadă părul?
Silueta ei fragilă se va estompa pe măsură ce trece timpul;
În amurg, singură, cu coatele pe balustradă.

poezie de Li Yu, 937- 978, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne

Latră câinii: câtă bucurie!
Bate vântul: câtă poezie!
Trece noaptea: câtă insomnie!
Strugurii s-au plictisit în vie!!!

Nerăbdător,
De grijă mor,
Când, fără zor,
Pot sta uşor
Nemuritor.

poezie de Marius Robu din Aproape alb
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtă ploaie de primăvară

Dincolo de perdele bat stropii ploii,
acest anotimp se apropie de sfârşit.
Cuvertura de satin de pe patul meu nu poate ţine departe
frigul zorilor.

În vis, am uitat
că mă aflam în exil
şi-un un răstimp am fost vesel.

Nu te sprijini niciodată de balustradă când eşti singur.
O, munţii şi râurile mele....

Despărţirea a fost uşoră,
dar întoarcerea se dovedeşte mult prea grea...

Primăvară, vei pleca odată cu petalele care se scutură
şi cu vâltorile vântului spre paradis?

Pe mine mai îngăduie-mă pe-aici o vreme.

poezie de Li Yu, 937- 978, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai suntem încă vii

Mai suntem încă vii
Să mai răbdăm urgii?
Că peste răul ce l-am adunat
A mai venit un rău neaşteptat.

Acest rău numit Covid,
Un virus periculos şi perfid,
S-a răspândit ca un blestem
Făcându-ne viaţa un infern.

O cumplită pandemie se instalează,
Şi oamenii se izolează,
Stau in carantine
Şi la ei in case.

O, Doamne, câtă suferinţă
Pe oameni, şi câtă neputinţă,
Când virusu-i doboară!
Şi câtă jale,
Când stau la rând să moară
La ATI-n spitle!

Mor oamenii cu sutele şi mii
Şi mii sunt infectaţi
În fiecare zi.
Mor doctori şi-ajutoare,
Când cu disperare
Încearcă să salveze vieţi.

Pe tot cuprinsul ţării
Se decretează restricţii,
Sunt interzise reuniuni, nunţi si festinuri,
Se-nchid şcoli, biserici şi localuri.

Lumea se cufundă
Într-o beznă de mormânt,
Nu mai există viaţă
Pe acest pământ.

Nu ştie nimeni, mâine,
Cum vom arăta.
Nu ştie nimeni, mâine,
Ce soartă vom avea.

Mai suntem încă vii
Să mai sperăm
În clipa pe care-o aşteptam
Când pe pământ va fi şi zi?

poezie de Gheorghe Alionte (17 noiembrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia şi vântul au bătut astă noapte-împreună (Cioara croncănind în noapte)

Mână-n mână, ploaia şi vântul au bătut toată noaptea,
Obloanele scârţâiau în cântecul toamnei.
Lumânarea s-a stins, din clepsidră a curs ultimul strop de apă;
M-am tot ridicat şi m-am tot culcat, dar nu mi-am găsit pacea.
Treburile omeneşti se petrec asemeni apelor mareei,
O viaţă dispare ca un vis.
Ar trebui să ies mai des la băut cu prietenii,
Altminteri n-o să mai pot suporta multă vreme-acest amurg.

poezie de Li Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic II

Eram mâhnit şi, totuşi, mai cânta
Câte un greier pe la geam, târziu
Şi auzindu-l, mă simţeam mai viu...
Nu m-apăsa atâta lipsa ta.

Acum, începe-totu'-a îngheţa
Şi apăsarea rage a pustiu...
Pe-aceea care-ai fost, nu o mai ştiu,
Dar tot nu pot dorul a-mi dezvăţa

Spre tine să îşi facă singur drum.
M-ai lăsat toamnei, îmbrăcat lejer
Pe dinăuntru, cât să-mi fie ger
Şi flacăra să îmi devină scrum.

Nu te mai recunosc, dar n-am uitat
Senzaţia de-a fi un singur zbor,
Când gândul ne era nemuritor
Şi mărul încă nu era muşcat.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum spun la revedere ( extras din Profetul )

Acum spun la revedere, ţie şi tinereţii petrecute cu tine,
Parcă ieri ne-am întâlnit într-un vis.
Eram singur şi tu mi-ai cântat,
iar eu din dorurile mele ţi-am înălţat un turn spre cer;
dar acum somnul nostru s-a sfârşit şi visul s-a destrămat,
duşi sunt zorii, pentru totdeauna.
Mareele amiezii sunt deasupra noastră, dimineţile noastre
au devenit zile pe de-a-ntregul, iar noi trebuie să ne despărţim.

Dacă-n seara memoriei ne vom mai întâlni încă o dată,
vom sta de vorbă iarăşi, iar tu îmi vei
cânta un mai adânc, un mai intens cântec.
Iar dacă mâinile noastre trebuie să se reîntâlnească,
noi vom înălţa încă un turn spre cer.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armura

În sfârşit pot vărsa lacrimile
Pe care le-am ţinut atâta timp
În sfârşit pot să dau totul afară,
Tot ce am ţinut atât de mult.

Mulţi mi-au spus că sunt puternică,
Mulţi mi-au spus să rămân aşa,
Dar ce nu pot ei vedea
E faptul că eu demult nu am mai putut rezista.

Însă nimeni nu ştie asta,
Nimeni nu vede ce se ascunde în ochii mei,
Pentru că mi-am construit armura
Prin care să nu treacă nimeni.

Dar când seara vine,
Atunci dau totul afară
Tot ce s-a acumulat de atâta vreme,
Toată suferinţa din această inimă.

poezie de Diana Şerban
Adăugat de Diana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colectiv

O mare tragedie,
S-a abătut pe această Românie.
Tineri frumoşi, ne-au părăsit,
Şi înapoi n-au mai venit.

O seară, începută bine,
S-a transformat în tragedie.
România, ţara mea,
Ce se alege de existenţa ta?

O trupă, un album lansa,
"Goodbye to Gravity" se numea.
Dar n-au mai apucat,
Focul, rapid s-a declanşat.

Ce a urmat, cu toţii ştim,
Nu vrem să ne amintim.
Suflete, la Cer s-au dus,
Şi-acum, ne privesc de Sus.

Răniţii, ne mor în spitale,
Nepomeniţi în catedrale.
Judecaţi pe nedrept,
Pentru că au fost la un concert.

Dumnezeu are nevoie,
Doar de sufleţele bune.
Îngeri sunt în Rai,
Eroi pe acest plai.

Clubul, autorizaţie n-a avut,
Încă de la început.
Pentru patroni, doar banii au contat,
Pe tineri, viaţa i-a costat.
 
În ţară, protestele au început,
Oamenii, o schimbare au vrut.
Tragedia i-a unit,
Şi din locuri s-au urnit.

De la Bucureşti, la Iaşi,
Cu toţii am fost părtaşi.
Au ieşit în toată ţara,
Din Galaţi şi Timişoara.

Până-n ziua morţii,
Noi vom goni hoţii.
Când ţara la noi revine,
Liniştea o să domine.

Lucrul cel mai trist,
Un dezastru ne-a trezit.
Am devenit solidari,
Cum n-am fost de ani.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pot

Să pot atinge cerul
Cu gândurile mele,
Să pot culege vise
Într-un buchet de stele,
Să pot privi lumina
Când ochii-mi sunt închişi,
Să pot culege flori
Când pomii-s încă ninşi,
Să pot cuprinde lumea
Cu braţele închise,
Să pot ploua deşertul
Şi să răsară vise,
Să pot muri o clipă
Şi-apoi să reînvii,
Să mă transform în noapte
Când peste tot e zi,
Să fac să ardă focul
Când flacăra e stinsă,
Să pot găsi speranţă
În tot ce nu există
Şi oare atunci iubirea-mi
Va fi la fel de tristă?

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naratorul: Odată cu începerea Primului Război Mondial, multe priviri de pe continentul european întemniţat s-au întors cu speranţă, sau cu disperare, spre libertatea din America. Lisabona a devenit marele punct de îmbarcare. Dar nu toată lumea putea ajunge acolo în mod direct, astfel că s-a iţit o potecă întortocheată şi ocolită pentru refugiaţi: Paris-Marsilia... peste Mediterana spre Oran... apoi cu trenul, sau cu maşina, sau pe jos spre Africa, Casablanca, cu oprire în Marocul ocupat de francezi. Acolo, cei norocoşi pot obţine vize şi pot fugi în Lisabona, de-acolo pot ajungând în Lumea Nouă. Dar cei mai puţin norocoşi aşteaptă în Casablanca... şi aşteaptă... şi tot aşteaptă...

replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cea nenumită (III)

A trecut mult timp înainte să-o fi întâlnit,
Dar încă şi mai mult de când ne-am despărţit;
Vântul de est este deja aici şi o sută de flori s-au ofilit,
Şi viermii de mătase de astă primăvară vor ţese până când vor muri,
Şi în fiecare noapte lumânările vor plânge fitilul ars.
Dimineţile,-n oglindă, ea vede cum norii părului iau alte culori –
Totuşi, seară de seară, îndrăzneşte să sfideze lumina rece-a lunii cu cântecele ei.
... Munţii Vrăjiţi nu sunt prea departe de ea;
O, păsări albastre, ascultaţi! – Aduceţi la urechea mea tot ce spune!

poezie de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde cred că eşti

Acolo unde cred că eşti

Nici trenurile nu străbat

Acolo ca de sticlă par

Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simţi şi taci

Adăugat la rest mereu

Şi nu mai pot înainta

Decât pierzându-mă şi eu.

Cum ninge alb, e orice drum

Şi alb respiră-ntregul timp

Nici nu te-aş recunoaşte-acum

Desperecheat şi fără nimb.

Mi-e milă şi să-mi amintesc

Dar nici să uit nu mă îndur

Câtă părere-i în destin

Câtă greşeală-i împrejur.

Cu degete de frig adun

Ca sub un şal înzăpezind

Sufletul nostru încă bun

Mişcarea lui către argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri

Şi fi-vor brazii îngrădiţi

Acolo unde cred că eşti

Printre barbari meteoriţi.

În fiecare an aştept

Să ningă, să te pot vedea

Dacă priveşti, dacă asculţi

Dacă mai înţelegi ceva

poezie de Istrati ion din poezii.ro (3 martie 1958)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tete

Acolo unde cred că eşti

Nici trenurile nu străbat

Acolo ca de sticlă par

Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simţi şi taci

Adăugat la rest mereu

Şi nu mai pot înainta

Decât pierzându-mă şi eu.

Cum ninge alb, e orice drum

Şi alb respiră-ntregul timp

Nici nu te-aş recunoaşte-acum

Desperecheat şi fără nimb.

Mi-e milă şi să-mi amintesc

Dar nici să uit nu mă îndur

Câtă părere-i în destin

Câtă greşeală-i împrejur.

Cu degete de frig adun

Ca sub un şal înzăpezind

Sufletul nostru încă bun

Mişcarea lui către argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri

Şi fi-vor brazii îngrădiţi

Acolo unde cred că eşti

Printre barbari meteoriţi.

În fiecare an aştept

Să ningă, să te pot vedea

Dacă priveşti, dacă asculţi

Dacă mai înţelegi ceva.

poezie de Istrati din poezii.ro
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuprinşi de verde

Interpretam propriul nostru rol
protagonişti în filmul vieţii
scenaristul în pană de idei
introducea o pată de verde
atât de delicată...
câtă vitamină
şi câtă amfetamină
câte idei
şi câte scântei
câte cuvinte
cuprinse-n minte
câte tangouri
şi bolerouri
dar câte lanţuri
rupte de valsuri
ce rapsodie
şi poezie
ce iute polkă
şi perestroikă
odă luminoasă
tu... mai frumoasă
cuprinşi de verde
cu soare mângâindu-ne obrajii
înfloream...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum multe tipuri de ghirlande pot fi împletite dintr-un maldăr de flori, tot astfel multe lucruri bune pot fi realizate de către un muritor odată ce s-a născut pe acest Pământ.

Buddha în Dhammapada
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie 1

Viaţa mi-a scăpat printre degete…
Tâmplele, tâmplele în van au albit;
Pustiul mă soarbe fără să pregete -
Copilul din mine, chiar azi a murit.

Şi spaima mă seacă de orice cuvânt
În ce şi la ce mai pot să mai sper?
Lipsit îmi e traiul de orice avânt
Nimic nu-mi dă lumea - nimic nu-i ofer.

E ceaţă-n fereastră şi-n ochii mei stinşi
Şi-un frig de sfârşit de lume m-apasă...
Sunt frate de suflet cu toţi cei învinşi
Şi nicăieri nu mă mai simt acasă.

Câtă tristeţe şi dor aprins am purtat,
Şi câtă iubire în mine-am avut!
Străine-mi sunt toate, trecutu-i uitat
Şi vii sentimente demult am pierdut.

Viaţa mi-a scăpat printre degete…
Zadarnic, în van, am sperat, am trăit;
Moartea mă cheamă fără să pregete
Şi tâmplele, ah, tâmplele ce mult au albit!

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

Nu îndrăznesc încă
să ridic privirea mai sus de orizont,
de teama frumuseţii tale strălucitoare.

Nu vreau să visez încă la ce va urma,
de teamă să nu deranjez măreţia sufletului tău.

Nu vreau să mă gândesc la tine astăzi,
de teama iubirii tale de mâine,
ca să mă pot bucura încă
de frumuseţea primăverii din ochii tăi,
de trupul tău minunat în lumina soarelui,
de glasul suav şi gingaş atunci când îmi rosteşti numele,
de prezenţa ta strălucitoare din gândul meu.

Vrea doar să prelungesc dorinţa nemărginită a infinitului
din clipa când îţi spun: Te iubesc!

poezie de Silviu Petrache (8 martie 2013)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse în faţă. Privi spre Lia; ea era acolo... Îşi ridică privirea albastră şi-l zări; nu doar pe el, ci şi urmele de pe obrajii lui. Acum ea nu se mai gândi la titlul lui de "Don Juan", ci la faptul că urmele acelea l-ar putea dezavantaja în faţa Comisiei. Se încruntă uşor şi-i făcu discret un semn cu mâna, indicându-i obrazul ei. El nu pricepu deloc ce dorea ea; ştia bine că fetele nu-l sărutaseră deloc, aşa că nu încercă să se şteargă; nici măcar nu intenţiona acest lucru. Lia mai privi spre el şi repetă gestul, ceva mai insistent. "Ce naiba vrea să-mi arate? Sau să-mi spună? Sunt neobrăzat?! De ce oare? Doar pentru că am întârziat niţeluş?" se gândi Lucian şi ridică uşor din umeri, a nepăsare, apoi, nepricepând semnele ei, nu mai privi deloc spre ea. Într-adevăr, întârziase puţin, dar ce ştia ea? Tot nu era vina lui, în nici un caz! Şi nu-i convenea deloc faptul că ea-l considera neobrăzat, sau cum anume, doar ea ştia... Preşedintele Comisiei Disciplinare nu sosise încă. În schimb vicepreşedintele se afla acolo. Domnul Sever Forţan îşi ridică privirea spre sală şi-l observă pe Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!