Doña Alba, Doña Sol

Mă-ntorc peste timp şi uimit te revăd,
trecând majestos... pe podul Triana,
în apă, pe valuri, tresaltă coroana
desprinsă din umbra-ţi rămasă pe pod.
Eşti doña Alba, sau doña Sol? –
aleargă prin minte această-ntrebare,
iar umbra căzută pe unde dispare...
O, doña Alba! O, doña Sol!

Exultă pe soclu Adolfo Becquer,
în parcul central Maria Luisa,
când simte venind, odată cu briza,
parfum de amantă cu iz adulter.
Eşti doña Alba, sau doña Sol? –
rămâne pe gânduri poetul Becquer,
iar ploaia de toamnă, căzută din cer,
se scurge ca lacrima doñei Sol.

Din lacrimă creşte un tainic mister,
adus peste timp în parcul Luizei
pe bustul întins sub aripa brizei
de unde priveşte poetul Becquer.
Eşti doña Alba, sau doña Sol? –
se-ntreabă retoric Adolfo Becher...
Resimte deodată temutul mister –
e doña Alba, nu-i doña Sol!

Aş vrea să-l ajut pe poetul Becher,
o caut prin parcuri pe doña Sol,
dar ploaia se cerne deasupra domol
din norii întinşi fără margini pe cer.
Cu gândul mă pierd haotic în gol,
învins mă întorc în camera goală,
poetul Becher se tânguie-afară –
O, doña Alba! O, doña Sol!

(Aduceri aminte din Parcul Maria Luiza, Sevilla, 1999)

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă señora ai grijă

oraşul pare un cer răsturnat
oamenii
asemenea unor pâlcuri de păsări/zidite în zbor
ignoră căderea
totuşi
e iarnă señora/ai grijă
moartea
bate cuie-n pereţi
agaţă bulendre peruci/ nelipsitele-i sfori
scaune goale îşi ţin de urât
mimează inutile conversaţii
la subsol
conducte sparte abur/aer
puţin
în iarna asta
ninge sacerdotal
señora/ ai grijă
ninsoarea
e un alfabetar pentru frig
pe întuneric
vinul inundă buza paharului
mişcări tectonice înfioară pieptul
îmi plimb degetele peste nudul tău
parfumat
te-aprinzi
casa noastră o ia la vale drapată în ruguri
totuşi
e iarnă señora
alunecăm şi noi
ai grijă la tâmple
sunt albe

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neglijenţa ne va ucide pe toţi.

María Dueñas în Cumpătarea (17 martie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sigur că am auzit de El Niño. E numele unui cântăreţ de muzică latină, nu?

perlă de Loredana Groza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Añoranza

Oraş patriarhal, uituc, uitat,
Cu parc şi râu, cu munţii-nvecinat,
În floare şi-n mireasmă scufundat...
Tu, urbea fericită, de-altădat'!

Te-am cercetat, prin ani, din când în când,
Şi te-am aflat acelaşi, dormitând,
Sub arşiţă, sub ploaie, şi sub vânt.

Punct fix, precum o pajură-n zenit,
Cu fontă-n plisc şi gheară de granit,
Exact ce-ai ignorat te-a nemurit.

Oraş uituc, oraş de neuitat,
Din care-am fost, pe vremuri, alungat.

poezie de Eugen Dorcescu din revista "Poesis" din Satu Mare, nr. 7-9/2012 (18 martie 2012)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Señora Oriana către Dulcinea del Toboso

O, Dulcinea, dacă mi-ar fi scos o
Măiastră zână-n drum chiar satul care
Ţi-e patrie, din Miraflor pe mare
Veneam să schimb azi Londra pe Toboso.

Lui Don Quijote să-i fi dat chemare,
Să fi putut fi pentru-acel colos o
Icoană-n lupte, inima mi-a ros-o
Dorinţa, vie fără de-ncetare.

De-aş fi scăpat şi eu la fel de castă
Lui Amadís din braţe, cum putut-ai
Cu-al tău curtenitor hidalg Quijote,

Azi n-aş şti ce-i invidia nefastă.
M-ar bucura, nu m-ar jigni, plăcuta-i
Tovărăşie, dând plăcerii cote.

sonet de Miguel de Cervantes din Don Quijote de la Mancha (1605), traducere de Ion Frunzetti
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume...

O lume de gheaţă
în secunda timpului
unde frigul respiră
prin porii necuvintelor
şi a luminii ascunse
în maluri pustii.
O lume în care zâmbetul
stă ghemuit
în colţuri de buze
Crăpate şi triste
ce au uitat să surâdă,
chinuite de întrebări
fără răspuns:
de ce eu... de ce noi?
O lume chinuită
unde se scriu istorii
în cărţi cu file murdare
de minciună,
cu pagini nescrise
de cei ce scriu
de obicei istorii.
O lume nefirească
prinsă în plasa
"peştilor piraña"
ce devorează
tot ce întâlnesc în cale,
adulmecând ca fiara prada.
O lume în care
secunda opreşte timpul,
în care nu se mai scriu istorii
şi nu se mai iubeşte.
LUMEA nu mai e o lume;
e doar... jungla în care trăim.

Dida Diana Cioponea.
Drepturi de autor rezervate.

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui profesor de muzică

Un profesor cu-o interpretă,
La - sol, la - sol, mereu repetă.
Şi nici o clipă nu se lasă,
Vrea să o facă virtuoasă!

epigramă de Corneliu Berbente din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar nimeni nu pierde întotdeauna

nimeni nu pierde întotdeauna

am avut un unchi numit
Sol păgubos din naştere
despre care toţi spuneau că era bun doar pentru a juca în vodeviluri
poate pentru că Unchiul meu Sol putea cânta perfect melodia
lui McCann "Un scafandru într-o noapte de Crăciun neagră ca Iadul"
lucru care putea fi sau nu relevant pentru faptul că Unchiul meu

Sol se complăcea în poate cea mai inexcuzabilă aventură posibilă
aceea de a-şi permite să folosească
fraze pompoase şi cuvinte preţioase
când se referea la muncile agricole
fraze şi vorbe cel mai adesea
inutile

ferma Unchiului meu Sol
n-a mers pentru că găinile
mâncau legumele astfel că
Unchiul meu Sol a deschis
o fermă de păsări până când
sconcşii i-au mâncat găinile

iar Unchiul meu Sol
a lansat o fermă de sconcşi însă
sconcşii au răcit şi
au murit aşa că
Unchiul meu Sol a imitat
sconcşii în maniera lui subtilă

şi s-a înecat în casa de apă
iar cineva care-i dăruise Unchiului Sol pe când trăia
un patefon Victor Victrola i-a aranjat
cu ocazia morţii
nişte funeralii pline de patetism şi de sumptuozitate cu
tineri înalţi purtând mănuşi negre şi flori în fine clasă mare şi
îmi amintesc că la toţi ne curgeau lacrimile Missouri
când sicriul unchiului meu Sol a luat-o la vale
cineva tocmai apăsase un buton
( şi a ajuns acolo jos
Unchiul meu
Sol

unde a deschis o fermă de viermi).

poezie de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Iulia Alba

Ningea bogat, ningea duios
Cu fulgi maşcaţi ca nalba,
Pe când trăiam un vis frumos
La Iulia Alba.

Un vis reunitor de neam
Ca din mărgele salba,
Ah, eu pe-un vis mă răstigneam
La Iulia Alba.

Mergeam tăcut, cu pasul blând
Prin dimineaţă, dalba,
Prima-n zăpezi urme lăsând
La Iulia Alba.

poezie clasică de Leonida Lari (2 decembrie 1990)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu pierde întotdeauna

Imi amintesc toţi am plâns
când sicriul unchiului Sol a luat-o la vale
cineva tocmai apăsase un button
(şi a ajuns jos
unchiul meu
Sol
deschizând o ferma de viermi).

poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ceruri, ca un sol

Când îmi şoptesc aducerile-aminte
De vechiul drum,
În lumea lui lăsat,
Ascult, sfios,
Puţin îngândurat,
Şi le alint cu tainice cuvinte.

Sunt toate vechi, aceleaşi de-altădată,
Efectul lor, îl ştiu, îl ştii şi tu;
Încerc şi azi... Minune!
Dintr-o dată,
Un semn pornit din ceruri,
Îmi căzu

Şi nu se sparse-n gânduri de o clipă,
Şi nu se rătăci în suflet gol...
E o lumină care se-nfiripă,
Venind uşor,
Trimis de sus,
Ca sol.

- Eşti trist, îmi spune, gândul tău e rece,
Din visul tău,
Nimic n-a mai rămas...
Pe vechiul drum,
Poţi face un popas,
Apoi, spre veşnicie, te-oi petrece.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Alba Iulia

La Alba Iulia, în toiul iernii
Când nu se mai vede firul ierbii
Toţi românii se-adunară
Şi au înfăptuit UNIREA,
Apoi veniră anii grei
Când ne-au rupt bucăţi din ţară
Hai acuma, fraţii mei
La Alba Iulia, ca să ne refacem ţara!

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a fost seară şi a fost dimineaţă

[ziua a patra]

astăzi am să-ţi vorbesc despre moarte ca despre
un smartwatch cu pedometru: ştii cât mai ai de trăit
dacă-i numeri pe cei ce nu-ţi mai sunt

la început toţi credeau că va muri spaima
bătrânul nebun cu trei fire de păr pe ceafă
o dimineaţă întreagă băuse
şi o după-amiază întreagă dormise cu capul pe o bordură
vopsită cu mâna lui
când s-a trezit seara faţa i se umflase
ca un peşte balon scos din acvariu
au chemat ambulanţa l-au dus la psihiatrie
acolo a intrat în sevraj apoi a dat în demenţă senilă
fiul cel mare deja cumpăra prosoape şi lumânări
după trei zile spaima trece prin cartier ca de obicei
cu un aparat radio legat de piept
ziceai că-i un cercetător rus care măsoară
nivelul de radiaţii

în schimb a murit madam grigorescu
pensionată demult din armată
venea la magazinul albastru sprijinită într-un baston cu mâner de argint
nu cumpăra nimic niciodată
doar căuta vorbă
se plângea că fata ei care lucrează la primărie
nu vrea să mai ştie nimic de ea
şi că ar trebui o lege ca-n china unde copiii
sunt obligaţi să-şi întreţină părinţii la bătrâneţe
fata care lucrează la primărie se plângea că toţi banii
se duc pe curul mă-sii deşi mă-sa avea
pensie frumuşică de militar
acum e pace-n familia grigorescu
fata îşi vede în continuare de primărie
mama caută vorbă prin moarte
sprijinită-n bastonul cu mâner de argint

*

au dat căldurile şi-am început să vânăm hârciogi
s-au supărat preoţii că le-au distrus cultura de jalapeños
am pus capcane cu grâu otrăvit
în fiecare zi doi trei căţei de pământ cad în capcană
fac tumbe se zbat apoi mor cu spume la gură
mie mi se rupe inima ca o hostie extra pentru concelebrare
dar viaţa se răzbună întotdeauna
într-o zi din acvariu ne-a dispărut fără urmă
sanitarul alb
dacă ar fi murit ar fi plutit pe burtă la suprafaţă
singura concluzie logică
a fost că l-au mâncat peştii guppy
ca pe un mugur de jalapeños

ca să simt că trăiesc privesc dimineaţa
cum teiţa se scutură şi florile-mi par
firmituri de pâine strânse în coşuri după
ce s-au hrănit cinci mii de vrăbii
viaţa mea de acum e o recenzie strălucită
pe care am scris-o pe bani
la un volum de poeme incredibil
de prost

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie minora in cheia sol

Iarna, vara, triste coboara
Cinta in simtiri flaute,
Viori dulci si plins de chitara
Cara iar printre noi umbrele,

Frunzele cresc in pomi si padurea
Renaste in trunchi de creion
Se invirt in memoriu de sunete prelungi
Cortegii de zapezi topinde, ce mor.

Refren:
Viata renaste in noi peste moarte si disperare
Viata verde sub virf de creioane-
Puls ce-n inima doare,
Se-nvirt in vene zvicnind lumina la unison
Danseaza-n navalnicul singe
Poeme-n minoruri, in cheia sol.

Tu nu mai vii, te povestesc piane
In scrisori cenzurate de timp
Creioane deseneaza conturul
Tau printr-un cald anotimp

Moartea veche si noua-n poveste
Urca prin paduri si lega
Cu un lant de aur amintirea
Amintirea frugala si trista
A umbrei mele,
De cea alba si moarta-
Pustie, de umbra ta.

Refren
Viata renaste in noi peste moarte si disperare
Viata verde sub virf de creioane-puls ce-n inima doare
Se-nvirt in vene zvicnind lumina la unison
Danseaza-n navalnicul singe
Poeme-n minoriri, in cheia sol.

Te-as mai spune prin sute de glasuri
Ce cinta azi liber sub zari
Peste gloante strapunse prin steaguri
Gaurind oase crude si flori,

Ti-as cinta cu ploi repezi sub cerul
Imbracat in catifea mov,
Sau sub clarul miocrdic de luna
Elegii de Rachmaninov.

Cortinele cad sub copite
De cai liberi saltind peste cimp
Lanturi rupte in fuga, cad ziduri
Sub creioanele cu virful ciunt

Padurea recinta sub frunze
Albastre-aurii un poem,
Pentru tine curg lacrima de cristal la final,
Cu-acest strop de sare ultim, de vers.

Refren:
Viata renaste in noi peste moarte si disperare
Viata verde sub virf de creioane-puls ce-n inima doare,
Se-nvirt in vene zvicnind lumina la unison
Danseaza-n navalnicul singe
Poeme-n minoruri, in cheia sol.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sol Rosenthal: Fie că e Biblia, fie că e Shakespeare, crima va ieşi la iveală!
Iuda Rosenthal: A pomenit cineva de crimă?
Sol Rosenthal: Da. Tu.

replici din filmul artistic Delicte şi fărădelegi, scenariu de Woody Allen (13 octombrie 1989)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vibrando, vibrando, vibrando

Am încercat gura să deschid pentru a cânta
În note m-am împiedicat, riscând a mă accidenta.
Şi peste cheia sol eu am căzut.
Duşmanii ar fi râs in hohote, de m-ar fi vazut.
Do, Re, Mi, Fa, Sol, La, Si, Do
Rog accelerando acest cantando
Şi rapid vibrando, vibrando, vibrando
Din suflet rog să susţineţi cu aplauze
Orice ritm şi muzică ce inima face să vibreze.
Şi sângele în vene înfierbântă.
La orice om ce o simte şi o ascultă.
Chiar şi sufletele fără de grai, ce au speranţă.
Vise, idealuri, culori şi nuanţă.
Privind în picături de apă, curcubeul cum se colorează.
Şi cum prin vene curge sânge, ce neîncetat dansează.

poezie de Romulus Rapcea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calvin Cambell

Voi care negaţi existanţa Destinului,
Spuneţi-mi cum se face că pe partea din faţă a dealului
Care coboară către râu,
Expusă soarelui şi vântului de sud,
Această plantă extrage din sol şi aer
Otravă şi devine mătrăgună otrăvitoare,
Iar cealaltă plantă absoarbe din acelaşi sol şi aer
Elexiruri şi culori dulci şi devine zmeură?
Şi amândouă prosperă.
Puteţi blama Spoon River pentru ceea ce este,
Dar pe cine aţi putea blama pentru voinţa din voi
Care se hrăneşte din ea însăşi făcându-vă să fiţi rubarbă,
Pălămidă, ciuline sau brusture,
Şi care niciodată nu va folosi solul sau aerul
Pentru a vă face să deveniţi zorele sau iasomie?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sol major

sentimentele vibrau ieşind
din corzile viorii în sol major.
o rupere lentă de bemoli şi diezi
înviau inima printre vişinele căzute.
închiderile deveneau învinse şi libere.
între pauze, în stânga şi în dreapta mea,
trezirea neobişnuită cobora pe răni
într-un torent fluid.
silueta ta verde eclipsa recviemul pentru roşu.
tăcerea respira.
partea tristă a rămas în paltonul negru din vestiar.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

A-nflorit salcâmul mai tarziu,
Muguri au plesnit cu viers de liră,
Noaptea, timpul ghemul şi-l deşiră,
Bate vânt din penele ce scriu.

Rădăcini se-nfig cu sete-n sol,
Ramuri săgetează nalta boltă
Florile-ntr-o horă dezinvoltă
Cad sinucigaşe către sol

Picuri cad din ceruri suspinând,
Lacrimi pentru clipele pierdute,
Ploaia vine tainic să sărute,
Floarea sa mai albă ca oricând.

Numărând petalele ce cad,
Văd că-n orice floare care pică,
Se ascunde-un zbor târziu, de clipă,
Răscolindu-mi sufletul nomad.

Cad petale din salcâm mereu,
Aburi albi învăluie suflarea,
Din înalt coboară înserarea...
E bătrîn salcâmul... poate-s eu?

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima... sau ultima zăpadă

Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spaţiul pe-un ton de cer în gri
Şi arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.

În albul nesfârşit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind şiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe aşternut cast, paloare.

Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc să stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburleşte în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.

E atât de alb că doare, topeşte ochiul fulg
Şi parcă plâns se pierde în nesfârşit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz că albiţii picuri iar vieţii fiinţe smulg...

La radio e-o ştire; "un prim pierdut... control!"
Şi alba puritate îşi scrie în dramă, rol...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!